disciplina

STOP și START (Ce a fost 30/30)

Posted on Updated on

Every-story-has-an-end-but-in-life-every-ending-is-just-a-new-beginning._large

Pe 18 octombrie începeam o perioadă de 30 de zile de postări zilnice pe blog – 30/30 – cum i-am spus eu. Știam că provocarea va fi mare, ținând cont de timpul necesar și de faptul că fiecare articol trebuia să fie cât mai calitativ posibil. Ideea mi-a venit dintr-un video TED despre care poți citi aici, iar astăzi e ultima zi din cele 30, așa că trag concluziile și învățămintele.

Ce am învățat

Sunt multe lecțiile pe care le-am învățat în luna aceasta, dar o să mă rezum doar la 3 dintre ele. Le găsești mai jos, într-o ordine aleatorie, toate la fel de importante.

  • Am început să privesc mai mult în jurul meu. De multe ori ne surprindem că trecem prin viață fără să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Ei bine, în perioada asta am început să deschid mai bine ochii și mintea la lumea înconjurătoare. Cineva spunea că “viața e ceea ce se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuri”…de ce să aibă dreptate și în dreptul nostru? Am învățat că nu vreau să se aplice și în viața mea. Așa că am deschis ochii și am scris despre subiecte ca: schimbare, lectură, renunțare, frică și succes, programarea socială, timp, comparație cu ceilalți, comoditate și alte 22 de subiecte despre care poți citi aici. Majoritatea inspirate din viața de zi cu zi și de mici întâmplări cotidiene. Mi-am lăsat imaginația să zboare și i-am scris chiar și lui Moș Crăciun!
  • Am învățat să fiu mai disciplinat. “Entuziasmul e cel care te face să începi, disciplina e cea care te face să continui” spunea cineva. În primele zile eram foarte entuziasmat de noua mea provocare; mă vedeam deja la sfârșitul celor 30 de zile privind în urmă și bucurându-mă că am reușit să sar și peste hopul ăsta. În realitate însă lucrurile au fost mult mai grele, călătoria fiind mai dificilă decât se vedea de la început sau decât se vede acum, de pe linia de finiș. Am avut momente în care simțeam că nu o să reușesc. Nu doar o dată am vrut să renunț…Ce m-a făcut să continui? Încurajările unor prieteni, susținerea unor cititori, ambiția de care dau uneori dovadă. Dar am învățat că atunci când entuziasmul se duce, trebuie să intre disciplina în scenă. Niciodată nu trebuie să dai ceea ce vrei cel mai mult pe ceea ce vrei acum.
  • Tot ce e bun în viață costă. Ca să scriu 30 de articole în 30 de zile consecutive a trebuit să renunț la unele activități. A trebuit să investesc timp și energie. A trebuit să citesc și să mă documentez. A trebuit să trec peste lene, oboseală, comoditate. Uneori mă prindea ora 2:00 noaptea scriind. Alteori, stăteam în fața lap-top-ului minute în șir, încercând să fac frazele să sune bine. Cu unele am reușit, la altele încă mai era de lucrat. Am învățat în ultimele 30 de zile că, dacă vrei să realizezi ceva anume, trebuie să renunți la altceva. Trebuie să scoți ceea ce te împiedică și să faci loc. Am învățat că lucrurile bune costă. Și că de noi depinde dacă plătim sau nu prețul.

În loc de concluzie

Așa cum spuneam, lecțiile după o astfel de perioadă sunt nenumărate, dar unele nu merită decât amintite. Îmi place să cred că am crescut și că m-am dezvoltat, măcar puțin, în domeniul scrisului. Am fost nevoit să îmi pun anumite întrebări și să găsesc răspunsurile. Am învățat să îmi planific timpul și să fiu mai organizat. Am realizat că scrisul “pe comandă” nu e o treabă ușoară și că necesită voință, curaj și disciplină. Am văzut cât e de ușor să renunți și ce satisfacție te cuprinde când termini. Și, în ultimul rând, am înțeles că oricât de multe ai știi, întotdeauna se poate învăța mai mult.

