bicicleta

3 lecții de la antrenamentul de astăzi

Posted on

biking-in-the-rain-sq

De când cu proiectul “Europa în 80 de zile” am început să merg mai des cu bicicleta, pe distanțe mai lungi. Din păcate însă, vremea și treburile nu îmi oferă posibilitatea unor antrenamente așa cum mi-aș dori. Dar astăzi după-amiază am prins o fereastră potrivită și am luat-o la pas. Nu aveam dispoziție deloc, norii negri erau și ei prin preajmă, parcă simțeam și ceva oboseală 😀 …dar disciplina a ieșit, până la urmă, învingătoare.

Pe lângă beneficiile fizice pe care sunt sigur că această tură mi le oferă, am conștientizat 3 lecții de viață. Iată-le mai jos, în nicio ordine:

  • Uneori pofta vine mâncând – Nu mai pedalasem de fix o săptămână, iar chef de așa ceva nu aveam deloc. Mai alergasem între timp, dar ultimul antrenament m-a făcut să mă simt ca o legumă, așa că moralul nu-mi era foarte sus. Am decis traseul și am pornit la drum, dar temerea mi se confirma: psihicul era jos, iar fizicul și mai jos. După 6 km m-am lovit de prima cățărare serioasă, iar mușchii au început să urle din toate puterile. Cum bătea și vântul, mai că îmi venea să mă întorc! Am continuat însă și, pe măsură ce adunam kilometri, mă simțeam din ce în ce mai bine. Așa se face că în a doua parte a drumului nici măcar ploaia nu mi-a putut lua din viteză și din bună dispoziție!
    Așa pățim de multe ori în viață: suntem obosiți, plictisiți sau fără randament, așa încât nu ne arde să ne apucăm de treabă. Dar uităm că uneori pofta vine mâncând. Și preferăm să ne complacem în starea în care ne găsim, decât să punem osul la treabă și să scăpăm de neplăcere. Uităm că uneori nu vine inspirația la noi, ci trebuie să mergem noi la ea. Uităm că lucrurile nu se fac doar când simțim că le-am face, ci lucrurile se fac când trebuiesc făcute.
  • E important să ai o țintă – Nu de puține ori am plecat la drum cu un traseu în minte și l-am scurtat pe parcurs. Așa aș fi făcut și astăzi dacă nu aș fi primit însărcinarea din partea părinților să rezolv o mică problemă într-un oraș apropiat. Și, uite așa, când am vrut să scurtez antrenamentul (având motive întemeiate, normal), nu am făcut-o. De ce? Pentru că aveam o țintă importantă de atins.
    Pe drumurile vieții ne lovim des de situații asemănătoare. Iar dacă nu știm foarte clar de ce mergem unde mergem, o să ne întoarcem din drum. Sau o să o luăm pe scurtături, “flexibili” fiind. Când însă ai o destinație bine definită, o țintă pe care ți-ai propus să o atingi, nu prea te mai poate opri nimic. Iar când comoditatea vrea să preia controlul, nu reușește. Pentru că tu știi unde mergi și de ce ai pornit într-acolo.
  • Niciodată nu știi ce te așteaptă pe drum – Ieri a plouat mult la mine în zonă și a fost frig tare. Azi s-a încălzit puțin, iar soarele a spart, de câteva ori, norii. Nimic nu anunța însă ploaia (cu piatră) pe care am întâlnit-o la un moment dat (nici măcar tipii de la Meteo!). Iar eu pregătit nu eram, fiindcă nu plecasem departe. Dar, recunosc, nu mi-ar fi stricat ceva haine impermeabile.
    E greu să prevezi toate obstacolele sau schimbările de care te vei lovi în lucrurile pe care vrei să le întreprinzi. Dar e important să fii cât mai bine pregătit, să fii flexibil și să înduri orice îți iese în cale. Dacă poți să îți faci situația mai bună, fă-o! Dacă nu poți, mergi înainte, va trece! Să nu te oprești, doar asta contează.

