Troc frugal cu sentimente

Posted on Updated on


Martie e luna în care mulți din prietenii și cunoscuții mei își sărbătoresc zilele de naștere. Iar anul acesta am observat o chestie interesantă, care tind să cred că e problemă generală. Departe fiind de toți dintre ei, am încercat, de fiecare dată, să îmi iau puțin timp să le scriu câteva cuvinte. De cele mai multe ori am folosit – rușine mie! – metoda impersonală și ineficientă numită Facebook, dar mai bine așa decât deloc, nu?😀 Dar în fine, să ajung și la despre ce vreau să vorbesc. M-a surprins tare răspunsul sărbătoriților la cele câteva urări ale mele; aproape toți îmi întorceau vorbele. Adică, dacă eu le uram un an frumos și mult succes, ei îmi mulțumeau, urându-mi un an frumos și mult succes! Sau, dacă le doream multă fericire, îmi doreau și ei, la rândul lor, să am parte de multă fericire!

Ce e greșit la astfel de manifestări

Înclin să cred că răspunsurile lor veneau dintr-o dorință de a fi politicoși și de a aduce o mulțumire pe măsura urării. Dar oare așa să fie? Se prea poate să nu. Și de ce spun asta? Pentru că am impresia că astfel de comportamente se manifestă mai des decât realizăm. Și asta fără să ne dăm seama de cauza care le determină. Iar cele din exemplul dat de mine sunt doar fragmente nesemnificative din niște tablouri mai mari.

Deci, ce e greșit? Păi, am o dilemă: dacă nici de “ziua ta”, atunci când e propria aniversare nu ești puțin egoist, atunci când? De ce un “Mulțumesc!” sincer nu e de ajuns și de ce e nevoie să fie făcută o altă urare de către primitor? De unde simțământul acesta de datorie de a întoarce urarea? Din prea mult bun interes pentru celălalt? Posibil, dar prea puțin probabil!

Viața nu e o afacere

Viața nu e o afacere, deși așa o tratăm. În relațiile noastre cu ceilalți avem totdeauna grijă la ceea ce obținem. Ajungem, chiar atunci când oferim, să oferim cu gândul recompensei în minte. Ne-am obișnuit atât de mult cu egoismul (al nostru dar și al celorlalți), încât avem grijă să nu rămânem datori nimănui, niciodată.

Iar aceste subtilități se observă în episoadele mărunte, cum e cel cu întoarcerea urărilor. Nu mai știm să primim (nici măcar câteva cuvinte sincere), așa că încercăm să întoarcem serviciul. Avem impresia că dacă nu am face-o am fi noi cei care am rămâne pe minus, iar asta nu prea ar fi de dorit, nu?

Am uitat ce înseamnă să dăruiești din suflet, fără așteptări. Vedem totul ca pe un schimb în care îți dau nu pentru că vreau să-ți dau, ci pentru că vreau ca tu să-mi dai! De asta ajungem să ne amintim de oameni doar când avem nevoie de ei. De asta ajung oamenii să își amintească de noi doar când au nevoie…Relațiile ni se rezumă la schimburi ieftine, profunzimea și altruismul ajungând să lipsească aproape total. Avem cantitate, dar ne lipsește calitatea.

Se poate mai bine

Se poate mai bine. Se poate să trăim să iubim, nu să iubim ca să trăim. Putem lăsa interesele deoparte și ne putem schimba calitatea vieții. Avem în noi tăria (și puterea) de a învăța să primim. O primire care să nu ne oblige la dăruire. Ci una care să ne smulgă, cu bucurie, mulțumiri sincere.

Până când nu vom învăța să primim, nu vom știi nici să oferim. Căci una din plăcerile vieții e să ajungi să aduci valoare celorlalți. Și cea mai ușoară cale e să dăruiești. Dar pentru o dăruire totală e nevoie de o primire totală. E nevoie să reînvățăm că nu se dă ca să primim și nu primim ca să dăruim. Pentru că a da și a primi nu sunt fețe ale aceleiași monede, deși se completează. A da și a primi sunt fețe complementare, da, dar ale unor monede diferite!

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s