viata

Ultima postare!

Posted on Updated on

12

Mă uit în urmă la timpul petrecut pe blog și realizez că am investit atât de mult în el că am pierdut socoteala. Mă ajută însă WordPress-ul, spunându-mi că am scris 322 de posturi, în cei peste 3 ani de activitate…

Dar parcă nu îmi vine să cred că a venit și clipa în care să spun adio acestei adrese (cascadorys.wordpress.com) și să mă mut și eu la casa mea! Căci nu, această ultimă postare nu înseamnă că mă voi opri din scris, ci doar că schimb locul unde o fac.

Așadar, începând de acum, vă aștept la adresa bogdanmatei.roiar postările vor putea fi urmărite direct pe pagina bloguluiDe lucru încă mai e pe acolo, dar totuși începe să arate bine, nu?

Bonus: În curând urmează să aibă loc lansarea cărții “Europa în 80 de Zile“, dar până atunci îți poți rezerva exemplarele dorite cu o reducere de 15%! Dacă ai nevoie de mai multe detalii despre carte și despre ofertă, le găsești aici!

despre carte_cover_detalii

Ce ar mai fi de spus? Un mare “Mulțumesc!” celor cu care am interacționat prin intermediul acestui blog, dar și celor care s-au rezumat doar la a citi, din când în când, chestiile care li s-au părut mai interesante.

O observație pentru cei care urmăreau pe email postările: o să fie nevoie să vă reînregistrați la noua adresă ca să fiți siguri că sunteți la curent!

O observație pentru toată lumea: poți să mă găsești și pe Facebook!

 

 

Advertisements

Ajută-mă să aleg o copertă!

Posted on

De ceva timp lucrez de zor la o carte (a se citi cărticică) despre aventurile prin care am trecut vara trecută. Sper ca în viitorul apropiat să fie gata de lansare, dar până atunci mai sunt unele aspecte (destule) de rezolvat.

Unul dintre ele este design-ul coperții și al interiorului, dar coperta e crucială. Am lucrat la câteva modele și am restrâns lista la următoarele trei (click pe imagine pentru full-size):

Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acum îmi rămâne să lucrez la detalii și să aleg cu care dintre ele să merg mai departe. Și, pentru că mai multe capete înseamnă mai multe idei, am nevoie de ajutorul tău în acest proces de selecție. Mai jos am creat un sondaj unde te rog să votezi design-ul preferat dintre cele de mai sus.

În plus, dacă ai vreun sfat sau vreo părere, te rog să îmi lași un comentariu. Sau dacă ai vreo idee cu privire la ce gen de copertă s-ar potrivi acestei cărți spune-mi și eu o să încerc să o transpun în realitate.

Mulțumesc mult!

P.S: Subtitlul cred că o să rămână cel de la a treia variantă, că celelalte sunt prea lungi. A, și font-ul de la nume la fel, dar nu le-am mai schimbat deocamdată din lipsă de timp.

O ultimă rugăminte: orice share e de folos!

Play! And Win?!?

Posted on Updated on

living-with-a-dream

Uneori nu trebuie să câștigi, trebuie doar să joci!

Sunt momente când greutatea de pe umeri devine insuportabil de cărat și îți vine să o lași jos. Tot ce te simți în stare să faci e să fugi, întorcând spatele fără regrete. Prezentul și viitorul par mai negre decât poți tu îndura, iar singura soluție pe care o ai la îndemână e să nu mergi mai departe. Dar știi că, mai târziu, vei regreta că astăzi nu ai avut curaj să continui! Deși acum îți spui că va fi bine, știi că nu va fi, dacă renunți. Parcă ai făcut prea multe eforturi, încât abandonul sau întoarcerea să mai merite.

Frumos ar fi să câștigi mereu. Să joci, să lupți și să fii în mijlocul acțiunii contează, dar parcă fără victorie totul e degeaba! Indiferent de reguli, tot ce te interesează e ca la sfârșit, să fii acolo, în față. Și nu vrei să câștigi fără efort, ci muncești pe brânci! Dar de ce să mai continui, dacă deja ai mers prea mult și tot în urmă ești? Mai merită?

