Cand cuvintele nu devin fapte…

Posted on Updated on


Ma apuc din nou sa scriu, chiar daca nu am decat niste idei vagi si invalmasite in minte…referitoare la promisiuni. Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am dat importanta cuvenita vorbelor pe care le spun, chiar daca, atunci cand spun ceva, incerc sa ma si tin de cuvant. Se pare ca trebuie sa mai lucrez la capitolul asta…Si, cum poti invata cel mai bine, daca nu experimentand? Asa se face ca, datorita unei promisiuni nerespectate, am simtit pe propria piele aceasta lectie. Abia atunci mi-am dat seama de importanta cuvintelor:”chiar daca faci un juramant in paguba ta…”! Nu prea le dadusem atentie, dar cred ca ar trebui sa incep sa o fac. Nu am inteles ca ceea ce spui trebuie sa si respecti, chiar daca un neprevezut a intervenit, chiar daca nu vrei, nu mai poti, sa nu mai ai chef. Cuvantul trebuie sa fie cuvant! Nu conteaza ca acum ai de pierdut de pe urma a ceea ce ai promis, trebuie sa iti ti promisiunea! Ei bine, lucrul asta nu prea imi era clar. Consideram ca,  circumstantele fiind altele, iar imprejurarile suferind modificari, promisiunea nu mai e valabila. Dar ma inselam…Si cand ma gandesc ca a fost nevoie de o promisiune nerespectata ca sa inteleg intr-un mod profund aceste adevaruri!…Si, ceea ce mai este interesant, este ca intotdeauna avem grija sa le atragem altora atentia atunci cand uita de propriile promisiuni. Dar cat de des uitam noi de ale noastre…! Atat de cele facute oamenilor, dar mai ales de cele facute lui Dumnezeu. Ii promitem ca ne vom schimba, ca vom renunta la nu stiu ce lucruri care Lui nu-I plac, ca vom fi mai atenti cu cei din jur, si tot asa, cred ca lista ar putea continua la nesfarsit. Oare cum se simte El, Dumnezeu, cand eu adopt un comportament neloial fata de el? Daca eu, am fost asa deranjat de faptul ca cineva nu si-a tinut cuvantul, oare cum se simte El atunci cand nici eu nu mi-l tin pe al meu? Cred ca, intr-un fel, starea mea corespunde cu a Lui, doar ca El apeleaza la iubire, la iertare si la o noua sansa…Iar eu, eu ma bucur de acestea fara sa ma gandesc ca, intr-o zi, ele nu vor mai avea niciun rost…Nu pentru ca Dumnezeu nu mi le-ar mai oferi, ci pentru ca eu nu le voi mai accepta. Nu stiu daca si la tine se pune problema, macar pe departe, in felul in care se pune la mine, dar stiu ca eu nu vreau sa prind ziua acceea. Imi place sa cred ca nici tu nu vrei asta…Am oare dreptate?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s