noutate

Ultima postare!

Posted on Updated on

12

Mă uit în urmă la timpul petrecut pe blog și realizez că am investit atât de mult în el că am pierdut socoteala. Mă ajută însă WordPress-ul, spunându-mi că am scris 322 de posturi, în cei peste 3 ani de activitate…

Dar parcă nu îmi vine să cred că a venit și clipa în care să spun adio acestei adrese (cascadorys.wordpress.com) și să mă mut și eu la casa mea! Căci nu, această ultimă postare nu înseamnă că mă voi opri din scris, ci doar că schimb locul unde o fac.

Așadar, începând de acum, vă aștept la adresa bogdanmatei.roiar postările vor putea fi urmărite direct pe pagina bloguluiDe lucru încă mai e pe acolo, dar totuși începe să arate bine, nu?

Bonus: În curând urmează să aibă loc lansarea cărții “Europa în 80 de Zile“, dar până atunci îți poți rezerva exemplarele dorite cu o reducere de 15%! Dacă ai nevoie de mai multe detalii despre carte și despre ofertă, le găsești aici!

despre carte_cover_detalii

Ce ar mai fi de spus? Un mare “Mulțumesc!” celor cu care am interacționat prin intermediul acestui blog, dar și celor care s-au rezumat doar la a citi, din când în când, chestiile care li s-au părut mai interesante.

O observație pentru cei care urmăreau pe email postările: o să fie nevoie să vă reînregistrați la noua adresă ca să fiți siguri că sunteți la curent!

O observație pentru toată lumea: poți să mă găsești și pe Facebook!

 

 

Vis împlinit, lecții învățate

Posted on

Cu aproximativ trei luni în urmă scriam despre sentimentele ce mă încercau înaintea startului excursiei plagiatic intitulată Europa în 80 de Zile, iar acum a venit rândul să povestesc despre sentimentele de după. Privind în urmă, realizez că a fost mai ușor să dau glas temerilor și speranțelor, decât îmi e acum să rezum trăirile și lecțiile, mai ales că totul a fost, parcă, doar un vis.

Pedalam de zor într-una din zile ascultând o carte audio, când atenția mi-a fost atrasă de o idee care suna cam așa: important nu e doar să ai un vis și să pleci pe drumul îndeplinirii lui, ci trebuie să îți dezvolți capacitatea de a te transpune la finalul călătoriei, fiind în stare să anticipezi cum te vei simți și ce transformări va aduce acesta cu sine. Imediat după, creierul meu a început să proceseze propria-mi situație, iar concluzia a fost că nu, eu nu m-am transpus deloc la finalul excursiei, deși anumite așteptări am avut.

Dar adevărul e că îmi place surpriza, de multe ori alegând să nu planific prea mult, tocmai pentru a lăsa loc necunoscutului să intervină. Și, deși în cazul aventurii prin Europa pe două roți mi-am făcut temele cât de bine cu putință, nu am dus lipsă de schimbări de macaz și de lecții. Dar niciodată nu aș fi crezut că aspecte de care mă temeam înainte de plecare, nu or să aibă aproape niciun impact, iar altele, care nici prin cap nu-mi treceau, vor cântări atât de mult în economia călătoriei.

Lecții de pe drum

“O viață neanalizată este o viață ce nu merită trăită”, spunea un filozof grec, iar principiul se aplică și la excursii și aventuri. De fapt, se aplică la orice facem, iar neanalizând trecutul ne privăm de lecții importante și de o față a monedei care merită să fie întoarsă. Așadar, pentru că, personal, consider că partea din spate a unei acțiuni (motivație, gânduri produse, sentimente etc) este cel puțin la fel de importantă ca acțiunea în sine, iată mai jos câteva din aspectele care mi-au atras atenția în aceste 80 de zile de “pribegie”:

  •  În viață nu trăiești raționând, ci simțind! Adică da, poți trăi doar cu rațiunea, dar ce viață ar fi aceea? Să nu te lași emoționat de un apus de soare, să nu te bucuri de atingerea caldă a unei ploi de vară sau să nu te umpli cu energie dintr-o întâlnire cu niște oameni frumoși…cum? Și, totuși, unii înțeleg greșit viața: pentru tot cer argumentare, logică, rațiune. Dar de unde să le luăm? De ce să le luăm? Și da, poate că doare mai tare cu inima, dar doar prin ea se vede lumea așa cum ar trebui să fie văzută…
  • Nu e totul despre tine! Nu ne place deloc egoismul…altora. Pe al nostru? Îl adorăm, pur și simplu! Că nu îi zicem niciodată pe nume și că nu l-am recunoaște nici bătuți cu parul, e altă poveste. Dar că el există în fiecare, e o certitudine. Iar până la un punct e în regulă, pentru că e normal (cumva) să avem cămașa mai aproape decât haina, dar cam mereu depășim limitele bunului-simț. Vrem ca totul să danseze după cum cântăm noi, neinteresându-ne că altcineva cântă mai bine, mai frumos sau mai potrivit. Și, uite așa, transformăm dansurile faine ale vieții într-un kitsch ieftin, marcă proprie și înregistrată.
  • Viață nu e niciodată o competiție! Iar atunci când e o competiție, nu e despre ceilalți: e doar despre tine, care te lupți să devii mai bun decât cel care ai fost. Când privești totul ca pe o cursă, iar persoanele pe care le întâlnești ca pe niște adversari, pierzi chiar atunci când câștigi. Efectul e însă reciproc, din fericire!
  • Nu contează încăpățânarea, ci adaptabilitatea! Toți suntem încăpățânați, doar că unii mai mult ca alții; și, deși poate părea șocant, nu dacă și cât suntem contează, ci dacă suntem și adaptabili. Fără flexibilitate în gândire, în acțiune sau planuri ne privăm de multe părți frumoase ale vieții, iar uneori s-ar putea ca înclinarea balanței să nu ne fie favorabilă. Evident, ne-ar plăcea ca întotdeauna să iasă după socoteala de acasă, dar cum s-ar putea întâmpla astfel în lumea asta plină de atâtea variabile? Nu prea merge!
  • Frumosul e la fiecare pas, nu doar la destinație! Idee veche, spusă în multe forme și de mulți, dar niciodată înțeleasă și conștientizată pe deplin. Pe parcursul călătoriei, când eram întrebați de unde venim și unde ne ducem, eu preferam să răspund scurt: “Din România și mergem în România!”. Iar abia ulterior adăugam informații despre traseu și despre noi. De ce așa? Pentru că nu am considerat nicio clipă că trebuie să ajung “undeva”, ci am încercat (pe cât posibil) să mă obișnuiesc cu frumosul și necunoscutul drumului. Și, Doamne, a fost atât de mult! Una peste alta, adevărul e că știam dintotdeauna că nu destinația te face fericit, ci călătoria, dar parcă nicicând nu am înțeles asta atât de bine ca în aventura de față. Sper că nu voi uita curând…
  • Se poate trăi și altfel! Poate că nu e bine mereu pe drumuri (și probabil că și-ar pierde și farmecul călătoritul dacă ar fi prea mult), dar se poate trăi și astfel. În Polonia am întâlnit persoane pentru care cicloturismul e un mod de viață. În Barcelona ne-am întâlnit cu un polonez ce umbla de nebun pe continent, doar de plăcere. În Elveția am stat la povești cu un tip care fusese pe drumuri împreună cu prietena sa, în jurul lumii, timp de 2 ani și 2 luni. Din Germania până în România am avut plăcerea să pedalăm cu un belgian plecat spre Tibilisi, Georgia. Persoane diferite, motivații diferite, drumuri diferite…o singură concluzie: se poate trăi și altfel! Da, se pare că drumul trasat de societate are și scăpări, nefiind toți obligați să vadă/gândească/facă la fel. Dar aceste scăpări sunt numai ale celor curajoși, căci nu-s pentru oricine!
  • Orice este posibil, dacă îți dorești suficient de mult! Încercând să nu folosesc multe cuvinte și citând pe cineva: “dacă vrei să realizezi ceva, vei găsi o soluție, iar dacă nu, vei găsi o scuză!”. Habar nu avem cât adevăr se găsește în ideea de mai sus! De la lucrurile mărunte până la deciziile importante ale vieții, totul se învârte doar în jurul acestor două cuvinte: “scuză” sau “soluție”. Și depinde de fiecare cu care dintre ele petrece mai mult timp, iar această petrecere determină rezultatele ulterioare. Restul? E can-can!

Pentru matematicieni…

Pentru cei interesați, iată câteva date matematice despre călătorie (vorbesc în dreptul meu):

  • Durată: 80 de zile.
  • Traseu(orașe importante): București-Sighet-Cracovia-Praga-Berlin-Amsterdam-Bruxelles-Paris-Bordeaux-Castellon-Marseille-Nice-Grenoble-Geneva-Berna-Viena-Bratislava-Budapesta-Timișoara-Lugoj.
  • Distanță: 8300 km (cu tot cu plimbările prin orașe).
  • Zile odihnă: 5.
  • Distanță medie/zi, cu pauză: 104 km. Fără pauză: 111 km/zi.
  • Cea mai lungă zi: 195 km, Ucraina.
  • Cel mai lung timp de pedalat: aproape 12 ore, tot Ucraina.
  • Cea mai lungă ploaie: 16 ore, Germania.
  • Număr poze: aproximativ 3500.
  • Viteză maximă: 68 km/h.
  • Număr de pene într-o zi: 3.
  • Cea mai lungă cățărare: aproximativ 50 km, Spania.

DSC_0119

STOP și START (Ce a fost 30/30)

Posted on Updated on

Every-story-has-an-end-but-in-life-every-ending-is-just-a-new-beginning._large

Pe 18 octombrie începeam o perioadă de 30 de zile de postări zilnice pe blog – 30/30 – cum i-am spus eu. Știam că provocarea va fi mare, ținând cont de timpul necesar și de faptul că fiecare articol trebuia să fie cât mai calitativ posibil. Ideea mi-a venit dintr-un video TED despre care poți citi aici, iar astăzi e ultima zi din cele 30, așa că trag concluziile și învățămintele.

Ce am învățat

Sunt multe lecțiile pe care le-am învățat în luna aceasta, dar o să mă rezum doar la 3 dintre ele. Le găsești mai jos, într-o ordine aleatorie, toate la fel de importante.

  • Am început să privesc mai mult în jurul meu. De multe ori ne surprindem că trecem prin viață fără să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Ei bine, în perioada asta am început să deschid mai bine ochii și mintea la lumea înconjurătoare. Cineva spunea că “viața e ceea ce se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuri”…de ce să aibă dreptate și în dreptul nostru? Am învățat că nu vreau să se aplice și în viața mea. Așa că am deschis ochii și am scris despre subiecte ca: schimbare, lectură, renunțare, frică și succes, programarea socială, timp, comparație cu ceilalți, comoditate și alte 22 de subiecte despre care poți citi aici. Majoritatea inspirate din viața de zi cu zi și de mici întâmplări cotidiene. Mi-am lăsat imaginația să zboare și i-am scris chiar și lui Moș Crăciun!
  • Am învățat să fiu mai disciplinat. “Entuziasmul e cel care te face să începi, disciplina e cea care te face să continui” spunea cineva. În primele zile eram foarte entuziasmat de noua mea provocare; mă vedeam deja la sfârșitul celor 30 de zile privind în urmă și bucurându-mă că am reușit să sar și peste hopul ăsta. În realitate însă lucrurile au fost mult mai grele, călătoria fiind mai dificilă decât se vedea de la început sau decât se vede acum, de pe linia de finiș. Am avut momente în care simțeam că nu o să reușesc. Nu doar o dată am vrut să renunț…Ce m-a făcut să continui? Încurajările unor prieteni, susținerea unor cititori, ambiția de care dau uneori dovadă. Dar am învățat că atunci când entuziasmul se duce, trebuie să intre disciplina în scenă. Niciodată nu trebuie să dai ceea ce vrei cel mai mult pe ceea ce vrei acum.
  • Tot ce e bun în viață costă. Ca să scriu 30 de articole în 30 de zile consecutive a trebuit să renunț la unele activități. A trebuit să investesc timp și energie. A trebuit să citesc și să mă documentez. A trebuit să trec peste lene, oboseală, comoditate. Uneori mă prindea ora 2:00 noaptea scriind. Alteori, stăteam în fața lap-top-ului minute în șir, încercând să fac frazele să sune bine. Cu unele am reușit, la altele încă mai era de lucrat. Am învățat în ultimele 30 de zile că, dacă vrei să realizezi ceva anume, trebuie să renunți la altceva. Trebuie să scoți ceea ce te împiedică și să faci loc. Am învățat că lucrurile bune costă. Și că de noi depinde dacă plătim sau nu prețul.

În loc de concluzie

Așa cum spuneam, lecțiile după o astfel de perioadă sunt nenumărate, dar unele nu merită decât amintite. Îmi place să cred că am crescut și că m-am dezvoltat, măcar puțin, în domeniul scrisului. Am fost nevoit să îmi pun anumite întrebări și să găsesc răspunsurile. Am învățat să îmi planific timpul și să fiu mai organizat. Am realizat că scrisul “pe comandă” nu e o treabă ușoară și că necesită voință, curaj și disciplină. Am văzut cât e de ușor să renunți și ce satisfacție te cuprinde când termini. Și, în ultimul rând, am înțeles că oricât de multe ai știi, întotdeauna se poate învăța mai mult.

