timp

Frumuseți imperfecte de fericire cotidiană

Posted on

E ciudat cum cineva ți se pare frumos…azi. Dacă l-ai fi privit ieri, nu i-ai fi putut înțelege frumusețea. Și nimic nu oferă asigurarea că frumusețea va dăinui și mâine. Sunt persoane care, în anumite ocazii, ne par frumoase. Dar, după un timp, tot ceea ce era frumos la ele dispare; iar trăsăturile lor ni se par comune, banale, plane. Și ne minunăm, peste clipe, de persoanele pe care le îndrăgeam cândva. Unde s-a dus frumosul? A fost și nu mai e? Sau nu a fost și nici nu o să fie?  

Frumusețea vine din interior. Dar nu, nu din interiorul subiectului, ci din interiorul privitorului! Frumosul nu se ascunde în ființa privită, ci în cel care privește. În ființa care iubește, nu în cea iubită. Nu suntem iubiți pentru că suntem frumoși, ci suntem frumoși pentru că suntem iubiți, se spune. Iar a fi frumos nu e un standard, un absolut. Presupunând, însă, că frumusețea este absolută: ce farmec ar mai avea aceasta?

***

Când iubim pe cineva, iubim imperfecțiunile lui. Nu suntem atrași de cei fără greșeală, de cei fără păcat. Perfecțiunea e plictisitoare, monotonă. Poate fi plăcută de privit, dar nu e deloc de dorit. Defectele îi unesc pe oameni, nu calitățile. Eșecurile, nu reușitele. De ce totuși căutăm, în ceilalți, perfecțiunea? Poate pentru că o căutăm în noi? Și pentru că, oricât de tare am căuta-o, nu o putem găsi? Și încercăm să ne îngropăm deznădejdea în perfecțiunea celuilalt…. Abia apoi, uneori prea târziu, realizăm că și a lor, ca și a noastră de altfel, nu există.

Când totul trece, rămânem doar cu amintirile. Cu amintiri imperfecte, ale unor momente imperfecte, trăite cu oameni imperfecți. Și tocmai faptul că sunt imperfecte, le face atât de perfecte…

***

Devenim atât de obsedați de fericire, încât uităm de noi. De fapt, uităm de noi doar pentru că suntem obsedați de fericirea…altora. Ne dorim să salvăm aparențele. Nu vrem ca cei din jur să ne vadă triști, apăsați, obosiți. Ne mascăm chipurile cu fețe calde și le împodobim cu zâmbete cu grijă alese. Doar ochii ne mai dau, din când în când de gol. Pentru că doar privind în ochi pe cineva, îl poți cunoște. Pe unde intră lumina, pe acolo se vede și sufletul.

Și, tot punându-ne astfel de măști de fericire, ajungem să credem că asta e, în realitate, fericirea. Ne lăsăm mințiți nu numai de zâmbetele celorlalți, dar și de ale noastre. Și nu numai că nu ne uităm în ochii lor, pentru a afla adevărul, dar nu ne uităm nici în ochii noștri! Să fie, oare, din cauza a ceea ce am putea descoperi? Atât de frică să ne fie?

Din adâncul nostru ecouri de adevărată fericire ne mai dau ghes, din când în când. Prea puțini, însă, le și ascultăm… Ne lăsăm furați de strălucirea de pe chipuri, ignorând răceala din spate. Ne mințim, cu zâmbete largi pe buze. Rămâne consolarea că măcar ne mințim frumos.

***

Ne obișnuim atât de mult (și atât de ușor) cu traiul cotidian, că uităm de fragilitatea vieții. La tinerețe, trăim cu iluzia imortalității. La bătrânețe, rămânem doar cu iluziile. Și, totuși, neconștientizarea finalului conduce la o trăire diluată. Ne oferim impresia abundenței timpului și nu realizăm că acesta se scurge, nemilos, înainte. Și noi cu ce rămânem? Cu impresiile, de cele mai multe ori.

