inceput

Nemuritori

Posted on

one_day_you_will-64032

Cadența pedalelor creștea ușor, iar odată cu ea creșteau și numerele indicate de vitezometru. Cu siguranță că și coborârea avea aportul ei, dar biciclistul din față era motivarea supremă, nu era loc de îndoială. Era doar un copilandru oarecare, de undeva de prin sat, ieșit la o plimbare de seară, sau cu treabă, poate. Eu? Eu eram ceva mai mult, eram un biciclist plecat la antrenament!

Așa că am început să împing mai cu zel, bucurându-mă de vântul ce îmi mângâia corpul și de viteza tot crescândă a bicicletei. Priveam în față, drumul urma o curbă ușoară la stânga, iar apoi o alta mai bruscă la dreapta. Am intrat cu tupeu în prima dintre ele, continuându-mi vijelios drumul către a doua. Îmi depășisem deja rivalul, iar un zâmbet de satisfacție mi se așternuse pe față, de parcă cine știe ce ispravă făcusem…

Virajul la dreapta deveni, dintr-o dată, mai brusc decât mi-l aminteam. O mașină urca pe celălalt sens, iar frânele bicicletei nu au mai putut face mare lucru, cu tot scârțâitul lor. Până la impactul cu automobilul nu a mai fost decât o chestie de milisecunde, sfârșitul devenind astfel inevitabil. O rostogolire dură peste capotă și o aterizare forțată în gardul de pe marginea drumului au încheiat povestea. În urmă nu a rămas decât tăcerea.

***

Nemuritori, așa ne credem. Dar ne amăgim, asta facem. Nu suntem conștienți de fragilitatea vieții și nici de faptul că se poate sfârși la orice pas. Când plecăm, plecăm cu gândul că ne vom întoarce. Nu punem niciodată sfârșitul înainte, pentru că nu îl realizăm. Dar cum ar fi viețile noastre, dacă am avea conștiența morții mereu în minte? Am risca mai mult? Am iubi mai tare? Am trăi mai frumos?

Am fii mai sinceri unii cu alții? Am trăi la 100%? Ne-ar mai fi, oare, frică de eșec? Ne-ar mai păsa de criticile și părerile altora? Încă am alerga în stânga și-n dreapta după acceptare? Ne-am mai certa? Am mai pierde timpul? Sau am mai sta de activități frivole? Ne-ar păsa mai mult de fericire? Am fii mai deschiși? Sau, poate, mai atenți, mai prezenți, mai uniți? Am deveni mai darnici? Mai optimiști? Ne-am bucura mai mult de fiecare moment?

Poate…

***

Povestea de mai sus e doar rodul imaginației, însă. Eram la un antrenament când mi-a trecut prin cap un astfel de tablou, aparent fără motiv. Nu am putut să nu mă gândesc atunci la ceea ce am lăsat acasă și la ceea ce îmi stă în față. Mi-au venit în minte persoane cărora nu le-am spus cât de mult le apreciez, sau cât de mult îmi lipsesc. Am dat glas, în gând, unor cuvinte pe care ar fi trebuit să le spun, dar nu am făcut-o. Mi-am amintit de provocări amânate, de promisiune uitate și de speranțe nerealizate. Ca să nu mai vorbesc de nebunii, de spontaneități sau de călătorii.

Preț de un timp am trăit tot ceea ce, din diferite motive, nu am trăit în realitate. Dar o să vină un moment după care nu va mai urma altul, iar clipele se vor termina. Și ceea ce nu am trăit, va rămâne netrăit. Cuvintele nespuse vor rămâne nespuse, iar acțiunile nerealizate vor rămâne nerealizate, pe vecie. Atunci va fi însă prea târziu! Va fi târziu chiar și pentru regrete.