Stau și mă gândesc la cât de lungă va fi pauza până o să postez din nou. Sper că nu prea mare, deși acum îmi simt capul golit de resurse. Una peste alta, mă uit la viitor și încerc să îmi aleg noua “Provocare de 30 de zile“…Începutul de an e numai bun pentru schimbări și implementare de noi obiceiuri. Măcar unul să fie adoptat, că din februarie se cam duce entuziasmul, nu?

Deci, asta a fost ultima postare din seria 30/30! Dacă vrei să citești unul dintre articole (sau mai multe, eu nu mă supăr), aruncă-ți ochii pe link-ul de aici. La orice sugestie, părere sau feedback răspund cu drag!

30_30


De ce disciplina bate entuziasmul

Posted on Updated on

“Being a professional is doing the things you love to do, on the days you don’t feel like doing them.”

Nu știu alții cum sunt, dar când vine vorba de a face ceea ce îmi place, nu mă întrece nimeni. Și activitățile care mă pasionează nu sunt deloc puține. Însă, oricât de mult mi-ar plăcea să fac un lucru, nu îl fac decât atunci când am chef de el. Și probabil că nu sunt singurul care face astfel.

“Entuziasmul e cel care te face să începi, disciplina e cea care te face să continui”. E ușor să începi o activitate. Mai greu e să termini. Dacă entuziasmul nu e continuat de disciplină, orice începi are mari șanse să nu fie terminat niciodată. De ce? Pentru că entuziasmul este o emoție, iar emoțiile nu durează. Disciplina este un act de voință, iar ceea ce vrem să devină realitate, o să și devină.

Ca să te bucuri cu adevărat de viață trebuie să te ocupi de activitățile care te împlinesc și îți umplu sufletul. Iar atunci când faci ceea ce îți place ai randamentul cel mai ridicat. Profesioniștii au găsit ce le place și fac asta în fiecare zi. Dar, oare, o fac în fiecare zi pentru că vor? Or avea și momente în care fac lucrurile pentru că “trebuie”? Cu siguranță! De fapt, tocmai de asta se numesc profesioniști! Ei sunt acei oameni care pot, de fiecare dată, să treacă peste comoditatea de moment și să privească la succesele ulterioare. Oare cum ar fi ca marii sportivi să se antreneze doar când au chef? Sau marii muzicieni să repete doar când nu mai pot de entuziasm? Probabil că nu ar mai fi chiar atât de mari…

În viața de zi cu zi, noi, muritorii de rând, facem lucrurile care contează doar atunci când vrem să le facem. Uneori le facem și pentru că suntem constrânși și pentru că nu avem de ales. Dar în situațiile de genul avem grijă să nu le facem și cu simț de răspundere. E păcat că nu conștientizăm cât de departe ne poate duce îndeplinirea unei activități în mod regulat. Să faci câte puțin în fiecare zi înseamnă ca la sfârșit să fii făcut foarte mult.

Nu știu dacă ne place sau nu, dar lucrurile care contează nu le poți face doar când ai chef să le faci! Întotdeauna vor exista și momente în care cheful lipsește, dar ele trebuiesc făcute. Să găsești puterea să le realizezi în astfel de situații e cheia către mai departe. Oricine obține randament din chef de treabă. Însă doar profesioniștii obțin randament în ciuda lipsei de chef.

De ce dăm satisfacția de mâine pe comoditatea de azi

Posted on Updated on

Dacă vrei să obții ceva de la viața pe care o trăiești trebuie să te lupți. Zilele devin câmpuri de bătălie, iar clipele devin momente decisive. Pentru că nimic din ceea ce contează pe lumea asta nu se obține gratis. Deși ne-am dori ca totul să fie pe degeaba. Și e mai bine că ne costă, pentru că doar costul conferă valoare și apreciere.

Și doar după ce depui un efort poți să te bucuri cu adevărat de rezultate. Să primești ceva te poate face recunoscător, dar să obții ceva te face încrezător! Știi că prin muncă și zbatere ai reușit să treci la un alt nivel. Și prin această trecere ai atins și rezultatele dorite. Iar rezultatele vin, întotdeauna, la pachet cu satisfacția. Sentimentele care te încearcă când eforturile tale și-au atins ținta sunt unice și de neprețuit. Îți dau o stare de bine și te fac să vrei să încerci mai mult.

