building success

Fără muncă nu-i răsplată!

Posted on Updated on

Nu știu de ce, dar cu toții avem o percepție interesantă asupra lumii: avem impresia că putem reuși fără efort. Și acest model se găsește, asemeni fractalilor, la orice nivel. Pur și simplu trăim cu iluzia că vom primi răsplata și fără efort.

Știu că vorba “după muncă și răsplată” nu are 100% acoperire în viața reală, dar e cert că, deși uneori poți munci fără să-ți primești răsplata cuvenită, NICIODATĂ nu vei primi răsplata dacă nu depui munca necesară. Nu știu exact care să fie cauza pentru percepția greșită pe care o avem cu privire la acest aspect, dar cred că aceasta este constituită dintr-un mix de societate, comoditate, frică, ignoranță, autoînșelare. Suntem prea comozi să muncim pentru ceea ce vrem, ne este frică de eșec, trăim într-o societate care încurajează succesul peste noapte și ignoranța în gândire și, pe deasupra, ne mai și mințim singuri cu privire la situație.

De ceva timp observ foarte bine acest fenomen atunci când vine vorba de bani. Nu sunt adeptul muncii silnice, de la 8 la 8, dar sunt cu toată inima pentru efort asiduu atunci când vine vorba de ceva ce îmi doresc. Am observat că majoritatea oamenilor vor să aibă un anumit grad de independență financiară, dar nu sunt dispuși să treacă la treabă. Ba mai mult, dacă s-ar putea îmbogăți peste noapte, ar fi fantastic. Unii chiar speră și cred că așa ceva se va întâmpla! O idee genială de afacere, o carte super bine scrisă și devenită bestseller, o lovitură pe bursă sau în cazinou –  toate transmit aceeși idee: succes fără efort. Alții, mai deștepți puțin poate, știu să profite de inconștiența celorlalți și câștigă bani frumoși de pe urma lor.

Dar fie că ne place, fie că nu, adevărul este altul: succes peste noapte nu există! Deși uneori așa se vede, deși alteori așa pare, niciodată nu vei realiza ceva important dintr-o dată, fără o cantitate importantă de efort. Și, ceea ce este și mai important, este că dacă nu îți schimbi mentalitatea nu vei reuși. Pur și simplu nu vei ajunge nicăieri, dacă tu te aștepți să ajungi fără să te deplasezi! Și, pe cât de stupid și ilogic pare să ai pretenția să ajungi la o destinație fără să pleci la drum, pe atât de orbi suntem când vine vorba de ceea ce vrem de la viață. Dar este mai ușor să te duci sub păr, să deschizi gura și să aștepți să cadă para mult dorită, nu?

Dacă te ridici și te apuci de treabă, ai mari șanse să eșuezi. Așa că mai bine te așezi confortabil și aștepți să te lovească și pe tine norocul! Nu renunți la ceea ce nu te satisface, nu ieși dintr-o relație care nu mai merge, nu vorbești cu persoana care îți place, nu te apuci de visul care te macină. Stai, pur și simplu, și aștepți ca lucrurile să se întâmple. Dar oare se vor întâmpla vreodată?

Advertisements

Între așteptare și alergare

Posted on

Running S-a întâmplat ca în ultimele săptămâni să mă confrunt cu o situație oarecum nouă pentru mine: să fiu nevoit să scriu pe comandă, ca să zic așa. Am fost obișnuit să scriu ce îmi trece prin cap, când îmi trece, cum îmi trece. Îmi place libertatea, iar limitările mi se par incomode. Dar viața se trăiește între limitări, nu între libertăți. Bineînțeles, atunci când scrii (creezi, ca să sune mai pompos), ai o mare libertate de mișcare; însă anumite limite tot trebuiesc respectate.

Pe baza acestor îngrădiri am dus un război serios cu amânarea. Deși nu îmi place să las task-urile pe ultimele clipe, în situația de față am împins totul cât mai departe posibil. Însă timpul m-a prins din urmă, așa cum face dintotdeauna. Cum, necum, am scos-o la capăt, deși lucrurile puteau sta mult mai bine.