START. [by Jon Acuff]

Posted on Updated on

Înainte de a începe cartea “START.” nu aveam absolut nicio idee despre cât dpe parcursul lecturii. Venind la pachet cu un subtitlu cel puțin pompos (“Pocnește frica direct în față! Scapă de mediocritate! Fă lucrurile care contează!”), cartea și-a creat, încă dinainte de a o deschide, un anumit portret. Când am început însă să o citesc, am realizat cu o suprindere ce creștea cu fiecare pagină dată, că lucrurile stau puțin altfel.

Ce așteptări aveam?

Am tot vorbit de ceea ce mă așteptam să găsesc pe paginile ei, dar nu am spus nimic concret. Să explic puțin despre ce a fost vorba. Trec printr-o perioadă care se anunță bogată în schimbări și care necesită curajul unor noi începuturi; astfel, mi-a fost extrem de ușor să îmi induc ideea că în carte o să o găsesc catalizatorul extern care să mă împingă să transpun aceste idei în realitate. Voiam cu toată ființa mea să aflu informații cum că “totul este posibil dacă vrei”, “treci la treabă, apoi lucrurile bune se vor ține scai de tine”, “urmărește-ți visul și uită de orice altceva”, etc. Cu alte cuvinte, mă așteptam la informația ieftină pe care mulți autori o scriu și care, exceptând că te ajută să te simți bine pe moment, nu are niciun efect notabil. Oricum, mi-am dat seama că nu aveam nevoie doar de un catalizator, ci de un imens rezervor plin cu combustibil de rachetă.

Ce am găsit, de fapt

Ei bine, mi-am găsit, totuși, combustibilul de rachetă! Și nu doar un rezervor, ci oricât de mult aș fi avut nevoie, oricând aș fi avut nevoie! Am descoperit în Jon Acuff o persoană serioasă, deschisă la minte și foarte ancorată în realitate. Nu știu dacă anterioarele cărți ale sale au preluat aceste trăsături, dar în “START.” acest mod de a vedea viața se întâlnește la fiecare pas. Și asta a făcut foarte ușoară trecerea peste dezamăgirea că nu mi-am găsit în carte doza de motivație (drog?) dorită.

Dar ce am găsit, până la urmă? Am găsit un alt mod de a vedea viața. Am înțeles că nu e niciodată prea târziu să îți urmezi visurile. Sau prea devreme. Am realizat că urmărirea visurilor nu e o acțiune solitară, egoistă, încăpățânată. Am învățat că frica îți va pune mereu piedici și că întotdeauna este consecventă. Am descoperit că limitările există, că nu pot face orice, dar că pot încerca orice. Am înțeles că momentul de început, de START, este singura etapă asupra căreia dețin controlul. Am realizat că soluțiile bune sunt simplu de găsit, dar nu neapărat simplu de aplicat. Am fost conștientizat că vorbele nu au nicio valoare și că “acțiunea bate întotdeauna intenția”. Am învățat cum să ies din mediocritate și cum să ating extraordinarul.

Eu nu știu ce vei găsi tu în cartea lui Jon dacă o vei citi. Nu știu nici dacă ești în cautarea a ceva și ai anumite așteptări. Ceea ce am vrut eu să fac mai sus a fost nu să îți prezint o altă carte de umplere a timpului liber. Am vrut să afli câteva informații despre una din cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată și să afli că te poate ajuta să îți duci viața la nivel superior. Nu am vrut să îți arăt ce câștigi, ci am vrut să vezi ceea ce pierzi.

Mai jos ai video-ul de prezentare al cărții; astfel faceți cunoștință și cu cartea și cu autorul, dintr-un foc. Iar aici ai site-ul oficial al autorului, cu tot ce trebuie să știi despre carte.

START! Și restul nu contează!

