Isus

Paradox

Posted on Updated on

“Daca lumea e intreaga la minte, atunci Isus e nebun de legat, iar Cina cea de Taina nu e decat un Ceai de la ora 5 smintit. Lumea spune: vezi-ti de treaba ta, pe cand Isus spune: nimeni nu-si poate vedea, pur si simplu, de treaba sa. Lumea spune: urmeaza cea mai inteleapta cale si fii un invingator, pe cand Isus spune: urmeaza-Ma si lasa-te rastignit. Lumea spune: condu preventiv – viata pe care o vei salva s-ar putea sa fie a ta, pe cand Isus spune: oricine va vrea sa-si scape viata, o va pierde, dar oricine isi va pierde viata din pricina Mea, o va mantui. Lumea spune: lege si ordine, pe cand Isus spune: Iubire. Lumea spune: ia, pe cand Isus spune: da. In termenii normalitatii lumii, Isus si-a pierdut intru totul uzul ratiunii, si oricine isi inchipuie ca Il poate urma fara a si-l pierde, la randul sau, cade mai curand sub povara amagirilor decat a crucii. ‘Noi suntem nebuni pentru Hristos’, spune Pavel, spune credinta – credinta cum ca, in ultima instanta, nebunia lui Dumnezeu este mai inteleapta decat intelepciunea oamenilor, ca ratacirea lui Isus este mai lucida decat neinduplecata luciditate a lumii.”

                                                                                                                             Frederick Buechner

 

Isus=Religie (Transcriere proprie pentru “Jesus>Religion”)

Posted on

“‘Dezavantajul’ cunoasterii lui Dumnezeu prin intermediul Duhului Sfant este ca, atunci cand Dumnezeu a incredintat lucrarea Sa Bisericii, a incredintat-o pe deplin. Drept rezultat, multi oameni care-L resping pe Dumnezeu, resping de fapt caricatura Sa pe care le-o prezinta Biserica. Este adevarat, Biserica are meritele ei in promovarea justitiei, a medicinei, a alfabetizarii societatii, a educatiei si a drepturilor civile. Dar, spre rusinea noastra, oamenii din exterior Il judeca pe Dumnezeu prin prisma Bisericii care a sustinut in trecutul ei Cruciadele, Inchizitia, anti-semitismul, oprimarea femeii si traficul de scalvi.

De multe ori imi doresc sa putem inlatura istoria Bisericii, sa indepartam sedimentele si sa descoperim cuvintele Evangheliilor ca pentru prima oara.  Nu toti L-ar accepta pe Isus – nu L-au acceptat nici in vremea Sa – dar macar nu L-ar respinge din motive gresite. “

                                                                                                                          -Philip Yancey

Aceste cuvinte reprezinta unul din cele doua aspecte care m-au facut sa ma gandesc la misiunea Bisericii si la relatia acesteia cu Isus. M-au facut sa ma intreb, asa cum se intreaba multi altii, de ce Isus si Biserica parca se bat cap in cap. Raspunsul care se intrevede printre randuri: Biserica si-a uitat menirea. Si asta nu doar in istorie; exemple de “atrocitati moderne” gasim la tot pasul. In video-ul urmator exista cateva astfel de exemple:

Pentru cei care nu au vizionat filmul si au trecut direct sub el, iata cateva din ideile mentionate acolo:

  • Daca Religia este asa de grozava, de ce a declansat atatea razboaie?
  • De ce a construit biserici uriase, dar nu reuseste sa-i hraneasca pe saraci?
  • Daca harul este apa, atunci Biserica ar trebui sa fie un ocean. Nu este un muzeu pentru oameni buni, este un spital pentru cei raniti.
  • Daca Isus ar veni la biserica ta, oare L-ar lasa sa intre?
  • Religia inseamna omul in cautarea lui Dumnezeu; crestinismul inseamna Dumnezeu in cautarea omului.