Viața se întâmplă în fiecare clipă, în timp ce noi ne îndeletnicim cu altele. Nu ne mai bucurăm de momentele pe care le trăim. Le așteptăm pe cele de mâine… Iar mâine? Pe cele de poimâine! Și, uite așa, viața trece pe lângă. Să ne mai mirăm că nu suntem fericiți?

 

Ce nu mai facem astăzi

Posted on Updated on

Nu știu dacă toată lumea a prins vremurile în care se lua “curentul” mai des. Adică atunci când rețeaua electrică nu era atât de bună, iar penele erau mai dese. Îmi amintesc că, pe când eram copil, petreceam multe zile fără electricitate. Și nu, nu am prins vremurile de înainte de ’89.

Astăzi, după ani buni, am petrecut o zi fără electricitate. M-au năpădit multe amintiri, dar am observat și câteva aspecte care s-au schimbat de-a lungul timpului. Și nu în bine. Sunt unele lucruri pe care nu mai știm să le facem în această epocă a tehnologiei și a gadget-urilor. Te-ai gândit vreodată cum ți-ai petrece o zi fără energie electrică? Ce ai face pe parcursul ei? Ar fi o provocare pentru tine sau te-ai descurca? Mai jos am enumerat câteva din observațiile pe care le-am făcut pe parcursul zilei, constrâns de situație. Nu sunt doar locale și limitate, ci sunt pattern-uri întâlnite pe toate drumurile, în multe situații. Gândește-te care ți s-ar potrivi și trage semnale de alarmă, acolo unde e cazul.

  • Nu putem trăi fără tehnologie! Ne-am învățat să fim tot timpul înconjurați de gadget-uri așa că, atunci când nu le avem, nu știm cu ce să ne umplem timpul. Ce facem, într-o zi obișnuită, când ne plictisim sau nu avem chef de treabă? Pierdem vremea pe net: Facebook, Youtube, Mail, etc. Dar imaginează-ți cum ți-ai petrece o zi departe de tot ce înseamnă tehnologie? Ai putea trăi fără smartphone, tabletă, PC, internet, semnal gsm, etc? S-ar putea să zici că da, dar nu știi cât de greu ți-ar fii. Și așa trec la a doua observație:
  • Ne-am pierdut creativitatea! Nu știu dacă realizăm cât de mult timp petrecem în activități mărunte, insignifiante. Oare la ce cifre am ajunge dacă am contoriza toate minutele petrecute pe Facebook, verificându-ne mail-ul, trimițănd SMS-uri, privind filmulețe, etc? Activități pe care le facem atunci când zicem că suntem “la treabă”. Dar, dacă dai deoparte toate aceste elemente, cu ce ți-ai umple timpul? Ai avea destule idei încât să nu te plictisești o zi întreagă? Ai știi cum să petreci acest timp, făcând din el unul de calitate? Îmi amintesc cum mă jucam când eram mic…alergam toată ziua pe afară, inventam tot felul de jocuri, ne distram pe cinste. Ce face un copil astăzi dacă îi iei telecomanda, netul și tableta? Nici nu vreau să mă gândesc…
  • Nu apreciem timpul de calitate! Tot fiind angrenați în diversele activități ale unei zile, am uitat cum e să petreci timp de calitate. Nu mai știm cum e să te bucuri de o masă mâncată în tihnă. Nu ne mai încântăm cu mirosul paginilor dintr-o carte bună. Nu mai știm cum e să te plimbi fără grijă printr-un colț de natură. Totul în viețile noastre se grăbește. Și ne grăbim și noi, încercând să prindem cât mai mult din ele. De-am fi conștienți că, tocmai prin grabă, ne ratăm viața…

Una peste alta, când lucruri cu care te-ai obișnuit dispar din peisaj, viața ți se schimbă. O banală întrerupere a energiei electrice mi-a permis să citesc mai mult, să lucrez la unul din visele mele și să mă bucur mai deplin de această zi. Nu realizăm cât de aglomerată ne e viața și cât de multă nevoie avem de pauze. Unele lucruri pe care le făceam cu ușurință în trecut s-ar putea să nu mai fim în stare să le facem astăzi. Să fie și cele de mai sus printre ele?

