bani

Bani și ochi de…

Posted on Updated on

Mulți îl consideră “ochiul Dr*****i”. Alții sunt mai indulgenți și îi spun “un rău necesar”. Toți îl doresc și nimeni nu-l refuză. Suntem în stare să oferim mult la schimb pentru el. Îl vrem, uneori indiferent de preț. De cine e vorba? De BAN, s-a prins toată lumea!

Când vine vorba de bani, parcă intri pe un tărâm tabu. Și salariile sunt, de multe ori, confidențiale. Se vorbește mult despre ei, dar nu se spune nimic. Bine, adică se spune; toată lumea se plânge că nu-i are și că i-ar prinde bine să aibă mai mulți. Unii spun că sunt rădăcina tuturor relelor. Alții nu se pot despărți de ei.

Dar ce sunt, până la urmă, banii? Răspunsul: o resursă. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Pentru ce au fost creați? Să circule. Cu scopul? De a se înmulți. Asta e mentalitatea corectă. Dacă ai impresia că ei sunt o recompensă, un scop sau o plată te înșeli.

Și, atunci când îi privești altfel decât ar trebui să o faci, te raportezi greșit la ei. Ajungi să lucrezi pentru ei. Vrei să ai din ce în ce mai mulți. Să cheltui din ce în ce mai mulți. Te temi că i-ai putea pierde.

Și așa ajungi să îți dai viața la schimb pentru bani. Pentru o resursă. În loc ca aceștia să te slujească, să îți facă viața mai bună, devii sclavul lor. Nu ei muncesc pentru tine, ci tu muncești pentru ei! Dacă ai prea mulți, trăiești cu frica lor. Dacă ai prea puțini, trăiești cu grija lor.

Oricum ar fi, cel mai important e să nu te atașezi de bani. Până la urmă, nici nu contează cum îi privești sau câți ai. Dacă îi privești cu detașare, ești liniștit. Reușești să îți păstrezi stăpânirea de sine când nu îi ai (sau îi pierzi) și reușești să nu te schimbi când îi ai (când îi câștigi). Și nu te atașezi de ei doar când îi vezi așa cum sunt – o resursă.

Cel mai important e să nu faci din bani scopul tău în viață. Niciodată să nu muncești pentru bani. Cât mai des posibil, fă banii să lucreze pentru tine. Întotdeauna să fii mulțumit cu cei pe care îi ai. Dar mereu să îți dorești mai mulți. Nu îi iubi și, deși azi cu ei poți cumpăra cam totul, nu te baza niciodată exclusiv pe ei.

Și nu uita: banii sunt o resursă. Iar resursele nu pot fi nici bune, nici rele; modul în care sunt întrebuințate le oferă sau le ia din valoare. Tu rămâi la cârmă…

11 idei faine despre bani

Ca bonus poți să citești mai jos 11 citate despre bani care mie mi se par foarte faine și cu o învățătură profundă:

“Măsura reală a bogăţiei este cât de mult dă lumea pentru tine atunci când ţi-ai pierdut toţi banii” – Anonim

“În fiecare dimineaţă când mă trezesc, mă uit pe lista Forbes pentru a afla dacă am ajuns printre cei mai bogaţi oameni din America. Dacă nu apar pe listă, ma duc la muncă.” – Robert Orben 

“Deseori banii costă prea mult” –  Ralph Waldo Emerson 

“Banii nu au fost niciodată o mare motivaţie pentru mine, ci doar o modalitate de a ţine scorul. Adevărata plăcere este să joci jocul” – Donald Trump 

“Aproape oricare om ştie să câştige bani, dar nici măcar unul dintr-un milion nu ştie cum să-i cheltuiască” – Hnery David Thoreau 

“Muncește ca și cum nu ai avea nevoie de bani. Iubește ca și cum nu ai fi suferit niciodată din dragoste. Dansează ca și cum nimeni nu s-ar uita.” – Mark Twain

“Prietenia este ca şi banul, uşor de realizat dar greu de păstrat.” –  Samuel Butler 

“Money won’t create success, the freedom to make it will.” – Nelson Mandela 

“Money is only a tool. It will take you wherever you wish, but it will not replace you as the driver.”
– Ayn Rand

“A wise man should have money in his head, but not in his heart.” – Jonathan Swift 

“It is not the creation of wealth that is wrong, but the love of money for its own sake.”
– Margaret Thatcher 

Dacă ai un citat sau idee despre bani care îți place și te ghidează în viață, spune-o mai departe!;)

Advertisements

Trăiește (frumos) din prima!

Posted on Updated on

Din diferite motive am ajuns să îmi scriu postarea de ieri destul de târziu în noapte și am fost nevoit “să dau timpul înapoi”. Cum? Fictiv doar. Voiam să îmi apară data de 30 noiembrie dar, deoarece era aproape 1 noaptea, WordPress-ul îmi lua automat 1 Decembrie. Am căutat puțin pe la opțiuni și am găsit locul de unde am putut să mă întorc pe 30 noiembrie, ora 11.55 PM și să îmi postez articolul. Și așa am rezolvat și problema, și am și călătorit în timp.

Viața nu are buton de dat înapoi

Wow, ce noutate am spus, nu? Cine nu știe că viața nu merge decât înainte și că ce s-a dus, dus rămâne? Ei bine, adevărul e că toți știm asta! Fie că ne place, fie că nu, lucrurile nu merg decât într-o direcție. Iar de artificii ca cel de care am povestit mai devreme, din păcate nu putem beneficia.

Trăim, însă, fără a fi conștienți că viața nu are buton de dat înapoi. Și cred că nici că nu suntem conștienți nu suntem conștienți. 😀 Mai jos am făcut o listă cu 4 domenii majore ale vieții la care ne-am raporta cu totul altfel dacă am realiza cât de trecătoare e viața.

  • Relațiile cu ceilalți. Cum ar fi relațiile noastre cu cei din jur? Am fi, oare, mai atenți? Am arunca vorbe dure atât de ușor în stânga și-n dreapta? Ne-am mai pierde vremea certându-ne pe fleacuri? Am investi în amintiri de neuitat sau în greșeli de îndreptat? Nu că am fi mai îngăduitori cu ceilalți? Nu că i-am iubi mai mult? Și că am fi mai buni?
  • Banii. Au fost și vor fi întotdeauna un subiect delicat pentru mulți. Dar nu pot să nu mă întreb, cum ne-am raporta la bani dacă am fi conștienți că nu putem da lucrurile înapoi? Am fi oare mai economi sau am risca mai mult? Am investi mai des sau am cheltui mai mult? Ne-am teme mai tare sau ne-ar păsa mai puțin de pierdere?
  • Viitorul și trecutul. De multe ori ne amintim atât de mult de trecut și ne temem așa de tare de viitor încât uităm de prezent. Ne-ar mai păsa de ceea ce a fost, dacă am realiza că oricum nu mai putem schimba mare lucru? Ne-am mai stresa atât de mult de ceea ce-o să vină, sau ne-am strădui să facem totul cât mai bine posibil? Ne-am mai îneca în regrete și ne-am mai amăgi cu speranțe? Cine știe…
  • Calitatea acțiunilor. Categoria asta am lăsat-o la urmă pentru că se intersectează și cu cele de mai sus, dar și cu toate celelalte la care m-aș fi putut gândi, dar nu am făcut-o. Cum am face lucrurile dacă am știi că avem o singură încercare? Cât de mult ne-am pregăti? Cât ne-am lupta? Cât suflet am pune? Ne-am mai permite să tratăm viața cu superficialitate? Îmi place să cred că am da tot ce am avea mai bun și că ne-am lupta cu toată ființa noastră, chiar și pentru detalii. Orice schimbări ar aduce, nivelul realizărilor noastre ar crește cu siguranță.

Ce rezultate vreau eu să obțin prin articolul ăsta? Nu multe; îmi doresc doar atât: să conștientizăm că viața nu are buton de dat înapoi. Și că, tocmai din cauza asta, trebuie să trăim frumos din prima. A doua șansă…nu ni se oferă. Așa că…trăiești (frumos) din prima?

Despre facultăți “fără viitor” și fericire cumpărată la colț de stradă

Posted on

ChoiceÎn zilele noastre hoinăreala prin virtual aduce surprize la tot pasul, care mai de care mai altfel. Săptămâna trecută, în timp ce îmi mai băteam joc de timp prin lumea asta, am ajuns să citesc o postare care nu prea mi-a plăcut, sincer fiind. Dar pentru că oricum părerile personale nu sunt cele care contează foarte tare, am hotărât să plec de la ce spunea domnișoara respectivă și să construiesc un articol aici așa, mai pentru mine.

În postare autoarea își expunea părerea cu privire la facultățile pe care și le aleg tinerii din ziua de azi, fiind foarte împotriva celor care optează pentru facultăți “fără viitor”. Chiar povestește la un moment dat cum întâlnește o tânără, studentă la drept (facultate din categoria celor de mai sus), foarte liniștită cu privire la viitorul ei, adoptând o atitudine de genul: “om trăi și-om vedea”. Inițial am crezut că tocmai această atitudine o condamnă și, când să mă ridic să aplaud, m-a trântit la loc pe scaun, brusc. Domnișoara noastră era împotriva ideii de a merge la facultăți de genul, în general; și nu avea absolut nimic cu atitudinea “lasă-mă să te las”, a celeilalte domnișoare…

Și nu mi-a plăcut deloc! Nu mi-a plăcut nici atitudinea domnișoarei de la drept, dar mai tare nu mi-a plăcut atitudinea primei domnișoare. Cum adică, dom’le, să spui că “nu înțelegi ce au în cap oamenii care merg la astfel de facultăți”??? Eu mă întreb ce au în cap astfel de oameni de pun asemenea întrebări???

Dar adevărul e că mulți gândesc exact așa. Adică își analizează viitorul și ceea ce vor să facă în viață din perspectiva beneficiilor materiale și a rangului social. Ce faci după ce termini niște studii într-un anumit domeniu a devenit mai important decât dacă ești potrivit sau dacă îți place acel domeniu! Și mă întreb, cât e de corect să privim lucrurile astfel? Nu corect; mai bine zis, cât e de eficient? Uneori se dau și sfaturi (bine intenționate) cu privire la job-urile la mare căutare. Și, dacă mai sunt și bine plătite, ești împins și mai tare să mergi înainte.

Eu mă întreb însă dacă poți duce, astfel, o viață împlinită. Oare cum o fi să lucrezi 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, singura ta satisfacție fiind salariul la sfârșit de lună? Ca să nu mai vorbesc de anii de studiu care, din experiență vorbesc, devin atât de ușor o corvoadă! Se spune că ar trebui să ne bucurăm de viața ce o trăim cât de mult putem. Atunci de ce să schimbăm cel mai bun timp pe o valoare atât de perisabilă cum e banul? Fericirea unde-i? O înghesuim în pauzele sporadice de la muncă? Prin buzunare? Sau încercăm să o cumpărăm la colț de stradă?

Da’ cu pasiunea cum rămâne? Da, cu chestia aia pe care am uitat-o de mult…Chestie care ne aduce atâta împlinire și satisfacție; care face ca timpul să zboare când lucrezi pentru visul tău și face din zidurile mari ziduri mai mici…și care te poate duce atât de departe… Faptul că ne-am pierdut pasiunile ne-a adus în situația în care am ajuns, ca societate. Să îți dai sufletul și fericirea pe un teanc de hârtii doar aparent valoroase ne-a săpat și va continua să ne sape. Uităm că, motivați de pasiunea pentru un domeniu, putem rupe lumea în două. Da, putem realiza orice vrem noi să realizăm! Și astea nu-s doar vorbe mari, dar ieftine, ci realitatea pe care o cred cu putere. Cei care spun că lucrurile nu stau de fapt așa, că viața e grea, că trebuie să faci X, să îndeplinești Y sunt chiar oameni de genul domnișoarei din deschidere –  oameni care și-au pierdut visele, pasiunea, speranțele, viața.

Uităm că doar mergând pe drumul nostru – pe ăla pe care merge toată lumea sau pe ăla pe care suntem singuri cuci – vom putea aduce randament maxim. Și doar pe propriile drumuri vom găsi și mult dorita fericire. Și nu va trebui să o tranzacționăm la colț de stradă sau să o negociem la interviuri. Doar când vom uita să fim cine ne spun ceilalți să fim, vom putea deveni cei care suntem.

Nu există facultăți “fără viitor”, există doar oameni fără viitor. Pentru că nu o facultate îți determină viitorul, ci tu ești cel care ți-l creionezi. Și, deși unii ar spune că și creionul e important, tot artistul trage sforile!

 

 

 

To Do or Not To Do?!?

Posted on

O să încep totul cu o frază care va rezuma ce o să scriu mai jos și care te va face ori să te oprești imediat, ori să îți dorești să citești mai repede continuarea: “În viață nu contează atât de mult ceea ce faci, cât contează de ce faci!” Iar acum să trec la explicații.

Tocmai am citit o carte care tratează, dintr-un punct de vedere solid documentat și destul de științific, subiectul motivației(eng: drive) umane. Concluzia este una pe cât de intuitivă, pe atât de ignorată: suntem motivați de activitățile care ne oferă împlinire sufletească. Nu, nu banii și nici pachetul de beneficii nu sunt pe primul loc, ci sentimentul că faci ceva important și în acord cu valorile tale. Ei bine, se pare că, totuși, întreagă societate se bazează pe un tipar greșit de motivare și anume: “sticks and carrots”. Sau, mai pe românește: “după muncă și răsplată”. Mai detaliat: dacă îndeplinești sarcina X, primești recompensa Y. Destul de simplu. Problema e că lucrurile nu merg atât de bine folosind această variantă, decât dacă e vorba de o sarcină repetitivă și monotonă, lipsită de orice urmă de creativitate și noutate. Adică, metoda “Dacă…Atunci” merge extrem de rar, pentru că aproape orice activitate implică creativitate și un anumit grad de flexibilitate.

Ce legătura are asta cu concluzia de început?

În momentul în care realizezi că ceea ce te conduce este un motor interior, al tău, viața ta se schimbă radical. Din clipa aia, nu mai stai să te gândești ce zic ceilalți despre tine, ce părere își face vecinul când o să audă că ți-ai dat demisia, ce o să zică mama și tata când or să afle că ți-ai schimbat facultatea sau ce o spună prietena când îi comunici că vrei să pleci în lume. De atunci tu realizezi că e viața ta viața de care trebuie să ai grijă și doar atât. Da, știu că sună egoist, dar este cea mai bună cale. Doar după ce ai grijă de tine, poți avea cu adevărat grijă și de cei din jurul tău.

Iau moneda, o arunc în sus și cade pe partea cealaltă. Acum e vorba de motivația exterioară, aia care nu vine din tine. Eh, cam așa ne trăim noi viața! Mergem la lucru pentru a avea un salariu și un acoperiș deasupra capului. Facem școli peste școli că na, poate așa o să o ducem și noi mai bine. Intrăm în relații doar cu gândul la recompense. Și așa ajungem să muncim mult, să învățăm bine, să ne comportăm frumos, etc…doar pentru recompensele țintite. Rezultatul? Umanitatea noastră dispare; devenim niște simple mașini de business, de troc: îți dau, îmi dai. Nu-ți dau, nu îmi mai dai. Și urmarea logică: nu îmi mai dai, nu îți mai dau nici eu!

Iar acum se ridică întrebarea: de ce faci ceea ce faci? Ce te motivează, ce te conduce? E vorba de focul ală lăuntric care te mistuie și nu îți dă pace sau e doar salariul de la sfârșitul lunii? De ce te trezești dimineața, ca să te poți culca la loc seara sau ca să faci niște chestii frumoase pe parcursul zilei? De ce înveți pe brânci la școală, pentru informație sau pentru nota de final? Și tot așa.

Care e, de fapt, problema

Problema cu motivația se rezumă, în fond, la un singur aspect: TIMP. Pentru un timp, atât motivația intrinsecă, cât și motivația extrinsecă funcționează perfect. Și mai sunt și greu de diferențiat. Dar…Dar doar motivația intrinsecă durează. Cât durează? Suficient de mult ca să ducă lucrurile la bun sfârșit! Pentru că din interior îți iei puterea să treci peste obstacolele de care te lovești pe drumul vieții. Dacă motorul nu functionează, nu o să te poți deplasa decât la vale. La primul deal serios poți să îți iei adio. Nu mai merge ca la dealurile alea minore, când te împingeau alții de la spate. Ai nevoie de propulsie proprie.

De asta este mai important de ce faci ceea ce faci și nu ce faci. Pentru că, dacă faci ceea ce e în acord cu tine ca persoană, acele activități care izvorăsc din propria ta ființă, devii de neoprit. Nimeni și nimic nu îți poate sta în cale. Dar, dacă tot ceea ce întreprinzi e rezultatul unei motivări din afară, artificiale, întrebarea nu este DACĂ o să clachezi, ci CÂND. În ambele cazuri, trebuie să treacă timp: până când vei atinge succesul personal(motivația intrinsecă), sau până te vei lovi de eșec total(motivația extrinsecă).

Ce e de făcut?

Ca în multe situații, e mai ușor pe hârtie decât în viață. Situația ideală e aia în care faci doar ceea ce vrei, ce te motivează pe tine și îți aduce satisfacție. (Știu, unii vor zice că unele activități care aduc satisfacție sunt rele în sine, dar aia e o altă discuție). Dar, pentru că idealul nu se poate atinge, ar fi de dorit să se tindă spre el: cât mai mult din viețile noastre să fie ocupate cu activități izvorâte din adâncul personalității noastre.

Dacă îți place să desenezi, desenează! Dacă îți place să călătorești prin lume, dă-i drumul! Dacă îți place să cânți, fă-te auzit! Dacă îți place să mături străzile, matură străzile, care e problema? Problema e că ne-am învățat să credem că trebuie să trăim într-un anumit fel, la un anumit nivel, și între anumite limite, crezând că așa e fericirea. Adevărul e că numai atunci când trăiești între propriile limite afli ce e aia fericire. În rest, te hrănești cu iluziile aruncate de alții.

Una peste alta, lumea are nevoie de mai mulți oameni care să renunțe la tipare și care să facă diferența. De ce să nu facem și noi asta? De ce să-i lăsăm doar pe alții(puțini) să trăiască cu adevărat?

Fără rătăciri pe poteci înghesuite în insignifiant!(BANI vs. PLĂCERE)

Posted on Updated on

E trecut de miezul nopții, dar somnul nu vrea să dea pe la mine. Nici el măcar. Și pentru mâine am (vreau, nu vreau) gânduri mari. Nu știu dacă gânduri neconștientizate nu îmi dau pace nici acum. Sau poate speranțe plăpânde. Sau poate speranțe distruse. Dar să trec la subiect.

Era cu ceva timp în urmă când am fost în prima mea excursia mai lungă cu bicicleta. Lăsând frumusețile naturii și amintirile culese cu grijă în urmă, m-am întors cu un mod nou de a vedea viața. Am conștientizat care ar fi cele două motivații majore ale vieții și cum ne influențează ele felul în care trăim. Deși dacă despicăm firul în patru putem găsi o mulțime de motivații care ne conduc viețile, la nivel macro lucrurile se reduc doar la două: PLĂCEREA și BANII. Să le luăm pe rând.

PLĂCEREA. Este, probabil, cea mai motivantă forță de pe lumea asta. Oamenii aleg să facă lucrurile care le oferă plăcere. De la o plimbare în parc în week-end, până la alegerea unei cariere, plăcerea își găsește locul ei de cinste. Se spune că plăcerea ar trebui să fie cea care ne conduce viețile. Să ne placă job-ul pe care îl avem, să ne placă familia pe care ne-o întemeiem, să ne placă activitățile pe care le întreprindem, etc. Mă gândesc că extrema ar fi aceea în care am face doar ceea ce ne place. Nu zic că ar fi bine, nu zic că ar fi rău.

BANII. Ochiul dracului, ar spune unii. Un rău necesar, ar gândi alții. O resursă, pentru cei mai realiști. Nu contează. Oricum i-am privi, banii sunt o forță motrice importantă, care ne poate determina serios modul în care ne trăim viața. Să mă explic puțin. Trăim într-o societate în care se pune mare accent pe nivelul social: pe casă, pe mașina, pe haine, etc. Astfel, nu e de mirare că banii sunt atât de importanți pentru oameni. Ideea e că dacă ai bani, ai cam de toate. Spun “cam”, pentru că e posibil ca să îți mai lipsească câte ceva.

E important să conștientizezi ce anume te ghidează în viață, PLĂCEREA sau BANII. Am descoperit o chestie interesantă, însă. Dacă alegi PLĂCEREA există șanse foarte mari ca să nu ai parte de bani în viață. Nu spun că e imposibil să faci și bani din ceea ce îți place, dar nu asta va fi primordial; dacă vor veni, vor fi doar un bonus. Și invers. Dacă alegi BANII, vei avea foarte puține activități care îți vor face plăcere. Deși te vei bucura de libertate, independență, confort momentele de plăcere autentică vor fi rare și scurte.

Dacă privim în jur vedem oameni care și-au ales drumul. Cei care au bani îi au pentru că au decis să îi aibe, iar ce i care sunt fericiți sunt astfel pentru că au ales plăcerea. Majoritatea, și fără bani și fără fericire, sunt cei care toată viața se zbat între cele două drumuri. Și mai au și momente de bunăstare, și mai au și momente de fericire. Dar, dacă ar fi să privești la viața lor, ai observa că, per total, nici BANI, nici PLĂCERE nu au. Zac sfâșiați undeva între cele două căi. Pașii care îi fac în direcția plăcerii, îi pierd apoi întorcându-se spre mirajul bogăției. Apoi invers, intrând într-un cerc vicios, aproape imposibil de învins.

Privesc în jur și mă întreb ce e de făcut. Să nu faci parte din gloata blocată în mizerie și nefericire e greu, dar merită efortul. Lucrurile sunt mai ușoare pe hârtie. Tot ce trebuie făcut este ca fiecare să își aleagă drumul: BANII sau PLĂCEREA, dar niciodată pe amândouă, niciodată pe niciunul. Și mai trebuie ca fiecare să aibă curajul să trăiască cu decizia luată. Să alergi de la un drum la altul toată viața nu te va duce mai departe de mediocritatea mulțimii. Pare riscant, limitativ, aberant, dar acestea sunt cele două drumuri pe care se poate merge în viață. Restul nu sunt decât rătăciri fără rost pe poteci înghesuite în insignifiant. Nu știu care drum e bun, nu știu care drum e rău. Se poate să fie bune amândouă, se poate să fie rele amândouă. Important e ca tu să ți-l alegi pe al tău, iar apoi să o rupi la fugă pe el, fără să îți mai întorci gândul înapoi. Fără rătăciri pe poteci înghesuite în insignifiant!

Lautar in metrou – sau “Cum sa faci bani din ceea ce iti place”

Posted on

Cu ceva timp in urma am citit pe succesdublu.ro, site-ul lui Adrian Soare, un articol despre un programator care facea, intr-un mod interesant, bani din ceea ce-i placea. Azi am avut ocazia sa “cunosc” a astfel de persoana. Ma intorceam de la facultate cu metroul cand s-a intamplat povestea. La Eroilor a urcat o persoana vesela, linistita, cu o chitara destul de chinuita si a inceput sa cante serios o melodie, in engleza. M-a surprins voiosia si dedicatia cu care canta; au fost doar doua piese, dar au fost superbe. Parca le dadea viata! Insa ceea ce m-a marcat a fost faptul ca nu a cerut bani; cei care i-au dat, doua persoane, au venit din proprie initiativa. O fata chiar l-a aplaudat! A facut 5 lei, din cate am observat eu.

Nu are rost sa calculam cam cat ar putea face pe zi, sau pe luna. Si nu are rost nici sa spunem ca era un amarat de cersetor, pentru ca nu era. Nu era avut, dar era relativ ingrijit. Trebuie sa invatam sa facem bani din ceea ce ne place. (Chiar am regretat azi ca nu stiu sa cant la chitara; ar fi meritat o incercare prin metrourile Bucurestiului.) Multi or sa rada, o sa ne descurajeze, or sa ne puna bete in roate. Dar de ce ar conta?

Bryan Tracy spunea, citandu-l pe Napoleon Hill:”Unul dintre marile secrete ale succesului este sa hotarasti ce iti place cel mai mult sa faci si apoi sa gasesti o modalitate de a-ti castiga existenta din acel lucru. Multi oameni abordeaza procesul in ordine inversa. Ei fac ce simt ca trebuie sa faca in scopul de a obtine banii si timpul necesari pentru a realiza ce-si doresc cu adevarat.” Omul meu exact asta facea. Si e interesant ca Tracy nu spune cati bani sa castigi din ceea ce iti place, ci doar sa castigi. Cineva a descoperit secretul. Si-a luat chitara, a intrat in metrou si a (in)cantat.

 

Cu sau fara?…bani, normal!

Posted on

Aseara m-am luat la joc cu tati si frate-miu; am jucat “Monopolys”, un joc cunoscut de toata lumea, cred. Si am ramas surprins de ceea ce am observat. Dar, mai intai, pentru cei care nu stiu in ce consta jocul, o scurta prezentare. Ceea ce trebuie sa faci in joc este sa cumperi proprietati, sa construiesti case, hoteluri si sa incasezi chirii de la ceilalti jucatori. Cu cat ai mai multe proprietati si mai multe case, cu atat chiria este mai mare, deci sansele de a castiga sunt mai mari. Cam asta ar fi jocul, pe scurt.

Iar acum de ce mi-a placut in mod special jocul de aseara. Trecand peste faptul ca am castigat (si imi place sa castig), mi-a placut ca am observat diferenta de mentalitate, atunci cand vine vorba de bani si investitii. Este exact cum spune Robert Kyosaki in cartile sale: unii au mentalitate de investitori, iar altii de muncitori. Eu nu aveam decat doua cartiere, adica doar pe aceste proprietati le puteam dezvolta, iar tati ajunsese, prin cumparari de la fratele meu si cateva si de la mine, sa detina aproximativ 80% din suprafete. Iar aici intervine diferenta esentiala. Eu am ales ca ture bune sa stau aproape fara cash si sa investesc banii in proprietati, iar tati a ales sa stranga bani si sa incaseze chiriile foarte mici de pe terenuri. Eu am ales investitia, el a ales economisirea. Doua mentalitati. Doua moduri diferite de a aborda aceleasi situatii. Desi in prima instanta se parea ca el va castiga, deoarece eu o duceam din ce in ce mai rau cu banii, lucrurile nu au stat altfel. Deviza lui: “Mai bine putin si mereu”, a fost mai slaba decat a mea: “Mai bine nimic la inceput si mult mai mult mai tarziu”. Investitiile mele mi-au intors banii inzecit, iar tot ce stransese el a trecut in mainile mele. Nu a asteptat pana la final sa isi recunoasca infrangerea; si-a dat seama ca a gresit, dar era deja prea tarziu.

Stiu ca totul poate parea o coincidenta, sau o exagerare. Dar eu am vazut clar o diferenta de perspectiva. Si stiu ca aceasta diferenta exista si in realitate. Si, din nou ma intorc la cuvintele lui Robert: incercarea de a schimba mentalitatea nu are niciun rost. Am esuat de multe ori incercand sa-i fac pe ai mei sa inteleaga ca lucrurile pot sta si altfel. Dar probabil ca ar trebui sa fiu multumit. Daca toata lumea ar intelege si ar deveni bogata nu ar fi prea bine, nu? Asa macar nu ne facem griji…

In final nu spun decat atat: Atentie la felul in care priviti lucrurile! Acesta va va determina modul de a actiona si viitorul intr-un fel in care nici nu va dati seama. Multi ani va doresc!