ilustratii

“Oul si ceapa” – sau o alta fata a comunicarii

Posted on

In cartea “Toti comunicam, dar putini stabilim si relatii” John Maxwell prezinta o ilustratie foarte interesanta. Este vorba despre istoria unui lider al carui convoi de carute calatorea spre Vest. Dar pentru ca stilul lui John imi place foarte mult, o sa o redau folosind cuvintele lui:

Atunci cand a vazut un nor de praf la distanta, care se indrepta spre ei, [liderul] si-a dat seama ca vor avea probleme. A stiut ca un trib de nativi americani se indrepta spre ei, iar liderul a ordonat ca acele carute sa fie asezate astfel incat sa formeze un cerc in jurul unui deal. 

Cand liderul a vazut figura inalta a sefului de trib inaltata spre cer, a decis sa se confrunte cu acesta fata in fata si sa incerce sa comunice cu el folosind limbajul semnelor. Imediat seful de trib a plecat si s-a intors spre oamenii lui.

“Ce s-a intamplat?”, l-au intrabat oamenii pe lider.

“Ei bine, asa cum probabil ati vazut, nici unul dintre noi nu vorbeste limba celuilalt”, a spus el, “asa ca am folosit limbajul semnelor. Am desenat un cerc pe pamant, in praf, cu degetul, ca sa-i arat ca suntem cu totii de pe aceste pamanturi. a privit la cerc si a desenat o linie prin el. Vroia sa spuna, desigur, ca acolo sunt doua natiuni – a noastra si a lui.  Dar am ridicat degetul spre cer, pentru a arata ca apartinem cu totii aceluiasi Dumnezeu. Apoi a scotocit intr-o punga si a scos o ceapa, pe care mi-a dat-o. In mod firesc, mi-am dat seama ca imi arata straturile multiple ale intelegerii, disponibile tuturor. Ca sa-i arat ca am inteles ceea ce vrea sa spuna, am mancat ceapa. Apoi i-am oferit un ou, ca sa ii demonstrez bunavointa noastra, dar a fost prea mandru sa accepte darul nostru , asa ca s-a intors cu spatele si a plecat.”

 Intre timp, razboinicii erau pregatiti pentru atac si asteptau ordinul sefului lor, dar batranul razboinic le-a intins mana si le-a povestit experienta:

“Cand am ajuns in fata”, a spus el, “mi-am dat sema imediat ca nu vorbim aceeasi limba. Acel om a desenat un cerc in praf. Mi-am dat seama ca vrea sa spuna ca suntem incercuiti. Am desenat o linie prin acel cerc ca sa-i arat ca ii vom taia pe jumatate. Apoi si-a ridicat degetul spre cer, asta insemnand ca ne poate cuceri complet. Dupa aceea i-am dat o ceapa, ca sa-i arat ca in curand va gusta lacrimile amare ale infrangerii si mortii. Dar a mancat ceapa, in semn de sfidare. Apoi mi-a aratat un ou, ca sa-mi sugereze cat de fragila este pozitia noastra. Trebuie sa mai fie si altii prin apropiere. Sa fugim de aici.”

 Invatatura o extrageti voi!

 

 

 

 

 

 

O viata aproape perfecta…

Posted on Updated on

Se povesteste ca undeva, intr-un sat indepartat, traia un mare intelept. Si pentru ca vestile despre intelepciunea si cunostintele sale au ajuns in toata lumea, oameni din toate cele patru zari veneau la el pentru pentru a-l asculta si pentru a primi sfaturi. Intr-o zi, cativa tineri s-au dus la acest intelept si l-au rugat sa le spuna cateva invataturi care sa ii calauzeasca pe drumul vietii. Pentru ca inteleptului nu ii prea placea vorba lunga(probabil de asta era asa de intelept) si-a luat cateva minute pentru a se gandi. Apoi se intoarse oferindu-le cel mai maret sfat posibil: “Viata noastra, a fiecaruia, este aproape perfecta. Ar fi perfecta daca nu ar avea aceasta ‘mica’ si singura problema: nu merge decat inainte. Asa ca trebuie sa traiti (frumos) din prima.”

