diverse

M-am mutat!

Posted on

M-am mutat la casa mea: http://bogdanmatei.ro/blog/! Va astept acolo!

Ultima postare!

Posted on Updated on

12

Mă uit în urmă la timpul petrecut pe blog și realizez că am investit atât de mult în el că am pierdut socoteala. Mă ajută însă WordPress-ul, spunându-mi că am scris 322 de posturi, în cei peste 3 ani de activitate…

Dar parcă nu îmi vine să cred că a venit și clipa în care să spun adio acestei adrese (cascadorys.wordpress.com) și să mă mut și eu la casa mea! Căci nu, această ultimă postare nu înseamnă că mă voi opri din scris, ci doar că schimb locul unde o fac.

Așadar, începând de acum, vă aștept la adresa bogdanmatei.roiar postările vor putea fi urmărite direct pe pagina bloguluiDe lucru încă mai e pe acolo, dar totuși începe să arate bine, nu?

Bonus: În curând urmează să aibă loc lansarea cărții “Europa în 80 de Zile“, dar până atunci îți poți rezerva exemplarele dorite cu o reducere de 15%! Dacă ai nevoie de mai multe detalii despre carte și despre ofertă, le găsești aici!

despre carte_cover_detalii

Ce ar mai fi de spus? Un mare “Mulțumesc!” celor cu care am interacționat prin intermediul acestui blog, dar și celor care s-au rezumat doar la a citi, din când în când, chestiile care li s-au părut mai interesante.

O observație pentru cei care urmăreau pe email postările: o să fie nevoie să vă reînregistrați la noua adresă ca să fiți siguri că sunteți la curent!

O observație pentru toată lumea: poți să mă găsești și pe Facebook!

 

 

Ajută-mă să aleg o copertă!

Posted on

De ceva timp lucrez de zor la o carte (a se citi cărticică) despre aventurile prin care am trecut vara trecută. Sper ca în viitorul apropiat să fie gata de lansare, dar până atunci mai sunt unele aspecte (destule) de rezolvat.

Unul dintre ele este design-ul coperții și al interiorului, dar coperta e crucială. Am lucrat la câteva modele și am restrâns lista la următoarele trei (click pe imagine pentru full-size):

Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acum îmi rămâne să lucrez la detalii și să aleg cu care dintre ele să merg mai departe. Și, pentru că mai multe capete înseamnă mai multe idei, am nevoie de ajutorul tău în acest proces de selecție. Mai jos am creat un sondaj unde te rog să votezi design-ul preferat dintre cele de mai sus.

În plus, dacă ai vreun sfat sau vreo părere, te rog să îmi lași un comentariu. Sau dacă ai vreo idee cu privire la ce gen de copertă s-ar potrivi acestei cărți spune-mi și eu o să încerc să o transpun în realitate.

Mulțumesc mult!

P.S: Subtitlul cred că o să rămână cel de la a treia variantă, că celelalte sunt prea lungi. A, și font-ul de la nume la fel, dar nu le-am mai schimbat deocamdată din lipsă de timp.

O ultimă rugăminte: orice share e de folos!

De ce Iohannis nu-i bun de președinte

Posted on

JKVP

Atât de mult s-a vorbit pe tema confruntării dintre cei doi candidați la președinție din acest tur doi, că abia aștept (și cred că așteptăm cu toții) să se termine. Parcă nici nu mai contează cine o să câștige, numai să ajungem odată la un deznodământ, chiar dacă nu o să fie cel dorit. Iar apoi, om vedea noi cum o scoatem la capăt cale de cinci ani!

Dar, în ciuda atâtor vorbe – postări pe Facebook, articole pe site-uri/bloguri și discuții la TV – am zis să îmi dau și eu cu părerea, că doar n-o fi foc. În plus, trăiesc într-o țară liberă – cică – și aș avea voie să îmi exprim opinia cu privire la orice (dar oare până când?).

Așadar, de ce nu e Iohannis bun de președinte?