Dar e ceva în natura noastră umana care ne face să dăm satisfacția reușitelor de mai târziu pe comoditatea confortului de astăzi. Zig Ziglar spunea că “marea noastră problemă este că dăm ceea ce ne dorim cel mai mult pe ceea ce ne dorim acum”. Dar de ce oare ne comportăm astfel? Ce ne determină să renunțăm, uneori chiar înainte de a începe?

Cred că sunt două mari probleme care ne fac să pierdem în viață: 1) nu ne dorim suficient de tare și 2) pierdem destinația din vedere. Sa detaliez.

1. Nu ne dorim suficient de tare

De multe ori avem impresia că dăm tot ce putem. Că ne luptăm cu tot ce avem mai bun. Că ne dăm ultima suflare în încercarea de a reuși. Dar adevărul e că lucrurile nu stau așa. Doar ni se pare că mergem până la capătul puterilor. De fiecare dată când alegem orice activitate în detrimentul realizării pașilor care au potențialul de a ne duce unde ne dorim…înseamnă că nu ne dorim suficient de tare. Ce am face dacă ne-am dori? Nu ne-am lăsa. Am lupta și ne-am depăși limitele. Nu am aștepta ca împrejurările să ne schimbe direcția. Nu am sta la mila vântului, așteptând unul prielnic; am pune mâna pe vâsle și ne-am duce acolo unde trebuie să ajungem.

Data viitoare când vei alege să vezi un film, să stai la televizor sau pe Facebook, să ieși în oraș sau să dormi mai mult, amintește-ți că asta înseamnă că nu îți dorești suficient de mult. Și că, dacă ai impresia că îți dorești cu toată ființa ta, te înșeli amarnic! Când știi unde vrei să ajungi și știi și drumul care te duce acolo, care e singura piedică care îți poate sta în cale? Da, TU ești piedica, ai dreptate!

2. Pierdem destinația din vedere

E posibil ca uneori, în ciuda dorinței arzătoare de a realiza anumite lucruri, să pierdem lupta. De ce? Pentru că pierdem din vedere destinația. Cum să ajungi unde nu știi că vrei să ajungi? Să pierzi din vedere ținta înseamnă că șansele de a o atinge rămân la bunul plac al norocului. Se merită să îți lași viața în mâna hazardului? Nu știu, mie nu mi se pare prea avantajos.

Întrebarea care se ridică, în mod logic, este: ce determină pierderea destinației din vedere? Iar răspunsurile pot fi multe și diverse. Dar cred că obstacolele sunt cele care se interpun între noi și destinație și fac din călătorie o provocare continuă. Îmi place un gând despre obstacole, călătorii și destinații: “obstacolele sunt aspectele pe care le vedem când pierdem din vedere destinația”. Și, uite așa, se creează un cerc vicios: destinația nu o mai vedem din cauza obstacolelor, iar obstacolele apar din cauză că ne luăm ochii de la destinație. Încurcat și provocator, nu?

Îmi plac sporturile de când mă știu. Și, deși am unele pe care le îndrăgesc, mi se par fantastice lecțiile pe care orice sport le oferă. Perseverență, disciplină, voință de fier, spirit luptător, muncă multă, dorință, viziune, echipă, etc sunt doar câteva din aspectele pe care le înveți prin practicarea unui sport.

Când mă antrenam pentru primul meu maraton mă luptam, uneori, cu comoditatea și lipsa chefului de a mă antrena. Dădeam satisfacția cursei pe confortul lenevirii în casă. Și, ca să mă repun pe treabă, trebuia să îmi reamintesc de ce m-am apucat, care e ținta finală și cât de mult îmi doresc să ajung acolo. A funcționat de fiecare dată. Se pare că așa suntem, uităm repede și avem nevoie să ne reamintim des din ce cauză trebuie să muncim atât de mult!

Mai jos găsești un filmuleț care m-a ajutat de multe ori să îmi mișc fundul la antrenamente. Dar nu-l limita la sport, merge pentru orice aspect al vieții!

Disciplină

Posted on Updated on

1276362134_1373078807

E destul de târziu dar nu vreau să merg la somn fără să-mi scriu postarea. Îmi dau seama pe zi ce trece că nu e deloc ușor ceea ce mi-am propus…probabil de asta se numește “provocare”. Dar sper să fiu suficient de disciplinat pentru a duce lucrurile la sfârșitul dorit.

