Pilda raului

Posted on Updated on


Stiu ca am postat cam multe ilustratii consecutiv, dar asta mi-a placut foarte mult. E o pilda foarte interesanta, care reda realitatea cu multa obiectivitate. Astept parerea vostra!

“Au fost odata cinci fii, care traiau intr-un castel in munti impreuna cu tatal lor. Fiul cel mai mare era ascultator, dar ceilalti patru frati erau cu totii razvratiti. Tatal ii avertiza sa nu se apropie de rau, dar ei nu il ascultau. Ii sfatuia sa nu se apropie de maluri, ca sa nu fie luati de ape si purtati la vale, dar chemarea raului era prea puternica.

Zi dupa zi cei patru frati razvratiti se aventurau din ce in ce mai aproape, pana cand unul dintre ei a indraznit sa-si afunde mana in valuri. ‘Tineti-ma de mana sa nu cad’, a zis el, si fratii l-au ascultat. Dar cand a atins undele raului, curentul l-a smuls impreuna cu ceilalti trei si l-a luat la vale.

Au saltat peste pietre, s-au rostogolit urland prin meandre, purtati pe crestele valurilor. Strigatele lor dupa ajutor s-au pierdut in furia raului. Desi luptau sa-si pastreze echilibrul, erau neputinciosi in fata puterii curentului. Dupa ore intregi de lupta au capitulat in fata fortei raului. In cele din urma apele i-au aruncat pe mal intr-un tinut ciudat, intr-o tara indepartata, intr-un loc pustiu.

Tinutul era locuit de salbatici. Nu erau in siguranta, ca acasa.

Tinutul era batut de vanturi inghetate. Nu era cald, ca acasa.

Tinutul era marginit de munti stancosi. Nu era imbietor, ca acasa.

Cu toate ca nu stiau unde se afla, de un lucru erau siguri: Nu era locul lor acolo. Mult timp cei patru frati au zacut pe mal, uluiti de caderea lor si nestiind incotro sa se indrepte. Dupa o vreme si-au adunat curajul si au intrat din nou in ape, sperand sa-si croiasca drum in amonte. Dar curentul era prea puternic. Au incercat sa urce de-alungul raului, dar terenul era prea abrupt. S-au gandit sa urce muntii, dar crestele erau prea inalte. In plus, nici nu cunosteau drumul.

In cele din urma au facut un foc si s-au asezat. ‘Nu ar fi trebuit sa nesocotim poruncile tatalui nostru’, au recunoscut ei. ‘Suntem tare departe de casa’.

Cu trecerea timpului, fratii au invatat sa supravietuiasca in tinutul strain. Se hraneau cu nuci si vanau animale pentru blana. Au hotarat sa nu-si uite tara si nici sa nu renunte la speranta de a se intoarce. In fiecare zi porneau sa caute hrana si sa-si construiasca un adapost. In fiecare seara faceau focul si povesteau despre tatal lor si despre fratele lor mai mare. Toti cei patru frati tanjeau sa-i revada.

Apoi, intr-o seara, unul dintre frati nu a mai venit la foc. Ceilalti l-au gasit in dimineata urmatoare in vale, impreuna cu salbaticii. Isi construia o coliba din paie si noroi. ‘M-am saturat sa tot povestim’ le-a zis el. ‘La ce bun sa ne amintim? La urma urmei tinutul acesta nu e chiar atat de rau. Imi voi construi o casa trainica si ma voi stabili aici.

‘Dar asta nu poate fi casa ta, nu poate fi casa noastra’, au obiectat ceilalti.

‘Nu, dar va fi daca nu ne mai gandim la cea adevarata.’

‘Dar cu tata cum ramane?’

‘Ce e cu tata? El nu e aici. Nu e nicaieri in apropiere. Trebuie sa-mi petrec toata viata asteptandu-l sa soseasca? Eu imi fac prieteni  noi si invat lucruri noi. Daca vine, va fi aici, dar eu n-am de gand sa ma omor cu firea asteptandu-l.’