Morala: Trebuie sa traiesti (frumos) din prima!

Pilda raului

Posted on Updated on

Stiu ca am postat cam multe ilustratii consecutiv, dar asta mi-a placut foarte mult. E o pilda foarte interesanta, care reda realitatea cu multa obiectivitate. Astept parerea vostra!

“Au fost odata cinci fii, care traiau intr-un castel in munti impreuna cu tatal lor. Fiul cel mai mare era ascultator, dar ceilalti patru frati erau cu totii razvratiti. Tatal ii avertiza sa nu se apropie de rau, dar ei nu il ascultau. Ii sfatuia sa nu se apropie de maluri, ca sa nu fie luati de ape si purtati la vale, dar chemarea raului era prea puternica.

Zi dupa zi cei patru frati razvratiti se aventurau din ce in ce mai aproape, pana cand unul dintre ei a indraznit sa-si afunde mana in valuri. ‘Tineti-ma de mana sa nu cad’, a zis el, si fratii l-au ascultat. Dar cand a atins undele raului, curentul l-a smuls impreuna cu ceilalti trei si l-a luat la vale.

Au saltat peste pietre, s-au rostogolit urland prin meandre, purtati pe crestele valurilor. Strigatele lor dupa ajutor s-au pierdut in furia raului. Desi luptau sa-si pastreze echilibrul, erau neputinciosi in fata puterii curentului. Dupa ore intregi de lupta au capitulat in fata fortei raului. In cele din urma apele i-au aruncat pe mal intr-un tinut ciudat, intr-o tara indepartata, intr-un loc pustiu.

Tinutul era locuit de salbatici. Nu erau in siguranta, ca acasa.

Tinutul era batut de vanturi inghetate. Nu era cald, ca acasa.

Tinutul era marginit de munti stancosi. Nu era imbietor, ca acasa.

Cu toate ca nu stiau unde se afla, de un lucru erau siguri: Nu era locul lor acolo. Mult timp cei patru frati au zacut pe mal, uluiti de caderea lor si nestiind incotro sa se indrepte. Dupa o vreme si-au adunat curajul si au intrat din nou in ape, sperand sa-si croiasca drum in amonte. Dar curentul era prea puternic. Au incercat sa urce de-alungul raului, dar terenul era prea abrupt. S-au gandit sa urce muntii, dar crestele erau prea inalte. In plus, nici nu cunosteau drumul.

In cele din urma au facut un foc si s-au asezat. ‘Nu ar fi trebuit sa nesocotim poruncile tatalui nostru’, au recunoscut ei. ‘Suntem tare departe de casa’.

Cu trecerea timpului, fratii au invatat sa supravietuiasca in tinutul strain. Se hraneau cu nuci si vanau animale pentru blana. Au hotarat sa nu-si uite tara si nici sa nu renunte la speranta de a se intoarce. In fiecare zi porneau sa caute hrana si sa-si construiasca un adapost. In fiecare seara faceau focul si povesteau despre tatal lor si despre fratele lor mai mare. Toti cei patru frati tanjeau sa-i revada.

Apoi, intr-o seara, unul dintre frati nu a mai venit la foc. Ceilalti l-au gasit in dimineata urmatoare in vale, impreuna cu salbaticii. Isi construia o coliba din paie si noroi. ‘M-am saturat sa tot povestim’ le-a zis el. ‘La ce bun sa ne amintim? La urma urmei tinutul acesta nu e chiar atat de rau. Imi voi construi o casa trainica si ma voi stabili aici.

‘Dar asta nu poate fi casa ta, nu poate fi casa noastra’, au obiectat ceilalti.

‘Nu, dar va fi daca nu ne mai gandim la cea adevarata.’

‘Dar cu tata cum ramane?’

‘Ce e cu tata? El nu e aici. Nu e nicaieri in apropiere. Trebuie sa-mi petrec toata viata asteptandu-l sa soseasca? Eu imi fac prieteni  noi si invat lucruri noi. Daca vine, va fi aici, dar eu n-am de gand sa ma omor cu firea asteptandu-l.’

