visuri

Momente

Posted on

moments_not_things_600x165

“Viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii, ci în numărul momentelor
care îţi taie respiraţia”

Nu suntem definiți de ceea ce avem, ci de ceea ce suntem. Viața nu înseamnă să strângi, să aduni, să ai…lucruri. Ci a trăi înseamnă să îți creezi amintiri. Să colecționezi momente. Să faci buchete de gânduri. Să îți fluturi visele prin aerul realității. Să iei fiecare pas și să-l pui la păstrare, în suflet. Viață înseamnă nu să aștepți o destinație, ci să te bucuri de fiecare călătorie.

Când vine vorba de frumos am devenit orbi, surzi și reci. Iar când vine vorba de fericire ne transformăm în statui de piatră tare. Micile bucurii nu ne mai încălzesc, iar soarele ne privește aspru, fără putere. Ne afundăm în uitare, cu fiecare clipă ce vine și trece. De ce e oare nevoie ca inimile noastre să se dezghețe?

Nu, valoarea existenței nu e măsurată prin lucrurile pe care le ai, ci prin momentele pe care le trăiești! Pentru că posesiunile pot dispărea oricând, dar cine poate să ne fure amintirile?

Sclipirea vieții vine tocmai din strângerea asta hapsână de trăiri. Din grămada de experiențe pe care le păstrăm pentru eternitate, depozitându-le în suflete. Din momentele (frumoase sau triste, fericite sau urâte) pe care ni le scriem pe inimi. Din mărunțimea detaliului apare grandoarea experienței.

E mai ușor să depozitezi materialul decât să pui cărămizi spiritului. E mai simplu să strângi obiecte decât să te pui să aduni momente. Dar doar ele îți vor oferi, peste ani, satisfacție. Pentru că ce ține de material vine și trece. Ce ține de suflet însă, vine și nu pleacă niciodată. Chiar și atunci când ai impresia că s-a dus, amintirea e acolo, aducând cu ea timpul înapoi.

Să colecționezi momente e singura cale spre atemporalitate. Sau, poate, spre un anumit fel de veșnicie.

Amintirile nu se trăiesc decât la timpul prezent. În rest doar se creează.

 

Advertisements

Forța din vis

Posted on

Se știe că în drumul de la copil la adult se produc multe schimbări în mentalitate și comportament. Pierdem unele valori, unele atitudini, dar adoptăm altele. Există însă un aspect de o reală importanță pe care îl pierdem undeva pe drumul acesta. Uneori îl regăsim. Alteori avem momente de luciditate, care nu durează.

La ce mă refer? La abilitatea noastră de a visa. Copii fiind, obișnuiam să stăm tot timpul cu capul în nori. Atunci orice era posibil, iar limitele nu existau. Dacă ne intra în cap că vom avea jucăria dorită, cine era în stare să ne convingă că ne îmbătăm cu apă rece? Visam mult atunci. Visam tot timpul. Visam măreț. Visam frumos. Visam…

Visul face diferența

E păcat că acum nu mai visăm. Acum, adică mari fiind. Oare atât de tare ne-a pocnit realitatea în cap, de am rămas și fără vise? Cui și de ce am dat voie să ni le ia? Doar erau ale noastre…De ce, de ne ce, mulți am rămas fără vise. Unora ne-au fost furate. Altora ni s-a spus atât de des că-s o prostie, încât am ajuns și noi să credem. La unele am renunțat chiar noi, de bunăvoie și nesiliți de nimeni. 

Și e de rău. E de rău pentru că fără vise progresul e imposibil. Cum poți să obții ceva, dacă nu știi ce e acel ceva? Cum arată? Unde se găsește? Cum ajungi acolo? E simplu: nu poți! Dacă nu visezi, trăiești la întâmplare. Cineva spunea că “dacă nu lucrezi la realizarea visului tău, lucrezi la realizarea visului altcuiva”.

