decizii

Cum vedem lumea

Posted on Updated on

cityscapes-glasses_00413019

“When you see something as good, the bad qualities are played down. When you see something as risky, the harder it becomes to notice the benefits.”
– David McRaney

Se spune că “vedem lumea nu așa cum este ea, ci așa cum suntem noi”. Asta înseamnă că totul în viață e relativ. Și că nu contează cum sunt ceilalți, ci cum suntem noi. Pentru că așa cum suntem noi, așa îi vedem și pe alții. 

Nu știu dacă lucrurile stau chiar așa. E evident că, în unele aspecte, vedem lumea și cum este ea. O vedem prin ochii noștri, dar putem trece peste subiectivitate. Când am citit însă ideea lui McRaney în cartea sa “You are not so smart”, am știut, într-o clipă, că are dreptate. “Când vezi ceva ca fiind bun, defectele devin nesemnificative. Când vezi ceva ca fiind riscant devine greu să observi beneficiile”, spune el.

Studii de caz: dragostea și investițiile

Asta se aplică în cel puțin două domenii, pe cât de distincte, pe atât de legate: investițiile și dragostea. De ce investițiile și dragostea? Nu știu sigur, dar probabil pentru că în ambele situații, oricât de pregătit ai fi și oricât de bine ai cunoaște cealaltă parte, riscul ca lucrurile să nu meargă, rămâne mare. Și pentru că ambele costă: bani, timp, sentimente.

Adevărul e că ideea nu e aplică doar la cele două domenii, dar acestea pot fi studii de caz. Problema cu dragostea face parte dintr-un fenomen mai complex: cel al relațiilor interpersonale. Ai observat că, dacă nu suporți pe cineva, îți e aproape imposibil să îl apreciezi când merită? Sau, într-o relație, că există tendința să treci peste defectele partenerului? Așadar, îi vedem pe ceilalți cum vrem să îi vedem, nu cum sunt ei de fapt. Asta înseamnă că suntem prieteni cu cine vrem noi să fim și că nu ne înțelegem cu cine vrem noi să nu ne înțelegem! Și astfel problemele interumane se rezumă la alegeri subiective, în majoritatea cazurilor.

Și în cazul investițiilor lucrurile se văd la fel de clar. Am întâlnit o mulțime de persoane care consideră viața de angajat o viață sigură. Și cred că a da timpul tău în schimbul banilor e o idee bună. Despre investiții și afaceri cred că sunt cea mai mare prostie. Că sunt riscante, că e periculos, că nu se merită. Și știu și alții care văd exact invers: consideră viața de angajat riscantă, iar cea de antreprenor singura care se merită. De unde diferențele? Din subiectivism: cine crede că afacerile sunt riscante, nu poate să vadă beneficiile; cine crede că un job e bun, nu vede inconvenientele. Și invers.

Cred că uneori vedem și realitatea, dar ceea ce credem în subconștient ne împiedică să luăm deciziile corecte. Subestimăm puterea de alegere a acestuia și ne mințim că deținem controlul și că suntem raționali. Uneori avem dreptate. De multe ori ne înșelăm.

To-Me-You-Are-Perfect1

Cum vedem, de fapt, lumea

Nu, nu vedem lumea cum suntem noi. Vedem lumea cum vrem să o vedem! Asta înseamnă că în orice context noi avem ultimul cuvânt. Nu putem da vina pe circumstanțe sau pe ceilalți. Noi alegem dacă un lucru e bun sau rău, dacă merită sau nu, dacă aduce beneficii sau inconveniente. Și, în funcție de ce decidem, judecăm ce se întâmplă. Depinde prin ce ochelari alegem să privim. Dacă lentilele sunt gri, și soarele pare întunecat; dacă lentilele sunt roz, și norii par mai calzi.

În viață totul e relativ. Adică depinde de mine și de tine cum o percepem. Și cum o trăim.

Advertisements

Viața înseamnă schimbare

Posted on Updated on

E ceva în natura noastră ca oameni ce ne face întotdeauna reticenți la schimbare. Iar când suntem doar reticenți, vorbim de cazul fericit. De cele mai multe ori, atunci când schimbarea survine, facem tot ce ne stă în putință să o îndepărtăm. E un război continuu între noi cei de azi și noi cei de mâine.

