placere

Fără rătăciri pe poteci înghesuite în insignifiant!(BANI vs. PLĂCERE)

Posted on Updated on

E trecut de miezul nopții, dar somnul nu vrea să dea pe la mine. Nici el măcar. Și pentru mâine am (vreau, nu vreau) gânduri mari. Nu știu dacă gânduri neconștientizate nu îmi dau pace nici acum. Sau poate speranțe plăpânde. Sau poate speranțe distruse. Dar să trec la subiect.

Era cu ceva timp în urmă când am fost în prima mea excursia mai lungă cu bicicleta. Lăsând frumusețile naturii și amintirile culese cu grijă în urmă, m-am întors cu un mod nou de a vedea viața. Am conștientizat care ar fi cele două motivații majore ale vieții și cum ne influențează ele felul în care trăim. Deși dacă despicăm firul în patru putem găsi o mulțime de motivații care ne conduc viețile, la nivel macro lucrurile se reduc doar la două: PLĂCEREA și BANII. Să le luăm pe rând.

PLĂCEREA. Este, probabil, cea mai motivantă forță de pe lumea asta. Oamenii aleg să facă lucrurile care le oferă plăcere. De la o plimbare în parc în week-end, până la alegerea unei cariere, plăcerea își găsește locul ei de cinste. Se spune că plăcerea ar trebui să fie cea care ne conduce viețile. Să ne placă job-ul pe care îl avem, să ne placă familia pe care ne-o întemeiem, să ne placă activitățile pe care le întreprindem, etc. Mă gândesc că extrema ar fi aceea în care am face doar ceea ce ne place. Nu zic că ar fi bine, nu zic că ar fi rău.

BANII. Ochiul dracului, ar spune unii. Un rău necesar, ar gândi alții. O resursă, pentru cei mai realiști. Nu contează. Oricum i-am privi, banii sunt o forță motrice importantă, care ne poate determina serios modul în care ne trăim viața. Să mă explic puțin. Trăim într-o societate în care se pune mare accent pe nivelul social: pe casă, pe mașina, pe haine, etc. Astfel, nu e de mirare că banii sunt atât de importanți pentru oameni. Ideea e că dacă ai bani, ai cam de toate. Spun “cam”, pentru că e posibil ca să îți mai lipsească câte ceva.

E important să conștientizezi ce anume te ghidează în viață, PLĂCEREA sau BANII. Am descoperit o chestie interesantă, însă. Dacă alegi PLĂCEREA există șanse foarte mari ca să nu ai parte de bani în viață. Nu spun că e imposibil să faci și bani din ceea ce îți place, dar nu asta va fi primordial; dacă vor veni, vor fi doar un bonus. Și invers. Dacă alegi BANII, vei avea foarte puține activități care îți vor face plăcere. Deși te vei bucura de libertate, independență, confort momentele de plăcere autentică vor fi rare și scurte.

Dacă privim în jur vedem oameni care și-au ales drumul. Cei care au bani îi au pentru că au decis să îi aibe, iar ce i care sunt fericiți sunt astfel pentru că au ales plăcerea. Majoritatea, și fără bani și fără fericire, sunt cei care toată viața se zbat între cele două drumuri. Și mai au și momente de bunăstare, și mai au și momente de fericire. Dar, dacă ar fi să privești la viața lor, ai observa că, per total, nici BANI, nici PLĂCERE nu au. Zac sfâșiați undeva între cele două căi. Pașii care îi fac în direcția plăcerii, îi pierd apoi întorcându-se spre mirajul bogăției. Apoi invers, intrând într-un cerc vicios, aproape imposibil de învins.