Societatea ne-a învățat să trăim cu picioarele pe pământ. Ba mai mult, ne obligă să trăim astfel! Adică încearcă; până la urmă, decizia finală tot nouă ne aparține. Dar oamenii au grijă să ne facă să uităm de vremurile copilăriei și să trăim în realitate. Care realitate? Aia delimitată de ei, normal!

Nu e forță, pe lumea asta, mai mare ca un vis. Visul unește potențialul cu realitatea. Face obstacolele mai mici. Conferă putere, disciplină și perseverență. Te transformă din ceea ce ești în ceea ce trebuie să devii, ca să-l poți atinge. Construiește poduri peste prăpastii. Le aruncă în aer pe cele care te încurcă. Un vis modelează viitorul. 

Să visezi e primul pas

Un vis a stat și va sta întotdeauna la baza oricărui lucru nou, ne mai făcut. Doar un vis are puterea să transforme lucrurile în realitate. Unde se plăsmuiește viitorul? În imaginație. Dacă nu visezi, nu poți să treci la primul pas. Cum să mergi spre ce-ți dorești, dacă nu știi ce îți dorești?

Dar să visezi implică să treci la treabă. Nu poți sta cu mâinile în sân, așteptând ca dorințele împlinite să cadă din cer (sau să ți le aducă Moșu’, ca să fim “de sezon”)! Un vis temeinic implică un plan serios de acțiune. Iar visele fără acțiune sunt doar niște fantezii. Nu o să te bucuri niciodată de ele. 

Să visezi e periculos. Pentru că un vis te transformă și te duce în necunoscut. Probabil că de asta nu mai visăm. De frică. 

A fi sau a nu fi…în rând cu lumea!?!

Posted on Updated on

Mă sună un prieten săptămâna asta să îmi spună că a luat și el BAC-ul, acum, în sesiunea de toamnă. Și nu l-a luat până acum nu pentru că nu a putut, ci pentru că nu a vrut. Înclin să cred că a vrut să se simtă puțin mai special, să arate că poți să fii inteligent și fără un clișeu de examen de grădiniță, că doar asta a devenit Bacalaureatul de pe la noi. De aici probabil și răspunsul meu: “Bravo! Acum ai intrat și tu în rândul lumii!”.

Ce înseamnă, de fapt, să fii în rând cu lumea?

Și i-am dat răspunsul conștient fiind că el exact asta nu își dorea – să fie în rând cu lumea. Dar am vrut să generez prin acest răspuns o serie de gânduri în mintea mea. Iar acum, iată că le așez în lumea virtuală.

Nu înțeleg de unde dorința de a fi în rând cu ceilalți; și nu pot să cred că cineva și-ar putea dori asta. Mă uit în jur, la oameni. Ce fac aceștia? Nimic din ce mi-aș dori. Aleargă, de dimineață până seara, de când se nasc și până mor. Merg la școli ce nu le plac, acceptă job-uri care nu îi satisfac, întemeiază familii de care nu se ocupă. Se mulțumesc tot timpul cu puțin, deși ar putea avea, oricând, atât de mult! Merg pe drumurile bătătorite, dar, culmea, visează să ajungă unde nu a mai ajuns nimeni. Muncesc pe brânci, de parcă materialul i-ar face fericiți. Nu se gândesc la cei dragi și nu mai cred în visele lor. Și uite așa rămân blocați în rutină. Și în nefericire. Și visează luna de pe cer, dar o caută prin noroiul negru din uliță. De dorit? Nu chiar, zic eu.

Alternativa, există?

Deși realitatea e mai puțin roz decât îmi place mie să o văd, sper că avem o alternativă mulțumitoare, dar de contrast, la “rândurile lumii”. Nu de alta, dar noi, ăștia mai “pe dos”, unde ne ducem? 😀

Nu ne ducem nicăieri, zic, din nou, eu. Rămânem printre “rânduri”, deși știm că, oricât de mult ne-am confunda, niciodată nu vom face parte din ele. Stăm să schimbăm cât mai multe. Să arătăm că se poate visa, că se poate trăi frumos, că lucrurile încă se pot face altfel. Stăm să dovedim că nu o diplomă te face om, sau învățat. Și că nu o școală te educă, ci tu ești cel care te educi.

