Cum sa faci mai multe, mai repede

Azi am facut un experiment de care am auzit cu ceva timp in urma, dar pe care nu-l incercasem niciodata. Despre ce este vorba? Despre un lucru banal si extrem de simplu, dar care m-a trezit la realitate. Am luat telefonul si am cronometrat, pe parcursul intregii zile, timpul pe care il petrec invatand. Rezultatele au fost uimitoare, adica socante. Dintr-un total de aproximativ 8 ore, am invatat undeva aproape de 3. Nu prea bine, am gandit eu.

Si am privit in urma sa vad ce am facut in rest. Am realizat ca o ora am fost in oras sa mai cumpar cate ceva. O alta am petrecut-o vorbind la telefon. Inca vreo ora, sa zic, am mancat, am spalat vasele, si tot ce tine de asta. Iar restul de timp nu stiu de unde sa-l iau. Putin citit, ceva mai mult stat pe net, invartit prin camera si altele de genul. Si am ajuns la o concluzie: trebuie sa-mi gestionez mai bine timpul.

Cineva spunea ca oamenii nu au nevoie sa fie invatati lucruri noi, ci sa li se aminteasca ceea ce stiu deja. Experimentul de  astazi mi-a amintit ca stiu destul de multe despre managementul timpului, dar ca nu aplic aceste cunostinte si in viata practica. Pentru cei care au mai putine cunostinte in domeniu insa, iata cativa pasi:

1.  Incearca experimentul. Gandeste-te la o activitate importanta pe care trebuie sa o desfasori, iar apoi cronometreaza timpul pe care i-l dedici. Fii sincer cu tine insuti si nu fura. Opreste cronometrul de fiecare data cand iti indrepti atentia spre altceva(o carte, o cafea, vorbit la telefon, tv, etc).
2. Trage linie. Ia-ti timp seara si analizeaza ziua ce tocmai se incheie. Daca timpul pe care l-ai petrecut antrenat in activitatea propusa ti se pare suficient, atunci esti pe drumul cel bun. (Dar exista loc de mai bine, nu? ) Analizeaza cum ti-ai petrecut restul timpului. A fost folositor sau nu? Activitatea era urgenta sau era doar un moft? Si alte intrebari de genul. Daca nu stii prea bine cum ti-a trecut ziua, problema e mai grava. (ca la mine, de altfel – raspunsuri in partea a doua).
3. Decide-te sa nu mai pierzi timpul. In viata, pentru fiecare schimbare importanta, e nevoie mai intai de o decizie. Fara aceasta, lucrurile vor ramane la fel. (De multe ori si cu decizii foarte hotarate ramanem in acelasi loc, iti dai seama fara…). Iar apoi actioneaza. Cum? Incepe cu pasii urmatori!
4. Concentreaza-te asupra unui singur lucru. E normal sa ai multe lucruri de facut. (Si ar trebui sa fie normal sa le faci si bine ) Ia-le pe rand (de preferat ar fi sa ai o agenda in care sa-ti notezi de seara – sau macar de dimineata -  activitatile pe care trebuie sa le intreprinzi); nu trece la alta sarcina pana nu o termini pe cea deja inceputa.
5. Stabileste-ti un ‘deadline’. Hotaraste un timp de sfarsit pentru fiecare activitate; nu iti lasa libertatea sa te intinzi mai mult de cat ar fi cazul. Un sfat ar fi sa iti notezi in agenda cu sarcini si timpul aproximativ de care ai avea nevoie pentru fiecare activitate in parte.
6. Elimina intreruperile. Atunci cand te apuci de lucru, lucru sa fie. Nu raspunde la telefon, nu vorbi pe mess sau facebook; lasa admiratul peisajului sau al mobilei pe alta data si adu-ti toate gandurile acasa! Un sfat bun ar fi acela de a lucra in reprize: 1-2 ore de lucru intensiv urmate de 5-10 minute de pauza.
7. Fii consecvent. Mergi in felul acesta zilnic. Desi o sa te lovesti de o multime de obstacole, este important sa continui. Parca nici nu te-ai hotarat bine ca vrei sa iti administrezi mai bine timpul ca dai numai de piedici; telefoanele nu se mai opresc din sunat, prieteni cu care nu ai mai vorbit de secole intra pe mess, dureri de cap te lovesc in plin, si altele. Asa ca nu uita: ai luat o decizie si trebuie sa o respecti. Fii consecvent!
8. Continua sa cauti. Da, ai citit bine, desi suna nepotrivit. Continua sa cauti metode de folosire adecvata a timpului. Citeste, asculta audiobook-uri sau priveste seminarii, discuta cu oamenii calculati, etc. Vei fi uimit cate lucruri poti aplica si in viata ta. Si mai cauta intr-un loc: in mintea ta. Mintea ta este un ‘instrument’ extraordinar; fii creativ si gandeste propriile metode de abordare a sarcinilor si a problemelor.