Privesc în jur și mă întreb ce e de făcut. Să nu faci parte din gloata blocată în mizerie și nefericire e greu, dar merită efortul. Lucrurile sunt mai ușoare pe hârtie. Tot ce trebuie făcut este ca fiecare să își aleagă drumul: BANII sau PLĂCEREA, dar niciodată pe amândouă, niciodată pe niciunul. Și mai trebuie ca fiecare să aibă curajul să trăiască cu decizia luată. Să alergi de la un drum la altul toată viața nu te va duce mai departe de mediocritatea mulțimii. Pare riscant, limitativ, aberant, dar acestea sunt cele două drumuri pe care se poate merge în viață. Restul nu sunt decât rătăciri fără rost pe poteci înghesuite în insignifiant. Nu știu care drum e bun, nu știu care drum e rău. Se poate să fie bune amândouă, se poate să fie rele amândouă. Important e ca tu să ți-l alegi pe al tău, iar apoi să o rupi la fugă pe el, fără să îți mai întorci gândul înapoi. Fără rătăciri pe poteci înghesuite în insignifiant!

Advertisements

Sa (fii)…

Posted on Updated on

Sa te bucuri de viata. Sa incerci mai tare. Sa renunti mai usor. Sa alergi mai repede. Sa respiri mai rar. Sa privesti mai departe. Sa asculti mai mult. Sa iti permiti sa fii trist. Sa ai pace in suflet. Sa visezi cum nu ai visat vreodata. Sa speri ca si cand viata ta depinde de asta. Sa iti iei timp sa stai cu tine. Sa te opresti. Sa stai. Sa pornesti iar. Sa incerci si sa dai gres. Sa incerci iar. Sa dai din nou gres. Sa reusesti. Sa vrei sa schimbi lumea. Sa incepi cu tine. Sa cazi pe ganduri. Sa iti permiti luxul de a ramane acolo. Sa te uiti la fiecare zi cu ochi mari de copil curios. Sa traiesti ca si cand ai muri maine. Sa sari in gol fara parasuta. Sa alergi descult prin praf. Sa zbori, fara aripi. Sa ai curajul sa astepti. Sa traiesti ca si cand poarta ar fi uitata deschisa. Sa faci ce vrei. Cand vrei. Cum vrei. Sa iti bata inima tare de tot. Sa iubesti cu tot ce esti. Sa vrei. Sa te asculti. Sa iei aminte la ce spun altii. Sa fii, insa, TU!

“Warren Buffett se destainuie”(II)

Posted on Updated on

Partea a doua este mai mult axata pe domeniul lui Buffet de activitate, investitii si afaceri. Iata cateva din ideile sale:

  • “Intr-o situatie fianciara nu-ti poti telegrafia loviturile.”
  • “Imi plac cei care dau uitarii faptul ca mi-au vandut mie afacerea si continua sa se poarte ca niste proprietari. E acelasi lucru ca si cand iti dai fiica spre maritat si apoi ea continua sa locuiasca impreuna cu parintii.”
  • “Ii poti explica unui peste ce inseamna sa pasesti pe uscat? O zi petrecuta pe uscat valoreaza cat o mie de ani in care doar vorbesti despre ea, iar o zi in care te ocupi de o afacere are exact acelasi gen de valoare.”
  • “Regula numarul 1: sa nu pierzi niciodata bani. Regula numarul 2: sa nu uiti niciodata regula numarul 1.”
  • “Principiile nu mai sunt principii daca ajung sa se invecheasca.”
  • “Faptul ca oamenii vor fi plini de lacomie, teama sau nebunie este predictibil. Succesiunea nu este predictibila.”
  • “Piata, aidoma lui Dumnezeu, ii ajuta pe aceia care se ajuta singuri.”
  • “Pretul este ceea ce platesti. Valoarea este ceea ce obtii.”
  • (Despre alegerea unei afaceri:) “Seamana mult cu alegerea unei sotii. Te poti gandi mult si bine pentru a selecta calitatile pe care ti-ai dori sa le aiba, dupa care, dintr-o data, intalnesti pe cineva si te casatoresti pur si simplu.”
  • “Nu vei realiza niciodata nimic daca vei pasi intotdeauna pe calea lipsita de riscuri.”