Asa ca ceilalti trei frati l-au lasat pe cel de-al patrulea sa-si construiasca noua locuinta, coliba, si au plecat. S-au intalnit in continuare in jurul focului, vorbind despre casa si visand la reintoarcere.

Cateva zile mai tarziu nici al doilea frate nu a mai venit la foc. A doua zi dimineata fratii l-au gasit pe coama unui delusor privind tinta coliba fratelui sau.

‘Dezgustator’, le spuse el celor doi care se apropiau. ‘Fratele nostru este un ratat. O insulta adusa numelui familiei noastre. Va puteti imagina o fapta mai vrednica de dispret? Si-a contruit o coliba si l-a uitat pe tatal nostru.’

‘Ce face el este gresit’, a incuviintat mezinul, ‘dar si ce am facut noi e gresit. Am fost neascultatori. Am intrat in rau. Am ignorat avertismentele tatalui nostru.’

‘Mda, poate am facut si noi o greseala – doua, dar in comparatie cu mizerabilul din coliba noi suntem sfinti. Tata va lasa la o parte pacatele noastre si il va pedepsi pe el.’

‘Vino’, l-au indemnat cei doi frati, ‘intoarce-te la foc impreuna cu noi.’

‘Nu, cred ca raman aici sa stau cu ochii pe fratele nostru. Cineva trebuie sa tina evidenta greselilor lui ca sa i le arate tatei.’

Asa ca cei doi au facut cale-ntoarsa, lasandu-si fratii acolo – unul construind, iar celalalt judecand.

Cei doi frati ramasi stateau langa foc, incurajandu-se si vorbind despre casa lor. Apoi intro dimineata mezinul s-a trezit singur. A pornit in cautarea fratelui sau si l-a gasit aproape de rau, cladind piatra peste piatra.

‘Nu are rost’, i-a spus acesta. ‘Tata nu va veni dupa mine. Trebuie sa merg eu la el. L-am ofensat. L-am insultat. L-am dezamagit. Am o singura optiune: Voi contrui o cale inapoi prin rau si ma voi inoarce la tata. Voi cladi piatra pe piatra pana voi aduna suficiente pietre sa calatoresc in amonte pana la castel. Cand va vedea cat am muncit si cat de sarguincios am fost, nu va avea de ales, imi va deschide usa si ma va primi in casa.’

Cel mai mic dintre frati a ramas fara cuvinte. S-a intors sa stea singur langa foc. Intr-o dimineata a auzit un glas cunoscut venind din spatele lui.

‘Tata m-a trimis sa te aduc acasa.’

Mezinul a ridicat ochii si a vazut chipul celui mai mare dintre fratii sai. ‘Ai venit dupa noi!’, a strigat el. Cei doi s-au imbratisat si au ramas asa multa vreme.

‘Si ceilalti? Unde sunt?’, a intrebat fratele cel mare in cele din urma.

‘Unul si-a facut casa aici. Al doilea il urmareste. Al treilea construieste un drum in susul raului.’

Si astfel Intaiul-nascut a pornit sa-si caute fratii. Mai intai s-a dus la coliba de paie din vale.

‘Pleaca, straine!’ a strigat fratele pe ferestra. ‘Nu esti binevenit aici!’

‘Am venit sa te duc acasa.’

‘Nu e adevarat. Ai venit sa imi iei conacul.’

‘Acesta nu e conac,’ a replicat Intaiul-nascut. ‘E o coliba.’

‘E un conac! Cel mai frumos din vale. L-am construit cu mainile mele. Acum pleaca. Nu iti dau conacul meu.’

‘Nu iti mai amintesti de casa tatalui nostru?’

‘Eu nu am tata.’

‘Te-ai nascut intr-un castel dintr-un tinut indepartat, unde briza e calda si fructele sunt din belsug. Ai nesocotit poruncile tatei si ai ajuns in acest tinut strain. Eu am venit sa te duc acasa.’