Iar acest video este motivul numarul doi. Am ramas surprins de cat de departe ne-am indepartat (ca Biserica), de scopul nostru initial. Un profesor de-al meu spunea ca Biserica nu vrea decat sa castige de pe urma noastra si ca nu ii pasa de salvarea nimanui. (Si cand spunea asta nu se referea la o biserica anume; aspect si mai grav, spun eu. Asta arata ca lumea tinde sa trateze toate bisericile la fel; sau poate ca arata ca bisericile sunt aproape la fel.) Si tare ma tem, ca vorbele lui se apropie mult de adevar.

Nu are rost sa mai adaug si eu alte intrebari la cele deja ridicate. Ceea ce vreau sa mai subliniez este urmatorul lucru: multi dintre noi atacam Biserica si Religia, uitand insa ca noi constituim Biserica si ca noi determinam Religia. Cineva spunea: “Daca vrei sa schimbi lumea, incepe cu tine insuti”! Nimic mai adevarat si in cazul de fata:”Daca vrei sa schimbi Biserica (Religia), incepe cu tine insuti!” Sa acuzi nu e o solutie. Sa fugi nu te scapa. Sa te schimbi insa, te transforma. Si, chiar daca Biserica va ramane la fel, iar Isus inca va fi respins de multi din aceasta cauza, tu nu vei mai fi la fel. 

P.S: Inca ceva: Isus nu poate fi despartit de Religie/Biserica. Isus implica o religie, iar o religie implica “un Isus”. Adevarata diferenta apare doar la adevaratul Isus!

As vrea sa stiu…

Posted on Updated on

Imi place mult exprimarea lui Creanga:”Nu stiu altii cum sunt, dar eu…”, exprimare in care ma regasesc. Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt o persoana care imi place sa imi pun intrebari si sa despic, ca sa zic asa, firul in patru. Intrebat fiind daca e drept sa existe atata rautate pe lume, sau daca a fost corect ca Dumnezeu sa-l “chinuie” pe Avraam, sau daca are El atata putere incat sa faca o piatra atat de mare incat sa nu poata sa o ridice, raman mut, in cautarea raspunsurilor. Iar acestor intrebari le mai adaug pe ale mele…

“De ce Isus a ales sa se nasca sarac?” sau “De ce Isus nu le-a spus clar ca e Dumnezeu?” sau “De ce o asa mare discrepanta intre Dumnezeul Vechiului Testament si Cel al Noului?”…Si lista e mare…Nu pot sa nu ma gandesc de ce a ales Dumnezeu astfel. Oare cate discutii ar fi fost eliminate daca Isus facea ceva clar si arata ca este Dumnezeu? Cati necredinciosi ar fi fost salvati? Sau cate probleme ridicate de suferinta din aceasta lume ar fi disparut? Cred ca problema suferintei este una dintre cele mai acute. De ce o permite Dumnezeu? Pana acum nu am gasit decat raspunsuri partiale, dar imi place formularea lui Yancey din cartea sa, “Isus pe care nu L-am cunoscut”: “Dumnezeu poate fi acuzat daca ceva nu merge bine. Daca Dumnezeu a preferat sa stea cu mainile incrucisate in timpul unor evenimente pline de cruzime, cum au fost cruciadele sau Holocaustul, de ce sa nu acuzam Parintele in locul copiilor?”

Ieri am vazut un status, “Pe Dumnezeu…doar inexistenta Lui L-ar putea scuza.” Si nu am putut sa nu ma intreb: in fata cui? Nu am sa inteleg niciodata de ce unora le este atat de usor sa creada in o multime de chestii, dar atat de greu sa creada in Dumnezeu(ca persoana), in Biblie. De ce sa crezi ca a inviat Isus? De ce sa intelegi ca exista si un adevar absolut, un reper, si ca nu totul este relativ? Probabil pentru ca e mai usor, e mai lipsit de responsabilitati, mai comod.

