Ce am învățat până la 22 de ani

Posted on Updated on


39

În mod normal dorm la ora asta, dar nu astăzi. Nu știu exact de ce, dar m-am trezit cu aproape două ore mai devreme decât o fac de obicei. Mă simt inundat de un val de inspirație și dorință de muncă, așa că o să profit de el. Și nu, nu e de vină faptul că azi e ziua mea…sau, cine știe, este?

Sunt multe lucruri pe care cineva le poate învăța în 22 de ani, mai ales dacă aceștia sunt primii 22 de ani. Simți, cu fiecare trecere a timpului, cum lucrurile se accelerează. Și înțelegi că doar învățarea și adaptarea te pot menține pe linia de plutire.

Aș fi putut scrie despre multe lucruri. Dar, în încercarea mea de a aduce ceva nou, m-am oprit la 7 lecții. Nu sunt noi, nu sunt grele, ba chiar, pot să spun, sunt aspecte de bun simț. Aspecte care te pot ajuta să trăiești o viață mai bună, asta dacă le înțelegi și accepți. Unele or să sune a maxime, altele o să le recunoști de prin cărți, iar restul o să îți pară banale. Dar sunt lecțiile mele, învățate pe propria piele, iar important nu e să le accepți, ci să le înțelegi și să te ajute să trăiești mai bine și mai frumos. Acestea fiind spuse, să trec la treabă!

  • Dacă vrei să trăiești, trebuie să mergi pe propriul drum și să fii surd, orb și încăpățânat! 

    Oricât am vrea să o simplificăm, viața e o chestie complexă tare, complicată. Pur și simplu te lovești de prea multe variabile și necunoscute, încât orice decizie implică eforturi uriașe. Și, dacă îndrăznești să trăiești (măcar puțin) ieșit din tipare, lucrurile devin și mai grele. Dar doar asta contează, să trăiești așa cum vrei tu să trăiești, umblând pe propriul drum. Iar orbirea, surzenia și încăpățânarea te vor ajuta să continui când ți se vor pune bețe în roate. Și nu, nu zic că nu e bine să asculți părerile și sfaturile altora, dar întreb: cine știe cel mai bine ce vrei tu? Bhagavad Gita spunea: “E mai de dorit să-ți trăiești propriul destin într-un mod imperfect, decât să trăiești ca o imitație perfectă a altuia”. Sună frumos, nu? Dar realizabil?

  • Persoanele al căror sprijin îl dorești, dar nu ți-l oferă, devin cei care te trag în spate, iar în momentele dificile tot singur trebuie să o scoți la capăt! 

    Unele decizii dor, necesită efort și hotărâre, dar și sprijin. Și de unde te-ai aștepta să primești susținere, dacă nu de la ceilalți? De la anumiți ceilalți? Dar nu o primești. Cel puțin nu primești susținerea pe care o vrei tu. Și așa se produce o ruptură, pentru că vrei să fii și cu cei dragi, dar vrei să fii cu tine. Vrei să nu-ți dezamăgești familia, prietenii, iubita, dar vrei să nu te dezamăgești nici pe tine. Și, uite așa, cei care trebuiau să fie motor devin frână! Iar atunci trebuie să cobori și să o iei pe jos. Pentru că, în momentele cele mai dificile, tot singur trebuie să te descurci!

  • Egoismul e cel mai important drive al acțiunilor noastre, în ciuda argumentelor contra pe care ni le aducem! 

    De ce facem ceea ce facem? Din egoism, cel mai adesea! Mi-a luat aproape 22 de ani să realizez asta, dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu? De ce avem prieteni, ca să avem pe cine ne baza sau ca ei să aibă pe cine se baza? De ce le cerem celorlalți să se conformeze ideilor și acțiunilor noastre? De ce ne credem centrul universului, imaginându-ne că totul trebuie să se învârtă în jurul nostru? Și astea sunt aspectele mai complexe, că cele simple sunt ușor de identificat. Dar toate sunt diferite forme ale aceleiași cauze: egoismul. Și nu, nu spun că asta e (neapărat) rău, spun doar că asta ne motivează.

