Cum a fost la MIB (Maratonul International Bucuresti)

Posted on


De fapt, la semi-maraton, dar in cadrul MIB. A fost, nu stiu, o experienta extraordinara, de neuitat si provocatoare. Si cand spun asta, nu o spun ca si cliseu, ci ca realitate. Desi am aflat foarte tarziu faptul ca voi participa, lucrurile au decurs nesperat de bine, dar totusi diferit fata de socoteala de acasa. Startul l-am ratat, din motive obiective, zic eu, astfel ca am plecat cu o intarziere de 5 minute. Asa se face ca la final am ajuns dupa aprox. 2 ore si 7 minute. (Mie mi-au iesit 2 ore si 2 minute). Insa pana acolo a fost drum lung! (21 km, am putea spune)

Ca sa nu va zapacesc cu detaliile despre cursa, o sa spun pe scurt ca mi s-a parut foarte solicitanta. Desi prima jumatate a fost foarte lejera, apoi lucrurile sau schimbat radical. Era nevoie de automotivare maxima. Ultimul sfert  a fost sfertul de foc. Doua citate motivationale imi sunau in minte tot timpul: “Daca nu poti sa zbori, atunci alearga; daca nu poti sa alergi, atunci mergi; daca nu poti merge, atunci taraste-te; dar orice ai face, nu te opri!” si “Eu nu concurez cu ceilalti, ci cu vocea din capul meu care imi spune ca nu mai pot!”. Mi se parea asa de usor sa renunt, dar ma bucur ca nu am facut-o! Imi tot spuneam cat de jalnic ar fi din partea mea daca nu as duce totul la capat. Si a functionat!

Imi amintesc de o idee care asemana viata cu un maraton. Si inteleg de ce. Si in viata alergi, te lupti, incerci sa nu renunti, etc. Insa exista o diferenta: la maraton intotdeauna stii unde e finalul, in viata nu. La un maraton te poti motiva spunandu-ti ca nu mai e mult, dar in viata niciodata nu stii cat dureaza o problema sau urmarirea unui vis. Dar in ambele cazuri, perseverenta face diferenta! Sa pui pas dupa pas, gand dupa gand, actiune dupa actiune – asta este cheia! Nu sa te gandesti la sutele de pasi pe care ii mai ai de facut, ci doar la pasul urmator.

Acum deja am inceput sa caut noi curse, desi astazi spuneam ca niciodata nu o sa mai particip! A te impinge la maxim, a explora noi posibilitati, a continua atunci cand tot corpul iti spune sa te opresti constituie ceva de neuitat! Iar sa primesti medalia la final, a fost un sentiment nemaisimtit! Probabil ca asa e si in viata, cand reusesti sa faci ceva ce pare peste puterile tale. Probabil ca nu ai trait niciodata sentimentul asta, asa ca poate ar fi timpul sa te apuci pe treaba! Fie ca e vorba de o cursa sau de viata insasi! Ridica-te, fa-ti un plan si actioneaza! Daca vrei sa reusesti, trebuie sa lupti! Si, chiar daca nu o sa reusesti, vei stii ca ai incercat. Sau, asa cum spune Steindhardt: “Biruinta nu-i obligatorie, obligatorie e lupta!”

One thought on “Cum a fost la MIB (Maratonul International Bucuresti)

    […] nu am putut să particip decât la proba de semi-maraton, o experiență despre care poți citi aici. Ei bine, nu aveam de gând să ratez din nou și nu am […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s