Ce imi place mult la Dumnezeu este ca pe El nu-L deranjeaza cautarea, incertitudinea, intrebarile. Ii da voie lui Iov chiar sa-L atace, sa-i ceara socoteala…Dumnezeu stie ca ascultarea adevarata nu vine decat din convingere! De ce atata suferinta, atata durere? De ce atatea intrebari si atat de putine raspunsuri? De ce atata iubire si atat de putina acceptare? Nu stiu, dar prefer suferinta, intrebari si iubire in locul unei vieti goale…

Craciun – ce-am facut cu El?

Posted on Updated on

E seara…stelele nu stralucesc afara; norii despart atmosfera in doua. Sta sa ploua, peste tot si toate. E ajun de Craciun, an 2010. Dumnezeu parca priveste, cu si mai mult suflet, spre creatia mainilor Sale, spre Pamant. Probabil se gandeste daca sa coboare sau nu, la Ziua Sa de Nastere. Mai zaboveste inca; emotia Il retine, asa ca incearca sa Se regaseasca. Intre timp, isi arunca ochii spre cei care pregatesc o petrecere surpriza. Parca nu Ii vine sa creada; e chiar pentru El! Isi sterge lacrimile, iar un zambet cald Ii apare pe buze. Cum sa nu te bucuri cand observi ca proprii copii alearga pentru a te intampina? E atata agitatie in casele si in inimile fiecaruia! Emotia ii cuprinde pe toti, iar teama ca lucrurile nu vor fi gata ii face sa gaseasca energie chiar si atunci cand nu te astepti…Mesele incarcate domina interiorul, iar luminile orbitoare, exteriorul. Bradul e gata, asteptandu-si, cu rabdare, intrarea in scena. Dar mai are de asteptat. La fel si Dumnezeu. Observa ca lucrurile nu sunt gata, chiar daca oamenii incetinesc ritmul; invitatii, rude si apropiati, sosesc, rand pe rand, la petrecere. “Nu are cum sa fie gata”, gandeste El, “probabil au nevoie de ajutoare”. Insa clipele trec si, in loc de asteptare, in inimile pamantenilor se instaleaza spiritul de sarbatoare. Mancarea este servita, bautura aluneca usor pe gat, iar bradutul devine si el centrul atentiei. “Si Eu?” se intreaba Dumnezeu. “Oare de ce nu aduc in discutie Nasterea Mea? De ce mananca si beau si se distreaza fara sa-mi pregateasca si Mie un loc? Au trecut mai bine de 2000 de ani de la prima venire…sa se intample oare ca atunci?” Ceva se aude afara. Picaturi mari si calde, lovesc, pline de dor, pamantul, aspru de acum. Undeva in univers, un zambet dispare. La fel si o bucurie. El, cu ochii inlacrimati, vine mai aproape. Atat de aproape…de mine, de tine, de noi; vrea sa ne atinga, dar, cu inimi de piatra, Il indepartam. Nu avem loc si pentru El. In grajdul inimii noastre am inghesuit brazi, bucate, Mos(i)…Nu, nu avem loc si pentru o iesle! Indurerat, Isi ia tolba cu (adevaratele) cadouri si pleaca departe…Trist, realizeaza ca nu El e sarbatoritul. Ci noi, egoisti, il celebram pe Mos; un Mos Craciun, batran de zile si ani, inghesuit intr-o iesle…Oare de ce nu facem loc si pentru El?…Afara, ploaia continua sa cada. Si parca fiecare picatura aduce de sus un mesaj, un suspin, un cadou…

