vis

Când frica o ia înaintea succesului

Posted on

3403321739_5eaa052674_b

Sunt unele aspecte ale vieții care parcă mă copleșesc, în anumite momente. Și până și cele mai frumoase vise, pe cale de îndeplinire fiind, mă zdrobesc sub măreția lor. Iar în spatele fiecărui gând de reușită apar zeci sau sute de gânduri de îndoială. Și asta nu pentru că știu că nu o să realizez ce mi-am propus, ci doar fiindcă nu știu cum o să fac asta, căci necunoscutul e prea de nepătruns.

La a călători prin Europa pe bicicletă visez de mult timp. Iar visul nu se limitează doar la bătrânul continent sau la bicicletă, ci la ideea în sine de a călători. Dar când poți amesteca o plăcere cu alta, bucuria se multiplică. Și iată-mă, la șase luni de la lansarea proiectului, pe picior de plecare. Nu, nu îmi vine încă să cred, pentru că totul e prea frumos, parcă…

Dar totul e pregătit: bagaje, traseu, biciclete etc. Mai lipsește doar sosirea momentului de start, întâlnirea cu ceilalți 2 prieteni dornici de aventură și drumul ce-l vom lua la pedale. Iar așteptarea nu-i deloc ușoară, căci timpul parcă nu mai curge. Se spune, însă, că lucrurile care merită se lasă așteptate, dar să fie suficientă consolarea?

Și iată-mă în fața uneia din cele mai mari provocări (dacă nu chiar cea mai mare!), întrebându-mă de ce nu trec prin astfel de evenimente mai des. Nu pot să înțeleg de ce îmi limitez visele și, în loc să îmi duc viața la superlativ, mă plafonez în mediocritatea cotidiană.

Poate că traiul ne-ar fi mai vesel, dacă am trăi după cum ne spune inima. Și poate că am fi mai fericiți, dacă am merge fiecare pe propriul drum. De ce nu o facem, nu știu. Frica? Lenea? Presiunea externă? Imaginea de sine proastă? Obișnuința? Pot fi toate, sau niciuna. Ce contează e că e păcat să ne batem joc de cei câțiva ani ce-i avem de trăit pe aici. Pentru că, bătându-ne joc de ei, ne autodistrugem. Nu ne facem rău doar când ne facem rău, ci și atunci (mai ales atunci!) când nu ne facem bine!

Peste 2 zile și 3 nopți voi plecă în cea mai provocatoare și promițătoare călătorie la care am îndrăznit să visez (e posibil să visez cam jos, știu), iar când mă uit în spate și în față înțeleg cât de mic sunt în această lume. Dar uitându-mă la piedicile de până acum, înțeleg că am învățat că, atunci când vrei ceva, găsești soluții. Iar uitându-mă în față, la necunoscutul plin de surprize ce mă așteaptă, înțeleg că lucrurile se realizează pe rând, câte unul odată. Sau, cum zice un proverb: “Orice călătorie de 1000 de pași începe cu primul pas”. Iar dacă eu am lumină pentru acel pas, dar nu îl fac, degeaba cer lumină pentru toți 1000! Ce fac, de fapt? Îmi găsesc scuze, pentru a nu porni la drum…

Și m-am tot întrebat, după acești pași, ce alți pași o să fac? Adică spre ce o să mă îndrept? Din multele astea drumuri pe care viața mi le așterne în cale, eu pe care să le (mai) încerc? Dar am înțeles că nu contează ce o să fie cândva, ci important e ce-i acum. Și, de multe ori, de asta suntem nefericiți: pentru că trăim în viitor, uitând de frumosul prezentului…

Că viața e frumoasă e cert, dar că știm să o trăim încă am dubii. Mai avem timp să învățăm, asta-i vestea bună. Sau, cel puțin în dreptul meu, eu așa sper…

 

P.S:

Plecat fiind, în următoarele 3 luni activitatea pe acest blog va fi minimă. Sper să mai postez, dar nu e loc de promisiuni.

Pentru cei care vreți să fiți la curent cu evoluția aventurii prin Europa și să citiți prin ce trecem (sau ce îmi mai trece mie prin cap), ne găsiți pe Europa în 80 de zile, unde vă așteptăm cu drag. Iar dacă vreți să nu ratați niciun update (text, poză sau video), urmăriți-ne și pe Facebook!

Ne auzim curând!

Mi se cuvine!?!

