START. [by Jon Acuff]

Posted on Updated on


Înainte de a începe cartea “START.” nu aveam absolut nicio idee despre cât dpe parcursul lecturii. Venind la pachet cu un subtitlu cel puțin pompos (“Pocnește frica direct în față! Scapă de mediocritate! Fă lucrurile care contează!”), cartea și-a creat, încă dinainte de a o deschide, un anumit portret. Când am început însă să o citesc, am realizat cu o suprindere ce creștea cu fiecare pagină dată, că lucrurile stau puțin altfel.

Ce așteptări aveam?

Am tot vorbit de ceea ce mă așteptam să găsesc pe paginile ei, dar nu am spus nimic concret. Să explic puțin despre ce a fost vorba. Trec printr-o perioadă care se anunță bogată în schimbări și care necesită curajul unor noi începuturi; astfel, mi-a fost extrem de ușor să îmi induc ideea că în carte o să o găsesc catalizatorul extern care să mă împingă să transpun aceste idei în realitate. Voiam cu toată ființa mea să aflu informații cum că “totul este posibil dacă vrei”, “treci la treabă, apoi lucrurile bune se vor ține scai de tine”, “urmărește-ți visul și uită de orice altceva”, etc. Cu alte cuvinte, mă așteptam la informația ieftină pe care mulți autori o scriu și care, exceptând că te ajută să te simți bine pe moment, nu are niciun efect notabil. Oricum, mi-am dat seama că nu aveam nevoie doar de un catalizator, ci de un imens rezervor plin cu combustibil de rachetă.

Ce am găsit, de fapt

Ei bine, mi-am găsit, totuși, combustibilul de rachetă! Și nu doar un rezervor, ci oricât de mult aș fi avut nevoie, oricând aș fi avut nevoie! Am descoperit în Jon Acuff o persoană serioasă, deschisă la minte și foarte ancorată în realitate. Nu știu dacă anterioarele cărți ale sale au preluat aceste trăsături, dar în “START.” acest mod de a vedea viața se întâlnește la fiecare pas. Și asta a făcut foarte ușoară trecerea peste dezamăgirea că nu mi-am găsit în carte doza de motivație (drog?) dorită.

Dar ce am găsit, până la urmă? Am găsit un alt mod de a vedea viața. Am înțeles că nu e niciodată prea târziu să îți urmezi visurile. Sau prea devreme. Am realizat că urmărirea visurilor nu e o acțiune solitară, egoistă, încăpățânată. Am învățat că frica îți va pune mereu piedici și că întotdeauna este consecventă. Am descoperit că limitările există, că nu pot face orice, dar că pot încerca orice. Am înțeles că momentul de început, de START, este singura etapă asupra căreia dețin controlul. Am realizat că soluțiile bune sunt simplu de găsit, dar nu neapărat simplu de aplicat. Am fost conștientizat că vorbele nu au nicio valoare și că “acțiunea bate întotdeauna intenția”. Am învățat cum să ies din mediocritate și cum să ating extraordinarul.

Eu nu știu ce vei găsi tu în cartea lui Jon dacă o vei citi. Nu știu nici dacă ești în cautarea a ceva și ai anumite așteptări. Ceea ce am vrut eu să fac mai sus a fost nu să îți prezint o altă carte de umplere a timpului liber. Am vrut să afli câteva informații despre una din cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată și să afli că te poate ajuta să îți duci viața la nivel superior. Nu am vrut să îți arăt ce câștigi, ci am vrut să vezi ceea ce pierzi.

Mai jos ai video-ul de prezentare al cărții; astfel faceți cunoștință și cu cartea și cu autorul, dintr-un foc. Iar aici ai site-ul oficial al autorului, cu tot ce trebuie să știi despre carte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s