To Do or Not To Do?!?

Posted on


O să încep totul cu o frază care va rezuma ce o să scriu mai jos și care te va face ori să te oprești imediat, ori să îți dorești să citești mai repede continuarea: “În viață nu contează atât de mult ceea ce faci, cât contează de ce faci!” Iar acum să trec la explicații.

Tocmai am citit o carte care tratează, dintr-un punct de vedere solid documentat și destul de științific, subiectul motivației(eng: drive) umane. Concluzia este una pe cât de intuitivă, pe atât de ignorată: suntem motivați de activitățile care ne oferă împlinire sufletească. Nu, nu banii și nici pachetul de beneficii nu sunt pe primul loc, ci sentimentul că faci ceva important și în acord cu valorile tale. Ei bine, se pare că, totuși, întreagă societate se bazează pe un tipar greșit de motivare și anume: “sticks and carrots”. Sau, mai pe românește: “după muncă și răsplată”. Mai detaliat: dacă îndeplinești sarcina X, primești recompensa Y. Destul de simplu. Problema e că lucrurile nu merg atât de bine folosind această variantă, decât dacă e vorba de o sarcină repetitivă și monotonă, lipsită de orice urmă de creativitate și noutate. Adică, metoda “Dacă…Atunci” merge extrem de rar, pentru că aproape orice activitate implică creativitate și un anumit grad de flexibilitate.

Ce legătura are asta cu concluzia de început?

În momentul în care realizezi că ceea ce te conduce este un motor interior, al tău, viața ta se schimbă radical. Din clipa aia, nu mai stai să te gândești ce zic ceilalți despre tine, ce părere își face vecinul când o să audă că ți-ai dat demisia, ce o să zică mama și tata când or să afle că ți-ai schimbat facultatea sau ce o spună prietena când îi comunici că vrei să pleci în lume. De atunci tu realizezi că e viața ta viața de care trebuie să ai grijă și doar atât. Da, știu că sună egoist, dar este cea mai bună cale. Doar după ce ai grijă de tine, poți avea cu adevărat grijă și de cei din jurul tău.

Iau moneda, o arunc în sus și cade pe partea cealaltă. Acum e vorba de motivația exterioară, aia care nu vine din tine. Eh, cam așa ne trăim noi viața! Mergem la lucru pentru a avea un salariu și un acoperiș deasupra capului. Facem școli peste școli că na, poate așa o să o ducem și noi mai bine. Intrăm în relații doar cu gândul la recompense. Și așa ajungem să muncim mult, să învățăm bine, să ne comportăm frumos, etc…doar pentru recompensele țintite. Rezultatul? Umanitatea noastră dispare; devenim niște simple mașini de business, de troc: îți dau, îmi dai. Nu-ți dau, nu îmi mai dai. Și urmarea logică: nu îmi mai dai, nu îți mai dau nici eu!

Iar acum se ridică întrebarea: de ce faci ceea ce faci? Ce te motivează, ce te conduce? E vorba de focul ală lăuntric care te mistuie și nu îți dă pace sau e doar salariul de la sfârșitul lunii? De ce te trezești dimineața, ca să te poți culca la loc seara sau ca să faci niște chestii frumoase pe parcursul zilei? De ce înveți pe brânci la școală, pentru informație sau pentru nota de final? Și tot așa.

Care e, de fapt, problema

Problema cu motivația se rezumă, în fond, la un singur aspect: TIMP. Pentru un timp, atât motivația intrinsecă, cât și motivația extrinsecă funcționează perfect. Și mai sunt și greu de diferențiat. Dar…Dar doar motivația intrinsecă durează. Cât durează? Suficient de mult ca să ducă lucrurile la bun sfârșit! Pentru că din interior îți iei puterea să treci peste obstacolele de care te lovești pe drumul vieții. Dacă motorul nu functionează, nu o să te poți deplasa decât la vale. La primul deal serios poți să îți iei adio. Nu mai merge ca la dealurile alea minore, când te împingeau alții de la spate. Ai nevoie de propulsie proprie.

De asta este mai important de ce faci ceea ce faci și nu ce faci. Pentru că, dacă faci ceea ce e în acord cu tine ca persoană, acele activități care izvorăsc din propria ta ființă, devii de neoprit. Nimeni și nimic nu îți poate sta în cale. Dar, dacă tot ceea ce întreprinzi e rezultatul unei motivări din afară, artificiale, întrebarea nu este DACĂ o să clachezi, ci CÂND. În ambele cazuri, trebuie să treacă timp: până când vei atinge succesul personal(motivația intrinsecă), sau până te vei lovi de eșec total(motivația extrinsecă).

Ce e de făcut?

Ca în multe situații, e mai ușor pe hârtie decât în viață. Situația ideală e aia în care faci doar ceea ce vrei, ce te motivează pe tine și îți aduce satisfacție. (Știu, unii vor zice că unele activități care aduc satisfacție sunt rele în sine, dar aia e o altă discuție). Dar, pentru că idealul nu se poate atinge, ar fi de dorit să se tindă spre el: cât mai mult din viețile noastre să fie ocupate cu activități izvorâte din adâncul personalității noastre.

Dacă îți place să desenezi, desenează! Dacă îți place să călătorești prin lume, dă-i drumul! Dacă îți place să cânți, fă-te auzit! Dacă îți place să mături străzile, matură străzile, care e problema? Problema e că ne-am învățat să credem că trebuie să trăim într-un anumit fel, la un anumit nivel, și între anumite limite, crezând că așa e fericirea. Adevărul e că numai atunci când trăiești între propriile limite afli ce e aia fericire. În rest, te hrănești cu iluziile aruncate de alții.

Una peste alta, lumea are nevoie de mai mulți oameni care să renunțe la tipare și care să facă diferența. De ce să nu facem și noi asta? De ce să-i lăsăm doar pe alții(puțini) să trăiască cu adevărat?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s