Posted on Updated on

543812_632595733434110_106720021_n

Ni se cuvine! Așa am ajuns să vedem lumea. Să luăm lucrurile. Să gândim despre ceilalți. E dreptul nostru să trăim bine, în pace și în confort. Nu, nu trebuie să muncim pentru ceea ce avem. Și, mai grav, nu trebuie nici să fim recunoscători. Pentru că le merităm.

Nu realizăm cât de “norocoși” suntem. Hrană (îmbelșugată, cel mai adesea), haine (de firmă, mai mereu), gadget-uri (de ultimă generație, normal) nu (mai) sunt privilegii. Sunt aspecte banale ale vieții, fără de care nu ne-am putea concepe traiul. Și ne e imposibil să înțelegem că lumea poate fi privită și dintr-o altă perspectivă.

Dar să merg mai departe. Apa, liniștea din țară, sănătatea? Ah, dar chiar e normal să ne bucurăm de ele, nu? Ce dacă milioane mor din cauza lipsei de apă potabilă? Ce contează că, în o mulțime de zone, nu se știe dacă apuci sau nu ziua de mâine? Iar sănătatea e dorită de cei ce nu o au, așa-i?

Sau libertatea. Sau plăcerea oferită de o adiere de primăvară. Sau încântarea dată de o floare. Sau zumzetul de albine din jurul unui copac în floare. Sau posibilitatea să stai pe propriile picioare. Să știi că poți să ieși din casă. Să te învârți de nebun prin soare, sau ploaie. Aspecte, mici sau mari, pe care nu le prețuim la adevărata lor valoare.

Ca să nu vorbesc de oameni. De relațiile cu ceilalți, de interacțiuni. Nu de puține ori ne credem Dumnezeu pe pământ. Și ne hrănim cu iluzia că totul gravitează în jurul nostru. Nu îi apreciem pe cei dragi, pe prieteni, pe oricine. Nu conștientizăm valoarea pe care aceștia o au și nu vedem că ne fac viața mai frumoasă. Observăm doar golul rămas, atunci când pleacă.

Și asta se întâmplă cu orice lucru care credem că ni se cuvine: nu îl apreciem la adevărata valoare. Pentru că atunci când meriți ceva, nu ai de ce să mulțumești! Și nu înțelegi cât însemna pentru tine, decât atunci când l-ai pierdut. Adică prea târziu.

Iar viața, cu bune cu rele, e un privilegiu. Un privilegiu care nu ni se cuvine, dar de care trebuie să ne bucurăm. Și pentru care ar trebui să fim recunoscători.

Prima mea carte :D

Posted on Updated on

coperta

Săptămâna asta mi-a fost lansată prima mea carte, pe neașteptate, neștiute și negândite. Spun “mi-a fost lansată” pentru că eu nu am avut habar de ea, totul fiind o surpriză ticluită bine de tot. Vlad a fost editorul(și cel care a făcut paginarea, redactarea, a pus PDF-ul pe site etc), iar Bianca a fost cea care s-a ocupat de îndreptarea situațiilor survenite din certurile mele cu Limba Română. Oricum, una peste alta, surpriza a fost maximă!

Să ții o carte în mână, cu numele tău pe copertă, oferă un sentiment unic. Sunt unele experiențe în viață care te marchează total, iar să ai propria ta carte cred că e unul dintre ele (asta dacă nu ești mare scriitor și scoți volumele pe bandă rulantă). Și acum îmi revine în suflet starea de uimire și satisfacție care m-a cuprins atunci când am văzut, pentru prima dată, obiectul cu pricina!

Ce conține cartea?

Nu mai știu de când visez să scriu o carte, de mult de tot, cu siguranță! Doar că e extrem de important să ai ceva de spus atunci când te apuci de scris, nu doar să înșirui cuvinte peste cuvinte. Așa se face că m-am văzut nevoit să aștept ca mai întâi să am despre ce scrie și abia apoi să mă apuc de scris.

Nu mi-a trecut însă prin minte că blogul meu ar putea deveni o carte! Dar i-a trecut lui Vlad, care a luat cam toate postările mele, le-a aranjat pe capitole și le-a trimis la corectat, editând astfel Pășind prin Viață – cartea. Deci, ce conține prima mea carte? Gânduri, pași, dileme, povești, poezii, reflecții, speranțe…din astea. Adică ce am scris pe blog până acum, dar într-o formă coerentă, cu un început, un final, un conținut. Ce să mai spun, are chiar și prefață!