“Warren Buffett se destainuie”(I)

Posted on Updated on

Am gasit niste carti saptamana trecuta la niste preturi foarte, foarte bune, cartile fiind mult peste cat s-a cerut pe ele. In una dintre ele, “Warren Buffett se destainuie”, am gasit niste idei foarte faine, destepte si amuzante. Iata cateva dintre ele, din prima jumatate a cartii:

  • “Sa ai succes inseamna ca oamenii care vrei sa te iubeasca sa te si iubeasca.”
  • “Lanturile obisnuintei sunt prea usoare ca sa le simti pana cand devin prea grele ca sa le mai poti rupe.”
  • “Esti norocos in viata daca ai idoli potriviti. Pentru a reusi mai bine, va sfatuiesc pe toti sa va alegeti cative idoli. Nimic nu se compara cu niste idoli de calitate.”
  • “Daca iubesti pe cineva, cea mai buna cale de a-i face bine nu este aceea de a-i da ceva nemeritat.”
  • “Daca cedezi indisciplinei in lucrurile marunte, este foarte probabil sa ajungi indisciplinat si atunci cand vine vorba de lucruri importante.”
  • “Ma bucur mai mult de actiune decat de venituri, desi m-am obisnuit sa traiesc si cu acestea din urma.”
  • “Daca eu nu sunt in situatia de a face ce vreau, atunci cine este?”
  • “Te sfatuiesc sa nu faci niciodata ceva pentru ca ai impresia ca pe moment este mizerabil dar peste 10 ani va fi foarte bine, sau pentru ca tu crezi ca acum primesti X dolari, dar vei ajunge sa primesti de 10 ori mai mult, la un moment dat. Daca nu te bucuri de ceea ce faci in prezent, probabil nu te vei bucura nici peste 10 ani.”
  • “Ceea ce nu merita facut nu merita facut bine.”
  • “Singura cale de a incetini este sa te opresti.”
  • “Daca nu te-ai bucurat de succes de la bun inceput, renunta sa mai incerci.”

Stai pe faza, urmeaza si a doua parte! 😉

De ce nu faci ce iti place? Iata 8 posibile motive!

Posted on Updated on

Freedom

Am de mult timp o dilema care ma macina: De ce nu fac ce-mi place? De ce nu faci ce-ti place? De ce oamenii nu fac ceea ce le place?

Iata cateva posibile motive:

  1. Nu stii ce iti place: Un motiv justificat, trist si dureros. Poate fi frustrant sa nu ai habar ce cauti pe lumea asta, ce talente ai si cum ai putea sa le folosesti. Nestiind pe ce drum vrei sa apuci nu iti ofera decat sansa sa fii luat de val si purtat de multime. Steve Jobs spunea insa ca niciodata nu trebuie sa-ti pierzi speranta; trebuie sa continui sa cauti, iar intr-o zi cu siguranta vei descoperi ceea ce te pasioneaza. Cauta, lupta si spera!
  2. Iti este frica: Frica este unul din cele mai paralizante stari pe care o poti simti. Parca iti dispare orice vlaga si putere si ramai pironit locului. Frica se imparte in doua categorii: frica de esec si frica de succes. Desi tentant este ca frica de esec sa para un motiv hilar, aceasta poate fi un motiv subconstient important. Nu ti-a fost niciodata frica de ce s-ar putea intampla daca ai realiza tot ce ti-ai propus? Nu ai simtit niciodata un fior rece pe sira spinarii gandindu-te ca ai sa reusesti? Cu frica de esec stii cum e: te temi atat de tare ca o sa dai gres, incat nu faci nimic. Sau faci, dai gres, si apoi iti spui ca ai avut dreptate.(O sa scriu mai pe larg despre aceste doua tipuri de frici in viitorul apropiat)
  3. Lipsa de incredere in tine: Pur si simplu crezi ca nu o sa reusesti. Pur si simplu stii ca nu o sa reusesti. Si, pur si simplu,…nu reusesti. Nu crezi ca poti sa o faci si nu o faci. Iti place o anumita activitate, un anumit job, un statut, dar simti ca nu ai ceea ce trebuie pentru a face asta. Ai impresia ca oricine ar putea face asta, numai tu nu. Si, cand te uiti la altii cat de bine se descurca, chiar ca te ia deprimarea.
  4. Comoditatea: Nu esti dispus sa muncesti suficient. Stii ca e drum lung de unde esti pana la a face ceea ce iti place. Ti-ar placea sa fii acolo, dar nu ai chef sa parcurgi tot drumul. Doar daca te-ai putea teleporta…dar nu poti. Asa ca ramai unde esti. Te consolezi la o scoala care nu-ti place sau la un job care nu te implineste doar pentru ca nu vrei sa-ti parasesti zona de confort.
  5. Rutina: Se leaga mult de comoditate, doar ca rutina este o comoditate insconstienta. Nu realizezi ca ai devenit un robotel care face acelasi lucru zilnic, fara sa mai realizezi macar ca activitatea pe care o faci nu te implineste. Candva visai si tu la o viata in care faci ceea ce iti place, dar ai renuntat de mult, intrand in rutina cotidiana a societatii.
  6. Presiunea sociala: Nu vrei sa-ti dezamagesti familia, prietenii, cunoscutii. Iti e pur si simplu teama de ce or sa creada/spuna despre tine. Uiti ca ei au (sau au avut) o viata de care sa aiba grija. Asta e viata ta si meriti sa o triesti asa cum iti place! Cu toate acestea, societatea pune o presiune mare pe umerii fiecaruia. Cum sa renunti la facultate? Cum sa iti dai demisia de la un job stabil si sa te apuci de nu stiu ce afacere tampita? Da, chiar, cum sa faci asa ceva? Uite un citat extraordinar care ar putea darama acest mit al societatii: “La 20 de ani ne ingrijoram de ce cred ceilalti despre noi; la 40 nu ne pasa de ceea ce cred ceilalti; la 60 descoperim ca nu s-au gandit niciodata la noi.” (Bob Hope). Tu chiar vrei sa ajungi la 60 de ani ca sa constientizezi asta?
  7. Ti se pare imposibil: Da, ti se pare imposibil chiar sa se poata sa faci ceea ce iti place. Poate ca ceea ce iti place tie fac atat de putini; sau, dimpotriva, atat de multi! Cum sa-ti croiesti un drum acolo unde nu exista? Cum sa-ti faci loc pe unul deja supraaglomerat? Cineva spunea  ca “toate visele sunt imposibile pana le implineste cineva”. Tu ce vise implinesti?
  8. Banii: Un motiv deloc de neglijat, banii pot sa se puna de multe ori in calea fericirii noastre. Din ce sa te mai intretii daca faci ceea ce iti place? De unde casa cu 3 etaje, 2 masini si 3 concedii pe an? De parca fericirea vine din astfel de achizitii sau dintr-un anumit standard de viata pe care societatea il impune! Napoleon Hill spunea ca: “Unul dintre marile secrete ale succesului este sa te hotarasti ce iti place cel mai mult sa faci si apoi sa gasesti o modalitate de a-ti castiga existenta din acel lucru. Multi oameni abordeaza procesul in ordine inversa. Ei fac ce simt ca trebuie sa faca in scopul de a obtine timpul si banii necesari pentru a realiza ce-si doresc cu adevarat.”

Tu de ce nu faci ceea ce iti place? Raspunsul tau se regaseste printre raspunsurile de mai sus, sau ai propriul raspuns? (De ce nu ni-l spui si noua? 😉 ). Daca faci insa ceea ce iti place, esti cu un pas (mare) inaintea multora. Bravo! (Spune-ne si noua cum ai reusit!)

P.S: Un prieten mi-a spus azi o ideea faina de tot:“Oamenii regreta trecutul si viseaza la viitor”. Frumos ar fi insa altfel: “Viseaza la viitor, traieste cum iti place in prezent, iar apoi nu vei avea niciun motiv sa regreti trecutul”!