Absurditatea obisnuitului

Posted on

Nu imi mai amintesc cu ce ma indeletniceam eu ieri atunci cand atentia mi-a fost captata de  prezentatoarea de la stiri…, datorita a ceea ce spunea bineinteles. Era vorba despre un pelerinaj care trebuia sa stranga in jur de 300.000 de oameni, pe undeva prin Cluj, la Manastirea Nicula. Si, chiar daca asa pare, nu numarul mare m-a impresionat, ci ceea ce trebuiau sa faca acesti pelerini: sa ocoleasca manastirea pe coate si pe genunchi. Nu am putut atunci sa nu ma gandesc la absurditatea acestei actiuni. Absurditate nu din punct de vedere al sinceritatii pelerinilor, ci din punct de vedere al mantuirii. Nu stiu cum este vazuta actiunea aceasta de altii, dar eu o vad ca pe o mare pierdere; din toate punctele de vedere. Nu pot sa mi-L imaginez pe Dumnezeu stand undeva sus, in cer si apreciindu-i pe toti acesti credinciosi pentru spiritul lor de sacrificiu si renuntare de sine. O, dar am uitat, nu lui Dumnezeu Ii era destinat acest pelerinaj, ci Mariei, mama lui Isus, supranumita “Fecioara Maria”! De parca Maria ar putea sa vada aceste lucruri! Sa nu uitam ca Biblia nu face nicio referire la Maria ca fiind sfanta; Biblia o numeste simplu “mama lui Isus”. Ca traditia a ridicat-o in rang si a asezat-o chiar si in cer, oferindu-i rolul de mijlocitor intre om si Dumnezeu, asta e altceva!De parca traditia ar avea autoritate divina! Stim cu totii ca scrierile acceptate ca facand parte din traditie sunt simplele scrieri ale unor oameni, unii dintre ei neavand nicio legatura cu Dumnezeul Bibliei se pare. (In paranteza fiind spus, ma gandesc daca si ceea ce scriu eu acum o sa ajunga sa faca parte din “traditie” peste veacuri). Revenind la lucrurile serioase insa, chiar acceptand ca lucrurile stau astfel, acceptand ca Maria e in cer, ca merita inchinare, ca icoanele ei lacrimeaza si fac minuni, nu vi se pare absurd ca ea ar cere asa ceva(tarare in genunchi) de la inchinatorii ei? Asta a fost intoteauna lucrul pe care nu l-am inteles la Dumnezeu: de ce ar crea El o religie a durerii? O religie a pelerinajelor, a chinurilor, a penitentelor? De ce nu am inteles? Pentru ca El niciodata nu a facut asa ceva! Tot ceea ce a facut a fost sa isi trimita singurul Fiu, pe Isus, pe acest pamant pentru a ne oferi un exemplu de conduita cu adevarat CRESTINA! Iubire, slujire, devotare…acestea erau(si sunt) principiile Lui, asta vrea Dumnezeu de la mine si de la tine. Nu pelerinaje, nu sarutari de tablouri, nu plecaciuni!I-ar fi fost oare asa de greu Lui sa mai puna o carte in Biblie in care sa ne prezinte schimbarile aparute in Legea Sa? O carte care sa prezinte cate sute de sarbatori sa tinem pe an, cate pelerinaje sa facem pe luna, de cate ori sa mergem la preot sau la biserica? Nu, cu siguranta ca I-ar fi fost usor. Dar nu a facut-o pentru ca Legea Sa nu a suferit nicio modificare, ea a fost si va ramane aceeasi in veci. De aceea nu pot sa nu ma intreb, cand vad astfel de evenimente, cat va mai tine situatia asta. Avea dreptate Isus cand spunea ca daca un orb calauzeste pe un altul cad amandoi in groapa!(Luca 6:39) Cam asa se intampla azi in lumea noastra…

As incerca sa imi imaginez ce ar zice unul dintre apostoli daca ne-ar vizita lumea astazi! Cred ca ar zice ca a ajuns la triburile pagane, nu la cei ce se numesc urmasi al lui Hristos! Ceea ce nu as incerca sa imi imaginez insa, ar fi atitudinea pe care ar avea-o Hristos daca ar veni sa ne viziteze…

Un Paște târziu

Posted on Updated on

“-Peter, grăbește-te, trebuie să plecăm.

-Imediat mamă, stai puțin să imi iau aparatul.