Fratele caruia i se vorbea a privit atent prin fereastra la Intaiul-nascut, de parca ar fi recunoscut  un chip pe care si-l amintea dintr-un  vis. Dar aceasta a fost scurt, caci dintr-o data salbaticii din casa s-au ingramadit toti la fereastra.

‘Pleaca, intrusule!’, i-au cerut noului venit. ‘Aceasta nu e casa ta.’

‘Aveti dreptate’, a raspuns fiul intai nascut, ‘dar nu e nici a lui.’Privirile celor doi frati s-au intalnit din nou. Din nou fratele care construise coliba a simtit un imbold in inima, dar salbaticii ii castigasera deja increderea.

‘Nu vrea decat sa-ti ia conacul.’, i-au stigat ei. ‘Spune-i sa plece!’

Si asa a facut.

Si asa, Intaiul-nascut a pornit in cautarea celui de-al doilea frate. Nu a fost nevoie sa mearga prea departe. Pe delusorul din apropierea colibei, destul de aproape ca sa ii vada pe salbatici, statea fiul critic. Cand l-a vazut pe Intaiul-nascut apropiindu-se, a inceput sa strige: ‘Ce bine ca ai venit sa vezi pacatul fratelui nostru! Stii ca a intors spatele castelului? Stii ca nu mai vorbeste despre casa? Stiam ca vei veni. Am tinut evidenta faptelor lui. Pedepseste-l! Iti voi aplauda mania. O merita! Ocupa-te de problema pacatelor fratelui nostru.’

Intaiul-nascut i-a spus cu blandete: ‘Mai intai trebuie sa ne ocupam de problema pacatelor tale.’

‘Pacatele mele?’

‘Da, ai dat dovada de nesupunere fata de tata.’

Fratele Intaiului-nascut a zambit afectat si a facut cu mana a lehamite. ‘Pacatele mele sunt nimic. Acolo e pacatosul’, a spus el, aratand spre coliba. ‘Stai sa-ti povestesc despre salbaticii care locuiesc acolo…’

‘As prefera sa-mi povestesti despre tine.’

‘Nu-ti fa griji pentru mine. Hai sa-ti arat cine are nevoie de ajutor’, a spus el alergand spre coliba. ‘Vino, ne vom uita pe furis pe fereastra. Nu ma vede niciodata. Hai sa mergem impreuna.’ Ajunsese deja la coliba cand a observat ca Intaiul-nascut nu il urmase.

Apoi, fiul cel mai mare a pornit spre rau. Acolo l-a gasit pe cel din urma dintre frati cladind pietre in apa ce ajungea pana la genunchi.

‘M-a trimes tata sa te aduc acasa.’

Fratele lui nici nu si-a ridicat privirea. ‘Nu pot vorbi acum. Trebuie sa muncesc.’

‘Tata stie ca ai cazut. Dar te va ierta…”

‘Poate’, l-a intrerupt fratele lui in timp ce se lupta sa-si pastreze echilibrul impotriva curentului, ‘dar mai intai trebuie sa ajung la castel. Trebuie sa construiesc o cale pe rau in sus. Mai intai ii voi arata ca merit. Apoi ii voi cere indurare.’

‘El ti-a dat deja indurarea lui. Eu te voi purta pe rau in sus.Nu vei reusi niciodata sa construiesti o cale.Tata m-a trimis sa te port spre casa. Eu sunt mai tare.’

Pentru prima oara fratele care cladea pietre si-a ridicat ochii. ‘Cum indraznesti sa vorbesti cu atata ireverenta! Tata nu ma va ierta pur si simplu. Am pacatuit. Pacatul meu e mare!  El ne-a spus sa nu ne apropiem de rau, iar noi nu l-am ascultat. Sunt un mare pacatos. Am nevoie de multa munca.’

‘Nu, frate, nu de multa munca ai nevoie, ci de mult har. Distanta dintre tine si casa tatului nostru este prea mare. Nu ai suficienta putere si nici destule pietre sa construiesti drumul.  De aceea  tata m-a trimis pe mine. Vrea ca eu sa va port spre casa.’