Timpul…vine și pleacă

Posted on Updated on

girl-clock-nature-hd-wallpaper (1)Timpul…vine și pleacă. Și aduce cu el frumosul sau urâtul, tristețea sau fericirea, iubirea sau indiferența. Are el grijă, le învelește ca pe un cadou prețios, într-un ambalaj nou, unicat.

Sunt momente pe care le-ai lua și le-ai strânge, cu putere, la piept. Și ai face-o atât de tare încât să-ți intre în suflet. Să intre și să rămână acolo…pe veci. Iar odată cu ele te-ai chinui să îndeși și persoane dragi, și locuri de vis, și gânduri curate. Cine știe când te va lovi dorul? E bine să ai de unde le scoate…

Sunt însă și clipe pe care ai vrea să le faci uitate. Parcă nici nu contează de ce, important e să se ducă…departe. Cele mai triste amintiri nu se șterg. Deși, dacă le îngropi destul de adânc învață, și ele, să nu mai doară.

Dar poate că timpul nici nu vine, nici nu pleacă. Poate că e așa cum se spune, că noi trecem prin timp. Și poate că trecem, dar unde ne ducem? Pentru că uneori ne grăbim și fugim…Dar de ce atâta goană? Și către unde? Către o zi de mâine mai altfel, care să ne placă mai mult? Către o vreme mai bună și caldă? Cine știe? Se poate.

Tot noi suntem și cei de azi. Tot noi am fost și ieri, vom fi și mâine. Timpul, da, aduce peste noi nepătrunsul. Noi, însă, suntem cei care îl descifrăm. Fiecare moment poate fi frumos, dacă îți alegi ochiii cu grijă și îl privești cum trebuie.

Timpul… vine și pleacă. Și nu, nu ne așteaptă…

To Do or Not To Do?!?

Posted on

O să încep totul cu o frază care va rezuma ce o să scriu mai jos și care te va face ori să te oprești imediat, ori să îți dorești să citești mai repede continuarea: “În viață nu contează atât de mult ceea ce faci, cât contează de ce faci!” Iar acum să trec la explicații.

Tocmai am citit o carte care tratează, dintr-un punct de vedere solid documentat și destul de științific, subiectul motivației(eng: drive) umane. Concluzia este una pe cât de intuitivă, pe atât de ignorată: suntem motivați de activitățile care ne oferă împlinire sufletească. Nu, nu banii și nici pachetul de beneficii nu sunt pe primul loc, ci sentimentul că faci ceva important și în acord cu valorile tale. Ei bine, se pare că, totuși, întreagă societate se bazează pe un tipar greșit de motivare și anume: “sticks and carrots”. Sau, mai pe românește: “după muncă și răsplată”. Mai detaliat: dacă îndeplinești sarcina X, primești recompensa Y. Destul de simplu. Problema e că lucrurile nu merg atât de bine folosind această variantă, decât dacă e vorba de o sarcină repetitivă și monotonă, lipsită de orice urmă de creativitate și noutate. Adică, metoda “Dacă…Atunci” merge extrem de rar, pentru că aproape orice activitate implică creativitate și un anumit grad de flexibilitate.

Ce legătura are asta cu concluzia de început?

În momentul în care realizezi că ceea ce te conduce este un motor interior, al tău, viața ta se schimbă radical. Din clipa aia, nu mai stai să te gândești ce zic ceilalți despre tine, ce părere își face vecinul când o să audă că ți-ai dat demisia, ce o să zică mama și tata când or să afle că ți-ai schimbat facultatea sau ce o spună prietena când îi comunici că vrei să pleci în lume. De atunci tu realizezi că e viața ta viața de care trebuie să ai grijă și doar atât. Da, știu că sună egoist, dar este cea mai bună cale. Doar după ce ai grijă de tine, poți avea cu adevărat grijă și de cei din jurul tău.

