Fara stele pe cer si cu prea putin roz in noapte (Lost&Alone VI)

Posted on


Linistea noptii nu-l inconjura nici pe departe asa cum il coplesea negura ei. Statea singur si privea pierdut pe geamul deschis, inspirand cu sete aerul ceva mai rece al serii. Incerca sa desluseasca afara la fel cum incerca sa-si desluseasca in suflet. Insa, la fel ca in interior, nici afara stelele nu se lasau descoperite. Dar continua sa incerce…

De la un timp lucrurile nu isi urmau cursul dorit, iar o ceata densa de dileme il strangea ca intr-o gheara de fier. Realiza ca nu stia de unde vine, unde se afla si unde vrea sa ajunga. Era o picatura intre milioanele de picaturi ale unui ocean de oameni, fara tinta si drum. Se mintise de multe ori ca totul este temporar, ca o va scoate la capat, ca va reusi. Dar viata este dura, iar in fiecare zi avea grija ca el sa nu uite acest mic detaliu. 

Nimic nu-i iesea. Indiferent de domeniu, numai pe langa lovea. De la clipe nereusite de relaxare, la incercari asiduee de munca sustinuta, lucrurile doar nu mergeau. Se simtea singur si apasat de toate si toti. Vedea in fata atatea cai, dar parca niciuna nu era pentru el. Consolare ieftina isi gasea in activitati si mai ieftine si in rutina unei vieti de nici doi bani. Refuza sa mai viseze, sa mai spere, sa mai lupte.

Isi dorea mult sa evadeze; sa fuga undeva, cat mai departe! Undeva unde singuratatea nu ar fi fost asa apasatoare. Unde unde si-ar fi putut auzi propriile ganduri si si-ar fi putut desena propriile drumuri. Undeva unde ar fi indraznit sa traiasca. Isi dadea seama ca ajunsese sa isi bata joc de singura viata pe care reusise sa puna mana. Juca la sigur, incerca schimbari marunte si purta lupte modeste. Nu visa cum visa sa viseze. Nu juca cum isi dorea sa joace. Nu lupta cum voia sa lupte. Se lasa, pur si simplu, angrenat in rutina si gandirea celor din jur…

Si ar fi fost o multime de lucruri pe care si-ar fi dorit sa le faca. Nebunii le-ar spune unii, idiotenii le-ar spune altii. El le-ar fi spus simplu: moduri faine de a trai viata. Sa plece de nebun in lume, sa alerge pana cade din picioare, sa citeasca pana nu il mai tin ochii, sa vorbeasca cu necunoscutii, sa-i ajute pe altii, sa gandeasca liber, sa se invarta de nebun in pietele orasului…Adica, sa simta si el ca traieste!

Simtea ca ar fi vrut sa traiasca in trecut, cand lumea era mai calma si mai plina de vis. Cand era mai multa liniste, mai multa pace, mai multa iubire. Parca acum toate erau asa de complexe, dar atat de lipsite de continut…

Continua sa priveasca pe geam…negrul noptii ii impiedica imaginatia sa picteze in roz viata. Poate daca cineva l-ar fi ajutat, stand langa el macar, daca nu impingandu-l putin de la spate. Stia ca poate sa dea valul de cenusa deoparte si sa aduca soarele inapoi pe firmament, dar avea nevoie sa se creada in el. Si-ar fi dorit ca o anumita persoana sa-i fie alaturi…Pentru ca, se zice, in spatele fiecarui barbat puternic se afla…cineva. Asa, pur si simplu. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s