‘Vrei sa spui  ca nu sunt in stare? Vrei sa spui ca nu sunt suficient de puternic? Priveste lucrarea mea.Priveste pietrele mele. Deja pot urca cinci pietre!’

‘Dar mai ai de urcat inca cinci milioane!’

Fratele mai tanar il privi pe Intaiul-nascut  cu manie. ‘Stiu cine esti. Esti vocea celui rau. Vrei sa ma ademensti de la lucrarea mea sfanta. Inapoia mea, sarpe!’ Si zicand aceasta, arunca spre Intaiul-nascut piatra pe care se pregatea sa o aseze in rau.

‘Ereticule!’ striga constructorul. ‘Paraseste acest tinut. Nu ma poti opri! Voi construi acest drum si voi sta inaintea tatalui meu, iar el va trebui sa ma ierte. Ii voi castiga bunavointa. Ii voi merita indurarea.’

Inataiul-nascut dadu din cap. ‘Bunavointa castigata nu mai e bunavointa. Indurarea meritata nu e indurare. Te implor, lasa-ma sa te port pe rau in sus. ‘

Raspunsul fu inca o piatra aruncata. Asa ca Intaiul-nascut se intoarse si pleca.

Mezinul il astepta langa foc.

‘Ceilalti n-au venit?’

‘Nu. Unul a ales sa se desfete, al doilea sa judece, iar al treilea sa munceasca. Nici unul dintre ei nu l-a ales pe tata.’

‘Si vor ramane aici?’

Fratele cel mare aproba incet din cap. ‘Deocamdata.’

‘Iar noi ne vom intoarce la tata?’ intreba mezinul.

‘Da.’

‘Ma va ierta oare?’

‘M-ar fi trimis daca nu ar fi asa?’

Astfel mezinul se urca in spatele Intaiului nascut si incepu calatoria spre casa.

Toti cei patru frati au auzit aceeasi invitatie. Fiecare a avut ocazia sa fie purtat spre casa de fratele mai mare. Primul a spus nu, alegand o coliba de paie in locul casei tatalui sau. Al doilea a spus nu, preferand sa analizeze greselile fratelui sau decat sa le recunosca pe ale sale. SI al treilea a spus nu, considerand ca e mai intelept sa faca o impresie buna decat o marturisire sincera. Al patrulea a spus da, alegand recunostinta in detrimentul vinovatiei.

‘Ma voi desfata’, hotaraste un fiu.

‘Ma voi compara’, alege altul.

‘Ma voi mantui’ , determina al treilea.

‘Ma voi incredeinta tie’, decide al patrulea.

Imi dai voie sa-ti pun o intrebare vitala? Ai citit despre cei patru frati – care dintre situatii descrie relatia ta su Dumnezeu? Ai recunoscut ca nu poti face singur calatoria spre casa, ca cel de-al patrulea fiu? Ai acceptat mana intinsa a Tatalui tau? Te-ai prins in mana harului Sau?

Sau esti ca unul dintre ceilalti trei fii?”

-Max Lucado, Uimiti de atata har

Dumnezeu te vrea acasa

Posted on Updated on

Se povesteste ca exista undeva in munti o imparatie vestita. Vestita nu pentru bogatia ei, cu toate ca minele de aur din apropiere ofereau cel mai curat aur, nici pentru frumusetea ei, cu toate ca oferea ochiului peisaje fantastice: cascade care isi pravaleau apa cu zgomot fantastic, animale bucurandu-se de libertate si natura,  flori care isi etaleaza frumusetea una in fata alteia,nu; ci pentru bunatatea si simplitatea oamenilor. Suna putin cam ciudat,nu?Oameni buni si simpli… Si peste aceasta imparatie domnea un imparat deosebit, care se mandrea cu cei doi fii ai sai; erau tineri inteligenti, altruisti si tineau la regat.Ce isi putea dori mai mult? Era foarte multumit tatal de fii lui, si fii de tatal lor; se intelegeau cu adevarat ca tata si fii. Intr-o zi imparatul isi chema fii si le spuse:

-Dragi baieti, ati ajuns la varsta la care trebuie sa plecati pentru un timp in lume ca sa vedeti ce se afla dincolo de imparatia noastra linistita.

Baietii nu raspunsera, insa uimirea se asternu pe fetele lor.Tatal continua:

-Sa stiti ca lumea de afara nu e asa cum credeti, nu seamana deloc cu tara noastra, asa ca o sa aveti nevoie de ceea ce v-am invatat.O sa aveti nevoie de bunatate, de iubire, de atentie, de compasiune, de cinste. Promiteti-mi ca  nu o sa uitati niciodata de aceste virtuti!

Tinerii promisera si, dupa ce isi luara ramas-bun, pornira la drum, dar fiecare pe un alt drum; trebuia ca sa isi invete fiecare lectia lui. In calatoria lor au ajuns sa isi dea seama de cata dreptate avea tatal lor; oamenii erau rai, se urau, se minteau, erau egoisti si lipsiti de scrupule. A trecut ceva timp in care tatal nu a mai aflat nimic de la fii lui, si asta nu pentru ca el nu a mai incercat sa ia legatura cu ei, ci pentru ca ei nu isi mai faceau timp sa ii raspunda la scrisori. Devenisera ocupati; unul se inscrisese la cea mai vestita facultate, iar celalalt se angajase; ajunsese deja director.Dar, cum viata in lume nu era asa roza si cum majoritatea influenteaza minoritatea, fiul cel mare, absolvent aproape al universitatii, a inceput sa uite de darurile pe care i le lasase tatal sau; a uitat sa mai iubeasca, sa daruiasca, sa isi cultive bunatatea sau sa isi manifeste blandetea. Fiul cel mic, de cand ajunsese director, a uitat ce inseamna corectitudinea si iubirea. Nu se mai gandea decat la el, neinteresandu-l de cei care ii erau angajati.Unde era acum fiul altruist al tatalui?Cam asa isi duceam ei viata, fara sa le pese de altii si, mai ales, fara sa se intereseze de cei de acasa, de familie, de prieteni, de tatal lor.De fapt, nici macar nu se mai gandeau la casa lor de odinioara.  Ce se intamplase cu ei? Se obisnuisera cu viata de acolo; sa minti nu li se mai parea asa de grav, sa te gandesti la tine si la buzunarele tale li se parea de acum un lucru normal, sa urasti, sa inseli, sa minti…era banal!Vazand ca fii nu mai dau niciun semn de viata tatal isi trimise slujitori destoinici sa ii aduca vesti despre fii lui.Cu greu accepta imparatul stirile, dar realiza ca erau adevarate.Si de aceea se hotari sa le atraga atentia fiilor lui. In fiecare dimineata le trimitea un motiv de multumire; fie ca era o vorba buna,  un gand frumos, sau  un zambet;vroia sa le arate ca nu ii uitase. Facuse rost de o emisiune la postul local de televiziune si in fiecare seara incerca sa le aminteasca de unde au plecat…dar ei nu observau, sau mai bine zis nu vroiau sa observe.Era ceva normal! Era normal ca sa mai existe si vorbe bune si zambete si emisiuni mai rasarite…si ei nu s-au intors. Si zi de zi imparatul i-a asteptat…si inca ii asteapta…

Tatal tau ceresc inca te asteapta…si in fiecare  zi iti trimite o raza de soare, un zambet, o floare…iti trimite o vorba buna din scrisoarea lui plina de iubire, Sfanta Scriptura…in fiecare zi incearca sa iti atraga atentia. Dar tu nu observi.Nici eu nu observ. Tu? Esti prea ocupat.Eu?Eu nu am timp sa mai si raspund scrisorilor. Nu am timp sa dau o fuga pana la amanet sa imi iau inapoi darurile oferite de El…merge si fara bunatate, fara iubire, fara recunostinta…Dar Tatal ma asteapta…dar Tatal te asteapta…INCA te asteapta…Nu ai de gand sa te intorci acasa?…

Cand “ziua” ta nu mai e a ta…

Posted on Updated on

Cu aceasta ocazie vreau sa iti lansez o provocare; provocarea de a-ti folosi imaginatia.

Imagineaza-ti ca astazi e ziua ta de nastere. Implinesti si tu frumoasa varsta de 18, 30 sau poate 50 de ani. Te-ai hotarat sa dai si tu o petrecere ca orice om.Ai facut tort, ai cumparat sucuri si prajituri, ai pus si ceva decoratii si ai avut grija sa chemi si cativa colegi de la munca sau de la scoala, dar si cativa din prietenii tai cei mai apropiati. Mai este foarte putin pana la ora 17.00, ora stabilita pentru inceperea aniversarii, cand iti dai seama ca nu ai cumparat aperitive si nici apa minerala. Nu poti sa te prezinti in fata invitatilor fara aperitive si apa minerala,nu? Ce petrecere ar mai fi asta? Asa ca te imbraci repede, iei bani si, dupa ce ii anunti pe cei din casa sa ii primeasca ei pe oaspeti, pornesti grabit spre magazin. Cum magazinul nu este foarte aproape si cum bagajele sunt grele iti ia ceva timp pana te intorci. Ajungi intr-un sfarsit acasa. Din spatele usii auzi muzica, voie buna, si simti chiar si fum de tigara si miros de alcool venit pe sub usa. Bati cu oarecare retinere la usa, dar nimeni nu-ti raspunde.Bati din nou.Nimic; cei din casa sunt prea preocupati cu petrecerea lor…au uitat ca ei sunt, de fapt, la petrecerea ta.Bati din nou si din nou…din nou si din nou…Nimeni nu iti raspunde.

In fiecare an Isus bate la usa noastra…a venit la aniversarea Sa.Dar noi suntem prea preocupati sa ne simtim bine, sa vedem ce ne-a adus Mosul, sa ne ocupam de treburile noastre…Uitam ca Ziua de Craciun este “ziua” Lui si “aniversarea” Lui…Si El bate…din nou si din nou…Chiar nu ai de gand sa Ii deschizi?Totusi…e “ziua” LUI…

Parabola celor trei trandafiri

Posted on Updated on

Se povestete ca intr-o gradina erau trei trandafiri. Unul era dintr-un soi mai rar; avea culoarea galbena cu nuante de albastru. De parfum, nici nu mai incape vorba; era recunoscut in toata gradina. Era floarea preferata a gradinarului si, in acelasi timp, floarea care primea cele mai multe laude si careia i se faceau cele mai multe poze.

Al doilea trandafir era si el special, dar nu avea atea lucruri minunate de oferit.Particularitatea lui era aceea ca statea inflorit cel mai mult timp. Nu se evidentia prin culoare, cu toate ca era de un galben stralucitor, si nici prin parfum.

Despre al treilea trandafir insa nu se spune nimic care sa atraga atentia; era mic, cu frunzele palite si lipsit de orice urma de floare. Nu avea nimic de oferit vizitatorului care se oprea in dreptul lui si nici gradinarului care, in ultimul timp, cam uitase sa ii mai dea chiar si o cat de mica atentie; ii mai arunca din cand in cand cate o privire fugara si ii mai varsa cate un strop de apa, asa, ca sa nu se duca de tot.

