respect

O fi căzut din buzunar…

Posted on

a-park-bench-photography-1050x1680

Zona Universitate, București, astăzi. Ceasul arată în jur de 12:15. Pe o bancă , dau pagină după pagină, bucurându-mă de fiecare rând. În rest, banca e goală. Oamenii aleargă în toate direcțiile, grăbiți de iluziile vieții. Soarele încălzește de zor, dar vântul răcește mai cu spor. Nimic neobișnuit, nimic ieșit din tipare.

O bătrânică se așează pe locul rămas liber. Savurează o gogoașă de patiserie, din aia plină de ulei și de chestii nesănătoase. Dar na, gusturile nu se discută. Și, în plus, femeia și-a trăit viața, nu se mai gândește la a mânca ceea ce trebuie.

La un moment dat ceva mă distrage. Îmi ridic ochii și privesc, preț de câteva clipe, peste betoane și oameni.  Nu știu ce m-a făcut să mă opresc, dar îmi prind vecina în flagrant. Tocmai își termină desertul și își caută un loc unde să lase ambalajul. Nu, nu vede multele coșuri de gunoi din preajmă…dar vede banca. Și își uită, cu mult tact și fără băgare de seamă, hârtia.

Îmi trec, în câteva fracțiuni de secundă, mii de gânduri prin minte…cum să procedez? Nu mă pot hotărî, așa că aștept. Poate că nu vrea să o lase și poate că o să o ia când va pleca; ce rost să mă iau de oameni degeaba?

381 ajunge în stație curând, iar lumea se îmbulzește deodată. Bătrânica se ridică, uitându-și resturile pe bancă. “Ați uitat ceva”, îi spun, pe negândite. Se întoarce nedumerită, privește în jur, iar apoi privește la mine. Într-un sfârșit se uită și la ambalaj și îl ia, cu mișcări robotice. Are grijă însă, să-mi scuipe printre dinți, un neobrăzat”O fi căzut din buzunar…”

Ce să-i spun? Că minte cu nerușinare? Că are o vârstă și că așa ceva “nu se face”? Că am văzut totul și că trebuie să-și învețe lecția? Că asta e lipsă de bun-simț? Nu știu…Nu știu nu ce să-i spun, ci dacă are vreun rost! Oamenii oricum se schimbă greu, iar bătrânii nu se schimbă deloc.

Din păcate, asta e țara în care trăim. Așa ne-am educat, să meargă oricum. Să vrem rezultate mărețe, dar să nu muncim deloc. Să aruncăm pe jos, minunându-ne de mizerie. Să vrem o lume mai bună, dar de la ceilalți.

Îmi sosește autocarul, așa că închid cartea și urc. Mă gândesc, însă: pe unde o cădea din buzunar hârtia vecinei mele?

 

Advertisements

Egoism

Posted on Updated on

Nu pot sa nu ma intreb uneori cum de exista atat de mult egoism in unii oameni…si atat de multe nesimtire. Si nu pot sa nu ma intreb, cand vad aceste lucruri la altii, daca si la mine sunt (cel putin) la fel de evidente. Si imi place sa cred ca nu. ( 😀 Stiu cat de mult o dau in bara! 😦 )

E atat de frustrant cand vezi ca oamenilor nu le pasa decat de ei. Daca lor le e bine, daca ei au tot ceea ce isi doresc, daca lucrurile ies asa cum vor ei, lumea este cea mai frumoasa. Dar sa faci cumva altfel. Sa spui altfel. Sa asculti altfel.

In seara asta am ajuns la o concluzie: egoismul este o atitudine. Egoismul nu se rezuma la a nu da din ce-i al tau, ci la a lua din ce nu-i al tau. A lua din timp, din liniste, din orice. Si poate ca pare exagerat, dar eu asta am simtit. Adica, sa fim seriosi, nu cel mai tare deranjeaza faptul ca tu nu imi dai lucrul tau (e lucrul tau, deci ai dreptul sa-l dai sau nu), ci  ma deranjeaza ca tu mi-l iei pe al meu! Si cand spun ‘lucru’ nu ma refer strict la lucruri ci la orice…timp, liniste, spatiu.

Gata cu vorba! Dar nu vreau sa uit: Egoismul este o atitudine!