“A fi profesionist înseamnă a face ceea ce îți place în zilele în care nu ai dispoziția necesară”, spunea cineva. Îmi amintesc de un episod pe care îl povestea Zig Ziglar, în una din cărțile sale, legat de disciplină și de cât de greu poate deveni uneori să aduci la îndeplinire unele sarcini. Spune că într-o zi a avut foarte mult de lucru și l-a prins ora 3 dimineața încă treaz. Planul îi spunea că trebuie să fie la 5 în picioare pentru a alerga, dar nu se simțea deloc în stare și nici chef nu avea. Înainte de a adormi a dus o luptă în care a fost în ambele tabere: să se trezească sau nu după doar 2 ore de somn? Și, deși știa că dacă va face astfel ziua va fi compromisă, a ales să nu sară peste alergarea de dimineață. De ce? Pentru că lucrurile bune nu se obțin decât prin muncă și sacrificii și pentru că a fi consecvent valorează mai mult decât confortul personal.

Cam așa am pățit eu azi…și m-am luptat să nu sar peste partea de provocare; cum să spun la sfârșit că au fost 30 de zile dacă nu au fost 30???Nu mergea, așa că mai bine sunt mâine puțin mai amețit decât de obicei, dar cu lucrurile în ordine. Puțină disciplină nu cred că strică, în cazul de față.

În încheiere vreau să vă las un exercițiu foarte fain care sigur vă va ajuta. L-am învățat la una din prezentările lui Lorand și constă în doi pași simpli:

  1. Notează-ți pe hârtie 5 lucruri care, dacă le-ai face în fiecare zi, te-ar aduce mai aproape de visul/obiectivul tău.
  2. Ia cele 5 lucruri și fă-le în fiecare zi. Dar în fiecare zi, fără vacanțe și concedii medicale!

Se va pune problema DACĂ îți vei atinge visul/obiectivul? Nu, continuă Lorand, singura întrebare va fi: CÂND vei atinge ceea ce ți-ai propus!

Mult spor!

30/30

Posted on Updated on

Au trecut aproape 5 luni de când am descoperit conceptul “provocării de 30 de zile”, concept revoluționar doar atunci când vine vorba de rezultate nu și de acțiuni. Pentru cei care nu știu, toată șmecheria constă în a realiza o acțiune în fiecare zi, timp de 30 de zile consecutive. Ideea am preluat-o dintr-un video “Încearcă ceva nou timp de 30 de zile”, prezentat de un tip, Matt Cutts. Poți viziona prezentarea și afla mai multe despre această experiență dând click aici.

În prima lună mi-am propus să citesc minim 50 de pagini în fiecare zi, deși citeam destul de mult și fără o astfel de provocare. Dar simțeam nevoia unei anumite rigidități în lectură, a unui program mai stabil. După cele 30 de zile, evaluând eficiența metodei, îmi spuneam că în fiecare lună voi avea câte o astfel de provocare pe rol. Însă distanța de la vorbă la faptă se dovedește, de multe ori, mult mai mare decât distanța de la gură la mână. Așa se face că din cele 5 luni trecute, doar două luni m-am ținut de treabă. Iar în ultima lună în câteva zile nu am fost foarte serios.

Una peste alta, astăzi am de gând să încep o nouă serie de 30 de zile de foc. E ceva ce îmi doresc de mult timp să încerc, dar de fiecare dată am amânat. Sper ca începutul de acum să nu fie doar un foc de paie. Iar paiele să fie puține. În timpul prezentării Matt dădea ca exemplu scrierea unui roman, în 30 de zile. Calculele spun că pentru scrierea unei cărți de 50.000 de cuvinte într-o lună trebuie să scrii doar 1667 de cuvinte pe zi! Așa că pentru următoarele 30 de zile voi lua condeiul (modern al tastaturii) în mână, iar pe umeri îmi voi arunca mantia de scriitor, dacă o exista așa ceva. Nu voi scrie un roman, ci voi încerca să public în fiecare zi câte un post pe blog. Nu știu ce subiecte voi aborda, nu știu dacă îmi va ieși sau dacă va avea vreun rost, dar știu că vreau ca, peste o lună, să mă uit cu mândrie de artist liber-cugetător la cele 30 de zile trecute.