Stau și mă gândesc la cât de lungă va fi pauza până o să postez din nou. Sper că nu prea mare, deși acum îmi simt capul golit de resurse. Una peste alta, mă uit la viitor și încerc să îmi aleg noua “Provocare de 30 de zile“…Începutul de an e numai bun pentru schimbări și implementare de noi obiceiuri. Măcar unul să fie adoptat, că din februarie se cam duce entuziasmul, nu?

Deci, asta a fost ultima postare din seria 30/30! Dacă vrei să citești unul dintre articole (sau mai multe, eu nu mă supăr), aruncă-ți ochii pe link-ul de aici. La orice sugestie, părere sau feedback răspund cu drag!

30_30


(Ce) A fost “Provocarea de 30 de zile” (?)

Posted on

Gata! Cele 30 de zile ale provocării au luat sfârșit! Pot, după mult timp, să răsuflu ușurat! Dar nu o fac. După 30 de zile în care am citit minim 50 pagini/zi nu pot decât să vreau mai mult. Mai mult citit, dar și mai multe provocări.

Am învățat o grămadă de chestii luna asta de provocare; am învățat ce mult contează disciplina, dar și cât de important e să ai o țintă bine definită. Am mai învățat și că fără prieteni care să te motiveze și care să te ridice când nu mai ai putere lucrurile ar fi mult mai grele. Am înțeles că e ușor să renunți, dar că întotdeauna e mai satisfăcător să continui.

Una peste alta, ce am realizat eu în astea 30 de zile?

  • Am citit, fără nicio excepție, minim 50 pagini în fiecare zi.
  • Am citit 8 cărți, alte două le am începute.
  • Am citit peste 2000 de pagini.
  • Am petrecut aproximativ 3 zile cu cartea în mână, dacă ar fi să însumez.
  • Mi-am luat aproximativ o oră pe zi și am dedicat-o lecturii.
  • Am învățat să nu renunț, să vreau mai mult și să lupt.
  • Mi-am reaprins pofta de nou, de cunoștință și, de ce nu, pofta de viață.
  • Am pus, sper eu, bazele unui obicei pe care să-l continui multă vreme de acum înainte.

Cum rămâne cu viitorul?

Viitorul sună bine, zicea o reclamă mai veche pe care aleg să o plagiez în aceste momente. Vreau ca ultimele 30 zile să fie doar începutul, deloc spectaculos, al unui nou mod de viață. Am o mulțime de lucruri noi pe care vreau să le încerc…Și activități de care mă tot apuc, dar nu le termin. Și chestii pe care mi-e frică să le încerc, dar le vreau tare! Când mă gândesc că anual pot încerca 12 chestii noi și proaspete, mă ia valul entuziasmului și mă duce departe, departe! E destul neplăcut că mă mai întâlnesc și cu stânci de lene sau delăsare și se mai duce din veselie.

Cam asta îmi propun de acum înainte, să încerc lună de lună provocare după provocare! Mi-a cam ajuns viața și-așa trăită între tipare! Mi-am pregătit o listă serioasă cu “Provocări de 30 de zile”, dar încă nu reușesc să aleg nimic pentr luna care vine. Anyway, e fantastică chestia asta, îți permite să faci o mulțime de lucruri, cu un timp minim, o să am timp pentru toate.

De ce trăim viețile astea plictisitoare și monotone?

Pentru că așa suntem și noi! Nu avem curajul să încercăm lucruri noi, iar dacă începem, nu avem disciplina să le terminăm. Fugim de tot ce înseamnă necunoscut și nu vrem să scăpăm nimic din iluzia deținerii controlului. Sau alergăm după toate și rămânem cu nimic. Ne complacem în vieți complicate, uitând că plăcerea de a trăi se găsește în lucrurile simple.

Am mai învățat că e important să iei lucrurile pe rând, unul câte unul. Și astfel acoperi multe.

 

P.S: Dacă ai citit tot articolul ăsta fără să știi despre ce vorba, te invit să citești si postarea “Provocare de 30 de zile” . Și te invit să încerci și tu experiență asta, merită din plin!

 

 

…poarta fesul

Posted on

Asta e prima mea postare de pe telefon…
Am ramas surprins week-end-ul asta de cat de interesati sunt oamenii de propriul bine…Se pare ca egoismul ne conduce vietile,fie ca ne dam seama,fie ca nu.Se spune ca ‘interesul poarta fesul’, si se spune bine. Fiecare vrea sa-i fie cat mai bine,indiferent de cate cadavre calca in picioare. 😀
As continua,dar s-a terminat calatoria cu metroul; data viitoare 😉