Retrospectivă pentru viitor

Posted on


De la un timp îmi vine tot mai greu să mă uit în oglinda…sufletului. Și, când reușesc să îmi fac curaj suficient, îmi văd imaginea printre fire de praf. Nu știu dacă trecerea timpului este vinovată de această barieră, sau eu, prin dezinteresul manifestat. Dar praful e acolo. Sunt însă și clipe în care îmi întind mâinile și îndepărtez, cu grijă, acele urme ale timpului nefolosit cum trebuie. Și nu îmi place ce văd.

Îmi amintesc că aveam vise mari. Mă uitam în mine și, deși nu vedeam cunoștințele și aptitudinile necesare reușitelor, nu îndrăzneam să mă opresc din visare. Poate că nu totul era posibil, dar mă comportam ca și când ar fi fost. Aveam aspirații, gânduri mărețe, planuri grandioase. Ce mi-a mai rămas? Niște imagini șterse, zărite printre gânduri de praf.

În prezent, acolo unde ar trebui să trăiesc, dar, totuși, unde stau atât de puțin, lucrurile nu sunt deloc mai curate. Eroul din mine și-a găsit, încet, încet, scuze și motive pentru o retragere timpurie. Toate acele vise nu s-au materializat decât în trecut. Privesc la ele cu nostalgie, neîndrăznind să le mai proiectez în viitor.

Viitorul…nu îmi aparține. Așa mă consolez, ca să nu fiu nevoit să recunosc că nu îl pot controla. Mă întorc la acele frânturi de tablouri și zâmbesc gândindu-mă la minunea realizării lor. Dar planuri nu am, sau măcar părți din acestea. Și mă mulțumesc cu priviri frugale în oglinda rece a sufletului.

Am renunțat de mult la luptă și la libertate. Cu tristețe o spun. Cu sinceritate. Nu mi-au mai rămas decât dorințe înăbușite, vise timorate, gânduri nerostite. Puterea de a lupta nu se găsește la magazinul din colț. Din păcate.

Dar și din fericire. Cum ar fi oare lumea dacă toți ar lupta pentru visele lor? Dacă nu ne-am mai lovi de ratați și anonimi la tot pasul? Da, frumoasă. Dar și anormală. Însă nu îmi pasă de ceilalți. Știu că trebuie să mă ridic și să lupt pentru viața mea. Să o trăiesc așa cum vreau eu, nu cum îmi spun ceilalți. Să îmi stabilesc ținte, să îmi întocmesc planuri, să-mi creez o cale. Să trec dincolo de vise. Să le transform în realitatea de zi cu zi.

Și știu că pentru asta trebuie să îndrăznesc să mă privesc mai des. Știu că trebuie să îmi iau inima în dinți și să îndepărtez praful de pe suflet. Acest praf de frică, de scuze, de plângeri. Pentru că doar așa voi putea vedea clar ce e dincolo, și doar așa voi știi ce trebuie să fie afară. Doar așa îmi voi găsi puterea de luptă și curajul de a visa. Și poate că unele vise nu vor deveni realitate, dar eu voi deveni mai puternic. Voi știi că am pierdut încercând. În această retrospectivă însă, nu e loc pentru scuze. E loc doar pentru viziune. Și pentru voință.  

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s