A fi sau a nu fi (bine) echilibrat

Posted on


Cand vine vorba de bine si de ce inseamna acesta parerile sunt impartite. Am putea zice cum zice romanul, “cate bordeie, atatea obiceie” si am avea perfecta dreptate. Oamenii au propriul mod, proprii ochelari (mai mult sau mai putin de cal) prin care privesc notiunile importante ale vietii, din care face parte si starea de bine. Probabil ca idea “vedem lumea cum suntem noi, nu cum este ea”, isi gaseste aplicabilitatea si in definirea binelui. Cu toate acestea, exista aspecte ale vietii in care relativismul cu privire la bine chiar daca nu este exclus, cel putin nu este acceptat. Neaceptat de societate, de religie, de prieteni, de individ insasi. Lucrurile stau exact ca in cazul libertatii: “libertatea pumnului tau e ingradita de libertatea nasului meu.”

Dar nu la relativism sau la o cautare a ceea ce inseamna binele vreau sa ma refer, desi modul in care definim un obiect, o notiune, o intrebare este punctul de plecare atat pentru viziunea formata, cat si pentru comportamentul ulterior. Pentru cei care accepta un Dumnezeu in viata lor (indiferent de ce inseamna aceasta acceptare), binele devine mult mai rigid, mai ingradit. Nu ca nu ar putea fi relativizat, nu ca nu este relativizat (o bine venita gura de aer proaspat, uneori), dar, exact cum spuneam, apare acceptarea unei anumite “versiuni”. Cu toate acestea, domeniul religiei nu este, asa cum le place multora sa creada, un teritoriu cu un contrast crescut intre liniile albe si liniile negre, ci seamana mai mult cu un desen in tonuri de gri. Iar individul are misiunea (ingrata, as putea spune), de a-si stabili propriile limite, pe baza acestui amestec de linii neclar trasate.

Cand vine vorba de a lega binele de Dumnezeu are loc o pasire pe nisip (mai mult sau mai putin, depinde) miscator. Multi au disecat problema aceasta, multi o vor face si, cu toate acestea, este foarte probabil ca unele aspect importante sa ramana neobservate. Discutia despre bine si Dumnezeu ar puta fi terminata scurt, transant:”De ce ma intrebi ce bine? Binele este Unul singur.”(Matei 19:17). Dar raspunsul dat de Isus in contextul aminitit nu aduce, asa cum ar fi de asteptat, raspunsuri. Intr-adevar, defineste conceptul (de bine), dar nu lamureste care sunt implicatiile. E cert ca binele izvoraste din Dumnezeu, acesta putand fi considerat barometru in studierea problemei, dar modul de raportare al individului la Dumnezeu va crea, implicit, o anumita viziune.

In lumea in care traim exista o tendinta de a cauta echilibrul. Si, cand spun lumea, nu ma refer la lumea fizica(in natura tendinta este entropica, de distrugere a echilibrului), ci la societate. Si, cu mici exceptii, echilibrul este cea mai buna pozitie care poate fi adoptata. Iti ofera,pe scurt vorbind, o pozitionare la egala distanta de doua pareri diametral opuse. Cand suntem, ca oameni, nevoiti sa punem in aceeasi oala binele si pe Dumnezeu, ne lovim de aceleasi tonuri de gri. Desi conceptia majoritatii este aceea ca Dumnezeu este bun, cand incercam sa facem un pas mai in spre noi si sa integram aceasta bunatate in vietile noastre, lucrurile se cam complica. Asa cum spuneam, echilibrul ar fi cel mai de dorit, dar, din pacate, este cel mai greu de gasit.

Exista doua moduri fundamental diferite de a vedea implicarea lui Dumnezeu in viata individului, intre acestea avand loc o multime de combinatii in care ponderea difera dupa cum gaseste fiecare de cuviinta. Cele doua viziuni sunt: 1)orice bine care mi se intampla, ca individ, este de la Dumnezeu si 2) Dumnezeu are treburi mai importante de facut ca sa stea sa imi ofere mie din binele Lui. Cum spuneam, acestea sunt extremele, majoritatea gasindu-ne undeva intre. Dar sa le luam pe rand, de la coada la cap.