Iau moneda, o arunc în sus și cade pe partea cealaltă. Acum e vorba de motivația exterioară, aia care nu vine din tine. Eh, cam așa ne trăim noi viața! Mergem la lucru pentru a avea un salariu și un acoperiș deasupra capului. Facem școli peste școli că na, poate așa o să o ducem și noi mai bine. Intrăm în relații doar cu gândul la recompense. Și așa ajungem să muncim mult, să învățăm bine, să ne comportăm frumos, etc…doar pentru recompensele țintite. Rezultatul? Umanitatea noastră dispare; devenim niște simple mașini de business, de troc: îți dau, îmi dai. Nu-ți dau, nu îmi mai dai. Și urmarea logică: nu îmi mai dai, nu îți mai dau nici eu!

Iar acum se ridică întrebarea: de ce faci ceea ce faci? Ce te motivează, ce te conduce? E vorba de focul ală lăuntric care te mistuie și nu îți dă pace sau e doar salariul de la sfârșitul lunii? De ce te trezești dimineața, ca să te poți culca la loc seara sau ca să faci niște chestii frumoase pe parcursul zilei? De ce înveți pe brânci la școală, pentru informație sau pentru nota de final? Și tot așa.

Care e, de fapt, problema

Problema cu motivația se rezumă, în fond, la un singur aspect: TIMP. Pentru un timp, atât motivația intrinsecă, cât și motivația extrinsecă funcționează perfect. Și mai sunt și greu de diferențiat. Dar…Dar doar motivația intrinsecă durează. Cât durează? Suficient de mult ca să ducă lucrurile la bun sfârșit! Pentru că din interior îți iei puterea să treci peste obstacolele de care te lovești pe drumul vieții. Dacă motorul nu functionează, nu o să te poți deplasa decât la vale. La primul deal serios poți să îți iei adio. Nu mai merge ca la dealurile alea minore, când te împingeau alții de la spate. Ai nevoie de propulsie proprie.

De asta este mai important de ce faci ceea ce faci și nu ce faci. Pentru că, dacă faci ceea ce e în acord cu tine ca persoană, acele activități care izvorăsc din propria ta ființă, devii de neoprit. Nimeni și nimic nu îți poate sta în cale. Dar, dacă tot ceea ce întreprinzi e rezultatul unei motivări din afară, artificiale, întrebarea nu este DACĂ o să clachezi, ci CÂND. În ambele cazuri, trebuie să treacă timp: până când vei atinge succesul personal(motivația intrinsecă), sau până te vei lovi de eșec total(motivația extrinsecă).

Ce e de făcut?

Ca în multe situații, e mai ușor pe hârtie decât în viață. Situația ideală e aia în care faci doar ceea ce vrei, ce te motivează pe tine și îți aduce satisfacție. (Știu, unii vor zice că unele activități care aduc satisfacție sunt rele în sine, dar aia e o altă discuție). Dar, pentru că idealul nu se poate atinge, ar fi de dorit să se tindă spre el: cât mai mult din viețile noastre să fie ocupate cu activități izvorâte din adâncul personalității noastre.

Dacă îți place să desenezi, desenează! Dacă îți place să călătorești prin lume, dă-i drumul! Dacă îți place să cânți, fă-te auzit! Dacă îți place să mături străzile, matură străzile, care e problema? Problema e că ne-am învățat să credem că trebuie să trăim într-un anumit fel, la un anumit nivel, și între anumite limite, crezând că așa e fericirea. Adevărul e că numai atunci când trăiești între propriile limite afli ce e aia fericire. În rest, te hrănești cu iluziile aruncate de alții.

Una peste alta, lumea are nevoie de mai mulți oameni care să renunțe la tipare și care să facă diferența. De ce să nu facem și noi asta? De ce să-i lăsăm doar pe alții(puțini) să trăiască cu adevărat?