Una din cele mai grele situații în viață e atunci când nu știi dacă să continui sau să renunți. Ai făcut tot ce ți-a stat în putință, dar ai dat greș. Și continui să te zbați, dar o dată cu zbaterea dai greș și mai tare! E ca atunci când ești prins de vârtej și, cu cât încerci mai tare să scapi, cu atât îți mărești șansele de a te îneca. Dar, în același timp, dacă te oprești, știi că nu vei mai pleca niciodată. Deci, să continui sau să renunți?

Viața nu e despre a câștiga, ci despre a juca. Iar dacă ți-ai aminti asta mai des, ai câștiga mai des. Pentru că important nu e cum joci, ci de ce joci! Poate că da, e timpul să renunți. Să renunți însă nu a la a fii în joc, ci la a-ți dori cu toată ființa să câștigi. Poate că e timpul să te bucuri de călătorie și să uiți de destinație. Până la urmă, ce rost are destinația dacă tu nu ești în stare să duci drumul până la capăt?

Uneori nu trebuie să câștigi, trebuie doar să joci! Trebuie să fii acolo, în mijlocul acțiunii, învățând să pierzi. Pentru că a pierde e singura cale de a învăța cum se câștigă! Nu ai cum să fii un bun lider, dacă nu ai fost, mai întâi, un bun follower.

Frumos ar fi să câștigi mereu. Dar nu se poate. Iar de cele mai multe ori pierderile apasă atât de greu încât îți vine să te oprești sau să fugi. Nu o face!

Frumos ar fi să înveți să pierzi. Și să înveți să joci!

Știi că ești pe drumul corect, atunci!

Posted on

cropped-cropped-man_on_the_road-wallpaper-1280x8001

Când vine vorba de pe ce drum să apucăm în viață, toți ne-am dori să știm ce alegere să facem. Dar trăim într-o lume atât de bombardată cu posibilități încât fiecare decizie ne provoacă atacuri de panică. Fie că e vorba de ce loc de muncă să accepți, fie că te întrebi ce cămașă să alegi, hotărârea nu e deloc ușoară.

E ciudat paradoxul acesta, ca luarea unei decizii să fie mai dificilă atunci când ai de unde alege. Dar e și normal, pentru că atunci când nu ai de ales…nu ai de ales și gata! Dar când ești feluritele variante sunt servite pe tavă, abia atunci se vede unde și cum stai.

Mi-aș fi dorit să știu care e drumul corect pentru mine. De fapt, încă îmi doresc; și nu m-aș supăra deloc dacă mâine m-aș trezi mâine cu o variantă clară în minte…Doar că viața nu funcționează așa, din păcate. Ca să știi pe unde să o iei, trebuie să cauți. Trebuie să îndrăznești să bați la uși și să accepți să nu ți se răspundă. Trebuie să te înveți cu rătăcirea fără să îți pierzi speranța că o să te regăsești. Pentru că a găsi drumul corect implică parcurgerea multor drumuri greșite. Și așteptare, cu răbdare.

Știi că ai găsit drumul corect atunci când nu faci niciun efort pentru a merge înainte. Sau, dacă efortul există, tu nu îl percepi astfel. Poate că transpiri înaintând, dar nu te deranjează. Pentru tine e suficient să fii acolo, atunci.

Mai știi că ești pe drumul corect atunci când vezi că îi întreci cu ușurință pe ceilalți. Treci pe lângă ei și nu poți să nu te întrebi ei de ce merg atât de încet?!? Doar că ei nu au nicio problemă, tu ești de vină, că mergi prea repede!

