talent

De ce disciplina bate entuziasmul

Posted on Updated on

“Being a professional is doing the things you love to do, on the days you don’t feel like doing them.”

Nu știu alții cum sunt, dar când vine vorba de a face ceea ce îmi place, nu mă întrece nimeni. Și activitățile care mă pasionează nu sunt deloc puține. Însă, oricât de mult mi-ar plăcea să fac un lucru, nu îl fac decât atunci când am chef de el. Și probabil că nu sunt singurul care face astfel.

“Entuziasmul e cel care te face să începi, disciplina e cea care te face să continui”. E ușor să începi o activitate. Mai greu e să termini. Dacă entuziasmul nu e continuat de disciplină, orice începi are mari șanse să nu fie terminat niciodată. De ce? Pentru că entuziasmul este o emoție, iar emoțiile nu durează. Disciplina este un act de voință, iar ceea ce vrem să devină realitate, o să și devină.

Ca să te bucuri cu adevărat de viață trebuie să te ocupi de activitățile care te împlinesc și îți umplu sufletul. Iar atunci când faci ceea ce îți place ai randamentul cel mai ridicat. Profesioniștii au găsit ce le place și fac asta în fiecare zi. Dar, oare, o fac în fiecare zi pentru că vor? Or avea și momente în care fac lucrurile pentru că “trebuie”? Cu siguranță! De fapt, tocmai de asta se numesc profesioniști! Ei sunt acei oameni care pot, de fiecare dată, să treacă peste comoditatea de moment și să privească la succesele ulterioare. Oare cum ar fi ca marii sportivi să se antreneze doar când au chef? Sau marii muzicieni să repete doar când nu mai pot de entuziasm? Probabil că nu ar mai fi chiar atât de mari…

În viața de zi cu zi, noi, muritorii de rând, facem lucrurile care contează doar atunci când vrem să le facem. Uneori le facem și pentru că suntem constrânși și pentru că nu avem de ales. Dar în situațiile de genul avem grijă să nu le facem și cu simț de răspundere. E păcat că nu conștientizăm cât de departe ne poate duce îndeplinirea unei activități în mod regulat. Să faci câte puțin în fiecare zi înseamnă ca la sfârșit să fii făcut foarte mult.

Nu știu dacă ne place sau nu, dar lucrurile care contează nu le poți face doar când ai chef să le faci! Întotdeauna vor exista și momente în care cheful lipsește, dar ele trebuiesc făcute. Să găsești puterea să le realizezi în astfel de situații e cheia către mai departe. Oricine obține randament din chef de treabă. Însă doar profesioniștii obțin randament în ciuda lipsei de chef.

30/30

Posted on Updated on

Au trecut aproape 5 luni de când am descoperit conceptul “provocării de 30 de zile”, concept revoluționar doar atunci când vine vorba de rezultate nu și de acțiuni. Pentru cei care nu știu, toată șmecheria constă în a realiza o acțiune în fiecare zi, timp de 30 de zile consecutive. Ideea am preluat-o dintr-un video “Încearcă ceva nou timp de 30 de zile”, prezentat de un tip, Matt Cutts. Poți viziona prezentarea și afla mai multe despre această experiență dând click aici.

În prima lună mi-am propus să citesc minim 50 de pagini în fiecare zi, deși citeam destul de mult și fără o astfel de provocare. Dar simțeam nevoia unei anumite rigidități în lectură, a unui program mai stabil. După cele 30 de zile, evaluând eficiența metodei, îmi spuneam că în fiecare lună voi avea câte o astfel de provocare pe rol. Însă distanța de la vorbă la faptă se dovedește, de multe ori, mult mai mare decât distanța de la gură la mână. Așa se face că din cele 5 luni trecute, doar două luni m-am ținut de treabă. Iar în ultima lună în câteva zile nu am fost foarte serios.

Una peste alta, astăzi am de gând să încep o nouă serie de 30 de zile de foc. E ceva ce îmi doresc de mult timp să încerc, dar de fiecare dată am amânat. Sper ca începutul de acum să nu fie doar un foc de paie. Iar paiele să fie puține. În timpul prezentării Matt dădea ca exemplu scrierea unui roman, în 30 de zile. Calculele spun că pentru scrierea unei cărți de 50.000 de cuvinte într-o lună trebuie să scrii doar 1667 de cuvinte pe zi! Așa că pentru următoarele 30 de zile voi lua condeiul (modern al tastaturii) în mână, iar pe umeri îmi voi arunca mantia de scriitor, dacă o exista așa ceva. Nu voi scrie un roman, ci voi încerca să public în fiecare zi câte un post pe blog. Nu știu ce subiecte voi aborda, nu știu dacă îmi va ieși sau dacă va avea vreun rost, dar știu că vreau ca, peste o lună, să mă uit cu mândrie de artist liber-cugetător la cele 30 de zile trecute.

Câteva cuvinte despre amânare

De când am aflat despre metoda aceasta de implementare a unei noi activități mi-am crescut considerabil numărul luptelor cu “lăsarea pe mâine a ceea ce nu am chef sa fac azi”. Parcă așa suna proverbul, nu? Și, din păcate, în doar foarte puține lupte am ieșit învingător, luptele câștigate fiind cele din lunile în care am dus la bun sfârșit auto-provocarea.

Am observat însă că cel mai greu e să începi un lucru, nu să-l termini. E ceva ce te ține pe loc și te împiedică să faci pasul înainte. Poate că e frica de eșec sau lipsa disponibilității de a pune osul la treabă. Sau poate că e drumul prea lung și prea greu. Oricare ar fi motivele, după ce faci primul pas, restul devin mai ușori. Nu de alta, dar te uiți în urmă la cei deja parcurși și realizezi că nu au avut niciun rost fără cei care urmează! Dar poate că doar eu sunt așa.

Oricum ar fi, fiecare are momente în care amână și tot amână. Care o fi cauza? Nu știu, dar cel mai bun răspuns l-am găsit într-un articol de prin blogosferă: amânăm activitățile doar pentru că nu ne dorim suficient de mult ca acestea să fie îndeplinite. Restul – că nu avem timp, că e prea greu, că mai încolo, că o fi și c-o păți –  scuze ieftine, can-can! De aceea metodele de combatere a amânării dau greș aproape de fiecare dată: tratăm efectele, în niciun caz cauza!

Eu gata, timp de 30 de zile, renunț la amânare! De fapt, dacă mă gândesc mai bine, o să o îmbrățișez mai tare ca niciodată. Pentru că voi amâna orice activitate îmi stă în calea îndeplinirii cu succes a “provocării”. Să vedem ce o ieși…și eu sunt curios! 🙂