Scrisoare catre 2012

Posted on Updated on

Draga 2012,

Ai venit si tu ca toti predecesorii tai, cu multe sperante si promisiune de mai bine. M-ai facut sa cred ca o sa imi fie mai bine cu tine decat mi-a fost cu 2011. Mi-ai promis realizari marete, aventuri de neuitat si asteptari implinite. Si te-am crezut. Cel putin pentru un timp. Vedeam deja viata cu tine numai in roz. Ma vedeam un fel de erou contemporan, iar tu erai cel care imi pazea spatele. Si, pentru un timp, chiar asa a fost. Planurile pe care ni le-am facut impreuna pareau foarte realizabile. Nu ne dadeam inapoi de la a munci din greu pentru a obtine ceea ce voiam. Si, desi nu de putine ori ne prabuseam dorind sa renuntam, nu o faceam, ci ne ridicam mai puternici. Pacat ca nu a durat mult. 

Dupa miracolul de “3 zile” s-a asternut si peste noi praful rutinei. Parca semanai cu 2011 mai mult decat credeam. Tot cu entuziasm, promisiuni si realizari ma vrajise si el. Tot bine a fost si cu el la inceput. Dar mai apoi si-a dat arama pe fata. Speram, din tot sufletul, ca tu sa fii altfel! Speram ca miracolul sa dureze! Speram ca tot ceea ce visasem pentru mine, pentru noi sa devina realitate! Dar zilele treceau si, asa cum ti-am zis, semanai tot mai tare cu 2011. Entuziasmul tau contagios parca s-a risipit fara urma. Visurile nu mai pareau asa realizabile, iar planurile nu se indeplineau deloc de la sine. Parca visul de anul trecut il traiam iar. Si incepuse atat de frumos…

Stii, imi promisesem ca voi fi altfel cu tine. Imi spuneam ca pentru tine voi lupta. De fapt, speram sa luptam impreuna, pentru noi. Dar cred ca am fost singurul care a luptat. Si, asa cum era de asteptat, rezultatele nu prea aveau de unde sa apara. Da, o sa imi amintesti cat de bine si frumos era totul la inceput…si stii ca ai dreptate! Si imi pare rau ca nu a tinut. Poate asa mai economiseam si eu din sperante si nu le investeam pe toate in tine. Nici linistea pe care credeam ca o sa mi-o aduci nu ai adus-o. De siguranta nici nu mai pomenesc. De optimism, de valori sau de reusite ce sa-ti mai spun? Ai avea tupeu mare sa zici ca mi le-ai daruit! Si stiai cat de mult mi le doream…

Dar…in fine. Stiam amandoi ca nu are cum sa dureze mai mult de un an. Imi pare rau insa ca nu am profitat la maxim. Dar stiu ca a fost si vina mea. Si eu spusesem ca imi voi face partea. Ca voi munci, voi lupta si nu voi dormi ca lucrurile sa mearga. Dar, asa cum aminteam, exceptand cele “3 zile” de miracol, nu am facut aproape nimic in acest sens. Ma mai intalneam cu motivatia din cand in cand si atunci stii ca lucrurile mergeau putin mai bine. Dar doar pentru putin timp.

Draga 2012, eu zic ca e timpul sa ne despartim. Desi lucrurile nu mai merg de mult intre noi, am continuat sa speram. Fara prea multe rezultate insa, asa ca e timpul sa pleci. Nu mai putem trai impreuna tinand cont de situatia dintre noi. Si…ca sa fiu sincer cu tine, am deja un alt prieten. Il cheama 2013 si urmeaza sa vina la mine de saptamana viitoare. Se pare ca lucrurile vor merge bine intre noi. Mai bine decat au mers cu tine. Pare mai serios, mai pus pe treaba, mai de baza. Nu ne-am facut inca planuri, dar avem timp si pentru asta. Adica, avem noi niste idei, dar ramane de vazut.

Sper ca nu te simti ranit. Dar stii cum se spune:”Nu plange pentru ca s-a terminat, ci zambeste pentru ca s-a intamplat!”. Oricum a fost…a fost. Si nu trebuie sa ramanem sclavii trecutului. Crede-ma ca iti doresc, la fel cum imi doresc si mie, o viata mai buna. Sper sa gasesti pe cineva sa te faca fericit. Eu nu puteam fii prietenul de care aveai nevoie…Privesc in viitor si sper ca sa fie mai bine. Sper ca intre mine si 2013 sa se lege lucrurile. Desi privesc cu nostalgie la momentele placute petrecute cu tine, as minti daca ti-as spune ca imi pare rau ca pleci. Si sper din tot sufletul ca sentimentul e reciproc.

Inchei acum multumindu-ti pentru momentele de vis, pentru planurile realizate si pentru sperantele implinite. Dar , desi stric toata multumirea, iti amintesc si ce se intampla in afara acestor clipe placute. De fapt, nu-ti mai amintesc, aminteste-ti tu! De fapt lasa… Te rog, roaga-te pentru mine ca si cu 2013 sa-mi fie macar la fel de bine cum mi-a fost cu tine…

Ai grija de tine si succes in toate!

Cu pretuire, 

Al tau fost prieten.

Cum sa faci mai multe, mai repede

Posted on Updated on

Azi am facut un experiment de care am auzit cu ceva timp in urma, dar pe care nu-l incercasem niciodata. Despre ce este vorba? Despre un lucru banal si extrem de simplu, dar care m-a trezit la realitate. Am luat telefonul si am cronometrat, pe parcursul intregii zile, timpul pe care il petrec invatand. Rezultatele au fost uimitoare, adica socante. Dintr-un total de aproximativ 8 ore, am invatat undeva aproape de 3. Nu prea bine, am gandit eu.

Si am privit in urma sa vad ce am facut in rest. Am realizat ca o ora am fost in oras sa mai cumpar cate ceva. O alta am petrecut-o vorbind la telefon. Inca vreo ora, sa zic, am mancat, am spalat vasele, si tot ce tine de asta. Iar restul de timp nu stiu de unde sa-l iau. Putin citit, ceva mai mult stat pe net, invartit prin camera si altele de genul. Si am ajuns la o concluzie: trebuie sa-mi gestionez mai bine timpul.

Cineva spunea ca oamenii nu au nevoie sa fie invatati lucruri noi, ci sa li se aminteasca ceea ce stiu deja. Experimentul de  astazi mi-a amintit ca stiu destul de multe despre managementul timpului, dar ca nu aplic aceste cunostinte si in viata practica. Pentru cei care au mai putine cunostinte in domeniu insa, iata cativa pasi:

  1.  Incearca experimentul. Gandeste-te la o activitate importanta pe care trebuie sa o desfasori, iar apoi cronometreaza timpul pe care i-l dedici. Fii sincer cu tine insuti si nu fura. Opreste cronometrul de fiecare data cand iti indrepti atentia spre altceva(o carte, o cafea, vorbit la telefon, tv, etc).
  2. Trage linie. Ia-ti timp seara si analizeaza ziua ce tocmai se incheie. Daca timpul pe care l-ai petrecut antrenat in activitatea propusa ti se pare suficient, atunci esti pe drumul cel bun. (Dar exista loc de mai bine, nu? ) Analizeaza cum ti-ai petrecut restul timpului. A fost folositor sau nu? Activitatea era urgenta sau era doar un moft? Si alte intrebari de genul. Daca nu stii prea bine cum ti-a trecut ziua, problema e mai grava. (ca la mine, de altfel – raspunsuri in partea a doua).
  3. Decide-te sa nu mai pierzi timpul. In viata, pentru fiecare schimbare importanta, e nevoie mai intai de o decizie. Fara aceasta, lucrurile vor ramane la fel. (De multe ori si cu decizii foarte hotarate ramanem in acelasi loc, iti dai seama fara…). Iar apoi actioneaza. Cum? Incepe cu pasii urmatori! 😉
  4. Concentreaza-te asupra unui singur lucru. E normal sa ai multe lucruri de facut. (Si ar trebui sa fie normal sa le faci si bine 😉 ) Ia-le pe rand (de preferat ar fi sa ai o agenda in care sa-ti notezi de seara – sau macar de dimineata –  activitatile pe care trebuie sa le intreprinzi); nu trece la alta sarcina pana nu o termini pe cea deja inceputa.
  5. Stabileste-ti un ‘deadline’. Hotaraste un timp de sfarsit pentru fiecare activitate; nu iti lasa libertatea sa te intinzi mai mult de cat ar fi cazul. Un sfat ar fi sa iti notezi in agenda cu sarcini si timpul aproximativ de care ai avea nevoie pentru fiecare activitate in parte.
  6. Elimina intreruperile. Atunci cand te apuci de lucru, lucru sa fie. Nu raspunde la telefon, nu vorbi pe mess sau facebook; lasa admiratul peisajului sau al mobilei pe alta data si adu-ti toate gandurile acasa! Un sfat bun ar fi acela de a lucra in reprize: 1-2 ore de lucru intensiv urmate de 5-10 minute de pauza.
  7. Fii consecvent. Mergi in felul acesta zilnic. Desi o sa te lovesti de o multime de obstacole, este important sa continui. Parca nici nu te-ai hotarat bine ca vrei sa iti administrezi mai bine timpul ca dai numai de piedici; telefoanele nu se mai opresc din sunat, prieteni cu care nu ai mai vorbit de secole intra pe mess, dureri de cap te lovesc in plin, si altele. Asa ca nu uita: ai luat o decizie si trebuie sa o respecti. Fii consecvent!
  8. Continua sa cauti. Da, ai citit bine, desi suna nepotrivit. Continua sa cauti metode de folosire adecvata a timpului. Citeste, asculta audiobook-uri sau priveste seminarii, discuta cu oamenii calculati, etc. Vei fi uimit cate lucruri poti aplica si in viata ta. Si mai cauta intr-un loc: in mintea ta. Mintea ta este un ‘instrument’ extraordinar; fii creativ si gandeste propriile metode de abordare a sarcinilor si a problemelor.

Iar pentru cei care stiu deja toate astea si, probabil, s-au plictisit de moarte sa le reciteasca, exista si partea a doua a acestei postari. Dar toate la timpul lor! Rabdarea este o virtute!

P.S: Daca stii si alte metode interesante de time management nu ezita sa le spui si altora; eu, unul, sunt doritor sa le aflu. Sau daca esti unul din cei care isi folosesc timpul in mod eficient, da-mi un mail si spune-mi cum ai reusit. Din experientele altora se invata cel mai bine!

Dupa Revelion

Posted on

Nu am sa inteleg niciodata de unde atata bucurie de Revelion. Bucurie nu pe mine, ci pe toti. Lasand la o parte faptul ca si noaptea de Revelion e o noapte ca oricare alta, nu inteleg de ce se face atat tam-tam pe acest subiect. Mancare, bautura, dans, distractie, artificii…din astea, se stiu.

Mi se pare mult mai normal ca oamenii sa fie tristi. Sa fie tristi ca imbatranesc, ca se mai apropie cu un pas de sfarsit sau ca devin mai putin copii si mai mult adulti. Se intampla la fel ca la ziua de nastere: party-uri si ‘La multi ani!’. De parca nu stim ca la un moment dat nu vor mai fi multi. Dar parca in acele clipe ne ia pe toti valul si uitam cat de trecatori suntem prin viata. Macar o noapte sa ne distram.

Si uite tot asa s-a mai dus inca un Revelion. Al 2012, ar spune unii. Al “x”-ulea, cred altii. Iar pentru ceilalti, ultimul. Vor fi unii pentru care acesta va fi ultimul. Si toate urarile, de bine, de rau facute, (sincere sau nesincere, cum or fi) nu ii vor ajuta. Ba inca le vor inaspri ultima existenta.

Nu pot sa nu ma gandesc ca sunt tanar inca, Ca mai am multe revelioane de petrecut, multe aniversari de trecut si altele de genul. Insa imi doresc ca de fiecare data, in mijlocul bucuriei, atunci cand e cel mai usor sa uit, sa-mi amintesc ca sunt trecator. Si ca de fiecare data mai fac un pas spre final. Insa, pana atunci, ma bucur de drum.