  • Viața nu e deloc dreaptă, iar munca nu îți garantează niciodată succesul!
    Nu mi-a plăcut deloc când am început să observ asta, dar succesul nu e direct proporțional cu efortul depus. Iar cei care spun asta sunt ori ignoranți, ori lași. “După muncă și răsplată” nu se referă decât la succesiunea temporală a evenimentelor, nu la proporționalitate dintre acestea! Fie că ne place, fie că nu, viața nu e deloc dreaptă. Și orice am face, nu putem schimba asta. Nu ne rămâne decât să ne consolăm, să punem osul la treabă și să ne bucurăm de călătorie, nu de destinație. În cuvintele lui Scott Jurek: “Ne concentrăm pe ceva exterior pentru a ne motiva, dar trebuie să ne amintim că tot ceea ce facem pentru a ajunge la acel premiu ne poate aduce pace și bucurie, nu premiul în sine!”. Dar (pentru că mereu există un dar, nu?)…
  •  Nu premiul oferă adevărata satisfacție, dar, din când în când, e nevoie și de premii! 

    De ce e nevoie de premii, dacă ele nu aduc satisfacție? Doar din punct de vedere al motivației, atât! Ai nevoie de borne care să-ți marcheze progresul, iar reușitele te ajută “să ții scorul”. Dacă premiul lipsește, da, te bucuri de experiență, dar dorința de a lupta scade enorm. Dar niciodată nu trebuie să faci o activitate pentru lumina de la capătul tunelului, dacă nu te poți bucura de întunericul de până la ea!

  • Oamenilor le e frică să viseze, iar dacă visează, nu trec la fapte!
    Știu concluzia, dar nu știu cauza – nu mai visăm, iar dacă o facem, nu ne apucăm de treabă. Tuturor ne-ar plăcea să avem, să fim, să etc, dar puțini visăm cu adevărat la ceva anume, concret. Și mai puțini își transformă visul în realitate, sau măcar încearcă. De când mă știu, am fost un visător. Unii îmi spun că trăiesc prea mult cu capul în nori și că trebuie să mai și cobor. Nu, mulțumesc! , le spun, se vede prea frumos de aici! Uităm că ordinea aducerii la viață a unui lucru e vis, urmat de acțiune. Noi ori nu visăm și acționăm după ureche, ori visăm fără rost, pentru că nu acționăm! Și ne mai mirăm de ce trăim cum trăim?
  • Victoriile ne definesc, dar eșecurile arată cine suntem!
    Să câștigi e frumos, te umple de bucurie, iar să vezi că eforturile tale au fost răsplătite te împinge serios de la spate. Cu fiecare victorie încrederea în sine crește, puterile se multiplică, iar lucrurile parcă par mai ușoare. Dar când dai greș? Cum reacționezi când, după timp investit și efort, o dai în bară? Când rezultatele nu sunt cele dorite sau/și cele meritate? Eșecul arată cine ești, pentru că atunci când pierzi, rămâi doar tu! Nu ai succes, bani, persoane în spatele cărora să te ascunzi. Când dai greș, ești doar tu cu înfrângerea, iar modul în care o tratezi, te duce sau nu, la o viitoare victorie! Victoria te definește, dar eșecul arată cine ești!

Cele de mai sus sunt subiective, toate, fără excepție. Sunt lecții pe care le-am învățat, cu frumosul sau dându-mă cu capul de pereți. Prea puțin contează asta, însă. Important e persoana care am devenit în urma acestor lecții și cum mă voi raporta la viață în viitor, în baza lor.

Nu trebuie ca tu să accepți ce am spus și să iei de bun. Trebuie să-ți analizezi parcursul și să înveți ceea ce e de învățat. Trebuie să-ți privești drumul și să-ți accepți propriile lecții. Trebuie ca azi să fii mai bun ca ieri, iar mâine mai bun ca azi.

Uitându-mă în calendar, nu-mi vine să cred că se fac 22 de ani de când mă bucur de miracolul numit viață! Dar timpul trece, iar timpul nu așteaptă. Cu atât mai mult pe mine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s