gand

Un ultim pas

Posted on

7367658386_eb6246e12c_z

E frig în noapte și suspin
Pe drumuri singur rătăcind.
Nu te găsesc, ca să-mi alin
Din suflet golul șiroind.

Credeam, cândva, că te-am găsit,
Dar, oh!, ce trist mă amăgeam!
Era oricum, doar nu-mplinit
Gândul la care tot visam.

Ai stat puțin să mă asculți,
Dar de văzut, nu m-ai văzut.
Lumina strălucea pe frunți,
Dar dusă-ai fost spre azimut.

Eu căutarea nu mi-o-nchei,
Căci știu că mă aștepți și tu!
C-o fi la munte sau pe chei
Eu n-o să am niciun atu.

Ci, cum mă știi, te voi privi
Și-umil aproape am să stau
S-aștept, sperând că vei veni
Spre mine-n brațe să te iau.

Căci da, prin lume-aș căuta
Oricât de mult, să te găsesc!
Dar niciodată voi putea,
Un ultim pas să irosesc.

Atunci, de tine ține totul,
De vei veni sau nu cu scuze.
E timpul să-ți aduci aportul
Ca un răspuns nu de pe buze.

Nu pot să vreau și pentru tine,
Nu pot să fac și-un ultim pas…
E-un singur mod să fie bine
Și-anume: ție să ți-l las.

Advertisements

Macar din cand in cand

Posted on

Ma-ntreb de te gandesti la mine,
Macar din cand in cand, nu chiar mereu…
Caci eu ma tot gandesc la tine
Si-mi e din ce in ce mai greu.

In mine stropii-s mari si reci,
Dar sper ca tie sa iti fie bine.
As vrea sa mai fi stat si nu sa pleci!
Ma-ntreb de te gandesti la mine…

Mi-e dor de ce a fost, de ce-am avut;
De cei care am fost: si tu, si eu…
Hai s-adunam franturi din ce-a trecut
Macar din cand in cand, nu chiar mereu.

Ce-a fost s-a dus, nu se intoarce,
Nu-i timp de lacrimi dulci sau de suspine…
Dar inima-mi iluzii inca-si face,
Caci eu ma tot gandesc la tine.

Si-ncerc sa inteleg cum ar fi fost
Sa impartim acelasi curcubeu…
Insa-ai plecat, lasand totul anost
Si-mi e din ce in ce mai greu.

Si-mi e din ce in ce mai greu,
Caci eu ma tot gandesc la tine.
Macar din cand in cand, nu chiar mereu
Ma-ntreb de te gandesti la mine.

Străini

Posted on

breaking-up

Străini eram cândva, străini, din nou, am devenit
Și brusc cum ne-am găsit, la fel ne-am despărțit.
Tu ai plecat deodată, fără motiv, intenție sau gând
Nu te-ai uitat în spate, ci doar în zare, alergând.

Ce-a fost, a fost…s-a dus ușor, exact cum a venit,
Dar a adus, în bezni de noapte, frânturi de răsărit.
Iar ceea ce e trist, la tot ce s-a ‘ntâmplat
Nu e că ai plecat, ci e că n-ai mai stat.

N-am să vin după tine, să te caut, nicicând
Pentru că știi că, de vrei, te poți întoarce, oricând.
Și știi drumul și valea și casa și poarta,
Curaj îți mai trebui’, în mâini să-ți iei soarta!

Dar pân-atunci…O fi rost de-o minune?
Nimeni nu știe, de veste-a ne spune!
Străini noi am fost, străini iată-ne iară
Și bine-ar fi, ca în timp, în noi, să nu doară!

Căci pașii se-unesc, făcând loc despărțirii
De nu știi: real e? Sau doar rodu-amăgirii?
Iar timpul tot trece, în goană, la pas…
Important nu-i ce-a fost, important ce-a rămas!

Cum să apar?

Posted on

girl-and-boy

Cum să apar, c-un coș cu flori?
Dar nu mai sunt demult lalele…
Și uite cum se strâng și nori:
Cu ce să vin, de nu cu ele?

Cum să apar, cu ciocolată?
Dar știi, ne vom vedea pe seară…
De n-o să vrei, o s-o fac lată
Și cum o să mă scot eu iară?

Cum să apar, în mâini cu-o casă?
De unde! N-am așa putere…
Și-n plus, tu n-o să cazi în plasă,
Cu-aspecte de-astea, efemere!

Cum o s-apar? Cum știu mai bine,
Cu vers umil și poezie!
Și sper să țină și la tine
Și binișor, măcar, să fie.