Nu ne place să acceptăm schimbarea pentru că aduce necunoscut. Și nu vrem, pentru că e bine în globul nostru…e confortabil și cald. Dar nu realizăm că doar ieșind din zona asta plăcută putem ajunge într-una și mai bună. Preferăm să ne mulțumim cu puțin, decât să mergem după un mai mult care nu se vede. Cineva spunea că “nu orice schimbare înseamnă progres, dar fără schimbare nu poate exista progres”. Nimic mai adevărat. Și, deși cu toții știm adevăruri de genul, situația rămâne aceeași.

De ce e schimbarea benefică?

Pentru că întotdeauna te duce mai departe. Pentru că întotdeauna te duce pe unde nu ai mai fost. Pentru că te provoacă să vezi lucrurile altfel, să gândești altfel și să fii altfel. Chiar și așa-zisele schimbări “în rău” au avantajul de a te scoate din zona de confort.

Știam de aseară că azi va trebui să realizez design-ul pentru un material, însă nu știam că o să fie o provocare destul de serioasă. Deși îmi făcusem mental o schiță, cerința a fost extrem de diferită. Și când spun diferită chiar vorbesc serios! Problema mai mare era că nu prea făcusem ceva de genul și consideram că “nu e stilul meu”. Așa că, după ce am reanalizat lucrurile, am decis să renunț. Am renunțat, dar tot l-am făcut! Și asta pentru că insistența clientului a avut câștig de cauză. După câteva discuții și încercări nereușite am adus totul pe aceeași lungime de undă. Iar acum nu îmi pare rău deloc! Deși mi-a luat foarte mult timp și m-am lovit de multe necunoscute, rămâne satisfacția progresului.

Am rămas surprins însă de cât de ușor am dat înapoi. Cum am văzut că apare ceva nou la orizont, cum m-am retras în cochilia mea! Și asta e reacția instinctivă a fiecăruia. Cum vedem noul, cum închidem ochii. Frica de ceea ce ar putea fi după colț ne paralizează și ne face să ne acceptăm condiția. De asta cele mai mari reușite le ai atunci când nu mai ai nimic de pierdut. Când corabia pe care te simțeai atât de bine a ars, nu îți mai rămâne decât să pornești în explorarea țărmului.

Schimbarea poate fi ori o piedică, ori o oportunitate. Depinde doar prin ce ochelari o privești. Și dacă o accepți. Fie că ne place, fie că nu, lumea în care trăim este într-o continuă schimbare. Viața însăși este schimbare.

Nu am curaj

Posted on

1.      Nu am curaj să cred, să sper

Nu am curaj să fiu de fier.

Nu am curaj să lupt să stau,

Nu am curaj să fac ce vreau.

 

 2.      Nu am curaj nici să trăiesc;

Nu am curaj să prețuiesc.

Nu am curaj să mai visez,

Nu am curaj să dezertez.

 

 3.      Nu am curaj să mai gândesc.

Nu am curaj să te privesc.

Nu am curaj să plec, să fug;

Nu am curaj să te alung.

 

 4.      Nu am curaj să merg pe drum,

Nu am curaj să nasc din scrum.

Nu am curaj să sar în gol,

Nu am curaj să plec în zbor.

 

 5.      Nu am curaj să fiu schimbare

Nu am curaj să-mi cer iertare.

Nu am curaj să te aștept,

Nu am curaj să te iubesc.

 

 6.      Îmi fac curaj! Să fac ce vreau,

Să spun ce simt, ce dau, ce iau.

Îmi fac curaj să prețuiesc,

Îmi fac curaj și să iubesc.

 

 7.      Îmi fac curaj să și visez.

Să sper, să cred, să aiurez!

S-alerg, să mă opresc, să zbor,

Și să privesc în sus, spre nor.

 

Cum sa fii mai productiv

Posted on

Asta da experiment! Azi am avut o zi total lipsita de productivitate; se pare ca au fost cauze multiple, ramase inca sub anonimat. Vreau insa sa ma leg de doua aspecte in “elucidarea” experimentului.

Primul: pe drumul spre si de la facultate au ascultat niste prezentari audio tinute de Zig Ziglar. Tema? Stabilirea scopurilor.

Al doilea: fiind destul de suparat si dezamagit ca si ziua de azi a trecut pe langa mine, am ales, spre seara, sa-mi scriu ceea ce vreau sa realizez (scop, tinta) pentru orele ramase. Ceasul arata 8.26, iar timpul pe care mi-l rezervasem era de 3 ore. Aveam de citit niste cursuri (in jur de 100 de pagini), de scris niste chestii (din fericire nu era vorba de o tema), si inca cateva mici activitati.

