Viața ca un clișeu

Posted on Updated on


Mi se întâmplă uneori, mai des ca alteori, să mă lovesc de clișee – ale altora și ale mele. Și doar vânătăile fizice lipsesc, pentru că cele psihice apar din plin. Trăim în mijlocul unei societăți liniarizate, uniformizate, cu un limbaj de lemn. Ne însușim valorile și principiile altora, neștiind nici măcar de unde vin. Refuzăm să mai trecem prin filtrul propriei analize aspecte esențiale ale vieții. Împărțim în stânga și-n dreapta idei ce nu ne aparțin, pe care nu le credem și pe care nu le practicăm.

Mă uit în jur și, fie aproape, fie departe, văd aceleași priveliști. Dacă nu gândești cum gândește toată lumea ești un ciudat. Dacă nu te comporți într-un anumit fel ești, invariabil, exclus. (Indiferent despre ce grup e vorba: prieteni, biserică, serviciu, etc.) Dacă nu urmezi drumul pe care ți-l trasează societatea ești un ratat. Dacă îndrăznești să gândești, să cauți, să lupți ești privit nu tocmai bine. Dar ce e trist nu e faptul că lumea încearcă să-ți pună tot timpul “bețe în roate”, ci că lumea nu (mai) știe de ce gândește ceea ce gândește și de ce se comportă în felul în care se comportă. Cumva, odată cu trecerea timpului, s-a așternut peste mintea fiecăruia uitarea. Nu mai știm de unde am plecat, și nici spre ce ne îndreptăm. Și nu știm nici de ce ne parcurgem drumul în felul în care o facem. Ne trăim viața la fel ca în povestirea cu maimuțele și banana – nu știm de ce nu avem voie la banană, dar nu o luăm și nu lăsăm nici pe alții să o ia. (Povestirea integrală aici.) Am ajuns să trecem prin viață, la întâmplare, fără scop și fără rost parcă.

O idee care îmi place mult spune: “Dacă mergi pe drumul pe care merge toată lumea, ajungi acolo unde ajunge toată lumea.” Și cred că aceasta poate fi generalizată: dacă gândești, vorbești, te comporți, privești lumea așa cum o fac toți, nu o să devii decât un anonim între anonimi. Dar nu despre a nu fi anonim este vorba, ci despre a ști de ce ești un anonim. Poate că nu vrei de la viață mai mult decât ai deja. Poate că te mulțumește statutul tău actual. Poate că ești fericit așa cum ești. Nu trebuie să evadezi din marea de anonimi, dar trebuie să știi de ce ești acolo. Trebuie să îți fii căutat propriul drum, să ai propriile întrebări, propriile răspunsuri. Trebuie să ai propria viață.

Într-o lume a clișeelor am ajuns să ne trăim și viețile astfel. Fără scopuri, fără ținte, fără propriile drumuri. Fără întrebări, fără răspunsuri, fără argumente. Fără vise, fără aspirații, fără reușite. Și nu ni se pare nimic nelalocul lui, pentru că așa am pomenit. Dar tocmai despre această pomeneală e vorba: în locul să ne trăim propriile vieți, să trăim așa cum vrem noi, trăim, limitativ însă, așa cum trăiesc ceilalți. Am ajuns, fie că ne place, fie că nu, să facem din viață un clișeu. (Și apoi ne întrebăm de ce o ducem rău!) Dar întotdeauna există posibilitatea să luăm acest clișeu și să ne punem amprenta pe el, schimbându-l astfel, într-un original. Originalul meu, originalul tău. De tine depinde cum trăiești: ca un clișeu sau nu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s