Pentru că nu e rămân, oameni buni! Și, în plus, nici nu a reușit să adopte mentalitatea asta stricată a românilor. Uitați-vă puțin la cei doi candidați, cât se pliază Ponta pe stilul de viață al poporului și cât Iohannis? Primul minte, fură și aburește, pe când al doilea e liniștit, gândește înainte să deschidă gură, lasă faptele să vorbească pentru el și nici nu aruncă cu promisiuni nemaiauzite! Păi cum să fie Iohannis bun, dacă după atâția ani de stat în țara asta și de activat în politică, nu a învățat și el să se descurce? Adică, totuși, oricât de prost ai fi, tot înțelegi (la un moment dat) că oamenii nu vor fapte, ci vorbe! Oamenii vor să fie vrăjiți (așa cum fetele vor să fie luate cu dulcegării!), nu vor o realitate spre care să țintească și care să îi implice!

Din nou, să ne uităm la discursul celor doi: Victoraș se laudă cu câte măriri a adus el salariilor și pensiilor (dar banii de unde i-a luat, asta de ce nu zice?!?) promițând că va fi și mai bine cu el președinte, iar Iohannis nu spune decât că vrea să facă din România o țară prosperă. Auzi, o țară prosperă! Păi ce, dom’le neamț, chiar așa de proști ne crezi? A avea prosperitate înseamnă să muncești, iar nouă, românilor, munca nu prea ne place! Dacă ne dai da, primim, dar dacă ceri să facem ceva, stricăm prietenia, să știi!

Ăștia suntem, din păcate. Și constituim un popor încăpățânat, care se bate cu pumnii în piept că o duce rău, dar care, când e de luat atitudine, nu-l găsești nici în gaură de șarpe! Ne vindem conștiința și principiile pe o “sacoșă electorală”, iar pentru o sumă nesemnificativă de bani câte nu suntem în stare să facem? Nici noi nu ne imaginăm până unde am putea merge…

Dar nu faptul că ne vindem ieftin e problema cea mai mare, ci atitudinea pe care o avem după ce ne-am vândut! Pentru că, după ce apele se liniștesc și realizăm în ce belea ne-am băgat singuri, nu ne recunoaștem vina, ci începem să aruncăm cu acuzații în stânga și-n dreapta. Și ne plângem de mama focului, că vai!, ce rău o ducem noi! Dar acum nu știu cât timp, când puteai să schimbi ceva, de ce nu ți-a păsat? Ba ți-a păsat, că de asta ai luat uleiul, mălaiul și găleata!

Îmi pare rău să o spun, dar Iohannis nu e bun să ne fie președinte. Noi, românii, vrem în fruntea țării un om ca noi, nu o persoană corectă(atât cât putem folosi acest termen în dreptul politicienilor) care să vrea să facă treabă! Nouă ne trebuie un șmecheraș ca Ponta, nu cineva care să ne acuze – prin felul lui de a fi – că nu ne implicăm suficient de tare. Asta nu a înțeles Iohannis – lucru care s-ar putea să-l coste Cotroceniul – că poporul nu vrea să lupte pentru un trai mai bun, ci vrea să îl primească de-a gata! E o chestie de responsabilitate până la urmă, pe care românul de rând nu vrea să și-o asume, căci pe cine ar mai da el atunci vina?

O ultimă speranță

Cu toate acestea, încă sper ca Iohannis să câștige, chiar dacă nu e genul care să prindă la mulțime (uitați-vă la dezbaterile de la TV, spre cine se înclină balanța carismei?)! Și, deși nu sunt 100% împăcat, aleg să îi ofer acestuia un CEC în alb, pentru cei cinci ani care ne stau în față. C-o să fie bine, c-o să fie rău, o să vedem, fiți fără griji! Oricum, din păcate, mai bine de atât momentan nu se poate…

P.S: Haideți duminică la vot, pentru noi, pentru țara noastră și pentru președintele care ne merită! Haideți să arătăm lumii că nu suntem așa păcălici cum ne crede ea și că avem tăria să ne luăm destinul în propriile mâini! Și, dacă am face asta, am câștiga chiar și dacă am pierde, căci a face pași pe drumul responsabilității tot e lucru mare!