Mai mult decât o carte, un pas înainte!

Nu cred că pot să îmi imaginez câtă muncă a fost depusă pentru ca acest proiect să vadă lumina zilei, dar pot să încerc să înțeleg. Însă pot să le mulțumesc celor care, prin efortul lor, au contribuit la această realizare! Mulțumesc, dragilor! 🙂

Cartea de față  înseamnă atât de mult, încât m-aș întinde pe rânduri bune dacă aș începe să enumăr. Pentru că aceasta nu are o atât de mare valoare editorială sau culturală, pe cât o valoare sentimentală! Iar lucrurile de suflet prețuiesc mai mult decât s-ar da pe ele la o primă vedere…

Dar, pentru că de, prin aceasta am făcut un pas înainte, tai de pe lista provocărilor imposibile două rânduri:

Untitled

Cum poți citi cartea?

Așa cum probabil e evident, cartea nu e de vânzare. Nu există niciun motiv pentru care ar fi astfel, nu? Deci, cine vrea să o citească, să o răsfoiască sau doar să vadă cum arată, o găsește aici!

Eu le mulțumesc încă o dată celor care au depus munca din spatele cortinei, au făcut o treabă extraordinară!

Iar pentru feedback și păreri știți unde dați de mine!;)

 

 

De ce deștepții sunt proști, iar proștii, deștepți

Posted on Updated on

4NC9PMKTUVI45_1P99TTO_PH_L_LS

A trecut ceva timp de când am citit un articol care arăta de ce proștii reușesc în viață, dar și de ce deștepții dau greș. Lista era lungă iar motivele variate, dar a fost unul care mi-a atras atenția și de care mi-am amintit astăzi. Citeam într-un articol de-al lui Florin Roșoga că oamenii fericiți învață să înlocuiască “aș vrea/ar fi bine” cu “fac”; și așa mi-am amintit de diferențele între proști și deștepți.

Așa cum spuneam, în articolul respectiv erau prezentate multe motive, dar eu vreau să mă leg de unul singur care, zic eu, este baza celorlalte. Despre ce e vorba? Ei bine, despre acțiune! Proștii sunt deștepți pentru că acționează, iar deștepții sunt proști pentru că (doar) gândesc! Da, știu, proștii o dau în bară des de tot. Dar, tocmai pentru că își permit să o dea în bară, reușesc! Ei nu stau prea mult pe gânduri, ei trec la fapte. Iar dacă se lovesc de obstacole, găsesc atunci, pe loc, metode de a le depăși.

Proștii ascultă. Iau aminte la sfaturi, înțeleg că nu le știu pe toate, acceptă ajutor. Știu că nu sunt buricul pământului și se comportă ca atare. Proștii știu că nu s-au născut învățați. Dar își permit să riște să învețe din mers. Ei nu se mulțumesc cu statutul de “couch expert”, ci preferă rușinea învățării.

Dar deștepții? Ei, cu deștepții e mai complicat puțin! Ei gândesc și gândesc și gândesc. Iar când termină, o iau de la capăt! Acțiune? Rezultate? Nu, nu încă! Trebuie ca mai întâi să aibă toate lucrurile gândite, abia apoi trec la treabă. Și când începe acțiunea? Cam niciodată sau, de multe ori, prea târziu!

Deștepții gândesc. S-au născut învățați. Sunt pe aici de când e lumea și pământul. Știu totul, li s-a spus lor! Deștepții nu iau aminte la sfaturi, nu le trebuie. Nu acceptă să învețe. Dar nu acceptă nici să dea greș. Deștepții devin experți de canapea. Iar cei mai deștepți dintre ei devin aprigi și pesimiști critici ai proștilor care se ridică și încearcă.

Și, uite așa, proștii reușesc, iar deștepții dau greș! De ce? Pentru că, de fapt, prost nu e cel care nu știe, ci cel care nu vrea să învețe! Iar deștept nu e cel care gândește, ci deștept e cel care acționează!

Viață nu înseamnă să vrei, să gândești, să vorbești, ci viață înseamnă să vrei să gândești ca să faci!