Provocari(le mele) Imposibile

Posted on Updated on

Inspirat de Adrian Soare mi-am scris si eu cateva din lucrurile “imposibile” pe care vreau sa le fac posibile. Iata cateva:

  • Vizitez 10 tari in 10 zile
  • Turul Elvetiei pe bicicleta
  •  Foto-Safari in Savana Africana
  •  Pedalat 500 km
  • 1000 de euro pe luna venit lunar
  •  Sa scriu minim 3 carti
  • Sa vorbesc in fata a 1000 de persoane
  • 50000 de vizite totalizate pe blog
  •  Sar cu parasuta
  • Bunjee-jumping de pe un pod/ in Taipei
  • Rafting

Le poti citi integral aici.

Intocmirea acestei liste a fost un exercitiu mult mai solicitant decat ma asteptam. Am tras concluzia ca, uneori, e greu si sa visezi! 😀 Cand imi trecea vreo idee prin minte, eram tentat sa nu o scriu, deoarece parea chiar imposibila. Sunt sigur ca pe unele din acest motiv nu le-am trecut, dar sper ca pe viitor sa le adaug. Scopul nu este ca se le indeplinesc pe toate, ci sa incerc sa le realizez pe toate. Deci, succes mie si numai bine tie! 🙂

Fa ceea ce iubesti si iubeste ceea ce faci!

Posted on Updated on

Moto: 

“Unul dintre marile secrete ale succesului este sa te hotarasti ce iti place cel mai mult sa faci si apoi sa gasesti o modalitate de a-ti castiga existenta din acel lucru. Multi oameni abordeaza procesul in ordine inversa. Ei fac ce simt ca trebuie sa faca in scopul de a obtine timpul si banii necesari pentru a realiza ce-si doresc cu adevarat.” 

                    – Napoleon Hill

Ne place sau nu, traim intr-o societate in care banul are un cuvant extrem de important de spus. Cum, necum, de unde, de neunde, s-a ajuns ca totul sa graviteze in jurul acestui ochi al…stiti voi. (Oare care o fi al doilea ochi?). Asa se face ca suntem in prag de situatie critica!Ooamenii muncesc din ce in ce mai mult si, astfel, isi neglijeaza familiile si pe cei dragi. Tinerii, atunci cand se gandesc la a-si face un viitor, tin cont mai ales de cat de bine se castiga. Si nu e greu sa ne dam seama unde conduc situatiile de mai sus, dar si altele de genul. Peste timp, ne lovim de relatii distruse, familii destramate, frustrare si neimplinire in cariera, nefericire si regrete. 

Imi place tare citatul ales ca motto al acestui articol; imi place nu atat pentru ce spune, cat pentru ceea ce nu spune! Ascunde, in spatele cuvintelor simplu si inteligent asezate, solutia pentru multe din neplacerile vietii. E trist, dar adevarat, ca ne-am invatat sa privim la multe din persoanele din media si sa ne dorim averea, faima, sau stralucirea lor. Uitam insa, ca acele lucruri poate nu sunt ceea ce ne implineste; doar credem si gandim astfel cand, in realitate, lucrurile pot sta altfel. Tocmai aici intervine ironia si sarcasmul vietii! Cu ani in urma, oamenii se preocupau mai mult de suflet si mai putin de altele. Desi nu traiau in era high-tech, nu aveau internet, masina sau smartphone, fericirea lor era mai deplina, mai consistenta. Lucrurile gravitau pe cu totul alte oribite atunci. 

