30/30

Posted on Updated on


Au trecut aproape 5 luni de când am descoperit conceptul “provocării de 30 de zile”, concept revoluționar doar atunci când vine vorba de rezultate nu și de acțiuni. Pentru cei care nu știu, toată șmecheria constă în a realiza o acțiune în fiecare zi, timp de 30 de zile consecutive. Ideea am preluat-o dintr-un video “Încearcă ceva nou timp de 30 de zile”, prezentat de un tip, Matt Cutts. Poți viziona prezentarea și afla mai multe despre această experiență dând click aici.

În prima lună mi-am propus să citesc minim 50 de pagini în fiecare zi, deși citeam destul de mult și fără o astfel de provocare. Dar simțeam nevoia unei anumite rigidități în lectură, a unui program mai stabil. După cele 30 de zile, evaluând eficiența metodei, îmi spuneam că în fiecare lună voi avea câte o astfel de provocare pe rol. Însă distanța de la vorbă la faptă se dovedește, de multe ori, mult mai mare decât distanța de la gură la mână. Așa se face că din cele 5 luni trecute, doar două luni m-am ținut de treabă. Iar în ultima lună în câteva zile nu am fost foarte serios.

Una peste alta, astăzi am de gând să încep o nouă serie de 30 de zile de foc. E ceva ce îmi doresc de mult timp să încerc, dar de fiecare dată am amânat. Sper ca începutul de acum să nu fie doar un foc de paie. Iar paiele să fie puține. În timpul prezentării Matt dădea ca exemplu scrierea unui roman, în 30 de zile. Calculele spun că pentru scrierea unei cărți de 50.000 de cuvinte într-o lună trebuie să scrii doar 1667 de cuvinte pe zi! Așa că pentru următoarele 30 de zile voi lua condeiul (modern al tastaturii) în mână, iar pe umeri îmi voi arunca mantia de scriitor, dacă o exista așa ceva. Nu voi scrie un roman, ci voi încerca să public în fiecare zi câte un post pe blog. Nu știu ce subiecte voi aborda, nu știu dacă îmi va ieși sau dacă va avea vreun rost, dar știu că vreau ca, peste o lună, să mă uit cu mândrie de artist liber-cugetător la cele 30 de zile trecute.

Câteva cuvinte despre amânare

De când am aflat despre metoda aceasta de implementare a unei noi activități mi-am crescut considerabil numărul luptelor cu “lăsarea pe mâine a ceea ce nu am chef sa fac azi”. Parcă așa suna proverbul, nu? Și, din păcate, în doar foarte puține lupte am ieșit învingător, luptele câștigate fiind cele din lunile în care am dus la bun sfârșit auto-provocarea.

Am observat însă că cel mai greu e să începi un lucru, nu să-l termini. E ceva ce te ține pe loc și te împiedică să faci pasul înainte. Poate că e frica de eșec sau lipsa disponibilității de a pune osul la treabă. Sau poate că e drumul prea lung și prea greu. Oricare ar fi motivele, după ce faci primul pas, restul devin mai ușori. Nu de alta, dar te uiți în urmă la cei deja parcurși și realizezi că nu au avut niciun rost fără cei care urmează! Dar poate că doar eu sunt așa.

Oricum ar fi, fiecare are momente în care amână și tot amână. Care o fi cauza? Nu știu, dar cel mai bun răspuns l-am găsit într-un articol de prin blogosferă: amânăm activitățile doar pentru că nu ne dorim suficient de mult ca acestea să fie îndeplinite. Restul – că nu avem timp, că e prea greu, că mai încolo, că o fi și c-o păți –  scuze ieftine, can-can! De aceea metodele de combatere a amânării dau greș aproape de fiecare dată: tratăm efectele, în niciun caz cauza!

Eu gata, timp de 30 de zile, renunț la amânare! De fapt, dacă mă gândesc mai bine, o să o îmbrățișez mai tare ca niciodată. Pentru că voi amâna orice activitate îmi stă în calea îndeplinirii cu succes a “provocării”. Să vedem ce o ieși…și eu sunt curios!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s