De-i iubire, e durere!

Posted on Updated on


couples-love-photo-images-3

În feed-ul de la Facebook văd astăzi la cineva următoarea idee, care mi-a atras tare de tot atenția: “Cine te iubește, nu te face să suferi niciodată”. Am studiat puțin contextul și am realizat că citatul se voia a fi o consolare pentru cineva care nu trecea printr-o situație chiar plăcută, dar…

…dar adevărul e că cine te iubește te va face sigur să suferi! Iar textele ca cel citat de mine de pe rețeaua de socializare nu sunt decât niște aberații, fie că ne place, fie că nu. Și da, poate că sună bine și ne îndulcesc puțin în unele situații, dar se merită oare să ne consolăm astfel?

Iar acum să încerc să explic. Suntem oameni, iar noi, oamenii de pe planeta asta, suntem ași în a ne răni unii pe alții. Nu știu cum or fi cei de pe alte planete, dar la noi așa se întâmplă. Poate că am rămas cu sechele de când ne luptam pentru supraviețuire prin epoca de piatră, de lovim tot ce prindem în cale. Sau poate că suntem atât de bolovani, că nici nu ne dăm seama de ce și când producem rău. În fine, în cazul de față nu prea contează de ce, ci cum ne comportăm.

Iubirea e o cale pe care se merge în ambele sensuri. Iubești și ești iubit. Ești iubit și iubești. În iubire nu există destinație, doar călători ce merg unul spre altul. Se caută să se găsească și se găsesc ca să se caute. Când iubești, devii transparent, fără ascunzișuri. Alegi să înlături ceața ce vă separă, iar totul rămâne gol, clar.

Dar iubire fără suferință nu există și fiecare iubire vine la pachet cu o doză bună de durere. Tocmai vulnerabilitatea cu care ne îmbrăcăm atunci când alegem să iubim, reprezintă cauza nenorocirii. Nimeni nu ne poate răni, decât dacă îi dăm voie. Și în fața cui devenim cei mai neajutorați, dacă nu în fața persoanei iubite? Cui îi vindem oare, sufletul, pe degeaba, iarăși și iarăși? Cui ne închinăm ființele, dacă nu iubirii?

Și lăsând garda jos, ne tăiem singuri craca de sub picioare. Dar e singura metodă să nu uităm să fim umani. Și asta în ciuda faptului că cine ne iubește, ne rănește. Trebuie să nu uităm însă, că alegem să fim răniți. Alegem să ne deschidem inimile, să ne lăsăm cunoscuți cu bune și cu rele, făcând astfel un salt în gol. Ne oferim, pur și simplu, pe tavă celuilalt, fără să știm ce vom păți, cum o vom duce sau ce se va face cu noi. Și, totuși, mergem înainte, pentru că despre asta este iubirea: despre un necunoscut parcurs împreună.

Iar să știi că ești rănit de cel ce te iubește (sau de cel ce te-a iubit) este cea mai mare consolare. Pentru că asta e, de fapt, tragedia în dragoste, nu faptul că s-a terminat, ci că, după ce s-a terminat, nu mai știm să ne bucurăm de ce-a fost. Și tocmai acele răni dovedesc iubirea: o iubire ce poate acum nu mai e, dar cândva a fost.

Ce ne învață viața? Că poți să rănești fără să iubești și poți să fii rănit fără să fii iubit. Dar niciodată nu vei putea să iubești fără să rănești! Și nici să fii iubit, fără să fii rănit…

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s