Vrem să redescoperim frumosul, și să-l împărțim cu voi. Vrem să arătăm că nu banii aduc fericirea, ci fericirea este cea care aduce bani. Mai vrem să stăm să vă arătăm ce înseamnă pasiunea, viziunea și optimismul. Pentru că vrem să vă amintiți că și voi aveați aripi cândva. Nu vrem să plecăm…iubirea încă există și poate schimba totul. Iar succesul…vine cu mulțumirea; iar mulțumirea, cu succesul. Stăm să vă arătăm că nu avem nevoie de iPhone, lap-top, sau haine de firmă ca să fim oameni. Pentru că ne place să credem că tot bunătatea, compasiunea, respectul sunt cele care ne definesc. Noi nu suntem școala pe care am făcut-o, job-ul pe care îl avem, sau banii din portofel. Noi încă mai credem în libertate. Și în unicitatea drumurilor. Noi încă mai credem (și sperăm) la mai bine.

Așa că, nu, nu plecăm nicăieri. Stăm și încercăm să arătăm că moneda încă mai are două fețe.

Idei de la Lorand. Idei de la mine.

Posted on Updated on

Stăteam în sala deloc urâtă numai urechi și sorbeam cu mare entuziasm fiecare cuvânt pe care speaker-ul îl spunea; era unul din cei mai tari, poate cel mai tare: Lorand Soares Szasz. Iar prin pauzele de mesaj mă tot gândeam la multitudinea aia de directori și directorași, cum de or fi reușit să ajungă până acolo? Acolo, în afaceri mă refer, nu la hotelul unde se ținea conferința.

Am aflat o mulțime de lucruri interesante la conferința lui Lorand și, că tot veni vorba, mi se pare o chestie extraordinara ce face el, să ofere conferințe gratis. Da, știu, e o strategie de marketing profitabilă, dar asta nu schimbă beneficiul pe care îl aduce oamenilor.

Însă există o mare problemă atunci când vine vorba de conferințe, coaching, training-uri…când ești acolo ti se pare că ești erou: poți să fii ce vrei tu să fii, poți să faci ce ai tu chef să faci, poți să mergi oriunde îți dă prin cap să mergi, etc. Eh, adevărul e că nu prea e așa! Pleci și te întorci exact unde erai înainte de eveniment. Asta în cazul în care nu ești mai slab de inimă și te cuprinde deprimarea. Speaker-ul se spală pe mâini, îți spune că nu poate trece la treabă pentru tine. Și o spune pe bună dreptate. El a făcut deja în dreptul lui destule, nu?

Teoria ca teoria…dar ce am făcut eu de atunci, în ultimele 24 de ore? Nimic altceva decât ce fac de obicei. Și nu, nu se pune problema că fac tot ce am învățat de la Lorand, în niciun caz!  Dar, pur și simplu, nu am disciplina să mă apuc de treabă.

Cam așa face toată lumea, din păcate. Cei care nu fac astfel se știe, ajung departe. Așa cum spunea Lorand aseară: “Nu se pune problema DACĂ vor ajunge unde și-au propus, ci doar CÂND vor ajunge”! Cam aici se rupe firul: la disciplina de a acționa constant pentru visul tău. Unul din exercițiile propuse de Lorand a fost următorul: fiecare să își stabilească 5 activități care îl conduc la succes și să le facă zilnic! Da, zilnic! Și de Crăciun, și de Paște, și în concediu, și când plouă, și când ninge. Pentru că doar asta e determinare! Asta e voință și disciplină, nu consolările ieftine cu care ne liniștim conștința când nu avem chef de treabă!

