“100 for Children”: Povestea unei Povești

Posted on Updated on


10285114_675827739156511_2466145352883764079_o

Cum povestești un eveniment de poveste? Iată dilema mea de acum…Pentru că asta a fost “100 for Children”: o poveste în care cuvintele sunt de prisos. Iar acolo unde cuvintele nu-și au locul, rămân doar faptele.

Așa că…iată faptele:

  • prima ediție, traseu București Otopeni-Valea Plopului, Prahova, cursă necompetitivă;
  • 45 de alergători, împărțiți în 3 categorii: ultra maraton(100km), 2×50 km, sau 5×20 km;
  • scop caritabil, banii strânși vor fi folosiți la construirea unui centru în Vălenii de Munte ( se strânseseră aproximativ 40000 de lei);
  • o persoană a alergat toți cei 100 de kilometri, iar alți 5 au alergat între 65 km și 90 km;
  • George Ogăraru a alergat alături de concurenți, împreună cu soția, fiul și un bun prieten, antrenor la Ajax;
  • pozele se văd toate pe pagina de Facebook a lui Radu Cristi.

Și totuși…parcă fără cuvinte nu se poate (sau eu nu pot, cel puțin😀 ).

Cursa a fost superbă, e lucru clar! Și frumusețea ei nu a constat în competiție sau premii (pentru că nu au existat!), ci în plăcerea alergării, zâmbetul și recunoștința copiilor, dar și satisfacția venită din faptul că ai întins o mână de ajutor cuiva în nevoie.

S-a alergat prietenește, cu asistență pe tot parcursul drumului, ideea principală fiind aceea de a ajunge cu toții în siguranță la linia de finish. Ploaia ne-a stat prin preajmă, deși pe unii din participanții de la ștafetă i-a cruțat, cât de cât. Soarele a fost cu siguranță mult mai milos, pentru că el nu și-a arătat fața decât spre sfârșit, dar cu un zâmbet nu foarte cald. La apus a devenit și el prietenos, când s-a arătat în toată splendoarea lui, acoperind tot peisajul cu o mantie aurie.

Sentimentul de la final a fost…priceless. Sentimentele, de fapt, pentru că au fost două linii de finish. Prima, la intrare în Valea Plopului, pentru așteptarea tuturor alergătorilor și parcurgerea ultimilor 3 kilometri împreună cu copiii de acolo. La primul final am ajuns cu unul din colegii de ștafetă, iar copiii erau super încântați să vadă că încep să sosească “atleții”, după cum am fost numiți.🙂 Priceless, după cum spuneam :D…

Al doilea final a fost finalul pe bune, adică sosirea în tabăra de copii de la Valea Screzii. După ce toată lumea a alergat ultimii 3 kilometri, am ajuns să trecem linia frumos împodobită de copii și să ne relaxăm, cu adevărat. Ce mi s-a părut foarte de apreciat a fost faptul că acești kilometri au fost alergați chiar și de unii din voluntari, dar și de cei care alergaseră deja distanțele astronomice de 70, 85, 100 km. Frumos, nu?

Ce a urmat? O masă pe cinste, o atmosferă liniștită și, pentru cei care au rămas până mai târziu, un foc de tabără și multă voie bună. Iar cei care au stat și pentru duminică au avut ocazia să petreacă și mai mult timp cu copiii și să își înceapă recuperarea cu scurte plimbări pe dealuri.

Ce rămâne de făcut? Să revenim și la anul, noi cei care am fost anul acesta, iar ceilalți: să veniți la anul! Cât despre bani, eu unul sper ca aceștia să ajute, măcar puțin, iar organizatorii să îi folosească cât mai bine cu putință. Se pare că încă se mai pot face donații, deci cine vrea (pentru că important e să vrei, nu să poți!) poate ajuta cu orice sumă pe pagina mea de GalantOm.

Ne vedem la anul! Mai mulți, mai puternici și mai hotărâți, să fim!

Copyright poze: Radu Cristi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s