-Bine, dar hai odată că pleacă autocarul.

Cu o ultima suflare Peter își înșfăcă aparatul și rucsacul si urcă în autocarul aflat în mișcare deja.

-Era să o pațești, Peter. De câte ori ți-am spus să stai langă mine și să lași pozele?

-Dar nu am facut nimic, mamă. Am vrut doar să fac câteva poze în piața cetății. Ști cât de mult mi-am dorit să venim la Ierusalim! Așa că nu vreau să ratez nimic…

Mama lui Peter oftă abia perceptibil și își concentră auzul spre vocea ghidului care se auzea în difuzoarele uzate ale autocarului: ”Aici este grădina Ghetsemani unde Isus s-a rugat înainte de a fi răstignit”,…”În dreapta se observă cetatea și locul unde candva a fost Templul”… Gandurile o năpădiră. Venise în Israel numai și numai pentru copilul ei. Atât de mult își dorea să calce praful călcat de sandalele lui Isus, încât s-a hotărât ca în vacanța de Paște de anul acesta să îi facă o surpriză. Si iată ca erau acolo… Încet, încet,  vocea, și așa abia perceptibilă, nu se mai facu auzită, iar ea trecu în lumea viselor. Cu Peter însă lucrurile stăteau cu totul altfel. Era lipit de geamul deja fierbinte, iar urechile erau atente la informațiile ghidului. Se uită o clipă la mama lui. “Cum poate sa doarmă printre atâtea minunății?”, se întrebă. Gândurile micuțului fură întrerupte de către nepoliticosul difuzor: “Oprire de jumătate de oră la Mormântul lui Isus.” Peter nu își mai încăpea în piele de fericire. Uită să își trezească mama și se grăbi să coboare, aruncând în urma lui un  “sorry” unor persoane pe care le lovise. Nu se opri din alergat decât atunci când se văzu în interiorul mormântului. Era mut de uimire. Aici stătuse Isus, Mântuitorul…Începu să fotografieze, dar în curând grota se umplu de oameni. Era nevoit să aștepte. Se ghemui într-un colț și căzu pe gânduri. Dar și gândurile căzură pe el și il doborâră. Liniștea devenea din ce in ce mai deplină, iar o lumină creștea și creștea. Cu teama din suflet zugrăvită pe chip se ridică și indrăzni să privească locul unde se spune că a stat Isus. Nu mică i-a fost mirarea când văzu că cineva chiar era acolo. Lumina crescândă ajunsese în fiecare ungher, dar asta nu îl împiedica să  Îl zărească pe Cel ce îl privea cu ochi blajini și calzi. Fața Acestuia era atât de radioasă! Un zâmbet discret te chema parcă, iar brațele deschise vroiau parcă să te cuprindă și să nu îți mai dea drumul niciodată. Peter articulă, nu fără greutate:

-Cine ești, Doamne?

-Sunt Isus din Nazaret, Cel pe ale cărui urme ai vrut să calci!

Pentru Peter acesta era glasul cel mai cristalin pe care îl auzise vreodată. Era chiar in fața lui Isus! Își deschise buzele pentru a mai adresa o întrebare, dar Străinul îi spuse:

-Nu, nu sunt mort, Peter. Am murit acum 2000 de ani. Iar apoi am înviat.Trăiesc. Sunt în cer și pledez înaintea Tatălui pentru această lume, pledez pentru tine.

-Și ce trebuie să fac ca să te urmez?

-Ascultă-Mi vocea, Eu îți voi vorbi. Și spune-le și altora ce ai aflat tu.

Intensitatea luminii începu să scadă, iar chipul începu să dispară. Dar vocea încă îl striga: ”Peter, Peter…”

-Peter! Peter, trezește-te! Te-am căutat disperată timp de câteva ore! De ce nu te-ai întors cu ceilalți turiști?