Cu incantare pot sa spun ca am realizat tot ce mi-am propus, ba putin si peste, in doar doua ore. In acel moment am facut conexiunea cu ce spunea Zig despre cat de important e sa iti fixezi tinte (iar apoi sa le atingi). Daca merge pe termen scurt, inseamna ca merge si pe termen lung. Stiam, rusine mie, teoria de mult timp, dar acum am vazut-o, in cel mai clar mod, aplicata. Am realizat in doua ore cat nu am realizat in toata dupa-amiaza (6 ore, dupa calculele mele). Parca faptul ca scrisesem ce imi doream ma tinea “treaz”: am inchis lap-top-ul, am oprit muzica, nu am mai vorbit la telefon. Si, de fiecare data cand gandul voia sa fuga, imi amiteam ca trebuie sa rezolv task-ul respectiv. Nu a fost rau.

Si inca un aspect interesant: e asa placut sa tai activitatile dupa ce le-ai rezolvat! Te cuprinde un sentiment de usurare si bucurie. Eu…deja mi-am scris task-urile pentru maine. Tu…de ce nu incerci? Pentru mine a dat rezultate; incearca, poate va da rezultate si pentru tine. Stii cum se spune: “Incercarea moarte n-are!”. (In unele cazuri are moarte, dar aici sigur nu are;)) ).

 

A fost…2011

Posted on Updated on

Iata ca si sfarsitul lui 2011 a dat peste tot si toate si deci si peste mine. Si, desi banuiesc ca mai toti isi intorc ochii spre ceea ce a trecut, nu stiu daca banuiala mea este conforma realitatii. Dar eu unul mi-am mai intors cate putin ochii spre 2011 si am ajuns la cate o concluzie. 

De fapt, concluziile au fost mai multe, si tare am impresia ca unele ma asteapta in viitor. Mi-e teama ca unele lectii din anul ce a trecut nu le voi invata niciodata. E incredibil insa prin cate lucruri poti trece pe parcursul unui an; cate persoane cunosti, cate persoane le uiti (cate uita ele de tine), cate decizii esti obligat sa iei, cate bune, cate proaste…Cate necunoscute apar in ecuatiile vietii, chiar daca le rezolvi din greu…

Si m-am intrebat cam ce am realizat eu anul acesta. Si iata cam la ce raspunsuri am ajuns. Am terminat si eu liceul (ca tot omul,nu? ) si am reusit sa iau si BAC-ul (cu o nota buna, spun unii, cu o nota bunicica, spun eu). Am intrat si la facultate, dar din pacate la o facultate care (inca) nu-mi place si care imi da mari batai de cap. (O sa-mi treaca, doar de asta s-a inventat fasconalul,nu?) Ce-am mai facut? A, da! In 2011 am intrat cu bani pe bursa si tot in 2011 am pierdut o parte buna din ei. In 2011 am cunoscut o persoana speciala, care m-a invatat ca iluziile pot deveni uneori atat de reale…Tot in acest an am cunoscut o multime de alti oameni; la facultate, la Amicus, pe strada, prin timp; care mai de care mai interesanti si mai speciali. Asa…am vizitat Turcia, desi nu era neaparat un vis de-al meu, si nu am regretat. Am vazut “Lacul Vulturilor”…si de cand voiam sa-l vad! Iar pe partea de dezvoltare personala: mi-am luat mai multe carti, dar nu mi-am mai facut timp sa le citesc; mi-am promis o multime de lucruri, dar prea putine le-am indeplinit; am gandit mult dar am facut putin. Asta asa, ca sa vorbesc codat – si pentru altii, si pentru mine.

Si probabil ca si anul care vine va fi la fel. Asta daca nu cumva va fi si mai rau. Cu decizii mai greu de luat, cu implicatii mai adanci si cu repercursiuni mai dure. Cu mai multe necunoscute si cu mai putine ecuatii rezolvate.  Cu mai multa nevoie de schimbare si cu mai multe riscuri de asumat. Cu nevoie de mult curaj si atitudine. Cu stapanire de sine si disciplina. Cu rabdare, toleranta si iubire. Va fi un an cu de toate!

P.S: Anul tau vechi cum a fost? Anul tau nou cum va fi? 

“Mai bine”…decizi!