Sursă foto: pcnews.ro.

 

 

 

Aș vota (și eu) cu Ponta!

Posted on Updated on

exclamation-mark-vector-1058008

“Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, este complice.”  George Orwell

Și nu numai că aș vota, dar m-aș da de ceasul morții să conving pe cât mai mulți să o facă! M-aș strădui din toate puterile să îmi scot familia, prietenii și cunoscuții la vot ca să îl aleagă pe domnul Ponta în fruntea țării. Și, dacă s-ar putea, după ce am vota cu toții am reveni să-l mai votăm o dată!

Când mă gândesc la cum s-a votat în primul tur, mă ia cu rău! Eu am ales să merg cu Macovei (șanse oricum nu avea, dar orice schimbare bună trebuie susținută!), dar abia acum îmi înțeleg clipa de nebunie. De fapt, am înțeles-o imediat după ce a apărut harta cu câștigătorii primului tur pe județe: cum de am putut face o asemenea greșeală? Ce o fi fost în capul meu de m-am îndreptat spre o echipă pierzătoare, declarându-mă astfel dușmanul “furiei roșii”? Pentru că asta reprezintă Ponta, urâțenia unui partid declarat democratic, dar comunist până în măduva oaselor! Iar el nu e altceva decât un tiran care taie cu nesimțire și tupeu pe toți cei care îi stau în cale sau nu zic ca el.

Și o face cu atâta stil, încât unii din marii lideri totalitariști ai istoriei ar fi avut de luat notițe serioase! Câți dintre ei s-ar descurca atât de bine să comande într-o țară democratică? Adică de!, una e să conduci cu mână de fier când oamenii știu ce-i cu tine, dar povestea e cu totul alta când pe față proclami libertatea, iar pe la spate tai și spânzuri!

Dar să revin la ce aveam de spus și anume la de ce aș vota și eu cu Ponta:

  • Pentru că doar alegându-l pe el aș fi sigur că am dreptul la vot! În străinătate, sigur nu aș sta la coadă, dacă aș vrea să-l votez. De fapt, cred că dacă i-aș da un SMS să mă pună și pe mine ca susținător, s-ar descurca să numere și votul meu neexprimat. În plus, umblă zvonul că în unele cazuri nici nu trebuie să-i spui, că el tot te ia în calcul! Ba mai mult, și după moarte, Ponta îți oferă privilegiul de a-l vota (mai ales dacă ești de prin Teleorman!), fără să depui cine știe ce eforturi sau să fie nevoie să te deplasezi la urne. Ia spuneți, ce poate fi mai liniștitor ca asta?
  • (Doar) Ponta mi-a scăzut taxele și mi-a crescut pensia! Așa spune el, iar eu aleg să îl cred, de ce nu aș face-o? Că doar nu umplea el orașele și toți stâlpii cu minciuni, că se laudă că e om de caracter…Păi ce, 1 leu în plus pe lună e nimic? Sau modificarea cotei TVA în funcție de produse, aia nu se pune? Vedeți, Ponta nu minte! Degeaba! Nu minte degeaba, adică. Zice că el mi-a crescut și o să îmi mai crească pensia: dar sunt curios, care pensie? Că locuri de muncă nu sunt… Vedeți, cum să nu votez Ponta, dacă el îmi dă pensie direct fără job? Asta da viață, măi oamenilor!
  • Pentru că nu se ține de cuvânt și pentru că vorbește ca papagalul! E, auzi, cum să fie de rău că vorbește mult și prost? Asta e de bine, știe oricine! Nu așa e peste tot, important e să spui ceva și să o spui tare, decât să taci și să faci bine? Ponta oferă iluzia de putere, alegându-l pe el știi că pui pe cineva care dă din gură cu talent în fruntea țării! Iar gurilor rele care spun că faptele contează nu vorbele, le spun că ei trăiesc pe altă lume, una pe dos. Aici la noi, în România, doar cu vorbe se trăiește, ei nu au aflat asta? Autostrăzile sunt pe hârtie, locurile de muncă și progresul doar la TV (pe Antena 3 mai ales!), iar legile se schimbă încă înainte de a fi adoptate, așa e în țara asta. Iar cu Ponta președinte, am ajunge – și la capitolul acesta – la desăvârșire!
  • Pentru chinezescul covor roșu! N-ați auzit de el? Cum așa? Adică nu știți că Ponta trage spre China și mai mult după ce a pășit mândru pe covorul roșu made in China? Eu de asta aș vota cu el, că omul știe să se descurce: a văzut că vestul îi cam dă în cap cum că omoară democrația, așa că imediat s-a reorientat spre prietenii noștri din est: China, Rusia și cine știe ce-o mai urma. Și cum și așa sunt puțin nostalgic după nenea Ceaușescu, de ce să nu-l votez pe cel care-i calcă cel mai bine pe urme?
  • Pentru că fură pe față, nu se ascunde după deget! Unii zic că-i prost că face asta și că își pierde electoratul, dar mie mi se pare magistral cum gândește atunci când fură. Ponta nu se ascunde, nu încearcă să ofere o logică sau o motivație, el ia ce-i al lui (sau ce nu e, după caz) și cu asta basta. E adevărat, mai cade uneori și încearcă să se justifice aducându-și scuze din astea de își aduc toți, dar cine zice că el e perfect? Oricum, să anihilezi toată România din afara țării punându-i să stea cu orele la cozi ca să voteze, să umpli județele fără turism cu vizitatori într-o singură noapte și să reușești să aduci și morții la vot îți trebuie skill, nu glumă! Și asta zice și viitorul nostru președinte (Doamne’ ajută…să nu!): mă voi chiar credeți că sunt prost să mă gândesc la atâtea? Eu fur voturile și gata, că am nevoie de ele! Dar nu dați cu parul, că sunt de-al vostru, toți furăm…Eh, toate ca toate, dar când a zis-o că e de-al nostru și că ne unește, mi-a mers la inimă, ce să mai!