Am învățat însă o lecție importantă în această conjunctură și anume că nu trebuie să aștepți ca lucrurile să se întâmple, ci trebuie să pui osul la treabă. Am ales să dau vina pe lipsa de inspirație pentru a amâna momentul de întâlnire cu efortul. Iar lipsa de inspirație nu era doar o scuză, ci un motiv rezonabil. Însă, când în sârșit am luat situația în propriile mâini, lucrurile au început să iasă. Inspirația nu s-a lăsat ușor, au fost multe idei și fraze aruncate la gunoi, (chiar formele finale nu erau prea strălucitoare), multă frustrare de manevrat, dar efortul a fost răsplătit.

E interesant că în viață cu cât aștepți mai mult, cu atât primești mai puțin. Lucruri bune pot să ți se întâmple și la întâmplare, dar adevăratele succese apar prin muncă susținută. Nu trebuie să aștepți să vină succesul la tine, ci trebuie să te duci tu să pui mâna pe el! Scuze, întemeiate chiar, de a nu face nimic, vor exista întotdeauna. Niciodată însă nu va exista un motiv bun. Adevărul, trist poate, este că nimeni nu se gândește să-ți bage ție în sac; majoritatea suntem preocupați mai mult de proprii saci. Și, astfel stând lucrurile, dacă nu-ți umpli tu sacul, cine să o facă?

În viață trebuie să te apuci de treabă ca să reușești. Nu o să te bucuri niciodată de soare dacă nu ieși din casă (sau dacă nu deschizi fereastra). Am învățat că nu inspirația e datoare să vină la mine, ci eu am obligația să mă duc la ea! Nu vine muntele la Mohamed, ci Mohamed trebuie să meargă la munte! Pentru că, în definitiv, noi suntem cei care vrem să ajungem în vârf. Dacă însă vârful nu se lasă atins, există “consolarea” cum că nu destinația contează, ci călătoria. De fapt, nici călătoria, nici rezultatele nu contează, ci lecțiile pe care ți le însușești pe parcurs. Dacă ți le însușești!

Dând vrabia de azi pe cioara de mâine

Posted on Updated on

Îmi amintesc de o povestire care transmite foarte, foarte sugestiv ideea în jurul căreia vreau să mă învârt în continuare. În istorisire era vorba despre un magazin în care clienții aveau posibilitatea de a citi un mesaj interesant și incitant, în același timp. Pe un perete se putea citi: “Azi plătești, mâine e gratis!”. Pentru cei obișnuiți cu localul, anunțul nu mai reprezenta de mult o noutate, dar pentru necunoscuți era un izvor de fericire. Din păcate, fericirea nu dura decât până a doua zi. Când mergeau a doua zi la magazin și cereau totul pe gratis, erau invitați, cu un zâmbet generos pe față, să citească, din nou, anunțul: “Azi plătești, mâine e gratis!”. Și atunci înțelegeau și toată satisfacția din ajun se spulbera.

Dincolo de comicul povestirii se ascunde o tragică realitate. Cu toții am ajuns să ne bazăm atât de mult pe “mâine”, încât uităm de “azi”. În viețile noastre totul începe, se schimbă, capată un rost…”mâine”. Nu realizăm că trecutul a fost, viitorul nu a venit, iar prezentul se duce repede. (Spunea Marcel Pagnol un gând care transmite foarte sugestiv uitarea aceasta a noastră de a ne bucura de prezent: “Oamenilor le e greu să fie fericiţi pentru că văd trecutul mai frumos decât a fost, prezentul mai rău decât este şi viitorul mai dificil decât va fi.”). Dar, fie că vrem, fie că nu, trebuie să recunoaștem că amânarea este un cancer al societății în care ne ducem cu toții traiul. Ne-am obișnuit atât de mult să lăsăm treburile pe mai târziu, încât ni se pare anormal să facem lucrurile la timp. Îmi amintesc de un coleg din liceu care își făcuse obiceiul să chiulească de la teste, uneori chiar de mai multe ori. Această atitudine devenise pentru el un mod de viață și nu mai putea altfel. Norocul lui – sau ghinionul, nu știu – a fost ca examenul de bacalaureat nu a putut fi amânat (cel puțin nu fără consecințe grave). Și înclin să cred că încă este tributar acelui obicei cultivat în anii de liceu. Și toți avem aspecte în care facem exact la fel.

Însă cea mai pare problemă cu amânarea survine atunci când vrei să schimbi ceva în viața ta. De obicei, partea cu stabilirea obiectivelor nu este cel mai greu pas; odată cu apucarea de treabă  începe “chinul”. Este adevărat că, dacă nu termini, degeaba ai început, dar cum poți să termini, dacă nu începi? M-am suprins de multe ori amânând (tărăgănând, mai popular) treburile și împingând totul pe ultimii zeci de metri. Și atunci m-am lovit de frustare, aglomerare, nervi și foarte, foarte puțină eficiență. (Chiar și scrierea articolului de față o amân de câteva zile – cel mai sugestiv exemplu 🙂 !). În acele situații limită însă, mă pocăiesc și regret amarnic, dar situația se mai repetă, totuși, uneori.

Pentru că vorba lungă sărăcia omului, dar și pentru că, dacă privim în viețile noastre, observăm cu toții cum dăm “azi”-ul pe “mâine”, o să sar direct la o (posibilă) soluție (sau exercițiu, care poate să ajute). Există așa numitele “To-Do List”, pe care fiecare din noi și le poate întocmi și în care poate contoriza progresul și micșora amânarea. Se poate folosi orice caiet, numai dorință de creștere și onestitate să fie. Cum să faci? Simplu: treci în fiecare zi ceea ce ai de realizat și…te apuci de treabă! Dacă îți e mai convenabil, poți trece și intervalul de timp și momentul zilei – orice te face mai organizat. (Pentru că, de fapt, la organizare e problema; nimeni nu își propune să întreprindă o activitate doar ca apoi să își lase planul baltă. Însă aglomerarea treburilor, timpul prea scurt și viteza noastră de lucru prea mică ne obligă să trecem peste unele lucruri. Este adevărat că și disciplina are un cuvânt greu de spus, dar despre aceasta într-un articol viitor.) Trebuie să menționez că aceasta este metoda care dă roade în cazul meu și care mă ajută să-mi scad procentajul de proiecte amânate. (Dacă tu ai găsit altă soluție, ne-am bucura să ne-o împărtășești 🙂 ).

 Dacă ai uita tot ce ai citit mai sus (sau dacă nu ai citit și ai sărit direct la conluzie), m-aș bucura dacă ideea povestirii din primul paragraf te-ar urmări de-acum înainte: întodeauna există o zi de “mâine”, când vei putea face ceea ce nu faci azi; doar că nu vei face ceea ce nu faci azi, pentru că va exista și mâine un alt “mâine”. Așa că dacă vrei să faci ceva, nu lăsa pe mâine ce trebuie să faci azi!

 

Perseverenta sau nebunie(?)

Posted on Updated on

Din nou nu ti-a iesit ceea ce voiai. Ai reusit, fara prea mult efort, sa o dai iar in bara. Ceea ce credeai (si sperai) ca poti sa faci foarte bine nu-ti iese deloc. Te-ai luptat, te-ai luptat, te-ai luptat. Ai perseverat, dar de fiecare data cand dadeai gres, lucrurile erau mai rele ca inainte. Si cred ca toate cele de mai sus trebuiau scrise la persoana I; mie asa mi se intampla. Esec dupa esec, prabusire dupa prabusire. Si incerc sa ma ridic si sa merg mai departe. Si, un timp, merg. Apoi o prabusire mai mare, mai dureroasa, mai colpesitoare. Si asa se face ca ma intreb daca se merita sa ma mai ridic, din moment ce oricum voi cadea iar.

 Exista anumite lucruri in viata pe care imi doresc atat de mult sa le realizez, incat am mers mai departe dupa fiecare esec. Dar parca nu se mai poate. Parca traista cu esecuri atarna prea greu, iar cea cu reusite, nici nu stiu pe unde e. Se spune ca daca perseverezi vei reusi. Partea proasta este insa ca nu se spune si CAT TIMP trebuie sa perseverezi. O luna? Un an? 5 ani? O viata? Cineva spunea (Napoleon Hill, daca nu ma insel) ca daca nu ai luptat o viata pentru un anumit lucru, nu poti sa spui ca nu esti bun, sau ca nu se merita. Dar daca ajungi la sfarsitul unei vieti de lupta sa realizezi ca ai luptat in van? 

Imi vin in minte cateva exemple de perseverenta(ca sa nu le spun “exemple de nebunie”). Se spune ca Thomas Edison a descoerit cateva mii de metode prin care nu se inventeaza becul. De Twain si Dickens se povesteste ca au fost refuzati de  mai multi editori, de sute de ori. De Buffet se spune ca a pierdut tot ce avea in 2 zile. In zilele noastre ii citim pe Twain si pe Dickens (daca mai citim, dar, cel putin, avem posibilitatea) la lumina becului lui Edison, auzind la televizor o multime de lucruri despre realizarile lui Buffet. Toti au ajuns nu sus, ci acolo unde si-au dorit ei sa ajunga. Si ma intreb ce face diferenta. Sa lupti un an, e ceva. Sa lupti 5 ani, e si mai mult. Sa lupti 10 e parca prea mult. Dar sa lupti o viata si vei face diferenta. Diferenta nu neaparat pentru ceilalti, dar macar pentru tine. Si, pana la urma, ce altceva conteaza in afara de satisfactia personala? Nu ce vor ceilalti e important, ci ceea ce iti doresti tu!

E cert ca toti cei care au realizat lucruri marete erau nebuni. Numai un nebun poate sa dea gres de mii de ori si sa o ia de la capat. Numai un nebun poate sa bata de sute de ori la usa editorilor in speranta ca poate isi va aruca un ochi si pe manuscrisul lui. Numai un nebun poate sa se ridice si sa persevereze atunci cand nimeni nu-i mai da vreo sansa. Numai un nebun se poate lupta ca un nebun pentru scopul sau. Iar in lumea noastra, nebunii fac diferenta.

Perseverenta adevarata este, pana la urma, nebunie curata. Sa indraznesti sa te ridici dupa ce ai fost doborat intr-un mod sfasietor este un comportament nebunesc. Dar este singurul care iti garanteaza victoria. Se spune ca nu de cate ori ai cazut conteaza, ci de cate ori te-ai ridicat. Fiecare avem o viata pe care trebuie sa o traim. Fiecare avem visuri pe care vrem sa le implinim. Fiecare avem varfuri pe care vrem sa le atingem. Dar, daca ne traim viata noastra, daca luptam pentru visurile noastre si urcam spre varfurile noastre, trebuie sa fim nebuni in ochii celorlalti. Dar pentru un nebun nu conteaza! El are lumea lui; o lume in care stie cum trebuie sa fie lucrurile de fapt. Si asta ii da putere sa lupte. Ii da putere sa mearga inainte, desi toti il imping inapoi. Ii da putere sa se ridice, desi toti incearca sa-l doboare. 

Provocarea zilei: Fii tu insuti un nebun! Nu vei regreta mai tarziu! 

Cum sa reusesti

Posted on

Daca vrei sa realizezi ceva in viata trebuie sa inveti arta numita “Disciplina”. De unde stiu? Din experienta. Deoarece am facut marea prostie sa nu respect o anumita strategie pe care o foloseam. Am tot analizat, am gandit si am zis ca merge. Si m-am ars!

Foarte multi spun ca disciplina este importanta in orice actvitate a vietii. Stiam asta doar rational, pentru ca nu trecusem printr-un eveniment anume care sa imi dea o lectie. Dar se pare ca m-am trezit cu o palma grea peste fata; o palma care nu ma incanta, dar o merit.

Atunci cand vrei sa schimbi ceva in viata ta, cine te ajuta sa te apuci de treaba? Atunci cand nu ai chef de o activitate, cine te impinge de la spate? Atunci cand vrei sa renunti, cine te trage de mana? Disciplina!!!(Desi poate ca mai merg si alte raspunsuri, eu pe asta il prefer;)) ).

Napoleon spunea:”Fara disciplina nu poate exista victorie.” Daca vrei sa fii victorios, fa rost de disciplina mai intai!

Tu ce nu vrei de la viata?