În viață dificultățile apar oriunde, chiar și pe drumul corect. Doar că omul potrivit se găsește la locul potrivit, iar soluțiile nu întârzie să apară. Poate că uneori nu e ușor să o scoți la capăt, dar există ceva nativ în tine care face ca nici chiar negrul să nu fie așa de negru. Ești în lumea ta, adică! Gândește-te: dacă scoți un pește din apă acesta va muri în câteva minute, dar ia încearcă să îl prinzi în mediul lui, cum se schimbă atunci situația?

Dar există două probleme cu drumurile:

  1. Sunt multe și diferite
  2. Fiecare are propriul drum

Și dacă diversitatea încurcă treburile, făcând alegerile mai dificile, lipsa de asemănare dintre călători le omoară. Nu știu de ce, dar parcă ne e atât de dificil să luăm o decizie stând pe propriile picioare! Tânjim să avem pe cineva care să ne arate calea și pe care, eventual, să aruncăm vina. Și aici se încurcă totul, pentru că drumul meu corect nu seamănă cu drumul tău corect, iar călătoria mea nu-i tot una cu a ta. Și, uite așa, a da sau a primi un sfat devine extrem de periculos!

Partea bună e că îți poți oricând urma chemarea, oricât de târziu crezi tu că este. Chiar dacă ai mers o grămadă de timp pe drumul altora, al tău e tot acolo, așteptându-te. Și nu contează ce-a fost și ce-ai ratat neurmând calea corectă, contează doar să cauți. Căci vei găsi! Iar când îl vei găsi, vei știi.

Atunci când ești pe drumul corect nu îți mai pasă de drumurile greșite.

 

 

Vis împlinit, lecții învățate

Posted on

Cu aproximativ trei luni în urmă scriam despre sentimentele ce mă încercau înaintea startului excursiei plagiatic intitulată Europa în 80 de Zile, iar acum a venit rândul să povestesc despre sentimentele de după. Privind în urmă, realizez că a fost mai ușor să dau glas temerilor și speranțelor, decât îmi e acum să rezum trăirile și lecțiile, mai ales că totul a fost, parcă, doar un vis.

Pedalam de zor într-una din zile ascultând o carte audio, când atenția mi-a fost atrasă de o idee care suna cam așa: important nu e doar să ai un vis și să pleci pe drumul îndeplinirii lui, ci trebuie să îți dezvolți capacitatea de a te transpune la finalul călătoriei, fiind în stare să anticipezi cum te vei simți și ce transformări va aduce acesta cu sine. Imediat după, creierul meu a început să proceseze propria-mi situație, iar concluzia a fost că nu, eu nu m-am transpus deloc la finalul excursiei, deși anumite așteptări am avut.

Dar adevărul e că îmi place surpriza, de multe ori alegând să nu planific prea mult, tocmai pentru a lăsa loc necunoscutului să intervină. Și, deși în cazul aventurii prin Europa pe două roți mi-am făcut temele cât de bine cu putință, nu am dus lipsă de schimbări de macaz și de lecții. Dar niciodată nu aș fi crezut că aspecte de care mă temeam înainte de plecare, nu or să aibă aproape niciun impact, iar altele, care nici prin cap nu-mi treceau, vor cântări atât de mult în economia călătoriei.

Lecții de pe drum

“O viață neanalizată este o viață ce nu merită trăită”, spunea un filozof grec, iar principiul se aplică și la excursii și aventuri. De fapt, se aplică la orice facem, iar neanalizând trecutul ne privăm de lecții importante și de o față a monedei care merită să fie întoarsă. Așadar, pentru că, personal, consider că partea din spate a unei acțiuni (motivație, gânduri produse, sentimente etc) este cel puțin la fel de importantă ca acțiunea în sine, iată mai jos câteva din aspectele care mi-au atras atenția în aceste 80 de zile de “pribegie”:

  •  În viață nu trăiești raționând, ci simțind! Adică da, poți trăi doar cu rațiunea, dar ce viață ar fi aceea? Să nu te lași emoționat de un apus de soare, să nu te bucuri de atingerea caldă a unei ploi de vară sau să nu te umpli cu energie dintr-o întâlnire cu niște oameni frumoși…cum? Și, totuși, unii înțeleg greșit viața: pentru tot cer argumentare, logică, rațiune. Dar de unde să le luăm? De ce să le luăm? Și da, poate că doare mai tare cu inima, dar doar prin ea se vede lumea așa cum ar trebui să fie văzută…
  • Nu e totul despre tine! Nu ne place deloc egoismul…altora. Pe al nostru? Îl adorăm, pur și simplu! Că nu îi zicem niciodată pe nume și că nu l-am recunoaște nici bătuți cu parul, e altă poveste. Dar că el există în fiecare, e o certitudine. Iar până la un punct e în regulă, pentru că e normal (cumva) să avem cămașa mai aproape decât haina, dar cam mereu depășim limitele bunului-simț. Vrem ca totul să danseze după cum cântăm noi, neinteresându-ne că altcineva cântă mai bine, mai frumos sau mai potrivit. Și, uite așa, transformăm dansurile faine ale vieții într-un kitsch ieftin, marcă proprie și înregistrată.
  • Viață nu e niciodată o competiție! Iar atunci când e o competiție, nu e despre ceilalți: e doar despre tine, care te lupți să devii mai bun decât cel care ai fost. Când privești totul ca pe o cursă, iar persoanele pe care le întâlnești ca pe niște adversari, pierzi chiar atunci când câștigi. Efectul e însă reciproc, din fericire!
  • Nu contează încăpățânarea, ci adaptabilitatea! Toți suntem încăpățânați, doar că unii mai mult ca alții; și, deși poate părea șocant, nu dacă și cât suntem contează, ci dacă suntem și adaptabili. Fără flexibilitate în gândire, în acțiune sau planuri ne privăm de multe părți frumoase ale vieții, iar uneori s-ar putea ca înclinarea balanței să nu ne fie favorabilă. Evident, ne-ar plăcea ca întotdeauna să iasă după socoteala de acasă, dar cum s-ar putea întâmpla astfel în lumea asta plină de atâtea variabile? Nu prea merge!
  • Frumosul e la fiecare pas, nu doar la destinație! Idee veche, spusă în multe forme și de mulți, dar niciodată înțeleasă și conștientizată pe deplin. Pe parcursul călătoriei, când eram întrebați de unde venim și unde ne ducem, eu preferam să răspund scurt: “Din România și mergem în România!”. Iar abia ulterior adăugam informații despre traseu și despre noi. De ce așa? Pentru că nu am considerat nicio clipă că trebuie să ajung “undeva”, ci am încercat (pe cât posibil) să mă obișnuiesc cu frumosul și necunoscutul drumului. Și, Doamne, a fost atât de mult! Una peste alta, adevărul e că știam dintotdeauna că nu destinația te face fericit, ci călătoria, dar parcă nicicând nu am înțeles asta atât de bine ca în aventura de față. Sper că nu voi uita curând…
  • Se poate trăi și altfel! Poate că nu e bine mereu pe drumuri (și probabil că și-ar pierde și farmecul călătoritul dacă ar fi prea mult), dar se poate trăi și astfel. În Polonia am întâlnit persoane pentru care cicloturismul e un mod de viață. În Barcelona ne-am întâlnit cu un polonez ce umbla de nebun pe continent, doar de plăcere. În Elveția am stat la povești cu un tip care fusese pe drumuri împreună cu prietena sa, în jurul lumii, timp de 2 ani și 2 luni. Din Germania până în România am avut plăcerea să pedalăm cu un belgian plecat spre Tibilisi, Georgia. Persoane diferite, motivații diferite, drumuri diferite…o singură concluzie: se poate trăi și altfel! Da, se pare că drumul trasat de societate are și scăpări, nefiind toți obligați să vadă/gândească/facă la fel. Dar aceste scăpări sunt numai ale celor curajoși, căci nu-s pentru oricine!
  • Orice este posibil, dacă îți dorești suficient de mult! Încercând să nu folosesc multe cuvinte și citând pe cineva: “dacă vrei să realizezi ceva, vei găsi o soluție, iar dacă nu, vei găsi o scuză!”. Habar nu avem cât adevăr se găsește în ideea de mai sus! De la lucrurile mărunte până la deciziile importante ale vieții, totul se învârte doar în jurul acestor două cuvinte: “scuză” sau “soluție”. Și depinde de fiecare cu care dintre ele petrece mai mult timp, iar această petrecere determină rezultatele ulterioare. Restul? E can-can!