 

Aș vota și eu cu Ponta, dacă ar avea puțin caracter. Dacă mi-ar dovedi, măcar o singură dată, că nu e un politician ordinar care și-a spus minciunile de atâtea ori încât a ajuns să le creadă chiar și el. Dacă ar știi să facă campanie corectă, fără dezinformări și fără să profite de naivitatea oamenilor. L-aș vota cu drag, dacă l-aș vedea interesat – măcar puțin! – de votul meu, al tânărului român căruia îi pasă de țara lui. Dar nu, Ponta e prea ocupat cu dădăcitul proștilor – pentru că scuzați-mă, dar acesta e electoratul care îl reprezintă – încât să îi mai pese și de noi, de ceilalți, de poporul de mâine. El se mulțumește să fie președinte al unei țări, nu al unor oameni cu capul pe umeri. El – dacă va fi ales – va fi reprezentativ doar pentru o parte de Românie: cea care minte, fură și nu face. Poate de aici și împărțirea pe județe de la primul tur, căci oamenii în vest sunt mai obișnuiți cu munca, decât cu altele.

L-aș vota și eu pe Ponta, dacă el ar fi oricine altcineva, numai Ponta nu! Dar, pentru că nu e, votez cu cel care a rămas, căci nu am de ales. Și, uite așa, domnul de la PSD îmi face decizia pentru turul doi atât de ușoară…

 

P.S: De fapt, nu votez cu unul pentru că nu-l vreau pe celălalt, ci îl aleg pe Iohannis cu toată inima. De ce pe el? Pentru că, dacă oamenii din Sibiu au fost atât de nebuni încât să-i acorde patru mandate consecutive de primar, eu de ce aș face altfel? Cu el la cârmă, Sibiul și-a depășit cu mult condiția și vreau același lucru și pentru România! Cu Ponta la cârmă, a fost și mai vai de noi decât era…

 

Vis împlinit, lecții învățate

Posted on

Cu aproximativ trei luni în urmă scriam despre sentimentele ce mă încercau înaintea startului excursiei plagiatic intitulată Europa în 80 de Zile, iar acum a venit rândul să povestesc despre sentimentele de după. Privind în urmă, realizez că a fost mai ușor să dau glas temerilor și speranțelor, decât îmi e acum să rezum trăirile și lecțiile, mai ales că totul a fost, parcă, doar un vis.