Asa ca ceilalti trei frati l-au lasat pe cel de-al patrulea sa-si construiasca noua locuinta, coliba, si au plecat. S-au intalnit in continuare in jurul focului, vorbind despre casa si visand la reintoarcere.

Cateva zile mai tarziu nici al doilea frate nu a mai venit la foc. A doua zi dimineata fratii l-au gasit pe coama unui delusor privind tinta coliba fratelui sau.

‘Dezgustator’, le spuse el celor doi care se apropiau. ‘Fratele nostru este un ratat. O insulta adusa numelui familiei noastre. Va puteti imagina o fapta mai vrednica de dispret? Si-a contruit o coliba si l-a uitat pe tatal nostru.’

‘Ce face el este gresit’, a incuviintat mezinul, ‘dar si ce am facut noi e gresit. Am fost neascultatori. Am intrat in rau. Am ignorat avertismentele tatalui nostru.’

‘Mda, poate am facut si noi o greseala – doua, dar in comparatie cu mizerabilul din coliba noi suntem sfinti. Tata va lasa la o parte pacatele noastre si il va pedepsi pe el.’

‘Vino’, l-au indemnat cei doi frati, ‘intoarce-te la foc impreuna cu noi.’

‘Nu, cred ca raman aici sa stau cu ochii pe fratele nostru. Cineva trebuie sa tina evidenta greselilor lui ca sa i le arate tatei.’

Asa ca cei doi au facut cale-ntoarsa, lasandu-si fratii acolo – unul construind, iar celalalt judecand.

Cei doi frati ramasi stateau langa foc, incurajandu-se si vorbind despre casa lor. Apoi intro dimineata mezinul s-a trezit singur. A pornit in cautarea fratelui sau si l-a gasit aproape de rau, cladind piatra peste piatra.

‘Nu are rost’, i-a spus acesta. ‘Tata nu va veni dupa mine. Trebuie sa merg eu la el. L-am ofensat. L-am insultat. L-am dezamagit. Am o singura optiune: Voi contrui o cale inapoi prin rau si ma voi inoarce la tata. Voi cladi piatra pe piatra pana voi aduna suficiente pietre sa calatoresc in amonte pana la castel. Cand va vedea cat am muncit si cat de sarguincios am fost, nu va avea de ales, imi va deschide usa si ma va primi in casa.’

Cel mai mic dintre frati a ramas fara cuvinte. S-a intors sa stea singur langa foc. Intr-o dimineata a auzit un glas cunoscut venind din spatele lui.

‘Tata m-a trimis sa te aduc acasa.’

Mezinul a ridicat ochii si a vazut chipul celui mai mare dintre fratii sai. ‘Ai venit dupa noi!’, a strigat el. Cei doi s-au imbratisat si au ramas asa multa vreme.

‘Si ceilalti? Unde sunt?’, a intrebat fratele cel mare in cele din urma.

‘Unul si-a facut casa aici. Al doilea il urmareste. Al treilea construieste un drum in susul raului.’

Si astfel Intaiul-nascut a pornit sa-si caute fratii. Mai intai s-a dus la coliba de paie din vale.

‘Pleaca, straine!’ a strigat fratele pe ferestra. ‘Nu esti binevenit aici!’

‘Am venit sa te duc acasa.’

‘Nu e adevarat. Ai venit sa imi iei conacul.’

‘Acesta nu e conac,’ a replicat Intaiul-nascut. ‘E o coliba.’

‘E un conac! Cel mai frumos din vale. L-am construit cu mainile mele. Acum pleaca. Nu iti dau conacul meu.’

‘Nu iti mai amintesti de casa tatalui nostru?’

‘Eu nu am tata.’

‘Te-ai nascut intr-un castel dintr-un tinut indepartat, unde briza e calda si fructele sunt din belsug. Ai nesocotit poruncile tatei si ai ajuns in acest tinut strain. Eu am venit sa te duc acasa.’