Cum o s-apar? Un prăpădit…
Așa cum sunt, s-o zic direct!
Și da, eu știu c-ai intuit
Și nu mai e niciun secret.

Deci am s-apar cumva, necum
Și sper s-apari și tu, să știi!
Și n-o să facem din tot scrum,
Îmi e de-ajuns ca doar să fii…

Astru-ntre astre

Posted on Updated on

tumblr_muol21YtSe1qmf9h4o1_500

Și soarele s-a dus pe altă vale
Și-a luat cu el și vorbele-ale tale…
Gherghinu-i tot aici, nu s-a mutat
Deși eu am plecat, tu l-ai lăsat.

Și cântă greierii puhoi, minune
Și-aduc speranțe albe, gânduri bune.
Iar iarba-i verde crud, liniștitor
Insuflă gând de tine și de dor.

E noapte în curând, dar n-or s-apară stele,
Căci tu mi le-ai furat și ai plecat cu ele.
Așa că plec și eu, să îmi găsesc o lună
Să văd de bine ce-are să îmi spună.

Nemuritori

Posted on

one_day_you_will-64032

Cadența pedalelor creștea ușor, iar odată cu ea creșteau și numerele indicate de vitezometru. Cu siguranță că și coborârea avea aportul ei, dar biciclistul din față era motivarea supremă, nu era loc de îndoială. Era doar un copilandru oarecare, de undeva de prin sat, ieșit la o plimbare de seară, sau cu treabă, poate. Eu? Eu eram ceva mai mult, eram un biciclist plecat la antrenament!

Așa că am început să împing mai cu zel, bucurându-mă de vântul ce îmi mângâia corpul și de viteza tot crescândă a bicicletei. Priveam în față, drumul urma o curbă ușoară la stânga, iar apoi o alta mai bruscă la dreapta. Am intrat cu tupeu în prima dintre ele, continuându-mi vijelios drumul către a doua. Îmi depășisem deja rivalul, iar un zâmbet de satisfacție mi se așternuse pe față, de parcă cine știe ce ispravă făcusem…

Virajul la dreapta deveni, dintr-o dată, mai brusc decât mi-l aminteam. O mașină urca pe celălalt sens, iar frânele bicicletei nu au mai putut face mare lucru, cu tot scârțâitul lor. Până la impactul cu automobilul nu a mai fost decât o chestie de milisecunde, sfârșitul devenind astfel inevitabil. O rostogolire dură peste capotă și o aterizare forțată în gardul de pe marginea drumului au încheiat povestea. În urmă nu a rămas decât tăcerea.

***

Nemuritori, așa ne credem. Dar ne amăgim, asta facem. Nu suntem conștienți de fragilitatea vieții și nici de faptul că se poate sfârși la orice pas. Când plecăm, plecăm cu gândul că ne vom întoarce. Nu punem niciodată sfârșitul înainte, pentru că nu îl realizăm. Dar cum ar fi viețile noastre, dacă am avea conștiența morții mereu în minte? Am risca mai mult? Am iubi mai tare? Am trăi mai frumos?

Am fii mai sinceri unii cu alții? Am trăi la 100%? Ne-ar mai fi, oare, frică de eșec? Ne-ar mai păsa de criticile și părerile altora? Încă am alerga în stânga și-n dreapta după acceptare? Ne-am mai certa? Am mai pierde timpul? Sau am mai sta de activități frivole? Ne-ar păsa mai mult de fericire? Am fii mai deschiși? Sau, poate, mai atenți, mai prezenți, mai uniți? Am deveni mai darnici? Mai optimiști? Ne-am bucura mai mult de fiecare moment?

Poate…

***

Povestea de mai sus e doar rodul imaginației, însă. Eram la un antrenament când mi-a trecut prin cap un astfel de tablou, aparent fără motiv. Nu am putut să nu mă gândesc atunci la ceea ce am lăsat acasă și la ceea ce îmi stă în față. Mi-au venit în minte persoane cărora nu le-am spus cât de mult le apreciez, sau cât de mult îmi lipsesc. Am dat glas, în gând, unor cuvinte pe care ar fi trebuit să le spun, dar nu am făcut-o. Mi-am amintit de provocări amânate, de promisiune uitate și de speranțe nerealizate. Ca să nu mai vorbesc de nebunii, de spontaneități sau de călătorii.

Preț de un timp am trăit tot ceea ce, din diferite motive, nu am trăit în realitate. Dar o să vină un moment după care nu va mai urma altul, iar clipele se vor termina. Și ceea ce nu am trăit, va rămâne netrăit. Cuvintele nespuse vor rămâne nespuse, iar acțiunile nerealizate vor rămâne nerealizate, pe vecie. Atunci va fi însă prea târziu! Va fi târziu chiar și pentru regrete.