Pedalam de zor într-una din zile ascultând o carte audio, când atenția mi-a fost atrasă de o idee care suna cam așa: important nu e doar să ai un vis și să pleci pe drumul îndeplinirii lui, ci trebuie să îți dezvolți capacitatea de a te transpune la finalul călătoriei, fiind în stare să anticipezi cum te vei simți și ce transformări va aduce acesta cu sine. Imediat după, creierul meu a început să proceseze propria-mi situație, iar concluzia a fost că nu, eu nu m-am transpus deloc la finalul excursiei, deși anumite așteptări am avut.

Dar adevărul e că îmi place surpriza, de multe ori alegând să nu planific prea mult, tocmai pentru a lăsa loc necunoscutului să intervină. Și, deși în cazul aventurii prin Europa pe două roți mi-am făcut temele cât de bine cu putință, nu am dus lipsă de schimbări de macaz și de lecții. Dar niciodată nu aș fi crezut că aspecte de care mă temeam înainte de plecare, nu or să aibă aproape niciun impact, iar altele, care nici prin cap nu-mi treceau, vor cântări atât de mult în economia călătoriei.

Lecții de pe drum

“O viață neanalizată este o viață ce nu merită trăită”, spunea un filozof grec, iar principiul se aplică și la excursii și aventuri. De fapt, se aplică la orice facem, iar neanalizând trecutul ne privăm de lecții importante și de o față a monedei care merită să fie întoarsă. Așadar, pentru că, personal, consider că partea din spate a unei acțiuni (motivație, gânduri produse, sentimente etc) este cel puțin la fel de importantă ca acțiunea în sine, iată mai jos câteva din aspectele care mi-au atras atenția în aceste 80 de zile de “pribegie”:

  •  În viață nu trăiești raționând, ci simțind! Adică da, poți trăi doar cu rațiunea, dar ce viață ar fi aceea? Să nu te lași emoționat de un apus de soare, să nu te bucuri de atingerea caldă a unei ploi de vară sau să nu te umpli cu energie dintr-o întâlnire cu niște oameni frumoși…cum? Și, totuși, unii înțeleg greșit viața: pentru tot cer argumentare, logică, rațiune. Dar de unde să le luăm? De ce să le luăm? Și da, poate că doare mai tare cu inima, dar doar prin ea se vede lumea așa cum ar trebui să fie văzută…
  • Nu e totul despre tine! Nu ne place deloc egoismul…altora. Pe al nostru? Îl adorăm, pur și simplu! Că nu îi zicem niciodată pe nume și că nu l-am recunoaște nici bătuți cu parul, e altă poveste. Dar că el există în fiecare, e o certitudine. Iar până la un punct e în regulă, pentru că e normal (cumva) să avem cămașa mai aproape decât haina, dar cam mereu depășim limitele bunului-simț. Vrem ca totul să danseze după cum cântăm noi, neinteresându-ne că altcineva cântă mai bine, mai frumos sau mai potrivit. Și, uite așa, transformăm dansurile faine ale vieții într-un kitsch ieftin, marcă proprie și înregistrată.
  • Viață nu e niciodată o competiție! Iar atunci când e o competiție, nu e despre ceilalți: e doar despre tine, care te lupți să devii mai bun decât cel care ai fost. Când privești totul ca pe o cursă, iar persoanele pe care le întâlnești ca pe niște adversari, pierzi chiar atunci când câștigi. Efectul e însă reciproc, din fericire!
  • Nu contează încăpățânarea, ci adaptabilitatea! Toți suntem încăpățânați, doar că unii mai mult ca alții; și, deși poate părea șocant, nu dacă și cât suntem contează, ci dacă suntem și adaptabili. Fără flexibilitate în gândire, în acțiune sau planuri ne privăm de multe părți frumoase ale vieții, iar uneori s-ar putea ca înclinarea balanței să nu ne fie favorabilă. Evident, ne-ar plăcea ca întotdeauna să iasă după socoteala de acasă, dar cum s-ar putea întâmpla astfel în lumea asta plină de atâtea variabile? Nu prea merge!
  • Frumosul e la fiecare pas, nu doar la destinație! Idee veche, spusă în multe forme și de mulți, dar niciodată înțeleasă și conștientizată pe deplin. Pe parcursul călătoriei, când eram întrebați de unde venim și unde ne ducem, eu preferam să răspund scurt: “Din România și mergem în România!”. Iar abia ulterior adăugam informații despre traseu și despre noi. De ce așa? Pentru că nu am considerat nicio clipă că trebuie să ajung “undeva”, ci am încercat (pe cât posibil) să mă obișnuiesc cu frumosul și necunoscutul drumului. Și, Doamne, a fost atât de mult! Una peste alta, adevărul e că știam dintotdeauna că nu destinația te face fericit, ci călătoria, dar parcă nicicând nu am înțeles asta atât de bine ca în aventura de față. Sper că nu voi uita curând…
  • Se poate trăi și altfel! Poate că nu e bine mereu pe drumuri (și probabil că și-ar pierde și farmecul călătoritul dacă ar fi prea mult), dar se poate trăi și astfel. În Polonia am întâlnit persoane pentru care cicloturismul e un mod de viață. În Barcelona ne-am întâlnit cu un polonez ce umbla de nebun pe continent, doar de plăcere. În Elveția am stat la povești cu un tip care fusese pe drumuri împreună cu prietena sa, în jurul lumii, timp de 2 ani și 2 luni. Din Germania până în România am avut plăcerea să pedalăm cu un belgian plecat spre Tibilisi, Georgia. Persoane diferite, motivații diferite, drumuri diferite…o singură concluzie: se poate trăi și altfel! Da, se pare că drumul trasat de societate are și scăpări, nefiind toți obligați să vadă/gândească/facă la fel. Dar aceste scăpări sunt numai ale celor curajoși, căci nu-s pentru oricine!
  • Orice este posibil, dacă îți dorești suficient de mult! Încercând să nu folosesc multe cuvinte și citând pe cineva: “dacă vrei să realizezi ceva, vei găsi o soluție, iar dacă nu, vei găsi o scuză!”. Habar nu avem cât adevăr se găsește în ideea de mai sus! De la lucrurile mărunte până la deciziile importante ale vieții, totul se învârte doar în jurul acestor două cuvinte: “scuză” sau “soluție”. Și depinde de fiecare cu care dintre ele petrece mai mult timp, iar această petrecere determină rezultatele ulterioare. Restul? E can-can!

Pentru matematicieni…

Pentru cei interesați, iată câteva date matematice despre călătorie (vorbesc în dreptul meu):

  • Durată: 80 de zile.
  • Traseu(orașe importante): București-Sighet-Cracovia-Praga-Berlin-Amsterdam-Bruxelles-Paris-Bordeaux-Castellon-Marseille-Nice-Grenoble-Geneva-Berna-Viena-Bratislava-Budapesta-Timișoara-Lugoj.
  • Distanță: 8300 km (cu tot cu plimbările prin orașe).
  • Zile odihnă: 5.
  • Distanță medie/zi, cu pauză: 104 km. Fără pauză: 111 km/zi.
  • Cea mai lungă zi: 195 km, Ucraina.
  • Cel mai lung timp de pedalat: aproape 12 ore, tot Ucraina.
  • Cea mai lungă ploaie: 16 ore, Germania.
  • Număr poze: aproximativ 3500.
  • Viteză maximă: 68 km/h.
  • Număr de pene într-o zi: 3.
  • Cea mai lungă cățărare: aproximativ 50 km, Spania.

DSC_0119

Când frica o ia înaintea succesului

Posted on

3403321739_5eaa052674_b

Sunt unele aspecte ale vieții care parcă mă copleșesc, în anumite momente. Și până și cele mai frumoase vise, pe cale de îndeplinire fiind, mă zdrobesc sub măreția lor. Iar în spatele fiecărui gând de reușită apar zeci sau sute de gânduri de îndoială. Și asta nu pentru că știu că nu o să realizez ce mi-am propus, ci doar fiindcă nu știu cum o să fac asta, căci necunoscutul e prea de nepătruns.