Câteva cuvinte despre amânare

De când am aflat despre metoda aceasta de implementare a unei noi activități mi-am crescut considerabil numărul luptelor cu “lăsarea pe mâine a ceea ce nu am chef sa fac azi”. Parcă așa suna proverbul, nu? Și, din păcate, în doar foarte puține lupte am ieșit învingător, luptele câștigate fiind cele din lunile în care am dus la bun sfârșit auto-provocarea.

Am observat însă că cel mai greu e să începi un lucru, nu să-l termini. E ceva ce te ține pe loc și te împiedică să faci pasul înainte. Poate că e frica de eșec sau lipsa disponibilității de a pune osul la treabă. Sau poate că e drumul prea lung și prea greu. Oricare ar fi motivele, după ce faci primul pas, restul devin mai ușori. Nu de alta, dar te uiți în urmă la cei deja parcurși și realizezi că nu au avut niciun rost fără cei care urmează! Dar poate că doar eu sunt așa.

Oricum ar fi, fiecare are momente în care amână și tot amână. Care o fi cauza? Nu știu, dar cel mai bun răspuns l-am găsit într-un articol de prin blogosferă: amânăm activitățile doar pentru că nu ne dorim suficient de mult ca acestea să fie îndeplinite. Restul – că nu avem timp, că e prea greu, că mai încolo, că o fi și c-o păți –  scuze ieftine, can-can! De aceea metodele de combatere a amânării dau greș aproape de fiecare dată: tratăm efectele, în niciun caz cauza!

Eu gata, timp de 30 de zile, renunț la amânare! De fapt, dacă mă gândesc mai bine, o să o îmbrățișez mai tare ca niciodată. Pentru că voi amâna orice activitate îmi stă în calea îndeplinirii cu succes a “provocării”. Să vedem ce o ieși…și eu sunt curios! 🙂

(Ce) A fost “Provocarea de 30 de zile” (?)

Posted on

Gata! Cele 30 de zile ale provocării au luat sfârșit! Pot, după mult timp, să răsuflu ușurat! Dar nu o fac. După 30 de zile în care am citit minim 50 pagini/zi nu pot decât să vreau mai mult. Mai mult citit, dar și mai multe provocări.

Am învățat o grămadă de chestii luna asta de provocare; am învățat ce mult contează disciplina, dar și cât de important e să ai o țintă bine definită. Am mai învățat și că fără prieteni care să te motiveze și care să te ridice când nu mai ai putere lucrurile ar fi mult mai grele. Am înțeles că e ușor să renunți, dar că întotdeauna e mai satisfăcător să continui.

Una peste alta, ce am realizat eu în astea 30 de zile?

  • Am citit, fără nicio excepție, minim 50 pagini în fiecare zi.
  • Am citit 8 cărți, alte două le am începute.
  • Am citit peste 2000 de pagini.
  • Am petrecut aproximativ 3 zile cu cartea în mână, dacă ar fi să însumez.
  • Mi-am luat aproximativ o oră pe zi și am dedicat-o lecturii.
  • Am învățat să nu renunț, să vreau mai mult și să lupt.
  • Mi-am reaprins pofta de nou, de cunoștință și, de ce nu, pofta de viață.
  • Am pus, sper eu, bazele unui obicei pe care să-l continui multă vreme de acum înainte.

Cum rămâne cu viitorul?

Viitorul sună bine, zicea o reclamă mai veche pe care aleg să o plagiez în aceste momente. Vreau ca ultimele 30 zile să fie doar începutul, deloc spectaculos, al unui nou mod de viață. Am o mulțime de lucruri noi pe care vreau să le încerc…Și activități de care mă tot apuc, dar nu le termin. Și chestii pe care mi-e frică să le încerc, dar le vreau tare! Când mă gândesc că anual pot încerca 12 chestii noi și proaspete, mă ia valul entuziasmului și mă duce departe, departe! E destul neplăcut că mă mai întâlnesc și cu stânci de lene sau delăsare și se mai duce din veselie.