3 lecții de la antrenamentul de astăzi

Posted on

biking-in-the-rain-sq

De când cu proiectul “Europa în 80 de zile” am început să merg mai des cu bicicleta, pe distanțe mai lungi. Din păcate însă, vremea și treburile nu îmi oferă posibilitatea unor antrenamente așa cum mi-aș dori. Dar astăzi după-amiază am prins o fereastră potrivită și am luat-o la pas. Nu aveam dispoziție deloc, norii negri erau și ei prin preajmă, parcă simțeam și ceva oboseală 😀 …dar disciplina a ieșit, până la urmă, învingătoare.

Pe lângă beneficiile fizice pe care sunt sigur că această tură mi le oferă, am conștientizat 3 lecții de viață. Iată-le mai jos, în nicio ordine:

  • Uneori pofta vine mâncând – Nu mai pedalasem de fix o săptămână, iar chef de așa ceva nu aveam deloc. Mai alergasem între timp, dar ultimul antrenament m-a făcut să mă simt ca o legumă, așa că moralul nu-mi era foarte sus. Am decis traseul și am pornit la drum, dar temerea mi se confirma: psihicul era jos, iar fizicul și mai jos. După 6 km m-am lovit de prima cățărare serioasă, iar mușchii au început să urle din toate puterile. Cum bătea și vântul, mai că îmi venea să mă întorc! Am continuat însă și, pe măsură ce adunam kilometri, mă simțeam din ce în ce mai bine. Așa se face că în a doua parte a drumului nici măcar ploaia nu mi-a putut lua din viteză și din bună dispoziție!
    Așa pățim de multe ori în viață: suntem obosiți, plictisiți sau fără randament, așa încât nu ne arde să ne apucăm de treabă. Dar uităm că uneori pofta vine mâncând. Și preferăm să ne complacem în starea în care ne găsim, decât să punem osul la treabă și să scăpăm de neplăcere. Uităm că uneori nu vine inspirația la noi, ci trebuie să mergem noi la ea. Uităm că lucrurile nu se fac doar când simțim că le-am face, ci lucrurile se fac când trebuiesc făcute.
  • E important să ai o țintă – Nu de puține ori am plecat la drum cu un traseu în minte și l-am scurtat pe parcurs. Așa aș fi făcut și astăzi dacă nu aș fi primit însărcinarea din partea părinților să rezolv o mică problemă într-un oraș apropiat. Și, uite așa, când am vrut să scurtez antrenamentul (având motive întemeiate, normal), nu am făcut-o. De ce? Pentru că aveam o țintă importantă de atins.
    Pe drumurile vieții ne lovim des de situații asemănătoare. Iar dacă nu știm foarte clar de ce mergem unde mergem, o să ne întoarcem din drum. Sau o să o luăm pe scurtături, “flexibili” fiind. Când însă ai o destinație bine definită, o țintă pe care ți-ai propus să o atingi, nu prea te mai poate opri nimic. Iar când comoditatea vrea să preia controlul, nu reușește. Pentru că tu știi unde mergi și de ce ai pornit într-acolo.
  • Niciodată nu știi ce te așteaptă pe drum – Ieri a plouat mult la mine în zonă și a fost frig tare. Azi s-a încălzit puțin, iar soarele a spart, de câteva ori, norii. Nimic nu anunța însă ploaia (cu piatră) pe care am întâlnit-o la un moment dat (nici măcar tipii de la Meteo!). Iar eu pregătit nu eram, fiindcă nu plecasem departe. Dar, recunosc, nu mi-ar fi stricat ceva haine impermeabile.
    E greu să prevezi toate obstacolele sau schimbările de care te vei lovi în lucrurile pe care vrei să le întreprinzi. Dar e important să fii cât mai bine pregătit, să fii flexibil și să înduri orice îți iese în cale. Dacă poți să îți faci situația mai bună, fă-o! Dacă nu poți, mergi înainte, va trece! Să nu te oprești, doar asta contează.

De multe ori, în goana noastră prin viață, dăm cu piciorul unor lecții importante care ne-ar ajuta la un trai mai bun. Avem atât de multe cunoștințe încât nu avem ochi pentru aspectele simple, de bun-simț, care ne înconjoară clipă de clipă. De aceea avem nevoie nu să fim învățați lucruri noi, ci să ni se amintească cele pe care le știm deja. Ce am conștientizat eu astăzi nu-s noutăți, sau chestii neauzite. Sunt idei știute, dar uitate. Iar reamintirea niciodată nu strică. Sau, cel puțin, nu strică în cazul de față.