Conceptia ca Dumnezeu nu se implica este una foarte intalnita si acceptata pe scara larga. Pornind de la modul in care functioneaza universul si terminand la individ, lucrurile stau cam asa: Dumnezeu cu treaba Lui, noi, oamenii, cu a noastra. Dar, daca lucrurile sunt astfel, se ridica intrebarea daca putem sa ne bucuram vreodata de bine. Adevaratul bine, cel absolut, izvorat din “Unul”, nu un bine relativ, fantasmagoric, pamantesc. In aceasta situatie faptul ca Dumnezeu exista acolo, undeva, nu ofera absolut niciun confort in plus. Aceasta distantare de Dumnezeu are si o parte buna, insa: asumarea responsabilitatii. Individul care nu Ii pune in spate lui Dumnezeu binele din viata lui, nu Ii va pune nici raul. Pentru el nu Dumnezeu e responsabil de atrocitatile Holocaustului, de exemplu, ci Hitler este. Nu este Dumnezeu vinovat de deciziile proaste pe care el, ca persoana, le-a luat. Dar o asumare a responsabilitatii cu pretul scoaterii lui Dumnezeu din ecuatie, parca costa, totusi, cam mult.

Acum sa mergem si in cealalta parte a balantei. Aici oamenii sunt mai modesti, de felul lor. Dumnezeu este cel care ofera, cel care asigura, cel care realizeaza. Daca vrei sa cauti individul in propria lui viata iti dai seama ca trebuie sa pui justificata intrebare : care individ? (sau, poate, care viata?). Dumnezeu este “vinovat” de binele din viata, toate lucrurile bune vin de la El. Daca persoana are si ea un cuvant de spus nu are nicio relevanta. Omul este multumit cu starea lui de ignorant liber. Are libertatea sa aleaga, dar el alege sa-L lase pe Dumnezeu sa aleaga. Pentru el. Interesant. Si nu numai interesant, ci si comod, foarte comod. E un mod simplu de a-ti trai viata, fara responsabilitate. Tot ce realizezi nu realizezi prin propriile forte, ci Altcineva realizeaza prin tine. La fel si cand o dai in bara: te consolezi ca trebuie sa inveti o lectie, ca e o incercare de la Cel de Sus. Si astfel, individul dispare, ramanand doar carcasa. Cat de bine o fi, o cat de rau…nu stiu.

Oricum, imi place sa cred ca ambele extreme sunt…pe alaturi. Nu cred ca Dumnezeu ne-a conceput sa fim roboti, la fel cum nu cred ca ne-a conceput sa fim niste mici zei. Putem realiza multe fara Dumnezeu(exemple in societate sunt cu duimul), dar, la fel de bine, putem realiza aproape nimic cu Dumnezeu. Binele vine dintr-un echilibru a carui origine se gaseste in impletirea uniforma a celor doua extreme. Dumnezeu ne vrea oameni responsabili, rationali, dar sensibili la nevoi. Vrea ca din binele suprem, absolut, care este El, sa luam mici parti si sa le punem in vietile noastre. Cred ca Dumnezeu vrea ca noi sa fim constienti atat de puterile si realizarile noastre (de copii independenti), cat si de momentele in care El intervine. Vorba populara “Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in sac”, cred ca rezuma, printr-o profunzime prea simplu de observat, problema binelui  din viata oamenilor. Dumnezeu este Cel care da (direct, indirect, cine stie), noi suntem cei care (putem, sau nu, sa) primim.

2 thoughts on “A fi sau a nu fi (bine) echilibrat

    Pascu Ioan said:
    March 17, 2013 at 23:32

    Ai atins un punct sensibil aici,si anume,exista moralitate fara un dumnezeu biblic?discutia e lunga si argumentele sunt impartite,totusi as vrea sa ma opresc la cateva exemple biblice de judecare a notiunii de bine,Lot a fost socotit un om bun din moment ce a fost salvat din Sodoma dar nu a avut nici o problema in a oferii unor barbari doua fete virgine cu mentiunea “faceti ce vrei cu ele”,la randul lor fetele salvate nu au avut nici o problema in a comite incest,unde e moralitatea acestor oamenii de bn?
    Care e diferenta intre spatiul vital pretins de Hitler care e socotit un monstru si trecerea Canaanului prin sabie si foc de la barbati,femei,copii pana la animale,pt a face loc oamenilor de bine ai lui dumnezeu?era singura modalitate de a gasi un loc pe intinderea vasta a pamantului pt un grup de oameni?exemple de “moralitate” de acest gen mai sunt multe si merita discutate.

      cascadorys responded:
      March 21, 2013 at 10:04

      Da, merita discutate. Dar ideea principala era cat de mult se implica Dumnezeu in binele nostru, al oamenilor. Exemplele ridicate de tine sunt foarte pertinente, insa eu nu cred ca exista moralitate fara Dumnezeu. Etica da, dar moralitate nu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s