Posted on Updated on

Atunci cand vine vorba de alegeri, majoritatea oamenilor nu stau asa de bine. Si cand spun asta nu ma refer la lipsa ocaziilor cand trebuie sa aleaga, ci la modul in care fac alegerile. De fapt, Maxwell spunea ca un om face, intr-o zi, aproximativ 1000 de alegeri. Si, probabil, 99,(9)% din aceste alegeri sunt alegeri banale.(in gen: cu ce ma imbrac, ce mananc, etc). Cum sta insa treaba cu alegerile mari? Cu alegerea unei scoli sau a unei slujbe. Cu intrarea sau iesirea dintr-o afacere. Cu inceperea sau terminarea unei relatii. Cu alegerea unei religii si/sau a unui Dumnezeu.  

Niciodata nu mi-a fost usor sa fac alegeri…mari. Stiti cum e treaba cu alegerile? Daca nu o iei pe drumul care trebuie de la prima intersectie, mai tarziu te costa sa revii. Fie ca intorci, fie ca o iei pe scurtatura, lucrurile stau rau. Nu de putine ori am ales bine, dar tarziu. Si totul a trecut pe langa.

M-am tot intrebat de ce viata asta a noastra nu este mai simpla. Adica de ce nu ne-a programat Dumnezeu(ca tot ma intersectez peste domeniul asta al programarii 😀 ) sa alegem cum e mai bine? Trebuie ca Dumnezeu manifesta o mare stapanire de sine daca ne lasa, pe noi, copiii sai, sa alegem. Pentru ca uneori o facem tare prost. Si ne doare. Si plangem.

Iar alteori, cand Dumnezeu intervine, nu imi place. Vreau sa fie ca mine! Dar, in timp, vad ca a fost mai bine ca El. Si totusi nu invat nimic din asta, pentru viitor. Sau prea putin.

Insa nu-mi plac momentele cand El nu intervine. Parca mi-ar placea ca toate lucrurile sa mearga cum vrea El, pentru ca stiu ca e mai bine. Dar, incep sa fiu constient, ca nici asa nu mi-ar conveni. M-as revolta ca face numai cum vrea El!

Oricum ar fi, sa iei o decizie nu este un lucru usor. Si, desi cantaresti toate avantajele si dezavantajele, uneori o dai in bara. Asta este. In orice decizie exista o doza de risc; trebuie sa fii dispus sa ti-l asumi. Nu stiu pentru tine cum suna, dar pentru mine suna foarte bine astfel: “Mai bine sa-mi para rau ca am incercat si nu a mers, decat sa-mi para rau ca am renuntat inainte sa incep!”.  

Dând cartea pe carte

Posted on

Nu a trecut mult timp de cand am realizat ceva ce m-a facut sa imi doresc sa nu ma fi intalnit niciodata cu acea realitate. Fara a da nume si detalii, spun doar situatia pe scurt. Intr-o seara, atunci cand niste persoane au fost puse in fata provocarii de a merge pentru a se bucura de ceea ce ofera lectura, au ales sa aduca in discutie lipsa timpului, iar mai apoi, sa se pronunte, mai in gluma, mai in serios: “Haide mai bine sa jucam o carte.

Nu conteaza daca aceasta situatie a fost sau nu una singulara. Ceea ce este important este adevarul general valabil care se ascunde in spatele ei. Traim intr-o societate care si-a uitat valorile, cultura, istoria. O societate in care oamenii au uitat ca mai exista si carti “reale”, nu doar cele de pe net. Si, ceea ce pe mine ma doare cel mai tare, este faptul ca nici cei care obisnuiau sa mai petreaca din timpul lor si cu cate o carte in mana, acum tin altfel de carti intre degete. Fie ca e vorba intr-adevar de carti de joc, sau de televizor, de computer sau cu orice altceva. Fiecare si-a creat o “carte”, pe care isi schimba cartea.

S-ar mai putea spune destule pe acest subiect, dar ceea ce vreau sa fac in aceasta seara este sa incerc sa trag un semnal de alarma. Sa incerc sa aduc in atentie ceea ce nu mai ocupa de mult un loc primordial in viata pamanteanului contemporan! Citeste, acesta este cel mai bun lucru pe care il poti face! Fie ca esti copil, adult sau batran, in carte vei gasi totdeauna un prieten, dar si in orice altceva vei gasi oricand o alta “carte”…de schimb!