La a călători prin Europa pe bicicletă visez de mult timp. Iar visul nu se limitează doar la bătrânul continent sau la bicicletă, ci la ideea în sine de a călători. Dar când poți amesteca o plăcere cu alta, bucuria se multiplică. Și iată-mă, la șase luni de la lansarea proiectului, pe picior de plecare. Nu, nu îmi vine încă să cred, pentru că totul e prea frumos, parcă…

Dar totul e pregătit: bagaje, traseu, biciclete etc. Mai lipsește doar sosirea momentului de start, întâlnirea cu ceilalți 2 prieteni dornici de aventură și drumul ce-l vom lua la pedale. Iar așteptarea nu-i deloc ușoară, căci timpul parcă nu mai curge. Se spune, însă, că lucrurile care merită se lasă așteptate, dar să fie suficientă consolarea?

Și iată-mă în fața uneia din cele mai mari provocări (dacă nu chiar cea mai mare!), întrebându-mă de ce nu trec prin astfel de evenimente mai des. Nu pot să înțeleg de ce îmi limitez visele și, în loc să îmi duc viața la superlativ, mă plafonez în mediocritatea cotidiană.

Poate că traiul ne-ar fi mai vesel, dacă am trăi după cum ne spune inima. Și poate că am fi mai fericiți, dacă am merge fiecare pe propriul drum. De ce nu o facem, nu știu. Frica? Lenea? Presiunea externă? Imaginea de sine proastă? Obișnuința? Pot fi toate, sau niciuna. Ce contează e că e păcat să ne batem joc de cei câțiva ani ce-i avem de trăit pe aici. Pentru că, bătându-ne joc de ei, ne autodistrugem. Nu ne facem rău doar când ne facem rău, ci și atunci (mai ales atunci!) când nu ne facem bine!

Peste 2 zile și 3 nopți voi plecă în cea mai provocatoare și promițătoare călătorie la care am îndrăznit să visez (e posibil să visez cam jos, știu), iar când mă uit în spate și în față înțeleg cât de mic sunt în această lume. Dar uitându-mă la piedicile de până acum, înțeleg că am învățat că, atunci când vrei ceva, găsești soluții. Iar uitându-mă în față, la necunoscutul plin de surprize ce mă așteaptă, înțeleg că lucrurile se realizează pe rând, câte unul odată. Sau, cum zice un proverb: “Orice călătorie de 1000 de pași începe cu primul pas”. Iar dacă eu am lumină pentru acel pas, dar nu îl fac, degeaba cer lumină pentru toți 1000! Ce fac, de fapt? Îmi găsesc scuze, pentru a nu porni la drum…

Și m-am tot întrebat, după acești pași, ce alți pași o să fac? Adică spre ce o să mă îndrept? Din multele astea drumuri pe care viața mi le așterne în cale, eu pe care să le (mai) încerc? Dar am înțeles că nu contează ce o să fie cândva, ci important e ce-i acum. Și, de multe ori, de asta suntem nefericiți: pentru că trăim în viitor, uitând de frumosul prezentului…

Că viața e frumoasă e cert, dar că știm să o trăim încă am dubii. Mai avem timp să învățăm, asta-i vestea bună. Sau, cel puțin în dreptul meu, eu așa sper…

 

P.S:

Plecat fiind, în următoarele 3 luni activitatea pe acest blog va fi minimă. Sper să mai postez, dar nu e loc de promisiuni.

Pentru cei care vreți să fiți la curent cu evoluția aventurii prin Europa și să citiți prin ce trecem (sau ce îmi mai trece mie prin cap), ne găsiți pe Europa în 80 de zile, unde vă așteptăm cu drag. Iar dacă vreți să nu ratați niciun update (text, poză sau video), urmăriți-ne și pe Facebook!

Ne auzim curând!