Scrisoare către Moș Crăciun

Posted on Updated on

santalettersbg

Dragă Moș Crăciun,

M-am hotărât să îți scriu, deși sunt convins că nu exiști, poveștile cu tine nefiind, după cum bine li se și spune, decât povești. Așa că am să te rog să nu îți faci vreo iluzie; îți scriu doar pentru ca am puțin timp liber și ca un exercițiu de imaginație. Sper să nu te superi că îți spun cum stau lucrurile de la început, dar sunt convins că e mai bine așa. Oricum, tu primești milioane de scrisori, așa că probabil pe a mea nici nu o să o citești. Și tocmai pentru că riscul acesta este mare, dar și pentru că a scrie scrisori unor moși imaginari nu e foarte onorabil, nu o să fiu lung deloc.

Crăciunul ăsta nu te mai aștept. Te-am așteptat de atâtea ori de-a lungul timpului că am obosit și eu. Știi cum e, speranța moare ultima, dar și când moare, moartă rămâne! Poate că dacă m-ai fi vizitat vreodată, acum nu aș fi fost atât de dur cu tine. Sau, cine știe, poate că m-ai vizitat, dar nu îmi mai amintesc eu. Se întâmplă atât de multe lucruri și atât de repede în viața asta că nici nu știi pe care să le ții minte și de care să te descotorosești. Sper că nu ai fost în vreun loc nepotrivit și ai ajuns în coșul de gunoi al amintirilor. Iar dacă ai ajuns acolo, eu nu te pot scoate, trebuie să te descurci singur.

Deci, dragă Moșule, despre ce ar trebui să-ți scriu? Știam eu că trebuie să îți scriu mai des; dacă o făceam, acum mi-ar fi fost mai ușor. În fine. A, da, despre ce vreau de la tine trebuie să îți scriu! Parcă despre asta îți scrie toată lumea și cine vrea astăzi să facă altfel decât cum se face? Aproape nimeni, ai ghicit, bravo!

Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar eu nu o să îți cer nimic. Știi, așa sunt eu mai pe dos uneori; apreciez originalitatea și puterea de a sta în picioare în fața curentului. Și nu o să îți cer nimic și din cauză că știu că nu o să mă asculți; de ce să te mai deranjez degeaba? Dar vreau să mă asculți, totuși, pentru că o să îți spun ce o să realizez eu anul care vine. Ar trebui să apreciezi că nu te încarc pe tine cu nevoile mele și că sunt dispus să lupt eu să mi le îndeplinesc. Dar probabil că apreciezi asta, doar că nu îmi spui.

Așadar, în anul care vine, Moșule, o să fiu mai curajos. O să încerc multe lucruri noi, o să mă plimb mai mult, o să îndrăznesc să mă bucur de viață cum nu am mai făcut-o până acum. O să îmi iau inima în dinți și o să fiu mai sincer cu cei din jurul meu. O să fiu mai perseverent, mai disciplinat, mai luptător. O să merg pe drumuri pe care nu am mai mers. Și, când o să obosesc, o să merg mai departe. Deci, ți-aș fi cerut curaj, dar o să fac eu rost din altă parte, nu-ți face griji! Se spune că în fiecare există o doză mare de resurse nefolosite, așa că poate anul care vine folosesc din curajul propriu.

Tot de la anul, o să încep să apreciez timpul. Cu adevărat, nu lasă-mă să te las, cum am făcut până acum! O să mă bucur de fiecare clipă frumoasă și o să învăț tot ce se poate învăța din clipele urâte. O să stau mai mult cu cei dragi și o să am grijă la relațiile interpersonale, vreau să fie unele de calitate. Vreau să împart bine timpul, Moșule! Nu înțelegi? Să-ți explic: când mă distrez să fie distracție cu toată inima; când muncesc, să muncesc pe bune, fără întreruperi și distrageri. Orice activitate aș face, vreau să fiu 100% prezent, atunci și acolo. Și, cine știe, poate că din folosirea asta inteligentă a timpului o să iasă și alte beneficii; unii spun că “timpul înseamnă bani”, așa că o să încerc să sper.

O singură pretenție mai am de la mine în anul care vine (atât îți mai spun și gata, te las, că nu mai e mult până la Crăciun și sigur ești în criză de timp). Ei bine, măi Moșule, vreau să fac ce îmi place! Fie că e vorba de distracție, fie că e vorba de muncă, o să o fac pentru că o să îmi placă. Știi, e atât de multă nefericire pe lumea asta (chiar, de ce nu aduci oamenilor niște bucurie anul ăsta?), iar viața e așa de scurtă, că nu are niciun rost să trăiesc cum vor alții să trăiesc! Și cred că am fi cu toții altfel dacă am avea curajul să ne modelăm viețile după cum ne spune nouă inima! Nu că am dreptate?