Cam asta îmi propun de acum înainte, să încerc lună de lună provocare după provocare! Mi-a cam ajuns viața și-așa trăită între tipare! Mi-am pregătit o listă serioasă cu “Provocări de 30 de zile”, dar încă nu reușesc să aleg nimic pentr luna care vine. Anyway, e fantastică chestia asta, îți permite să faci o mulțime de lucruri, cu un timp minim, o să am timp pentru toate.

De ce trăim viețile astea plictisitoare și monotone?

Pentru că așa suntem și noi! Nu avem curajul să încercăm lucruri noi, iar dacă începem, nu avem disciplina să le terminăm. Fugim de tot ce înseamnă necunoscut și nu vrem să scăpăm nimic din iluzia deținerii controlului. Sau alergăm după toate și rămânem cu nimic. Ne complacem în vieți complicate, uitând că plăcerea de a trăi se găsește în lucrurile simple.

Am mai învățat că e important să iei lucrurile pe rând, unul câte unul. Și astfel acoperi multe.

 

P.S: Dacă ai citit tot articolul ăsta fără să știi despre ce vorba, te invit să citești si postarea “Provocare de 30 de zile” . Și te invit să încerci și tu experiență asta, merită din plin!

 

 

Provocarea de 30 de zile

Posted on

Ieri am primit un link către un video de pe TED, link pe care l-am tratat cu suspiciune. După titlu doar. Avea doar 3 minute, dar fiecare secundă mi-a dovedit din plin cât de nefondată a fost suspiciunea mea. Speaker-ul, Matt Cutts, lansa ideea unei “Provocări de 30 de zile”. Ce înseamnă asta mai exact? Înseamnă ca pentru 30 de zile să încerci ceva nou, ceva ce ți-ai dorit dintotdeauna. Să iei una din activitățile pe care ți-ar plăcea să le faci și…să le faci. Dar nu doar o zi sau două, ci 30. De ce 30? Pentu că, spunea prezentatorul și se pare că este și dovedit, de 30 de zile este nevoie ca omul să își formeze un nou obicei. Bine, nu toate activitățile trebuie să fie reprezentate de învățarea sau dezvățarea unui obicei. Poate vrei să scrii un roman. Poate vrei să alergi în fiecare zi. Poate vrei să te trezești la 5 în fiecare dimineață. Poate vrei să o ții numai în dușuri reci. Nu contează în ce constă idea ta, contează să ai curajul și disciplina să o implementezi timp de 30 de zile. S-ar putea ca la sfârșitul lor să ai parte de ceva surprize plăcute.

Provocarea de 30 de zile: 50 de pagini citite/zi

De azi încep și eu. Mi-am făcut deja o mini listă de provocări, dar fiind prima lună o să încep cu ceva mai ușor: vreau să citesc 50 pagini/zi, timp de 30 zile. De mult timp îmi doresc să citesc numărul ăsta de pagini pe zi, dar niciodată nu am reușit. Mai ales pentru o perioadă atât de lungă.

Ce înseamnă provocarea asta, în cifre?

  • 50 pagini/zi.
  • 100 minute/zi.
  • 350 pagini/săptămână.
  • 700 minute/săptămână = 11.66 ore/săptămână.
  • 1500 pagini/30 zile.
  • 3000 minute/30 zile = 50 ore/30 zile = puțin peste 2 zile/30 zile.
  • Aproximativ 7 cărți de 200 pagini/30 zile.

Pentru lunile următoare am planuri și mai îndrăznețe! Și mă gândesc serios să am în fiecare lună câte o provocare de genul. Deocamdată însă să vedem cum merge prima.

Gândește-te la niște activități pe care ți le-ai dorit de mult să le faci și dă-le o șansă! Stabilește-ți provocarea, iar apoi, nu închieia ziua până nu ți-ai îndeplinit partea. În video se dădea exemplul cu scrierea unui roman; pentru a termina un roman de 50.000 de cuvinte în 30 zile trebuie să scrii 1667 de cuvinte pe zi. Și spunea Matt:”O să devină romanul meu un bestseller? Normal că nu! L-am scris într-o lună! Dar, dacă vreau, după această experiență pot să spun că sunt autor”. Dacă te gândești să implementezi și tu o provocare, spune-mi într-un comentariu ce vrei să faci! Hai să facem o comunitate cu asta!:)

Vă las mai jos să vedeți video-ul: