asteptare

Un ultim pas

Posted on

7367658386_eb6246e12c_z

E frig în noapte și suspin
Pe drumuri singur rătăcind.
Nu te găsesc, ca să-mi alin
Din suflet golul șiroind.

Credeam, cândva, că te-am găsit,
Dar, oh!, ce trist mă amăgeam!
Era oricum, doar nu-mplinit
Gândul la care tot visam.

Ai stat puțin să mă asculți,
Dar de văzut, nu m-ai văzut.
Lumina strălucea pe frunți,
Dar dusă-ai fost spre azimut.

Eu căutarea nu mi-o-nchei,
Căci știu că mă aștepți și tu!
C-o fi la munte sau pe chei
Eu n-o să am niciun atu.

Ci, cum mă știi, te voi privi
Și-umil aproape am să stau
S-aștept, sperând că vei veni
Spre mine-n brațe să te iau.

Căci da, prin lume-aș căuta
Oricât de mult, să te găsesc!
Dar niciodată voi putea,
Un ultim pas să irosesc.

Atunci, de tine ține totul,
De vei veni sau nu cu scuze.
E timpul să-ți aduci aportul
Ca un răspuns nu de pe buze.

Nu pot să vreau și pentru tine,
Nu pot să fac și-un ultim pas…
E-un singur mod să fie bine
Și-anume: ție să ți-l las.

Astru-ntre astre

Posted on Updated on

tumblr_muol21YtSe1qmf9h4o1_500

Și soarele s-a dus pe altă vale
Și-a luat cu el și vorbele-ale tale…
Gherghinu-i tot aici, nu s-a mutat
Deși eu am plecat, tu l-ai lăsat.

Și cântă greierii puhoi, minune
Și-aduc speranțe albe, gânduri bune.
Iar iarba-i verde crud, liniștitor
Insuflă gând de tine și de dor.

E noapte în curând, dar n-or s-apară stele,
Căci tu mi le-ai furat și ai plecat cu ele.
Așa că plec și eu, să îmi găsesc o lună
Să văd de bine ce-are să îmi spună.

Timpul…vine și pleacă

Posted on Updated on

girl-clock-nature-hd-wallpaper (1)Timpul…vine și pleacă. Și aduce cu el frumosul sau urâtul, tristețea sau fericirea, iubirea sau indiferența. Are el grijă, le învelește ca pe un cadou prețios, într-un ambalaj nou, unicat.

Sunt momente pe care le-ai lua și le-ai strânge, cu putere, la piept. Și ai face-o atât de tare încât să-ți intre în suflet. Să intre și să rămână acolo…pe veci. Iar odată cu ele te-ai chinui să îndeși și persoane dragi, și locuri de vis, și gânduri curate. Cine știe când te va lovi dorul? E bine să ai de unde le scoate…

Sunt însă și clipe pe care ai vrea să le faci uitate. Parcă nici nu contează de ce, important e să se ducă…departe. Cele mai triste amintiri nu se șterg. Deși, dacă le îngropi destul de adânc învață, și ele, să nu mai doară.

Dar poate că timpul nici nu vine, nici nu pleacă. Poate că e așa cum se spune, că noi trecem prin timp. Și poate că trecem, dar unde ne ducem? Pentru că uneori ne grăbim și fugim…Dar de ce atâta goană? Și către unde? Către o zi de mâine mai altfel, care să ne placă mai mult? Către o vreme mai bună și caldă? Cine știe? Se poate.

Tot noi suntem și cei de azi. Tot noi am fost și ieri, vom fi și mâine. Timpul, da, aduce peste noi nepătrunsul. Noi, însă, suntem cei care îl descifrăm. Fiecare moment poate fi frumos, dacă îți alegi ochiii cu grijă și îl privești cum trebuie.

Timpul… vine și pleacă. Și nu, nu ne așteaptă…

Între așteptare și alergare

Posted on

Running S-a întâmplat ca în ultimele săptămâni să mă confrunt cu o situație oarecum nouă pentru mine: să fiu nevoit să scriu pe comandă, ca să zic așa. Am fost obișnuit să scriu ce îmi trece prin cap, când îmi trece, cum îmi trece. Îmi place libertatea, iar limitările mi se par incomode. Dar viața se trăiește între limitări, nu între libertăți. Bineînțeles, atunci când scrii (creezi, ca să sune mai pompos), ai o mare libertate de mișcare; însă anumite limite tot trebuiesc respectate.

Pe baza acestor îngrădiri am dus un război serios cu amânarea. Deși nu îmi place să las task-urile pe ultimele clipe, în situația de față am împins totul cât mai departe posibil. Însă timpul m-a prins din urmă, așa cum face dintotdeauna. Cum, necum, am scos-o la capăt, deși lucrurile puteau sta mult mai bine.

Am învățat însă o lecție importantă în această conjunctură și anume că nu trebuie să aștepți ca lucrurile să se întâmple, ci trebuie să pui osul la treabă. Am ales să dau vina pe lipsa de inspirație pentru a amâna momentul de întâlnire cu efortul. Iar lipsa de inspirație nu era doar o scuză, ci un motiv rezonabil. Însă, când în sârșit am luat situația în propriile mâini, lucrurile au început să iasă. Inspirația nu s-a lăsat ușor, au fost multe idei și fraze aruncate la gunoi, (chiar formele finale nu erau prea strălucitoare), multă frustrare de manevrat, dar efortul a fost răsplătit.

E interesant că în viață cu cât aștepți mai mult, cu atât primești mai puțin. Lucruri bune pot să ți se întâmple și la întâmplare, dar adevăratele succese apar prin muncă susținută. Nu trebuie să aștepți să vină succesul la tine, ci trebuie să te duci tu să pui mâna pe el! Scuze, întemeiate chiar, de a nu face nimic, vor exista întotdeauna. Niciodată însă nu va exista un motiv bun. Adevărul, trist poate, este că nimeni nu se gândește să-ți bage ție în sac; majoritatea suntem preocupați mai mult de proprii saci. Și, astfel stând lucrurile, dacă nu-ți umpli tu sacul, cine să o facă?

În viață trebuie să te apuci de treabă ca să reușești. Nu o să te bucuri niciodată de soare dacă nu ieși din casă (sau dacă nu deschizi fereastra). Am învățat că nu inspirația e datoare să vină la mine, ci eu am obligația să mă duc la ea! Nu vine muntele la Mohamed, ci Mohamed trebuie să meargă la munte! Pentru că, în definitiv, noi suntem cei care vrem să ajungem în vârf. Dacă însă vârful nu se lasă atins, există “consolarea” cum că nu destinația contează, ci călătoria. De fapt, nici călătoria, nici rezultatele nu contează, ci lecțiile pe care ți le însușești pe parcurs. Dacă ți le însușești!