Fratele caruia i se vorbea a privit atent prin fereastra la Intaiul-nascut, de parca ar fi recunoscut  un chip pe care si-l amintea dintr-un  vis. Dar aceasta a fost scurt, caci dintr-o data salbaticii din casa s-au ingramadit toti la fereastra.

‘Pleaca, intrusule!’, i-au cerut noului venit. ‘Aceasta nu e casa ta.’

‘Aveti dreptate’, a raspuns fiul intai nascut, ‘dar nu e nici a lui.’Privirile celor doi frati s-au intalnit din nou. Din nou fratele care construise coliba a simtit un imbold in inima, dar salbaticii ii castigasera deja increderea.

‘Nu vrea decat sa-ti ia conacul.’, i-au stigat ei. ‘Spune-i sa plece!’

Si asa a facut.

Si asa, Intaiul-nascut a pornit in cautarea celui de-al doilea frate. Nu a fost nevoie sa mearga prea departe. Pe delusorul din apropierea colibei, destul de aproape ca sa ii vada pe salbatici, statea fiul critic. Cand l-a vazut pe Intaiul-nascut apropiindu-se, a inceput sa strige: ‘Ce bine ca ai venit sa vezi pacatul fratelui nostru! Stii ca a intors spatele castelului? Stii ca nu mai vorbeste despre casa? Stiam ca vei veni. Am tinut evidenta faptelor lui. Pedepseste-l! Iti voi aplauda mania. O merita! Ocupa-te de problema pacatelor fratelui nostru.’

Intaiul-nascut i-a spus cu blandete: ‘Mai intai trebuie sa ne ocupam de problema pacatelor tale.’

‘Pacatele mele?’

‘Da, ai dat dovada de nesupunere fata de tata.’

Fratele Intaiului-nascut a zambit afectat si a facut cu mana a lehamite. ‘Pacatele mele sunt nimic. Acolo e pacatosul’, a spus el, aratand spre coliba. ‘Stai sa-ti povestesc despre salbaticii care locuiesc acolo…’

‘As prefera sa-mi povestesti despre tine.’

‘Nu-ti fa griji pentru mine. Hai sa-ti arat cine are nevoie de ajutor’, a spus el alergand spre coliba. ‘Vino, ne vom uita pe furis pe fereastra. Nu ma vede niciodata. Hai sa mergem impreuna.’ Ajunsese deja la coliba cand a observat ca Intaiul-nascut nu il urmase.

Apoi, fiul cel mai mare a pornit spre rau. Acolo l-a gasit pe cel din urma dintre frati cladind pietre in apa ce ajungea pana la genunchi.

‘M-a trimes tata sa te aduc acasa.’

Fratele lui nici nu si-a ridicat privirea. ‘Nu pot vorbi acum. Trebuie sa muncesc.’

‘Tata stie ca ai cazut. Dar te va ierta…”

‘Poate’, l-a intrerupt fratele lui in timp ce se lupta sa-si pastreze echilibrul impotriva curentului, ‘dar mai intai trebuie sa ajung la castel. Trebuie sa construiesc o cale pe rau in sus. Mai intai ii voi arata ca merit. Apoi ii voi cere indurare.’

‘El ti-a dat deja indurarea lui. Eu te voi purta pe rau in sus.Nu vei reusi niciodata sa construiesti o cale.Tata m-a trimis sa te port spre casa. Eu sunt mai tare.’

Pentru prima oara fratele care cladea pietre si-a ridicat ochii. ‘Cum indraznesti sa vorbesti cu atata ireverenta! Tata nu ma va ierta pur si simplu. Am pacatuit. Pacatul meu e mare!  El ne-a spus sa nu ne apropiem de rau, iar noi nu l-am ascultat. Sunt un mare pacatos. Am nevoie de multa munca.’