De multe ori, în goana noastră prin viață, dăm cu piciorul unor lecții importante care ne-ar ajuta la un trai mai bun. Avem atât de multe cunoștințe încât nu avem ochi pentru aspectele simple, de bun-simț, care ne înconjoară clipă de clipă. De aceea avem nevoie nu să fim învățați lucruri noi, ci să ni se amintească cele pe care le știm deja. Ce am conștientizat eu astăzi nu-s noutăți, sau chestii neauzite. Sunt idei știute, dar uitate. Iar reamintirea niciodată nu strică. Sau, cel puțin, nu strică în cazul de față.

Advertisements

Schimbare necesară, dar nepotrivită

Posted on

“Viața este o bicicletă cu viteze, dar pe unele nu le folosim niciodată.”

Să merg cu bicicleta mi-a plăcut de când mă știu, dar până vara trecută nu am știut cum e să iubești să mergi cu bicicleta. Uneori mă gândesc că mai bine nu aflam. Glumesc. Am avut plăcerea azi să observ câteva biciclete în trecerea mea prin oraș, iar una din ele mi-a atras atenția în mod special și a pornit în mintea mea motorul amintirilor și roțile gândirii. Ce avea special această bicicletă? Ei, bine, avea…un mare potențial irosit. Deși bicicleta era una de calitate, de firmă chiar, o anumită piesă de la pinioane era îndepărtată(deraiorul, pentru inițiați). De obicei aceasta este îndepărtată atunci când intervine o anumită problemă; mai apoi bicicleta nu mai poate funcționa decât pe un singur pinion, de obicei unul mediu.

Și pentru că tot așteptam tramvaiul și mintea mea avea chef de analogii și altele de genul mi-a dat prin cap cât de asemănătoare e viața noastră cu a bicicletei și a proprietarului. Corespondența? Bicicleta = Viața, iar Proprietarul = Eu, Sinele, Persoana, etc. Cu toții avem o viață minunată. Fantastică. Extraordinară. La un moment dat însă ceva se strică. O pasiune moare, o greșală se petrece, un eșec, etc. Iar noi, proprietarii, încercăm să fixăm lucrurile. Dar alegem metoda ce mai ușoară, cea mai puțin dureroasă: îndepărtăm piesa care s-a stricat! Nu umblăm la cauză, ci la efect! Nu repărăm piesa, o îndepărtăm, ne obișnuim cu lipsurile cauzate și ne consolăm. Și, ca în cazul bicicletei, ne setăm pe mediocritate. Potențial există, calitatea rămâne, interesul dispare.

Puțini sunt cei ale căror vieți nu sunt astfel. Un job care nu te provoacă. Un domeniu în care nu ești eficient. O relație care nu merge. Ai prins ideea. Și vii cu reparația: lucrezi mai mult. Încerci mai mult. Vrei mai mult. Rezultatul? Acelasi: mediocritate. Bicicleta ta nu poate să schimbe pe un alt pinion. Ar trebuie să renunți la job, să schimbi domeniul, să părăsești relația. Asta e interesant: problema nu e că nu realizezi o schimbare, ci că realizezi o schimbare nepotrivită. Deși o renunțare e necesară, renunți la ceea ce nu trebuie!

Și problema cea mai mare nu e pe moment, pentru că atunci te consolezi, ești bucuros că totuși merge, te gândești că se putea și mai rău, etc. Problema e când, pe viitor, te gândești cât de bine era să mai poți schimba vitezele. Parcă ți-ar fi placut să mergi mai repede. Parcă nu ar fi fost rău să poți sa urci anumite dealuri. Dar mediocritatea ta (indusă) nu te lasă. Te limitează. Vrei mai mult, știi în sinea ta că poți, dar nu merge. Problema e mai veche, iar tu încerci, din nou, să tratezi efectul nu cauza. Rezolvarea corectă? Să te întorci și să repari ce se mai poate. Să faci rost de piesa aruncată și să încerci să compensezi compromisul realizat.

Dacă nu ai habar de biciclete, nu contează! Trebuie să ai habar de viață. De viața ta. Fă rost de curajul necesar, privește în trecutul tău și pune piesele îndepărtate (prematur, incoștient, greșit) înapoi la locul lor. Pasiuni, visuri, speranțe, ținte, aspirații, etc. Mediocritatea nu are ce căuta în același loc cu potențialul tău. Nu vrei să ai o bicicletă cu viteze, dar pe care să nu le folosești. Nu vrei asta nici de la viața ta.