Despre “Meseria de părinte” și ce înseamnă “Să fii o minune”

Posted on


supa-pui-sufletAzi am dat peste două povestiri foarte deștepte și am zis că se merită să ajungă la cât mai multă lume. Sunt din cartea “Supă de pui pentru suflet”, iar cei care le-au împărtășit sunt: Kahlil Gibran și Pablo Casalas. Prima se numește “Despre meseria de părinte” și încearcă să transmită câteva gânduri pe care părinții ar trebui să le aibă tot timpul în minte. A doua se intitulează “Ești o minune!” și vrea să schimbe puțin paradigma cu privire la ce însemnăm noi ca oameni și la lucrurile importante din viața noastră.

Iat-o pe prima:

“Copiii tăi nu sunt copiii tăi.

Ei sunt fiii și fiiicele Vieții care tînjește după ea însăși.

Ei vin prin tine, dar nu de la tine,

Și deși ei sunt cu tine, totuși ei nu-ți aparțin.

Poți să le dai dragostea ta, dar nu și gîndurile tale,

Pentru că ei au propriile lor gînduri.

Poți să le adăpostești trupurile, dar nu și sufletele,

Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului,

Pe care tu n-o poți vizita, nici măcar în visele tale.

Te poți lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-i faci ca tine,

Pentru că viața nu zăbovește în ziua de ieri.

Tu ești ca arcul din care copiii tăi pleacă ca niște săgeți vii.

Arcașul vede ținta de pe calea către infinit,

Și-ți dă și ție puterea să vezi cât de departe poți ajunge.

Se încordează cu tine, cu puterea Lui, așa încât săgețile să zboare iute și departe;

Lasă ca încordarea ta în mâinile arcașului să fie spre bucurie,

Căci așa cum își iubește săgeata care zboară, tot astfel El iubește arcul care este stabil.”

Și cea de-a doua:

“Fiecare secundă pe care o trăim este un moment unic în univers, o clipă care nu va mai fi niciodată…Și noi ce îi învățăm pe copiii noștri? Îi învățăm că doi și cu doi fac patru, și că Parisul este capitala Franței.

Când îi vom învăța ce sunt ei?

Ar trebui să spunem fiecăruia: ‘Știi ce ești tu? Ești o minune. Ești unic. În toți anii care au trecut, nu a mai fost niciun copil ca tine. Picioarele tale, brațele tale, degetele tale deștepte, felul în care te miști.

Poți deveni un Shakespeare, un Michaelangelo, un Beethoven. Tu poți face orice. Da, ești o minune. Și când o să crești, vei putea tu să-l rănești pe altul, care este o minune ca tine?’

Trebuie să muncim – cu toții trebuie să muncim – ca să facem această lume demnă de copiii ei.”

Dacă vrei să comanzi cartea, uite un link. Sau poți întreba de ea la Amaltea, editura care a publicat-o. Sau o poți citi în format .pdf de aici.

2 thoughts on “Despre “Meseria de părinte” și ce înseamnă “Să fii o minune”

    eumiealmeu said:
    August 27, 2013 at 19:14

    Am citit toate cartile traduse, de la Amaltea. Le-am cumparat pe vremea cand se editau la cateva luni, dar pentru ca nu au avut cautare au fost retrase de pe piata.
    Adevarul este ca putina lume mai are azi… suflet. (Si nu ma refer la cel care, chipurile, ar iesi dupa moarte, ci la implicarea emotionala si responsabilitate fata de ceea ce e frumos in jur.)

      cascadorys responded:
      September 4, 2013 at 18:28

      Asa e. Dar sa ne bucuram pentru cei care inca mai au.:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s