Posted on Updated on

Start!Amân de zile bune să mă apuc de articolul ăsta, iar în seara asta de mai bine de o oră. De 10 minute tot încerc introducerea. Fără rezultat însă. Eram pe punctul de a renunța, când am avut un moment “Aha!!!”: cum de nu sunt în stare să încep exact articolul despre trecerea la acțiune? Și singurul răspuns a fost să încep să scriu. Și cel mai bun, de altfel. Și uite așa, se pare că mi-am găsit și introducerea! 🙂

Ni se întâmplă la fiecare pas să ne lovim de situații pe care nu avem curajul să le trecem. Și nu fiindcă nu avem resursele sau puterea necesară, ci pentru că nu începem. Și asta se întâmplă la fiecare nivel al vieții, indiferent ce vârstă am avea! O carte pe care am dori să o citim. O călătorie pe care am vrea să o facem. O școală pe care am vrea să o terminăm. O relație care ne-ar încânta. Și poți pune pe listă orice ți-ar plăcea să realizezi, dar nu realizezi.

Nu aștepta momentul potrivit…te întrec alții care nu-l așteaptă!

Unul dintre principalele argumente aduse împotriva “Start”-ului este acela că nu este momentul potrivit să începi. Ei, dar nu pe bune, de unde știi tu când e momentul potrivit? Ai mai făcut asta? În aceleași circumstanțe? Cu aceleași persoane? Murphy spunea că “dacă aștepți momentul potrivit, te întreg alții care nu-l așteaptă.” Destul de corect, nu? Imaginează-ți o situație: mergi pe stradă, te întorci de la job sau de la școală. Nu mai ai mult până acasă, ești destul de obosit, și ești înecat în gânduri. Când ridici privirea din pământ, vezi zburând la câțiva metri în fața ta o bancnotă de 100 Euro, să zicem. Ce faci? Începi să-ți spui că nu poți să alergi după ea? Că acum ești în costum și pantofi? Că mai bine aștepți să stea vântul sau o lași să vină mai aproape? Nu prea cred! Ci, pur și simplu, te năpustești asupra ei, găsești tu ce să faci cu 100 Euro, nu? Ei bine, și acum gândește-te cât de absurd ar fi fost să te iei după una din scuzele idioate de mai sus. Vezi cât de absurzi suntem în viața de zi cu zi? Continuăm să ne spunem că ceva nu e în regulă și parcă așteptăm să se alinieze toate astrele din galaxie înainte de a face un pas! Îmi amintesc de un proverb care spunea cam așa:”Cel mai bun moment de a planta un copac a fost acum 50 de ani. Următorul moment potrivit este ACUM”. De băgat la cap, zic eu!

Lecții, nu greșeli!

Adevărul e că e mult mai ușor să vorbești și să nu faci nimic. Pentru vorbe nu prea poți fi tras la răspundere, faptele contează. Ele sunt cele care fac diferența și care se văd. Dar e comod să stai cu prietenii la un suc și să vă plângeți de milă unii altora. Doar așa se face, nu? Toată lumea se plânge! Că șefu-i rău, că salariul e mic, că politicienii sunt corupți, că biserica nu mai e ce a fost. Că e greu să-ți deschizi o afacere, că e mult de învățat la școală, că viața e grea tare. (În comparație cu ce, oare?). Că nu cade para (mălăiață…în gura lui Nătăfleață)…singură,altfel spus. În plus, ești la adăpost: nici nu ești tu de vină pentru că nu încerci, nici nu poți fi învinuit dacă ai dat greș. Prea adesea uităm că “Nu biruința este obligatorie, obligatorie e lupta!”(Nicolae Steinhardt), că “Fericirea vine din alegeri corecte, alegerile corecte vin din experiență, iar experiența din alegeri greșite!”(Robin Sharma) și că nu există greșeli, doar lecții!

Lumea are nevoie de oameni de acțiune; de oameni care îndrăznesc să facă pasul înainte deși nu întrezăresc finalul. De oameni care se lasă să cadă într-un gol de credință, oarbă poate. Pentru că de vorbit, vorbește toată lumea. De învățat, învață aproape toată lumea. De gândit, gândesc destui. Dar doar cei care trec la acțiune fac diferența. Și doar ei produc schimbarea.

