Manifest

Posted on


change_the_world__by_this_is_the_life2905-d3dd0vm

Tocmai ce am citit pe Facebook o postare foarte interesantă, care reflectă niște adevăruri evidente, niște boli cronice aș putea zice. Boli de care suferim, cu toții. Nu știu cine l-a scris și îmi pare sincer rău pentru persoana în cauză, dar iată cum spune: “Am dat licența, am luat o notă foarte bună, de peste 9.50. Am muncit în timpul facultății pentru că auzisem de la cei din jur că atunci când vei termina îți trebuie experiență. La toate locurile de muncă la care am fost în timpul școlii pot să zic că mă duceam cu silă și scârbă, doar pentru ca nu aveam altă sursă de venit și eram nevoită. Acum, de 3 luni, sunt acasă, pe spatele părinților, lucru care sporește stresul pentru ca îmi reproșează faptul că am făcut o facultate degeaba și acum sunt nevoiți să mă întrețină ei la 22 de ani.”

Nu știu pe cine consideră persoana respectivă vinovată de situația în care a ajuns ea. Dacă îi consideră pe alții, îmi pare rău pentru ea, ar trebuie să conștientizeze că se înșeală. Postarea am citit-o pe profilul unei terțe persoane și avea, la început, încă o frază:”Să mulțumim sistemului educațional de căcat!”. Deci, cine e vinovat pentru situația fetei? Sistemul, normal!

Să dai vina pe altcineva e cea mai ușoară variantă. De ce nu avem job-uri? Din cauza firmelor și a patronilor! De ce o ducem prost? Din cauza guvernului, evident! De ce educația formală nu mai contează? Pentru că e sistemul gândit prost! Etcetera, etcetera. Bla, bla, bla, adică! Dar din cine e format sistemul? Cine i-a ales pe politicieni? Cine acceptă să lucreze de scârbă și silă? Nu, nu noi? Dar atunci cine? Ceilalți, așa-i! Cum spunea Dante (sper să nu mă înșel): “infernul e format din ceilalți”.

Așa cum spuneam, îmi pare rău de fată citată. Și îmi pare și mai rău că nu e singura în situația asta. Suntem o mulțime de tineri care ne lovim de barierele societății. Dar eu mă întreb: cine ne obligă să-i credem? Ei pot să ne spună orice, dar noi alegem ce luăm de bun și ce aruncăm la gunoi! Dacă privești în jur, vezi clar că să îți găsești un job devine o misiune imposibilă! Iar dacă îl găsești, poți să-ți iei adio de la viață! Și, în plus, stai cu frica în sân că o să rămâi pe drumuri – ce faci dacă ești dat afară?

Că facultățile nu prea te mai ajută? Asta vedem cu toții! Dar, dacă vedem, atunci de ce le mai facem? De ce mai tocăm bani și timp cu ele? Pentru că ni se spune că trebuie să avem o facultate, un master și un doctorat? Ei bine, dacă din cauza asta, atunci ne merităm, cu vârf și îndesat, soarta!

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre boala cronică de care suferim, mulți dintre noi: pasivitatea. Ea e responsabilă pentru faptul că noi încă mai mergem la școli sau la job-uri care nu ne oferă decât aproape nimic în schimb. Ea e vinovată pentru faptul că aruncăm, tot timpul, vina pe ceilalți. Noi ce facem? Noi stăm cu brațele încrucișate, ascultăm o manea așa încât să audă tot blocul și ne uităm la meci, țipând în gura mare. Și ne mai plângem de ce nu avem viață! Ei bine, pentru că suntem pasivi! Pentru că stăm, stăm și ne uităm. Cine am vrea să schimbe lucrurile, dacă nu noi? Cei din sistem? Păi nu măi oamenilor, că ei din asta trăiesc, cum să-și taie singuri craca de sub picioare?

Trăim, zi de zi și clipă de clipă, sub ecoul lui “las-o mă, că merge așa”. Nu, nu ne zbatem. Nu avem grijă cum ne cheltuim timpul, banii, inteligența. Dacă avem de ales între distracție și orice altceva, ce alegem? Orice, numai distracție să fie! Îl lăsăm pe Dorel al nostru să muncească, iar noi ne plângem că nu merge treaba bine. Păi de unde să meargă, dacă poporul nu mișcă? Cine să fie valul care să spulbere rebuturile, dacă nu noi?

“Am dat licența, am luat o notă foarte bună, de peste 9.50. Am muncit în timpul facultății pentru că auzisem de la cei din jur că atunci când vei termina îți trebuie experiență. La toate locurile de muncă la care am fost în timpul școlii pot să zic că mă duceam cu silă și scârbă, doar pentru ca nu aveam altă sursă de venit și eram nevoită.” zice tânăra noastră. “Păi măi, copilă, ce căutai să faci o facultate și să lucrezi pe un domeniu care nu îți place?” îmi vine să o întreb. Sau poate că îi place, dar nu se găsește de lucru pe domeniul ei. Oare? De ce avem impresia că marile succese apar atunci când lucrezi pentru ceilalți? De ce nu vedem că oamenii care au făcut ceva notabil au făcut asta în timpul lor liber și din pură pasiune? Tot din pasivitate, probabil. Nu suntem în stare să ne mișcăm fundurile la treabă, decât dacă ne împunge cineva cu sulița în coaste! Eu mă întreb, de ce s-a mai dus la job-urile alea, doar pentru bani și experiență? Păi dacă da (după cum chiar ea spune), oare de ce se miră că acum trăiește tot pe spatele părinților? Cum ar vrea să progreseze, dacă face lucrurile în silă? Cum să fii observat, dacă tu nu te diferențiezi de mulțime?

E păcat. E păcat tare de tot, pentru că ne batem joc de viețile noastre. Suntem învățați de generația anterioară că altcineva trebuie să aibă grijă de noi. Și, implicit, că altcineva e responsabil pentru mizeria în care trăim. Și pe cât de paradoxal și ilogic pare, pe atât de mult credem asta. Și ne comportăm ca atare. Oare de ce tânăra în cauză, în loc să stea pe spatele părinților și să își plângă de milă, nu pune osul la treabă? De ce nu se ridică, nu trece peste dezamăgire și iluzie și scoate ceva bun din anii petrecuți prin școală? De ce așteaptă să îi ofere cineva un salariu, când ar putea să găsească o modalitate să câștige bani și să fie propriul ei șef? Doar ea știe! Dar e păcat, pentru că își irosește viața. Ce nu construiești tu cu mâna ta, nu o să construiască nimeni pentru tine!

Poveștile noastre seamănă între ele. Suntem cu toții oameni și majoritatea dintre noi am putea face lucrurile mai bine. Am putea să ne refuzăm condiția, să ne ridicăm și să luptăm pentru propriile vieți și destine. Putere avem. Resurse avem. Ne lipsește dorința, responsabilitatea și alegerea. Alegerea de a vrea să facem pasul înainte. Dacă suntem nemulțumiți de ceilalți, înseamnă că suntem nemulțumiți de noi. Dacă vrem să-i schimbăm pe ceilalți, trebuie să ne schimbăm noi mai întâi. Că viața e grea, știm. Dar că depinde de noi să o facem mai frumoasă suntem conștienți?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s