Pentru matematicieni…

Pentru cei interesați, iată câteva date matematice despre călătorie (vorbesc în dreptul meu):

  • Durată: 80 de zile.
  • Traseu(orașe importante): București-Sighet-Cracovia-Praga-Berlin-Amsterdam-Bruxelles-Paris-Bordeaux-Castellon-Marseille-Nice-Grenoble-Geneva-Berna-Viena-Bratislava-Budapesta-Timișoara-Lugoj.
  • Distanță: 8300 km (cu tot cu plimbările prin orașe).
  • Zile odihnă: 5.
  • Distanță medie/zi, cu pauză: 104 km. Fără pauză: 111 km/zi.
  • Cea mai lungă zi: 195 km, Ucraina.
  • Cel mai lung timp de pedalat: aproape 12 ore, tot Ucraina.
  • Cea mai lungă ploaie: 16 ore, Germania.
  • Număr poze: aproximativ 3500.
  • Viteză maximă: 68 km/h.
  • Număr de pene într-o zi: 3.
  • Cea mai lungă cățărare: aproximativ 50 km, Spania.

DSC_0119

De-aș știi c-asculți

Posted on

birds-talking-free-desktop-wallpaper-2560x1600

Ți-aș spune multe, de-aș știi că mă asculți,
Frumos ar fi, pe plaje, să alergăm desculți…
Nevoia-i dar de fapte și nu de vorbe-n vânt
Să ne-ascultăm din șoapte, vorbind niciun cuvânt.

Dar tu n-asculți deloc, iar de vorbit nu-i rost,
Mă-ntreb, din când în când, cum ar fi de n-a fost!?!
Dar tac și eu, neant punându-se-ntre noi
Ca soare cald te-aș vrea, să uit de nori, în doi.

Mai am și eu, din când în când, câte-o scăpare
Așa că, poate, să avem cumva salvare?
Chiar și tu dai -dar rar- câte un semn de bine;
Orice e bun să fie, doar dorul să ne-aline.

De-ai asculta! Atâtea aș avea a spune…
Și tu mi-ai spune alte, de-aș asculta pe bune…
Dar nu știm s-ascultăm, vedem sau să privim!
Și uite-așa trăim: atât să nu pierim.

P.S: Scrisă în așteptarea trenului, Simeria, Marți, 23.09.2014, ora 8:30.

Macar din cand in cand

Posted on

Ma-ntreb de te gandesti la mine,
Macar din cand in cand, nu chiar mereu…
Caci eu ma tot gandesc la tine
Si-mi e din ce in ce mai greu.

In mine stropii-s mari si reci,
Dar sper ca tie sa iti fie bine.
As vrea sa mai fi stat si nu sa pleci!
Ma-ntreb de te gandesti la mine…

Mi-e dor de ce a fost, de ce-am avut;
De cei care am fost: si tu, si eu…
Hai s-adunam franturi din ce-a trecut
Macar din cand in cand, nu chiar mereu.

Ce-a fost s-a dus, nu se intoarce,
Nu-i timp de lacrimi dulci sau de suspine…
Dar inima-mi iluzii inca-si face,
Caci eu ma tot gandesc la tine.

Si-ncerc sa inteleg cum ar fi fost
Sa impartim acelasi curcubeu…
Insa-ai plecat, lasand totul anost
Si-mi e din ce in ce mai greu.

Si-mi e din ce in ce mai greu,
Caci eu ma tot gandesc la tine.
Macar din cand in cand, nu chiar mereu
Ma-ntreb de te gandesti la mine.