Posted on

Robert Kiyosaki spune intr-una din cartile sale ca viata fiecaruia este construita in jurul a doua aspecte: ceea ce isi doreste cineva si ceea ce nu isi doreste. Azi mi-au trecut prin cap cateva lucruri pe care nu vreau sa le fac in viata. Iata-le, pe scurt, si intr-o ordine aleatorie:

  1. Nu vreau sa lucrez pentru altcineva.
  2. Nu concep o slujba/viata rutinizata.
  3. Nu vreau sa  imi doresc ceva si sa nu-l pot avea. (Sa nu exageram – ceea ce vreau sa spun e ca nu vreau sa fiu dependent financiar de nimeni).
  4. Nu vreau ca viitoarea mea familie sa fie sacrificata in favoarea muncii, de orice fel ar fi aceasta ( munca:D ).
  5. Nu vreau sa zic niciodata “Nu imi pot permite”.
  6. (Nu vreau sa fiu programator, sau ceva de genul.)
  7. Nu vreau sa zic niciodata “Nu pot!”.
  8. Nu vreau sa am firma sau ceva de genul – munca este coplesitoare!
  9. Nu vreau sa fac parte din marea masa a populatiei! (sa ma diferentiez prin ceva bun, normal)
  10. Nu vreau sa aud de nu stiu ce nevoie a cuiva si sa fiu cu mainile legate, desi imi doresc total sa intervin.

Si as mai putea adauga cateva chestii in lista. Probabil ca multora  aceste aspecte li se par puerile, neimportante, egoiste, etc. Ceea ce este important insa este faptul ca ele ma ajuta sa ma orientez in viata (este adevarat ca ele trebuie sa fie insotite si de lista cu “asta vreau”, dar despre asta alta data. Oricum, ai prins ideea 😉 !). Nu conteaza ce apare pe lista mea! Conteaza ca tu sa iti intocmesti propria lista, iar apoi sa actionezi conform ei. Este surprinzator dar, desi ai impresia ca nu conteaza asa mult, vei ramane uimit de cat de mult te ajuta o astfel de lista. Este ca si  cu un semn rau: cand il vezi, te indepartezi cat mai repede.

Ce mai astepti? Inca esti in fata PC-ului? Eu zic sa iei repede ceva de scris si sa te apuci de treaba!

Keep on dreaming

Posted on Updated on

Nu vreau ca aceasta postare sa fie o alta adunatura de (multe) cuvinte. Vreau ca aceasta postare sa aminteasca fiecaruia de visele pe care le aveati odata. Stiu ca toti am avut visuri. Si, cei mai norocosi dintre noi, inca au. Unii sunt considerati nebuni, altii chiar sunt nebuni. Dar, privind in istorie, am observat ca toti cei care au realizat lucruri marete au fost ca niste nebuni pentru societatea in care au trait. Au refuzat insa sa renunte, iar recompensa a fost pe masura.

Nu inteleg de ce oamenii isi uita, sau abandoneaza, visele. De ce lasam societatea sa ne transforme, sa ne spuna ce e si ce nu e posibil, la ce suntem (sau nu suntem) buni, ce sa facem si ce sa nu facem. Cineva spunea: daca crezi ca poti face un lucru sau crezi ca nu poti face un lucru, ai dreptate oricum. Oare asa sa fie? Mi-ar palcea ca lucrurile sa stea astfel. As avea o mica baza pentru speranta care ma sustine, ca ceea ce imi doresc va deveni, candva, realitate.

Dar pentru ca nu vreau sa cad in capcana numita “vorba lunga (saracia omului)”, o sa concluzionez cu o ideea pe care am auzit-o la John Maxwell si care imi place tare (O sa-l parafrazez, pentru ca nu gasesc unde am notat-o 😦 ): “Diferenta dintre fantezie si vis este urmatoarea: un vis este ceva ce iti doresti, insotit de un plan de actiune, de multa dorinta, motivatie si munca. O fantezie este doar ceva ce iti doresti, fara sa ai un plan de actiune si dorinta de a lupta.”

Asa ca, imi doresc ca lumea noastra sa ofere numai visatori (si cat mai putini ‘fantezisti’ 😀 ), pentru ca ei vor schimba lumea. A visa este primul pas inspre a face! So, keep on dreaming!