Se spune că “Orice călătorie începe cu un pas”, dar ne blocăm în fața drumului doar pentru că nu-i vedem capătul. “Dacă ai lumină pentru un pas și tu nu l-ai facut, nu ai niciun drept să te plângi că nu îți este luminat tot drumul!”, spunea,pe bună dreptate, cineva cu scaun la cap. Dar și lipsa luminii este bună de scuză, uneori. De parcă nu vom găsi mereu scuze dacă nu vrem să facem ceva, uitând că, dacă am vrea, am găsi o soluție.

Dar probabil că, până la urmă, la asta se rezumă totul: la o alegere între a căuta scuze sau soluții.

Început de ‘început’

Posted on

Niciodată nu mi-a fost usor să încep să fac un lucru. Cu toate că se zice că ”mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui” mi-am dat seama că in cazul meu lucrurile stau exact invers. Nu puține au fost cazurile în care m-am confruntat cu mari dificultăți în a începe ceva; și nu puține au fost ocaziile în care am renunțat să fac diferite activități tocmai din acest motiv. Nu am avut șansa să fac o statistică ca să văd dacă fac parte dintr-o minoritate, dar cu siguranță mai există prin lume și persoane asemenea mie. Și dacă tu nu faci parte din această categorie, înclin totuși să cred că și tu te-ai confruntat  cu probleme asemănătoare. Voiai să te apuci de citit, dar mai amânai puțin. Aveai teme de făcut, dar mai aveai timp. Știai că trebuie să te schimbi, dar iți spuneai că mai e și mâine o zi. Începi cumva să te regăsești? Iți dai seama că și tu te confrunți cu asemenea situații? Dacă da, atunci pot să iți spun că ai adus o umbră de fericire în viața mea. Mai există și alții ca mine!Nu e așa că e minunat?

Lăsând la o parte entuziasmul de care m-am lăsat copleșit, mă întorc la gândurile care m-au pus pe gânduri. Și pentru că am constatat deja efectul plec în căutarea cauzei, pentru ca apoi să găsesc și rezolvarea. De multe ori mi-a venit în minte idei de genul:”Așa ești tu!” sau  ”Fii mulțumit că totuși, după ce ai început, termini!” sau ”Lasă că tu stai mai bine ca…”, dar parcă acestea nu m-au încălzit deloc.  Știu că uneori nu încep din motive obiective, dar cum ramâne cu cele subiective? Mă gândesc cum ar fi fost dacă Dumnezeu ”mi-ar fi copiat stilul”…O lume necreată poate…Minuni inexistente…Absența Lui din viața mea, din viața ta…Și am reușit, din fericire, să observ și în viața mea astfel de efecte, chiar dacă la o scara mult redusă. Ținte așezate undeva sus, dar rămase neatinse…Planuri, proiecte, și…cam atât. Nimic vizibil. Nimic lăsat în urmă. Cauza? Cred că i-am putea spune Efectul ”mâine”. Sau,mai bine zis, Efectul ”mai târziu”. De mâine…Mai am timp…Să încep, dar mai încolo…Și sunt sigur că lista ar putea continua. Ai putea-o continua chiar tu! Avem grijă să ne găsim sustrageri originale de la început! Într-adevăr, există și pericolul neterminării dar, cum ai putea să nu termini ceva ce nici măcar nu ai început? Trebuie să recunosc că la această întrebare am găsit ușor răspuns, dar,  există altele în dreptul cărora semnul de întrebare rămâne în picioare: ”Când ai de gând să faci altfel?”, ”Nu renunți la amânare?”…

Amânarea m-a pândit dintotdeauna…Și sigur o să continue să o facă. Dar mă apuc de început. Căci chiar și începutul are un început. Și aleg ca acesta să fie acum. O să reușesc? Da, dacă mă aliez cu El…