Adevărul e că “dacă mergi pe drumul pe care merge toată lume, ajungi acolo unde ajunge toată lumea”. Fair enough, nu? Dacă faci ce fac toți cum poți să ai pretenția să obții rezultate diferite? Nu știu, parcă suntem bătuți în cap rău de tot, pentru că asta facem zi de zi!

De ceva timp am început să lucrez într-un domeniu interesant și cu mare potențial, dar care necesită foarte, foarte multă muncă și învățare continuă. Am dat și peste un model demn de urmat, un tânăr compatriot care a reușit să câștige peste 50.000$ în vreo 3 ani din munca asta, plecând de la zero (barat!). După ce i-am citit povestea pe Internet, i-am dat un mail curios fiind cum a reușit. Răspunsul? “Am învățat cât de mult am putut și am lucrat ca un nebun!” Rezultatele? S-au văzut din plin.

Și mă uit la mine. Am pretenția să câștig mai mult decât el – mult mai mult – și să ajung mult mai departe decât a ajuns el. Dar muncesc mult mai mult decât a făcut-o el? Învăț cu aceeși dorință și disciplină? Nici pe departe! Pe mine mă macină problemele existențiale, lipsa de chef, ieșitul prin oraș, etc. Rezultatele? Eu zic că se văd din plin…

Napoleon Hill, cred, spunea:”Problema cu visele care merită urmate e că ele nu se găsesc la depărtare de sute de metri, ci de kilometri”. Ce face diferența între cei care le ating și cei care nu? Unii muncesc – cum trebuie, cât trebui, când trebuie -, alții nu muncesc. Data viitoare când lucrurile nu au ieșit așa cum ți-ai dorit, întreabă-te dacă ai muncit atât cât trebuia să o faci!

De ce nu faci ce iti place? Iata 8 posibile motive!

Posted on Updated on

Freedom

Am de mult timp o dilema care ma macina: De ce nu fac ce-mi place? De ce nu faci ce-ti place? De ce oamenii nu fac ceea ce le place?

Iata cateva posibile motive:

  1. Nu stii ce iti place: Un motiv justificat, trist si dureros. Poate fi frustrant sa nu ai habar ce cauti pe lumea asta, ce talente ai si cum ai putea sa le folosesti. Nestiind pe ce drum vrei sa apuci nu iti ofera decat sansa sa fii luat de val si purtat de multime. Steve Jobs spunea insa ca niciodata nu trebuie sa-ti pierzi speranta; trebuie sa continui sa cauti, iar intr-o zi cu siguranta vei descoperi ceea ce te pasioneaza. Cauta, lupta si spera!
  2. Iti este frica: Frica este unul din cele mai paralizante stari pe care o poti simti. Parca iti dispare orice vlaga si putere si ramai pironit locului. Frica se imparte in doua categorii: frica de esec si frica de succes. Desi tentant este ca frica de esec sa para un motiv hilar, aceasta poate fi un motiv subconstient important. Nu ti-a fost niciodata frica de ce s-ar putea intampla daca ai realiza tot ce ti-ai propus? Nu ai simtit niciodata un fior rece pe sira spinarii gandindu-te ca ai sa reusesti? Cu frica de esec stii cum e: te temi atat de tare ca o sa dai gres, incat nu faci nimic. Sau faci, dai gres, si apoi iti spui ca ai avut dreptate.(O sa scriu mai pe larg despre aceste doua tipuri de frici in viitorul apropiat)
  3. Lipsa de incredere in tine: Pur si simplu crezi ca nu o sa reusesti. Pur si simplu stii ca nu o sa reusesti. Si, pur si simplu,…nu reusesti. Nu crezi ca poti sa o faci si nu o faci. Iti place o anumita activitate, un anumit job, un statut, dar simti ca nu ai ceea ce trebuie pentru a face asta. Ai impresia ca oricine ar putea face asta, numai tu nu. Si, cand te uiti la altii cat de bine se descurca, chiar ca te ia deprimarea.
  4. Comoditatea: Nu esti dispus sa muncesti suficient. Stii ca e drum lung de unde esti pana la a face ceea ce iti place. Ti-ar placea sa fii acolo, dar nu ai chef sa parcurgi tot drumul. Doar daca te-ai putea teleporta…dar nu poti. Asa ca ramai unde esti. Te consolezi la o scoala care nu-ti place sau la un job care nu te implineste doar pentru ca nu vrei sa-ti parasesti zona de confort.
  5. Rutina: Se leaga mult de comoditate, doar ca rutina este o comoditate insconstienta. Nu realizezi ca ai devenit un robotel care face acelasi lucru zilnic, fara sa mai realizezi macar ca activitatea pe care o faci nu te implineste. Candva visai si tu la o viata in care faci ceea ce iti place, dar ai renuntat de mult, intrand in rutina cotidiana a societatii.
  6. Presiunea sociala: Nu vrei sa-ti dezamagesti familia, prietenii, cunoscutii. Iti e pur si simplu teama de ce or sa creada/spuna despre tine. Uiti ca ei au (sau au avut) o viata de care sa aiba grija. Asta e viata ta si meriti sa o triesti asa cum iti place! Cu toate acestea, societatea pune o presiune mare pe umerii fiecaruia. Cum sa renunti la facultate? Cum sa iti dai demisia de la un job stabil si sa te apuci de nu stiu ce afacere tampita? Da, chiar, cum sa faci asa ceva? Uite un citat extraordinar care ar putea darama acest mit al societatii: “La 20 de ani ne ingrijoram de ce cred ceilalti despre noi; la 40 nu ne pasa de ceea ce cred ceilalti; la 60 descoperim ca nu s-au gandit niciodata la noi.” (Bob Hope). Tu chiar vrei sa ajungi la 60 de ani ca sa constientizezi asta?
  7. Ti se pare imposibil: Da, ti se pare imposibil chiar sa se poata sa faci ceea ce iti place. Poate ca ceea ce iti place tie fac atat de putini; sau, dimpotriva, atat de multi! Cum sa-ti croiesti un drum acolo unde nu exista? Cum sa-ti faci loc pe unul deja supraaglomerat? Cineva spunea  ca “toate visele sunt imposibile pana le implineste cineva”. Tu ce vise implinesti?
  8. Banii: Un motiv deloc de neglijat, banii pot sa se puna de multe ori in calea fericirii noastre. Din ce sa te mai intretii daca faci ceea ce iti place? De unde casa cu 3 etaje, 2 masini si 3 concedii pe an? De parca fericirea vine din astfel de achizitii sau dintr-un anumit standard de viata pe care societatea il impune! Napoleon Hill spunea ca: “Unul dintre marile secrete ale succesului este sa te hotarasti ce iti place cel mai mult sa faci si apoi sa gasesti o modalitate de a-ti castiga existenta din acel lucru. Multi oameni abordeaza procesul in ordine inversa. Ei fac ce simt ca trebuie sa faca in scopul de a obtine timpul si banii necesari pentru a realiza ce-si doresc cu adevarat.”

Tu de ce nu faci ceea ce iti place? Raspunsul tau se regaseste printre raspunsurile de mai sus, sau ai propriul raspuns? (De ce nu ni-l spui si noua? 😉 ). Daca faci insa ceea ce iti place, esti cu un pas (mare) inaintea multora. Bravo! (Spune-ne si noua cum ai reusit!)

P.S: Un prieten mi-a spus azi o ideea faina de tot:“Oamenii regreta trecutul si viseaza la viitor”. Frumos ar fi insa altfel: “Viseaza la viitor, traieste cum iti place in prezent, iar apoi nu vei avea niciun motiv sa regreti trecutul”!