În fine, dragă Moșule, hai că te-am ținut cam mult; pentru un Moș, chiar și imaginar așa cum ești tu, scrisoarea asta trebuie să fie extrem de lungă și obositoare! Scuză-mă, m-a cam luat valul, data viitoare o să fiu mai succint. Fii bun, te rog, și nu uita de bucuria pe care te-am rugat să o dai oamenilor. Sau măcar fă-i conștienți că la ei zace cheia fericirii, poate la unii o să prindă.

Ai grijă de tine că, am înțeles că și voi, moșii imaginari, aveți problemele voastre!

Te salut cu drag!

P.S: Înainte să vii, trimite niște zăpadă! O să îți meargă mai lin sania și o să pui și niște zâmbete mari pe chipurile oamenilor. Bine, nu pe ale tuturor, că unii-s mai morocănoși, n-ai ce să le faci.  

e-Motivational(9)

Posted on

Am descoperit azi un site fain de tot, care te ajuta sa creezi postere cu citatele favorite. Marele avantaj este timpul castigat, iar compromisul fata de calitatea din Photoshop este mai mult decat acceptabil. Asa ca iata primele 10 citate din ce mi-am mai notat eu cu trecerea timpului de prin carti. Sper ca pe viitor sa pun din ce in ce mai multe!

Provocarea de 30 de zile

Posted on

Ieri am primit un link către un video de pe TED, link pe care l-am tratat cu suspiciune. După titlu doar. Avea doar 3 minute, dar fiecare secundă mi-a dovedit din plin cât de nefondată a fost suspiciunea mea. Speaker-ul, Matt Cutts, lansa ideea unei “Provocări de 30 de zile”. Ce înseamnă asta mai exact? Înseamnă ca pentru 30 de zile să încerci ceva nou, ceva ce ți-ai dorit dintotdeauna. Să iei una din activitățile pe care ți-ar plăcea să le faci și…să le faci. Dar nu doar o zi sau două, ci 30. De ce 30? Pentu că, spunea prezentatorul și se pare că este și dovedit, de 30 de zile este nevoie ca omul să își formeze un nou obicei. Bine, nu toate activitățile trebuie să fie reprezentate de învățarea sau dezvățarea unui obicei. Poate vrei să scrii un roman. Poate vrei să alergi în fiecare zi. Poate vrei să te trezești la 5 în fiecare dimineață. Poate vrei să o ții numai în dușuri reci. Nu contează în ce constă idea ta, contează să ai curajul și disciplina să o implementezi timp de 30 de zile. S-ar putea ca la sfârșitul lor să ai parte de ceva surprize plăcute.

Provocarea de 30 de zile: 50 de pagini citite/zi

De azi încep și eu. Mi-am făcut deja o mini listă de provocări, dar fiind prima lună o să încep cu ceva mai ușor: vreau să citesc 50 pagini/zi, timp de 30 zile. De mult timp îmi doresc să citesc numărul ăsta de pagini pe zi, dar niciodată nu am reușit. Mai ales pentru o perioadă atât de lungă.

Ce înseamnă provocarea asta, în cifre?

  • 50 pagini/zi.
  • 100 minute/zi.
  • 350 pagini/săptămână.
  • 700 minute/săptămână = 11.66 ore/săptămână.
  • 1500 pagini/30 zile.
  • 3000 minute/30 zile = 50 ore/30 zile = puțin peste 2 zile/30 zile.
  • Aproximativ 7 cărți de 200 pagini/30 zile.

Pentru lunile următoare am planuri și mai îndrăznețe! Și mă gândesc serios să am în fiecare lună câte o provocare de genul. Deocamdată însă să vedem cum merge prima.

Gândește-te la niște activități pe care ți le-ai dorit de mult să le faci și dă-le o șansă! Stabilește-ți provocarea, iar apoi, nu închieia ziua până nu ți-ai îndeplinit partea. În video se dădea exemplul cu scrierea unui roman; pentru a termina un roman de 50.000 de cuvinte în 30 zile trebuie să scrii 1667 de cuvinte pe zi. Și spunea Matt:”O să devină romanul meu un bestseller? Normal că nu! L-am scris într-o lună! Dar, dacă vreau, după această experiență pot să spun că sunt autor”. Dacă te gândești să implementezi și tu o provocare, spune-mi într-un comentariu ce vrei să faci! Hai să facem o comunitate cu asta!:)

Vă las mai jos să vedeți video-ul: