provocare

Când frica o ia înaintea succesului

Posted on

3403321739_5eaa052674_b

Sunt unele aspecte ale vieții care parcă mă copleșesc, în anumite momente. Și până și cele mai frumoase vise, pe cale de îndeplinire fiind, mă zdrobesc sub măreția lor. Iar în spatele fiecărui gând de reușită apar zeci sau sute de gânduri de îndoială. Și asta nu pentru că știu că nu o să realizez ce mi-am propus, ci doar fiindcă nu știu cum o să fac asta, căci necunoscutul e prea de nepătruns.

La a călători prin Europa pe bicicletă visez de mult timp. Iar visul nu se limitează doar la bătrânul continent sau la bicicletă, ci la ideea în sine de a călători. Dar când poți amesteca o plăcere cu alta, bucuria se multiplică. Și iată-mă, la șase luni de la lansarea proiectului, pe picior de plecare. Nu, nu îmi vine încă să cred, pentru că totul e prea frumos, parcă…

Dar totul e pregătit: bagaje, traseu, biciclete etc. Mai lipsește doar sosirea momentului de start, întâlnirea cu ceilalți 2 prieteni dornici de aventură și drumul ce-l vom lua la pedale. Iar așteptarea nu-i deloc ușoară, căci timpul parcă nu mai curge. Se spune, însă, că lucrurile care merită se lasă așteptate, dar să fie suficientă consolarea?

Și iată-mă în fața uneia din cele mai mari provocări (dacă nu chiar cea mai mare!), întrebându-mă de ce nu trec prin astfel de evenimente mai des. Nu pot să înțeleg de ce îmi limitez visele și, în loc să îmi duc viața la superlativ, mă plafonez în mediocritatea cotidiană.

Poate că traiul ne-ar fi mai vesel, dacă am trăi după cum ne spune inima. Și poate că am fi mai fericiți, dacă am merge fiecare pe propriul drum. De ce nu o facem, nu știu. Frica? Lenea? Presiunea externă? Imaginea de sine proastă? Obișnuința? Pot fi toate, sau niciuna. Ce contează e că e păcat să ne batem joc de cei câțiva ani ce-i avem de trăit pe aici. Pentru că, bătându-ne joc de ei, ne autodistrugem. Nu ne facem rău doar când ne facem rău, ci și atunci (mai ales atunci!) când nu ne facem bine!

Peste 2 zile și 3 nopți voi plecă în cea mai provocatoare și promițătoare călătorie la care am îndrăznit să visez (e posibil să visez cam jos, știu), iar când mă uit în spate și în față înțeleg cât de mic sunt în această lume. Dar uitându-mă la piedicile de până acum, înțeleg că am învățat că, atunci când vrei ceva, găsești soluții. Iar uitându-mă în față, la necunoscutul plin de surprize ce mă așteaptă, înțeleg că lucrurile se realizează pe rând, câte unul odată. Sau, cum zice un proverb: “Orice călătorie de 1000 de pași începe cu primul pas”. Iar dacă eu am lumină pentru acel pas, dar nu îl fac, degeaba cer lumină pentru toți 1000! Ce fac, de fapt? Îmi găsesc scuze, pentru a nu porni la drum…

Și m-am tot întrebat, după acești pași, ce alți pași o să fac? Adică spre ce o să mă îndrept? Din multele astea drumuri pe care viața mi le așterne în cale, eu pe care să le (mai) încerc? Dar am înțeles că nu contează ce o să fie cândva, ci important e ce-i acum. Și, de multe ori, de asta suntem nefericiți: pentru că trăim în viitor, uitând de frumosul prezentului…

Că viața e frumoasă e cert, dar că știm să o trăim încă am dubii. Mai avem timp să învățăm, asta-i vestea bună. Sau, cel puțin în dreptul meu, eu așa sper…

 

P.S:

Plecat fiind, în următoarele 3 luni activitatea pe acest blog va fi minimă. Sper să mai postez, dar nu e loc de promisiuni.

Pentru cei care vreți să fiți la curent cu evoluția aventurii prin Europa și să citiți prin ce trecem (sau ce îmi mai trece mie prin cap), ne găsiți pe Europa în 80 de zile, unde vă așteptăm cu drag. Iar dacă vreți să nu ratați niciun update (text, poză sau video), urmăriți-ne și pe Facebook!

Ne auzim curând!

Advertisements

STOP și START (Ce a fost 30/30)

Posted on Updated on

Every-story-has-an-end-but-in-life-every-ending-is-just-a-new-beginning._large

Pe 18 octombrie începeam o perioadă de 30 de zile de postări zilnice pe blog – 30/30 – cum i-am spus eu. Știam că provocarea va fi mare, ținând cont de timpul necesar și de faptul că fiecare articol trebuia să fie cât mai calitativ posibil. Ideea mi-a venit dintr-un video TED despre care poți citi aici, iar astăzi e ultima zi din cele 30, așa că trag concluziile și învățămintele.

Ce am învățat

Sunt multe lecțiile pe care le-am învățat în luna aceasta, dar o să mă rezum doar la 3 dintre ele. Le găsești mai jos, într-o ordine aleatorie, toate la fel de importante.

  • Am început să privesc mai mult în jurul meu. De multe ori ne surprindem că trecem prin viață fără să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Ei bine, în perioada asta am început să deschid mai bine ochii și mintea la lumea înconjurătoare. Cineva spunea că “viața e ceea ce se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuri”…de ce să aibă dreptate și în dreptul nostru? Am învățat că nu vreau să se aplice și în viața mea. Așa că am deschis ochii și am scris despre subiecte ca: schimbare, lectură, renunțare, frică și succes, programarea socială, timp, comparație cu ceilalți, comoditate și alte 22 de subiecte despre care poți citi aici. Majoritatea inspirate din viața de zi cu zi și de mici întâmplări cotidiene. Mi-am lăsat imaginația să zboare și i-am scris chiar și lui Moș Crăciun!
  • Am învățat să fiu mai disciplinat. “Entuziasmul e cel care te face să începi, disciplina e cea care te face să continui” spunea cineva. În primele zile eram foarte entuziasmat de noua mea provocare; mă vedeam deja la sfârșitul celor 30 de zile privind în urmă și bucurându-mă că am reușit să sar și peste hopul ăsta. În realitate însă lucrurile au fost mult mai grele, călătoria fiind mai dificilă decât se vedea de la început sau decât se vede acum, de pe linia de finiș. Am avut momente în care simțeam că nu o să reușesc. Nu doar o dată am vrut să renunț…Ce m-a făcut să continui? Încurajările unor prieteni, susținerea unor cititori, ambiția de care dau uneori dovadă. Dar am învățat că atunci când entuziasmul se duce, trebuie să intre disciplina în scenă. Niciodată nu trebuie să dai ceea ce vrei cel mai mult pe ceea ce vrei acum.
  • Tot ce e bun în viață costă. Ca să scriu 30 de articole în 30 de zile consecutive a trebuit să renunț la unele activități. A trebuit să investesc timp și energie. A trebuit să citesc și să mă documentez. A trebuit să trec peste lene, oboseală, comoditate. Uneori mă prindea ora 2:00 noaptea scriind. Alteori, stăteam în fața lap-top-ului minute în șir, încercând să fac frazele să sune bine. Cu unele am reușit, la altele încă mai era de lucrat. Am învățat în ultimele 30 de zile că, dacă vrei să realizezi ceva anume, trebuie să renunți la altceva. Trebuie să scoți ceea ce te împiedică și să faci loc. Am învățat că lucrurile bune costă. Și că de noi depinde dacă plătim sau nu prețul.

În loc de concluzie

Așa cum spuneam, lecțiile după o astfel de perioadă sunt nenumărate, dar unele nu merită decât amintite. Îmi place să cred că am crescut și că m-am dezvoltat, măcar puțin, în domeniul scrisului. Am fost nevoit să îmi pun anumite întrebări și să găsesc răspunsurile. Am învățat să îmi planific timpul și să fiu mai organizat. Am realizat că scrisul “pe comandă” nu e o treabă ușoară și că necesită voință, curaj și disciplină. Am văzut cât e de ușor să renunți și ce satisfacție te cuprinde când termini. Și, în ultimul rând, am înțeles că oricât de multe ai știi, întotdeauna se poate învăța mai mult.

Stau și mă gândesc la cât de lungă va fi pauza până o să postez din nou. Sper că nu prea mare, deși acum îmi simt capul golit de resurse. Una peste alta, mă uit la viitor și încerc să îmi aleg noua “Provocare de 30 de zile“…Începutul de an e numai bun pentru schimbări și implementare de noi obiceiuri. Măcar unul să fie adoptat, că din februarie se cam duce entuziasmul, nu?

Deci, asta a fost ultima postare din seria 30/30! Dacă vrei să citești unul dintre articole (sau mai multe, eu nu mă supăr), aruncă-ți ochii pe link-ul de aici. La orice sugestie, părere sau feedback răspund cu drag!

30_30


Ce nu mai facem astăzi

Posted on Updated on

Nu știu dacă toată lumea a prins vremurile în care se lua “curentul” mai des. Adică atunci când rețeaua electrică nu era atât de bună, iar penele erau mai dese. Îmi amintesc că, pe când eram copil, petreceam multe zile fără electricitate. Și nu, nu am prins vremurile de înainte de ’89.

Astăzi, după ani buni, am petrecut o zi fără electricitate. M-au năpădit multe amintiri, dar am observat și câteva aspecte care s-au schimbat de-a lungul timpului. Și nu în bine. Sunt unele lucruri pe care nu mai știm să le facem în această epocă a tehnologiei și a gadget-urilor. Te-ai gândit vreodată cum ți-ai petrece o zi fără energie electrică? Ce ai face pe parcursul ei? Ar fi o provocare pentru tine sau te-ai descurca? Mai jos am enumerat câteva din observațiile pe care le-am făcut pe parcursul zilei, constrâns de situație. Nu sunt doar locale și limitate, ci sunt pattern-uri întâlnite pe toate drumurile, în multe situații. Gândește-te care ți s-ar potrivi și trage semnale de alarmă, acolo unde e cazul.

  • Nu putem trăi fără tehnologie! Ne-am învățat să fim tot timpul înconjurați de gadget-uri așa că, atunci când nu le avem, nu știm cu ce să ne umplem timpul. Ce facem, într-o zi obișnuită, când ne plictisim sau nu avem chef de treabă? Pierdem vremea pe net: Facebook, Youtube, Mail, etc. Dar imaginează-ți cum ți-ai petrece o zi departe de tot ce înseamnă tehnologie? Ai putea trăi fără smartphone, tabletă, PC, internet, semnal gsm, etc? S-ar putea să zici că da, dar nu știi cât de greu ți-ar fii. Și așa trec la a doua observație:
  • Ne-am pierdut creativitatea! Nu știu dacă realizăm cât de mult timp petrecem în activități mărunte, insignifiante. Oare la ce cifre am ajunge dacă am contoriza toate minutele petrecute pe Facebook, verificându-ne mail-ul, trimițănd SMS-uri, privind filmulețe, etc? Activități pe care le facem atunci când zicem că suntem “la treabă”. Dar, dacă dai deoparte toate aceste elemente, cu ce ți-ai umple timpul? Ai avea destule idei încât să nu te plictisești o zi întreagă? Ai știi cum să petreci acest timp, făcând din el unul de calitate? Îmi amintesc cum mă jucam când eram mic…alergam toată ziua pe afară, inventam tot felul de jocuri, ne distram pe cinste. Ce face un copil astăzi dacă îi iei telecomanda, netul și tableta? Nici nu vreau să mă gândesc…
  • Nu apreciem timpul de calitate! Tot fiind angrenați în diversele activități ale unei zile, am uitat cum e să petreci timp de calitate. Nu mai știm cum e să te bucuri de o masă mâncată în tihnă. Nu ne mai încântăm cu mirosul paginilor dintr-o carte bună. Nu mai știm cum e să te plimbi fără grijă printr-un colț de natură. Totul în viețile noastre se grăbește. Și ne grăbim și noi, încercând să prindem cât mai mult din ele. De-am fi conștienți că, tocmai prin grabă, ne ratăm viața…

Una peste alta, când lucruri cu care te-ai obișnuit dispar din peisaj, viața ți se schimbă. O banală întrerupere a energiei electrice mi-a permis să citesc mai mult, să lucrez la unul din visele mele și să mă bucur mai deplin de această zi. Nu realizăm cât de aglomerată ne e viața și cât de multă nevoie avem de pauze. Unele lucruri pe care le făceam cu ușurință în trecut s-ar putea să nu mai fim în stare să le facem astăzi. Să fie și cele de mai sus printre ele?

30/30

Posted on Updated on

Au trecut aproape 5 luni de când am descoperit conceptul “provocării de 30 de zile”, concept revoluționar doar atunci când vine vorba de rezultate nu și de acțiuni. Pentru cei care nu știu, toată șmecheria constă în a realiza o acțiune în fiecare zi, timp de 30 de zile consecutive. Ideea am preluat-o dintr-un video “Încearcă ceva nou timp de 30 de zile”, prezentat de un tip, Matt Cutts. Poți viziona prezentarea și afla mai multe despre această experiență dând click aici.

În prima lună mi-am propus să citesc minim 50 de pagini în fiecare zi, deși citeam destul de mult și fără o astfel de provocare. Dar simțeam nevoia unei anumite rigidități în lectură, a unui program mai stabil. După cele 30 de zile, evaluând eficiența metodei, îmi spuneam că în fiecare lună voi avea câte o astfel de provocare pe rol. Însă distanța de la vorbă la faptă se dovedește, de multe ori, mult mai mare decât distanța de la gură la mână. Așa se face că din cele 5 luni trecute, doar două luni m-am ținut de treabă. Iar în ultima lună în câteva zile nu am fost foarte serios.

Una peste alta, astăzi am de gând să încep o nouă serie de 30 de zile de foc. E ceva ce îmi doresc de mult timp să încerc, dar de fiecare dată am amânat. Sper ca începutul de acum să nu fie doar un foc de paie. Iar paiele să fie puține. În timpul prezentării Matt dădea ca exemplu scrierea unui roman, în 30 de zile. Calculele spun că pentru scrierea unei cărți de 50.000 de cuvinte într-o lună trebuie să scrii doar 1667 de cuvinte pe zi! Așa că pentru următoarele 30 de zile voi lua condeiul (modern al tastaturii) în mână, iar pe umeri îmi voi arunca mantia de scriitor, dacă o exista așa ceva. Nu voi scrie un roman, ci voi încerca să public în fiecare zi câte un post pe blog. Nu știu ce subiecte voi aborda, nu știu dacă îmi va ieși sau dacă va avea vreun rost, dar știu că vreau ca, peste o lună, să mă uit cu mândrie de artist liber-cugetător la cele 30 de zile trecute.

Câteva cuvinte despre amânare

De când am aflat despre metoda aceasta de implementare a unei noi activități mi-am crescut considerabil numărul luptelor cu “lăsarea pe mâine a ceea ce nu am chef sa fac azi”. Parcă așa suna proverbul, nu? Și, din păcate, în doar foarte puține lupte am ieșit învingător, luptele câștigate fiind cele din lunile în care am dus la bun sfârșit auto-provocarea.

Am observat însă că cel mai greu e să începi un lucru, nu să-l termini. E ceva ce te ține pe loc și te împiedică să faci pasul înainte. Poate că e frica de eșec sau lipsa disponibilității de a pune osul la treabă. Sau poate că e drumul prea lung și prea greu. Oricare ar fi motivele, după ce faci primul pas, restul devin mai ușori. Nu de alta, dar te uiți în urmă la cei deja parcurși și realizezi că nu au avut niciun rost fără cei care urmează! Dar poate că doar eu sunt așa.

Oricum ar fi, fiecare are momente în care amână și tot amână. Care o fi cauza? Nu știu, dar cel mai bun răspuns l-am găsit într-un articol de prin blogosferă: amânăm activitățile doar pentru că nu ne dorim suficient de mult ca acestea să fie îndeplinite. Restul – că nu avem timp, că e prea greu, că mai încolo, că o fi și c-o păți –  scuze ieftine, can-can! De aceea metodele de combatere a amânării dau greș aproape de fiecare dată: tratăm efectele, în niciun caz cauza!

Eu gata, timp de 30 de zile, renunț la amânare! De fapt, dacă mă gândesc mai bine, o să o îmbrățișez mai tare ca niciodată. Pentru că voi amâna orice activitate îmi stă în calea îndeplinirii cu succes a “provocării”. Să vedem ce o ieși…și eu sunt curios! 🙂

(Ce) A fost “Provocarea de 30 de zile” (?)

Posted on

Gata! Cele 30 de zile ale provocării au luat sfârșit! Pot, după mult timp, să răsuflu ușurat! Dar nu o fac. După 30 de zile în care am citit minim 50 pagini/zi nu pot decât să vreau mai mult. Mai mult citit, dar și mai multe provocări.

Am învățat o grămadă de chestii luna asta de provocare; am învățat ce mult contează disciplina, dar și cât de important e să ai o țintă bine definită. Am mai învățat și că fără prieteni care să te motiveze și care să te ridice când nu mai ai putere lucrurile ar fi mult mai grele. Am înțeles că e ușor să renunți, dar că întotdeauna e mai satisfăcător să continui.

Una peste alta, ce am realizat eu în astea 30 de zile?

  • Am citit, fără nicio excepție, minim 50 pagini în fiecare zi.
  • Am citit 8 cărți, alte două le am începute.
  • Am citit peste 2000 de pagini.
  • Am petrecut aproximativ 3 zile cu cartea în mână, dacă ar fi să însumez.
  • Mi-am luat aproximativ o oră pe zi și am dedicat-o lecturii.
  • Am învățat să nu renunț, să vreau mai mult și să lupt.
  • Mi-am reaprins pofta de nou, de cunoștință și, de ce nu, pofta de viață.
  • Am pus, sper eu, bazele unui obicei pe care să-l continui multă vreme de acum înainte.

Cum rămâne cu viitorul?

Viitorul sună bine, zicea o reclamă mai veche pe care aleg să o plagiez în aceste momente. Vreau ca ultimele 30 zile să fie doar începutul, deloc spectaculos, al unui nou mod de viață. Am o mulțime de lucruri noi pe care vreau să le încerc…Și activități de care mă tot apuc, dar nu le termin. Și chestii pe care mi-e frică să le încerc, dar le vreau tare! Când mă gândesc că anual pot încerca 12 chestii noi și proaspete, mă ia valul entuziasmului și mă duce departe, departe! E destul neplăcut că mă mai întâlnesc și cu stânci de lene sau delăsare și se mai duce din veselie.

Cam asta îmi propun de acum înainte, să încerc lună de lună provocare după provocare! Mi-a cam ajuns viața și-așa trăită între tipare! Mi-am pregătit o listă serioasă cu “Provocări de 30 de zile”, dar încă nu reușesc să aleg nimic pentr luna care vine. Anyway, e fantastică chestia asta, îți permite să faci o mulțime de lucruri, cu un timp minim, o să am timp pentru toate.

De ce trăim viețile astea plictisitoare și monotone?

Pentru că așa suntem și noi! Nu avem curajul să încercăm lucruri noi, iar dacă începem, nu avem disciplina să le terminăm. Fugim de tot ce înseamnă necunoscut și nu vrem să scăpăm nimic din iluzia deținerii controlului. Sau alergăm după toate și rămânem cu nimic. Ne complacem în vieți complicate, uitând că plăcerea de a trăi se găsește în lucrurile simple.

Am mai învățat că e important să iei lucrurile pe rând, unul câte unul. Și astfel acoperi multe.

 

P.S: Dacă ai citit tot articolul ăsta fără să știi despre ce vorba, te invit să citești si postarea “Provocare de 30 de zile” . Și te invit să încerci și tu experiență asta, merită din plin!

 

 

Dileme recente

Posted on

De mult timp spun ca vreau sa imi mai iau timp sa mai scriu si eu ceva nou…Se pare insa ca dorinta nu a fost asa de mare, pentru ca am tot amanat. Iar apoi, cand a venit dorinta, a plecat subiectul. Prea trist…Am inceput insa sa scriu si mi-a venit si o idee: o sa spun cateva cuvinte despre cateva aspecte care m-au uimit in ultimul timp.

  1. Primul a fost reactia fanilor si a lui Becali la adresa lui Tatarusanu; desi nu am vazut meciul, inclin sa ii tin partea portarului. Stiu ca este un om de valoare, iar o greseala nu poate sterge asta; faptul ca patronul si multi altii nu inteleg asta e problema lor. Insa eu nu am sa inteleg de ce in lumea noastra se merge atat de mult pe pedepsirea greselilor; acestea sunt, pana la urma cei mai buni profesori. In plus, nu exista persoana care sa nu greseasca,  iar acela ar trebui sa fie momentul in care sa i se intinda cele mai multe maini, nu sa i se dea in cap. Imi amintesc de o metoda de evaluare din liceu, care transpune foarte bine mentalitatea societatii si, implicit, a noastra: daca stii raspunsul nu primesti nimic, daca nu stii iei doi. (Asa ne evaluau unii profesori din cand in cand).
  2. Alta dilema: de ce atat de multi oameni nu gandesc. Am avut ocazia sa realizez cat de multi oameni nu gandesc pe lumea asta. Avea dreptate Ford cand a spus:”Sa gandesti e munca cea mai grea, poate de aceea putini se si incumeta sa o faca.”
  3. A treia chestie care m-a marcat a fost egosimul si lipsa de bun-simt a unor oameni. Se spune ca nu e bine sa ai asteptari de la ceilalti, si se spune bine. Insa tot am ramas surprins de cat de putin conteaza starea de bine a celorlalti, in comparatie cu a ta; daca mie mi-e bine, ce ma mai intereseaza de tine?
  4. Am realizat cat de multe vreau de la viata. Sper sa am si taria de caracter si vointa sa lupt pentru a le obtine. Ma tem ca nu o sa reusesc…
  5. Mi-am dat seama (aspectul asta e de acum cateva secunde:D ) ca am trecut pe langa atat de multe lectii saptamana asta, fara sa imi dau seama. Sper ca pe viitor ochii mei sa stea mai deschisi si mintea sa-mi fie mai receptiva!

Si sa lansez si o provocare (asa, de sfarsit de post): saptamana care urmeaza incearca sa fii atent la tot ce se intampla in jur si extrage lectiile care ti se potrivesc. Vei fii uimit cat poti sa cresti, prin simpla trecere prin viata…

 

Sfintenia – Dar sau Provocare?

Posted on

Se cer si argumentari!