Întâi dărâmi. Abia apoi construiești

Posted on


Choices_in_Life_by_CleveWalker
Pe zi ce trece mă uimesc tot mai tare de cât de mult s-au împământenit anumite idei în mințile oamenilor. Sunt anumite tipare de gândire care se întâlnesc peste tot, indiferent dacă ești mic sau dacă ești mare. Încep să cred că oamenilor le place să trăiască slab, să existe doar. Cine a spus că cel mai mare dușman al lui “foarte bine” este “bine” și nu “rău”, mare adevăr a grăit!

De când ne naștem începe procesul de “spălare de creier”. Poate că sună dur, dar ăsta este adevărul. Și adevărul doare uneori, nu? Ei bine, de atunci, de la primul contact cu mediul și cu ceilalți, personalitățile noastre încep să fie modelate. Nu, nu noi le modelăm, ci ceilalți! Cele mai multe lucruri le învățăm în familie. Părinții și rudele îți devin modele, iar ce spun ei devine un fel de lege nescrisă. Ei sunt responsabili, într-o mare măsură, de caracterele și personalitatea copiilor lor. Sunt ei oare conștienți de asta? Nu în măsura în care ar trebui să fie! Dacă ar fi, nu și-ar mai învinui așa de ușor copiii pentru greșelile și actele necugetate, ci s-ar uita mai întâi la ei însăși. Pentru că, de multe ori, copiii nu sunt decât copii mai sincere ale părinților lor.

Dar să revin. În familie se pun bazele educației de mai târziu. Părinții își modelează copiii după propriile valori și aspirații. Ei le transmit acestora, uneori fără să fie conștienți de asta, propria viziune despre lume. De asta despre oamenii care și-au depășit condiția se scriu cărți! Pentru că ei au reușit, cumva, să treacă peste limitările dobândite acasă. Ei au reușit să-și depășească “condiția”.

Și după familie vine grădinița. După grădiniță, apare școala primară. Apoi școala generală și, mai apoi, în ordine: liceul, facultatea, master-ul, doctoratul. Până la o vârstă cele de mai sus se împletesc cu familia. Iar de la o altă vârstă încep să se împletească cu internship-uri și joburi. Dar de ce trebuie ca lumea să urmeze drumul ăsta? De ce trebuie să vedem toți cum ni se spune să vedem? Ne întoarcem, oare, la timpurile în care dacă ți se spunea că toate culorile sunt roșii, chiar le vedeai roșii? Ceva nu pare deloc în regulă!

Realitatea e că noi suntem într-o mare măsură vinovați de situația creată. Prin încercarea constantă de a-i face pe ceilalți să vadă lucrurile cum le vedem noi și prin dorința aprigă ca cei din jur să se comporte cum vrem noi să se comporte ducem mai departe “tradiția”. “Viața nu are manual de utilizare, existând mai multe moduri de a o trăi”, citeam undeva de dimineață. Și atunci, de ce oare tot încercăm să îi transformăm pe ceilalți după chipul și asemănarea noastră?

Be-Different1“Dacă mergi pe drumul pe care merge toată lumea, ajungi acolo unde ajunge toată lumea!” spun unii, mai inteligenți ca alții, poate. Mai deștepți nu pentru că au fost în stare să formuleze fraza asta, ci pentru că, îmi place să cred, reușesc să o conștientizeze și să trăiască cu ecoul ei în minte mai des decât ceilalți. Noi, cei care nu o conștientizăm, suntem vinovați de viețile pe care le trăim! Punct. Fără scuze și fără alte comentarii. Într-adevăr, dacă vrem, puteam da vina pe societate. Și de multe ori exact asta facem! E mai ușor, mai comod, mai lipsit de responsabilitate. Avem însă și dreptate? În niciun caz! Indiferent de ceea ce am fost învățați, de ceea ce ni se spune, de presiunile la care suntem supuși, noi suntem cei care decidem. Dacă refuzi libertatea doar pentru că vine la pachet cu responsabilitatea, te faci nedemn de amândouă!

Supărător e însă când fiecare îți spune ție cum trebuie să-ți trăiești viața. “Dar voi nu aveți viață?”, îmi vine să strig! Probabil că nu; dacă ar avea, nu le-ar mai da sfaturi altora, nu? De ce își face lumea atâtea probleme că nu ai și tu o facultate și nu ai un job? A ajuns să vă placă sclavia sistemului atât de mult? De ce spuneți toți că viața se poate trăi doar așa cum ați trăit voi? Nu ați avut tăria să vă îndepliniți visele și acum îi opriți și pe cei care încearcă?!? Nu știți, oare, că cel care eșuează e mai demn de respect decât cel care nu încearcă? Nu să nu cazi înseamnă măreție, ci să cazi și să te ridici, iată puterea!

Îngrădirile, drumurile deja trasate și potecile bătătorite sunt locuri pe care doar cei mediocri le frecventează. Lumea s-a schimbat mult prea repede în ultimii ani și mulți oameni nu au reușit să țină pasul cu ea. Din păcate, trăiesc în “pe vremea mea…”. De ce le-o fi așa greu să vadă că asta nu e vremea lor? De ce nu înțeleg că lumea e plină de resurse, că o facultate nu te face deștept și că succes nu înseamnă să lucrezi 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână pentru un amărât de salariu? De ce nu acceptă că există și alte căi și că viața poate fi trăită și altfel?

Am fost modelați de ceilalți și de evenimentele prin care am trecut. Dar putem să ne autodistrugem, pentru a renaște. Doar uitând cum ne-au învățat alții să trăim, putem avea viața pe care ne-o dorim. Fiecare are propriul drum și doar acesta putând să ofere cu adevărat satisfacție. Să trăiești după cum ți-au dictat sau îți dictează ceilalți, înseamnă să îți irosești adevăratul “self”. Asta vrei?

be_different_pc_1600_clr3

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s