10 ganduri pentru a trece “De la bine la excelent”

Posted on

“De la bine la excelent”(de Zig Ziglar) este una din putinele carti scrise simplu, dar transmitand invataturi profunde. Desi nu am terminat-o inca, am intalnit in ea unele idei care merita impartasite. Iata cateva din gandurile care mi-au placut in mod deosebit, dar fiti siguri ca pe paginile ei se gasesc multe altele la fel de interesante:

  • “Orice lucru ce merita facut, merita facut si prost, pana invatam sa-l facem bine.” (Steve Brown)
  • “De cele mai multe ori, absenta succesului imediat este un semn al vocatiei autentice.” (Bruce Larson)
  • “Oamenii care incearca sa faca un lucru si dau gres sunt infinit mai buni decat cei care nu fac nicio incercare si reusesc.” (Lloyd Jones)
  • “In drumul spre atingerea telurilor tale, nu conteaza ce cred ceilalti ca poti face, ci ce crezi tu ca poti face.” (Zig Ziglar)
  • “Tinteste sus si vei fi doborat la pamant. Tinteste jos si n-o sa te alegi cu nimic.” (C.S Lewis)
  • “Ratatii sunt acei oameni care nu si-au dat seama cat de aproape au fost de succes atunci cand s-au dat batuti.” (Thomas Edison)
  • “Mai degraba imi schimb planurile cu binecuvantarea lui Dumnezeu, decat sa mi se indeplineasca fara aceasta.” (Zig Ziglar)
  • “Nu trebuie sa fii un om extraordinar pentru a incepe ceva. Dar trebuie sa incepi ceva pentru a deveni extraordinar.” (Joe Sabah)
  • “Pesimistul este un om care se plange de zgomotul pe care-l face sansa atunci cand bate la usa.” (Michael Levine)

P.S: Un citat bonus: “Fii atent la gandurile tale, caci ele devin cuvinte. Fii atent la cuvintele tale, caci devin actiuni. Fii atent la actiunile tale, caci devin obiceiuri. Fii atent la obiceiurile tale, caci devin trasaturi de caracter. Fii atent la trasaturile tale de caracter, pentru ca iti descriu destinul!” (Frank Outlaw)

P.P.S: Mai multe detalii despre carte gasiti aici.

Despre visare și capete sparte sau Între vis și realitate

Posted on Updated on

dream-and-reality

Nu cred că e zi care să treacă fără să mă lovesc de visători. Și nu, nu la ciocniri pe stradă datorate capului lor printre nori mă refer, ci la întâlnirile obișnuite, cotidiene. Și aceste întâlniri nu au loc, din păcate, decât în planul ideilor. Nu aflu că respectivul/respectiva este un visător decât dacă dicut puțin mai mult. Și aici apare problema. Dacă m-aș ciocni de el/ea pe stradă fiindcă e prea cu capul în nori, ar fi scuzabil și de înțeles. Adică omul nu are de ce să mai fie atent la pământul nostră muritor; este în altă lume, mai bună,nu? Sau dacă aș identifica visătorul după luptele pe care le duce, barierele de care se lovește, eșecurile pe care le suferă ar fi de apreciat. Dar lucrurile nu stau deloc așa! Ca să afli de visurile cuiva trebuie să te înarmezi cu răbdare și perseverență și să sapi, să sapi, să sapi…Și dacă persoana respectivă nu și-a îngropat visurile la și mai mare adâncime, o să le gasești. Nu se știe starea în care or să fie, dar vor fi acolo.

Trebuie să recunosc că sunt și persoane care își trâmbițează visurile ori de câte ori au ocazia. Și nu cred că o fac atât pentru a adăuga o doză de responsabilitate în urmarea acestora, cât în a vedea ceilalți cât de departe țintesc. Visul nu este o etichetă cu care să te mândrești în lume. Nu este nici o aspirație de care să îți fie rușine. Visul este un țel nobil pentru care trebuie să lupți chiar și atunci când rămâi fără puteri. Cei care se laudă cu ele, la fel ca și cei care se rușinează de ele, nu sunt meritorii de ele. Este adevărat că există avantaje în a spune lumii ce îți dorești de la viață, dar nu cred că acestea bat dezavantajele. Până la urmă e vorba de visul tău, de dorințele tale, de viața ta!