‘Nu, frate, nu de multa munca ai nevoie, ci de mult har. Distanta dintre tine si casa tatului nostru este prea mare. Nu ai suficienta putere si nici destule pietre sa construiesti drumul.  De aceea  tata m-a trimis pe mine. Vrea ca eu sa va port spre casa.’

‘Vrei sa spui  ca nu sunt in stare? Vrei sa spui ca nu sunt suficient de puternic? Priveste lucrarea mea.Priveste pietrele mele. Deja pot urca cinci pietre!’

‘Dar mai ai de urcat inca cinci milioane!’

Fratele mai tanar il privi pe Intaiul-nascut  cu manie. ‘Stiu cine esti. Esti vocea celui rau. Vrei sa ma ademensti de la lucrarea mea sfanta. Inapoia mea, sarpe!’ Si zicand aceasta, arunca spre Intaiul-nascut piatra pe care se pregatea sa o aseze in rau.

‘Ereticule!’ striga constructorul. ‘Paraseste acest tinut. Nu ma poti opri! Voi construi acest drum si voi sta inaintea tatalui meu, iar el va trebui sa ma ierte. Ii voi castiga bunavointa. Ii voi merita indurarea.’

Inataiul-nascut dadu din cap. ‘Bunavointa castigata nu mai e bunavointa. Indurarea meritata nu e indurare. Te implor, lasa-ma sa te port pe rau in sus. ‘

Raspunsul fu inca o piatra aruncata. Asa ca Intaiul-nascut se intoarse si pleca.

Mezinul il astepta langa foc.

‘Ceilalti n-au venit?’

‘Nu. Unul a ales sa se desfete, al doilea sa judece, iar al treilea sa munceasca. Nici unul dintre ei nu l-a ales pe tata.’

‘Si vor ramane aici?’

Fratele cel mare aproba incet din cap. ‘Deocamdata.’

‘Iar noi ne vom intoarce la tata?’ intreba mezinul.

‘Da.’

‘Ma va ierta oare?’

‘M-ar fi trimis daca nu ar fi asa?’

Astfel mezinul se urca in spatele Intaiului nascut si incepu calatoria spre casa.

Toti cei patru frati au auzit aceeasi invitatie. Fiecare a avut ocazia sa fie purtat spre casa de fratele mai mare. Primul a spus nu, alegand o coliba de paie in locul casei tatalui sau. Al doilea a spus nu, preferand sa analizeze greselile fratelui sau decat sa le recunosca pe ale sale. SI al treilea a spus nu, considerand ca e mai intelept sa faca o impresie buna decat o marturisire sincera. Al patrulea a spus da, alegand recunostinta in detrimentul vinovatiei.

‘Ma voi desfata’, hotaraste un fiu.

‘Ma voi compara’, alege altul.

‘Ma voi mantui’ , determina al treilea.

‘Ma voi incredeinta tie’, decide al patrulea.

Imi dai voie sa-ti pun o intrebare vitala? Ai citit despre cei patru frati – care dintre situatii descrie relatia ta su Dumnezeu? Ai recunoscut ca nu poti face singur calatoria spre casa, ca cel de-al patrulea fiu? Ai acceptat mana intinsa a Tatalui tau? Te-ai prins in mana harului Sau?

Sau esti ca unul dintre ceilalti trei fii?”

-Max Lucado, Uimiti de atata har

2 thoughts on “Pilda raului

    Andrei said:
    January 29, 2010 at 15:19

    Super tare, e cel mai bun exemplu pentru a ilustra piedicile pe cale mantuirii!

    Isa said:
    February 4, 2010 at 20:21

    Cu adevarat relevant! Ma regasesc uneori luptandu-ma sa car vreo 5 milioane de pietre… Si alteori lasand sa-mi piara dorul de Cer de prea mult privit in lumea asta fada.. Si poate chiar facandu-mi socoteli ca sunt mai buna decat altii…
    Profund, un subiect potrivit pentru meditatie…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s