Încă buimăcit de ceea ce văzuse se uită la mama lui și îi spuse:

-L-am văzut pe Isus…

-Lasă prostiile și haide să mergem! În curând o să se întunece!

Peter știa că nu are rost să îi povestească mamei sale visul. Dar se hotarî să nu îl uite niciodată și să traiască așa cum îi zise-se Isus: spunând și altora. Spunând că Isus trăiește! Cui? Oricui ar fi fost dispus să îl asculte.

Un zâmbet îi încolți pe buze în timp ce ultima rază dispărea la orizont. Un zâmbet care nu se va ofili niciodată. Isus trăia…pentru el…”

Necrolog pentru Viata

Posted on Updated on

 Nimeni nu stie momentul nasterii vietii, asa cum nimeni nu stie exact cand aceasta a incetat sa mai existe. Este cert insa ca fiecare isi inmormanteaza propria viata, dar si pe a altora, in fiecare clipa. Cu fast, cu flori si cavou sau cu un pahar de amar si un mormant simplu si gol. Fiecare in stilul sau. Nu asta are insa relevanta, ci faptul ca viata s-a stins. “Am adaugat ani vietii noastre, dar nu si viata anilor nostrii” spunea Lincoln. Traim, dar nu o viata. Mergem, dar nu pe un drum. Si asta pentru ca viata noastra este undeva jos, la “-2” sau, daca nu este, o sa fie in curand; doar din cauza asta ne-am adunat acum,aici. Nu? Nu ne-am strans sa arancam prima mana de tarana peste propria viata? Si daca nu ne-am strans o facem singuri…In fiecare clipa si la fiecare pas avem grija sa mai aruncam cate un pumn peste viata pe care am primit-o in dar…Imi amintesc de felul in care traiau oamenii in timpurile apuse…case mici, dar familie mare…bani putini, dar fericirea nu se putea numara…viata mai grea, dar o viata vie…Astazi avem grija sa agonisim, tot ce putem, de la bogatii pana la titluri academice…de la nimicuri pana la nimicuri! Daca te uiti in spate nu vezi aproape nimic remarcabil in viata ta, iti poti da seama chiar ca nu traiesti! Ba nu, scuze! “Traiesti”, dar numai pentru tine! De asta a murit viata din viata ta, pentru ca ai avut grija sa incerci prea mult sa pastrezi viata in ea! Nu conteaza ca cineva nu are loc in autobuz, bine ca ai tu. Nu are nicio importanta faptul ca vecinul tau nu are ce manca, bine ca tu ai, si inca din belsug! Chiar nu conteaza ca cineva are probleme atata timp cat pe tine nu te priveste…

 

Priveste in timp, in spate. Incearca sa descoperi atitudinea oamenilor care si-au perindat vietile prin negura timpului, inaintea ta. Mergi, mergi si opreste-te. Ai ajuns la Isus. Il observi. Ajuta pe altii, vindeca, salveaza. Ai impresia ca viata Sa e moarta, dar la o privire mai atenta iti dai seama ca e exact invers. Paradoxal, viata Sa e atat de plina de viata incat isi revarsa din plinatate si in vietile altora. Si apogeul a fost la cruce, pe Golgota. A ales sa isi dea toata viata din viata Sa pentru vietile naostre moarte. Acum insa “lopata” e la mine. Pot sa aleg sa sap o gropa, sa imi ornez frumos sicriul vietii si sa il cobor in adanc. Dar pot insa sa iau “lopata” si sa ajut la aducerea la lumina a vietii altora! Depinde de mine si de ceea ce vreau sa fac din viata mea…Tu ce faci cu “lopata” ta? Inainte sa iti raspunzi insa, adu-ti aminte sa nu uiti: eram la inmormantarea vietii tale! Continua tu discursul: “Ne-am adunat toti aici pentru a ne …………viata noastra si a altora. Asadar…….”. Sa stii ca mi-ar placea sa stiu continuarea ta! Pana atunci insa ma bucur ca am descoperit cum suna a mea!