S-a intamplat insa ca un nou gradinar sa ia in grija gradina imparatului. Acesta nu era atat de plin de experienta, dar era plin de pasiune si de iubire pentru flori. Asa cum se cere la orice nou loc de munca intai si intai s-a plimbat prin gradina si si-a notat in minte schimbarile pe care ar trebui sa le faca. In trecerea lui pe alei a observant si cei trei trandafiri; i-a sesizat parfumul si culoarea deosebita a celui dintai, mesajul cu “Mult timp inflorit” al celui de-al doilea, dar si starea jalnica a celui de-al treilea. S-a indreptat usor spre el, neluand in seama chemarile frumusetii celorlalti, l-a privit de aproape si a inceput sa il ingrijeasca. I-a mai rupt din frunze, i-a indepartat tepii care nu isi aveau rostul, l-a udat si i-a pus ceva ingrasamant. Aceasta a devenit activitatea numarul unu in agenda noului gradinar; in fiecare zi mergea la trandafirul acela deplorabil si il ingrijea, uneori vorbindu-i, iar uneori plangand. Isi sfasia mainile in tepi, se incurca printre tulpinile lui, dar asta nu avea nicio importanta; aceast trandafir avea nevoie de ajutor, nu cei de langa. Povestirea se incheie prezentand trei trandafiri deosebiti; celor doi li se alaturase si cel de-al treilea, imprastiind frumusetea in jurul sau si impartind parfumul sau cu oricine era dispus sa il primeasca.

Cu mai bine de 2000 de ani in urma Gradinarul acestui Pamant a decis sa vina personal in gradina Sa pentru a scoate florile fara nicio speranta din negura sfarsitului. Nu i-a fost deloc usor; a ales nu numai sa aiba grija de cei in nevoie, ci chiar sa isi dea viata  pentru cei care aveau nevoie de salvare. Si-a indreptat atentia in special spre cei care nu aratau chiar bine, fie la interior, fie la exterior. Le-a acordat toata atentia, iar aceasta a dat roade. Au existat trandafiri care au inflorit care mai de care mai frumos. Si exista unii care inca mai infloresc.Si unii care vor inflori. Si totul datorita iubirii manifestate de Gradinarul intregului Univers. Acest Gradinar vrea sa fie Cel care sa se ocupe de tepii tai, de frunzele fara rost, de ramurile rele. Ce zici, Ii dai voie?Simti ca ai nevoie de ajutor, ca vrei sa infloresti dar nu poti? Sau tu te regasesti in locul unuia din ceilalti trandafiri, avand frumusete, parfum, culoare?Chiar si asa, te rog nu uita: “Adevarata frumusete si implinire nu vine decat de la Cel care le-a creat”. Acest Gradinar vrea sa te faca si pe tine sa infloresti din pacat spre o vesnicie de lumina. Ce zici…Il lasi…?

Natura spune multe(3)

Posted on Updated on

(continuare)

1)    Nu asteapta niciodata recunostinta. Sau, generalizat, sa nu ai niciodata asteptari de la altii pentru ca vei fi dezamagit.

2)    Ia-ti intotdeauna o marja de eroare. Pana la trenul de intoarcere aveam cam putin timp.In ciuda faptului ca ne calculasem timpul si ca am mers foarte repede, ne-a prins si noaptea si n-am ajuns nici la trenul de intoarcere.

3)    Pregateste-te si pentru situatii neprevazute. Nici prin cap nu ne trecea ca o sa ne prinda noaptea si totusi aceasta a venit mai devreme decat ne-am asteptat. Daca nu ar fi fost cativa baieti mai prevazatori care si-au luat si lantern ne-ar fi fost aproape imposibil sa ne mai intoarcem teferi.

4)    Nu te lasa inselat de aparente. La un moment dat, intuneric fiind, am avut cu totii impresia ca am ajuns la o bifurcatie. Am luat-o spre ceea ce ne parea a fi un drum, insa ne-am inselat. Nici vorba de drum.O aparenta inselatoare.

5)    Increde-te in Dumnezeu. Nu stiu altii ce au simtit, dar eu chiar am simtit prezenta lui Dumnezeu cu noi. Nu ni s-a intamplat nimic rau nici la urcare, nici la coborare, pe intuneric. Erau destule pericole de care el ne-a ferit: animale salbatice, prapastii, cazaturi,etc. Ca sa nu mai vorbim de felul minunat in care a lucrat pe drumul de intoarcere Busteni-Bucuresti; numai El putea sa ne trimita si oameni binevoitori si legatura la tren. E un Dumnezeu minunat, nu? Numai increzandu-te in El in viata de zi cu zi, vei putea sa spui ca traiesti cu adevarat.