Dar intorcandu-ma la idee de plecare…se ridica intrebarea: De ce nu fac oamenii ceea ce le place? Iar o data cu ea apar si cateva posibile raspunsuri: 1. Nu stiu ce anume le place, 2. Banii sunt mult prea importanti pentru ei, sau 3. Le este frica sa calce pe un drum putin batut. Intr-adevar, ma indoiesc ca cele 3 raspunsuri sa fie si singurele posibile, dar, pentru ca pe acestea le-am descoperit eu, despre ele o sa si vorbesc putin. Cu ultimele doua lucrurile par mai clare; imi vin in minte o multime de citate cu care as putea umple capetele multora, dar fara rezultate notabile, desigur. Cu totii stim ca “banii nu aduc fericirea”. Multi au auzit de “fa ceea ce iti place si nu va trebui sa muncesti nici macar o zi” si altele de genul. Dar in sufletele putinor oameni aceste cuvinte isi gasesc rezonanta. Probabil ca pana ce omul nu se arde, pana nu simte durerea pe pielea lui nu invata sa sufle si in iaurt. Iar ca un ultim gand pentru cei din ultima categorie, o idee inteleapta de la John Maxwell: “E oare schimbarea riscanta? Probabil ca da. Dar cu care ai prefera sa traiesti, cu durerea riscului sau cu durerea regretului?” Se spune ca cele mai mari regrete apar datorita lucrurilor pe care nu le-am facut…

Despre cei care ar alege prima varianta pentru a raspunde imi e teribil de greu sa vorbesc. Toata cautarea, zbuciumul si luptele zadarnice prin care am trecut, sperand sa descopar – si eu – ceea ce imi place, nu au facut decat sa ma lase fara vlaga, atat fizica cat si psihica. E foarte greu sa nu stii ce anume vrei sa faci, cum anume vrei sa-ti traiesti viata! Cum sa poti atunci sa gasesti o modalitate de a trai din “acel lucru”, cand tu nici macar nu stii ce reprezinta “lucrul” respectiv? Am dat de curand peste un citat al lui Steve Jobs, care parca arunca putina consolare peste sufletele astfel indurerate: “Vei ajunge sa gasesti ceea ce iubesti si acest lucru nu este valabil doar in privinta slujbei, ci si in privinta sufletului pereche. Munca va umple o mare parte din viata ta si singura modalitate de a fi cu adevarat multumit este sa faci ceea ce vrei si ceea ce crezi ca este munca frumoasa. Si singurul mod de a face asta este sa iubesti ceea ce faci. Daca inca nu ai gasit-o, caut-o in continuare si nu te resemna. Inima te va atentiona cand ai gasit-o!”. 

Apoi, drumul e usor: “gaseste o modalitate de a-ti castiga existenta din acel lucru”. Povesteam odata despre un nene care mi-a incantat intoarcerea de la facultate prin cantecele sale din metrou. Si din asta traia, chiar daca nu o facea pe picior mare. Cred ca multi dintre noi insa, nu facem ceea ce ne place fiindca nu am castiga atat de multi bani pe cat am vrea. Uitam insa, ca implinirea vine din interior, nu din exterior! Tu…ce ai prefera, “sa traiesti cu durerea riscului, sau cu durerea regretului”? Se spune ca regretele apasa cel mai tare…

M-as bucura ca lucrurile sa stea altfel de cum vad eu, iar minoritatea sa nu fie formata din cei care fac ceea ce iubesc, ci din ce-i care nu iubesc ceea ce fac. Dar, daca totusi lucrurile stau astfel, as indrazni sa te intreb: Pe tine ce te impiedica sa face ceea ce iubesti? Si, inainte sa iti dai raspunsul, te-as atentiona ca, in functie de acesta, viata ta va urma un curs sau altul, asa ca ai grija! 

Si, ca o piatra de hotar, mi-a placut tare o alta idee de-a lui Steve: “Valoram un milion de dolari cand aveam 23 de ani, peste 10 milioane cand aveam 24 si peste 100 de milioane la 25 de ani, dar nu e deloc important pentru ca niciodata nu am facut-o pentru bani.” Probabil ca atunci vom descoperi si vom putea face ceea ce iubim; atunci cand vom scoate din ecuatie orice aspect exterior! Atunci cand banii nu vor mai fi relevanti pentru noi, atunci cand ne vom trai propriile vieti, atunci cand vom face ceea ce ne spune inima si Dumnezeu! Si, daca banii si faima si stralucirea vor veni, vom stii ca acestea sunt doar bonusuri de Sus!