Închid paranteza și mă întorc la așa-zișii visători declarați. Mă uit la mulți din ei și observ că toată această risipă de visuri pe care o fac nu îi apropie cu nimic de realizarea lor. De ce așa? E simplu. A vorbi despre ceea ce îți dorești nu te ajută deloc în procesul de realizare. Nu contează cât de multe lucruri vrei să ai, câte proiecte să realizezi sau câți oameni vrei tu să ajuți. Nu contează nici dacă vorbești zi și noapte și nici dacă te gândești tot timpul la asta. Ceea ce contează este cum acționezi. Dacă acționezi! Nu spun că a te gândi la ceea ce vrei să realizezi nu e important. Nici că a vorbi despre asta (atunci când trebuie)  nu are rostul lui. Ceea ce vreau să spun este că majoritatea dintre noi ne oprim la această primă etapă, dar aștepăm rezultatele ca și când am fi departe. Și, după cum este normal, ele întârzie să apară.

Trăim într-o lume în care se aruncă în toate direcțiile cu afirmații care mai de care mai pompoase, mai siropoase. Politicienii ne mint ca pe niște copii de grădiniță, băieții vrăjesc fetele cu clișee ieftine, se fac promisiuni parcă din cer venite. Și ce e mai trist este că prind foarte bine. Dar atunci când vine vorba de visuri și realizări lucrurile nu mai sunt la fel de roz. Poți să arunci cu ce vrei tu, dar dacă nu pui mâna pe treabă, degeaba. Dacă nu renunți la plăcerea de acum pentru plăcerea (mai mare) viitoare, dacă nu ieși din zona de confort și nu lupți pentru ceea ce visezi, nu are niciun rost. Mai bine renunți și la visări; nu te vor face decât, eventual, să te ciocnești pe stradă de ceilalți visători. Și la ce bun? Nu te alegi decât cu capete sparte și ceva înjurături.

Și eu mă încadrez de multe ori în aceeași categorie. Dar, când mă gândesc că trebuie să renunț la tot ce visez, parcă îmi vine să mă apuc de treabă. Dar nu am ajuns la nivelul să renunț la tot pentru un vis; există aspecte în care trebuie să învăț să fac astfel. Se spune că visele care merită urmate nu se găsesc la câțiva metri depărtare, ci la kilometri. Probabil că de aceea atât de puțini reușesc să le transforme în realitate. Dar și cei care reușesc…

Pentru că tot se apropie sfârșitul de an și pentru că toată lumea se apucă să facă analize a ceea ce a trecut și să spere că vor face mai multe pe viitor, iată un sfat: pentru fiecare vis, fă-ți un plan de atac. Scrieți obiectivele și tot ce trebuie să faci pentru a-ți îndeplini visul. O statistică realizată pe studenți arată că cei care și-au scris scopurile și și-au întocmit planuri au ajuns să câștige de până la 10 ori mai mult decât ceilalți care nu aveau nimic definit clar. Un pont despre cum sa fie obiectivele: fiecare obiectiv trebuie să fie SMART (Specific, Măsurabil, Accesibil, Relevant, ancorat în Timp). Și, cu un plan pe măsura visului, nu ai cum să nu reușești. O spune realitatea.

Este păcat ca atâtea visuri mărețe să rămână doar visuri, fie ele mărețe. Este păcat ca atâta potențial să fie irosit. La fel cum este păcat să duci o viață mediocră, doar pentru că nu îți concentrezi eforturile pentru a duce o viață excelentă. Oricât de mult ai visa, e loc de mai bine. Oricât de multe visuri ai realiza, întotdeauna se poate mai mult. Se spune că nu există limite, decât cele pe care ni le stabilim noi înșine. Dacă eu aleg ca limita mea să fie cerul, cine poate să zică altfel? La fel și în cazul tău. Ai o singură viață și, prăpădita, nu are nici buton de dat înapoi! Așa că visează, acționează, trăiește! Cine te oprește?