Fără muncă nu-i răsplată!

Posted on Updated on


Nu știu de ce, dar cu toții avem o percepție interesantă asupra lumii: avem impresia că putem reuși fără efort. Și acest model se găsește, asemeni fractalilor, la orice nivel. Pur și simplu trăim cu iluzia că vom primi răsplata și fără efort.

Știu că vorba “după muncă și răsplată” nu are 100% acoperire în viața reală, dar e cert că, deși uneori poți munci fără să-ți primești răsplata cuvenită, NICIODATĂ nu vei primi răsplata dacă nu depui munca necesară. Nu știu exact care să fie cauza pentru percepția greșită pe care o avem cu privire la acest aspect, dar cred că aceasta este constituită dintr-un mix de societate, comoditate, frică, ignoranță, autoînșelare. Suntem prea comozi să muncim pentru ceea ce vrem, ne este frică de eșec, trăim într-o societate care încurajează succesul peste noapte și ignoranța în gândire și, pe deasupra, ne mai și mințim singuri cu privire la situație.

De ceva timp observ foarte bine acest fenomen atunci când vine vorba de bani. Nu sunt adeptul muncii silnice, de la 8 la 8, dar sunt cu toată inima pentru efort asiduu atunci când vine vorba de ceva ce îmi doresc. Am observat că majoritatea oamenilor vor să aibă un anumit grad de independență financiară, dar nu sunt dispuși să treacă la treabă. Ba mai mult, dacă s-ar putea îmbogăți peste noapte, ar fi fantastic. Unii chiar speră și cred că așa ceva se va întâmpla! O idee genială de afacere, o carte super bine scrisă și devenită bestseller, o lovitură pe bursă sau în cazinou –  toate transmit aceeși idee: succes fără efort. Alții, mai deștepți puțin poate, știu să profite de inconștiența celorlalți și câștigă bani frumoși de pe urma lor.

Dar fie că ne place, fie că nu, adevărul este altul: succes peste noapte nu există! Deși uneori așa se vede, deși alteori așa pare, niciodată nu vei realiza ceva important dintr-o dată, fără o cantitate importantă de efort. Și, ceea ce este și mai important, este că dacă nu îți schimbi mentalitatea nu vei reuși. Pur și simplu nu vei ajunge nicăieri, dacă tu te aștepți să ajungi fără să te deplasezi! Și, pe cât de stupid și ilogic pare să ai pretenția să ajungi la o destinație fără să pleci la drum, pe atât de orbi suntem când vine vorba de ceea ce vrem de la viață. Dar este mai ușor să te duci sub păr, să deschizi gura și să aștepți să cadă para mult dorită, nu?

Dacă te ridici și te apuci de treabă, ai mari șanse să eșuezi. Așa că mai bine te așezi confortabil și aștepți să te lovească și pe tine norocul! Nu renunți la ceea ce nu te satisface, nu ieși dintr-o relație care nu mai merge, nu vorbești cu persoana care îți place, nu te apuci de visul care te macină. Stai, pur și simplu, și aștepți ca lucrurile să se întâmple. Dar oare se vor întâmpla vreodată?

8 thoughts on “Fără muncă nu-i răsplată!

    Rahela said:
    April 5, 2013 at 21:23

    Din pacate, succesul peste noapte se poate. Trebuie doar sa deschizi televizorul si te invadeaza oamenii de succes care nu poti sa spui ca au muncit mare lucru pentru a ajunge acolo unde sunt.
    As vrea sa mai mentionez ceva: o idee pentru o afacere extraordinara iti poate veni din senin fara sa ai un background de cercetare sau de studii, dar cazurile sunt destul de putine. In general trebuie sa depui un efort considerabil pentru a putea gasi afacerea aceea de succes. Ca sa nu mai vorbesc despre o carte bine scrisa. Ca sa scrii foarte bine o carte e nevoie de multa multa dar si de inspiratie. Iar inspiratia iarasi cred ca vine din efort depus. Citesti mult, cercetezi, analizezi – e si asta o munca.

    Dar sunt un mare fan al muncii, al efortului. Probabil si pentru ca nu prea am primit lucruri din senin. Munca face bine organismului, face bine spiritului, dispozitiei, te ajuta sa evoluezi ca persoana sociala, profesionala samd. Si da, probabil ca vei esua de multe ori, dar daca vezi esecurile ca pe descoperiri – afli noi si noi moduri de cum sa nu faci ceva -, atunci cu siguranta ca vei ajunge o persoana de succes.
    O alta discutie este cea legata despre succes. Ce inseamna succesul. Daca avem o viziune corecta legata de acesta, daca suntem influentati de ce ne prezinta media ca fiind succes. Dar ma opresc aici🙂

      cascadorys responded:
      April 5, 2013 at 21:31

      As lega intrebarea despre ce inseamna succesul de restul comentariului: nu cred ca oamenii de succes de la televizor sunt chiar de succes. Adica da, daca prin asta intelegi sa apari si sa te certi cu toata lumea, asa e. Exista si oameni care reusesc peste noapte, dar acolo e vorba de o minoritate, care poate esua lamentabil noaptea urmatoare. In plus, imi place sa cred ca efortul constant poate ca nu va da roade de fiecare data, dar pe termen lung va asigura un succes satisfacator. Iar despre ce inseamna succes…spuneam ca perspectiva “reusitei fara efort” se intalneste la orice nivel.

        Rahela said:
        April 5, 2013 at 21:38

        poate tu sau eu suntem de acord ca acei oameni nu sunt de succes sau ca au o reteta gresita a succesului. dar societatea ii considera a fi reusit in viata. si atunci…unde ne uitam cand alegem definitia succesului? cine ne confirma ca suntem pe drumul cel bun al progresului?🙂

        cascadorys responded:
        April 5, 2013 at 21:41

        Noi, zic eu. Daca noua ne e bine in pielea noastra…Bine, e riscant modul asta de a vedea lucrurile; daca nu ai un sistem de valori, poti sa o iei rau la vale.:D Iar despre societate, mie mi se pare ca a decazut rau de tot, adica nu prea are valori care merita adoptate, cu mici exceptii pe ici, pe colo.

        Rahela said:
        April 5, 2013 at 21:53

        tocmai de aceea e destul de dificil sa vorbesti despre succes unei societati care are alta idee despre acest concept. poate ar trebui sa redefinire generala a educatiei si sistemului de valori. but that’s just my unicorn🙂

        cascadorys responded:
        April 5, 2013 at 21:55

        🙂 Putem incerca, modest si cu prea putine reusite poate, sa schimbam lucrurile. Pana la urma si noi facem parte din societate, nu?

        Rahela said:
        April 5, 2013 at 22:12

        La tine poate este entuziasmul tineretii. eu deja am vazut destule si nu mai sunt atat de entuziasmata. dar desigur ca ai dreptate. fiecare persoana care incearca sa schimbe ceva in bine conteaza. cu o floare nu se face primavara, dar miroase tare bine floarea aceea🙂

        cascadorys responded:
        April 6, 2013 at 07:22

        🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s