Iar pentru cei care stiu deja toate astea si, probabil, s-au plictisit de moarte sa le reciteasca, exista si partea a doua a acestei postari. Dar toate la timpul lor! Rabdarea este o virtute!

P.S: Daca stii si alte metode interesante de time management nu ezita sa le spui si altora; eu, unul, sunt doritor sa le aflu. Sau daca esti unul din cei care isi folosesc timpul in mod eficient, da-mi un mail si spune-mi cum ai reusit. Din experientele altora se invata cel mai bine!

Dupa Revelion

Nu am sa inteleg niciodata de unde atata bucurie de Revelion. Bucurie nu pe mine, ci pe toti. Lasand la o parte faptul ca si noaptea de Revelion e o noapte ca oricare alta, nu inteleg de ce se face atat tam-tam pe acest subiect. Mancare, bautura, dans, distractie, artificii…din astea, se stiu.

Mi se pare mult mai normal ca oamenii sa fie tristi. Sa fie tristi ca imbatranesc, ca se mai apropie cu un pas de sfarsit sau ca devin mai putin copii si mai mult adulti. Se intampla la fel ca la ziua de nastere: party-uri si ‘La multi ani!’. De parca nu stim ca la un moment dat nu vor mai fi multi. Dar parca in acele clipe ne ia pe toti valul si uitam cat de trecatori suntem prin viata. Macar o noapte sa ne distram.

Si uite tot asa s-a mai dus inca un Revelion. Al 2012, ar spune unii. Al “x”-ulea, cred altii. Iar pentru ceilalti, ultimul. Vor fi unii pentru care acesta va fi ultimul. Si toate urarile, de bine, de rau facute, (sincere sau nesincere, cum or fi) nu ii vor ajuta. Ba inca le vor inaspri ultima existenta.

Nu pot sa nu ma gandesc ca sunt tanar inca, Ca mai am multe revelioane de petrecut, multe aniversari de trecut si altele de genul. Insa imi doresc ca de fiecare data, in mijlocul bucuriei, atunci cand e cel mai usor sa uit, sa-mi amintesc ca sunt trecator. Si ca de fiecare data mai fac un pas spre final. Insa, pana atunci, ma bucur de drum.  

A mai trecut un an

O melodie impresionanta. Ai rabdare si ascult-o!

Lost & Alone(III)

Trecuse prea mult timp de cand tinea ascunsa acea suferinta ce ii macina, incet, dar sigur, sufletul. Era deja prea ancorat in trecut si, astfel, nu mai era in stare sa-si traiasca nici prezentul, nici viitorul, asa cum ar fi trebuit.

Si totusi nu putea sa uite. Nu putea sa uite prietenii…care acum nu mai sunt. Nu putea sa uite clipele de fericire (sau fericirea de o clipa, poate)…Nu putea sa uite esecurile, necazurile, nesperantele…Pe zi ce trecea isi dadea seama ca e timpul sa isi revina; ca e timpul sa se intoarca cu totul in prezent si sa uite ceea ce a fost. Vechii prieteni s-au dus – asta daca au fost vreodata prieteni. Clipele – fericite sau nu – s-au sters si ele sub trecerea aspra a timpului. Dar parca ceva il retinea acolo…Nu era atat o amintire vie a trecutului, cat o imagine stearsa, moarta, fantomatica. Si il durea…

Si, la durerea aceea persistenta si atat de obisnuita totusi, se adauga cate putin cu fiecare zi, cu fiecare ora, cu fiecare clipa. Uneori insa se adaugau mai multe farame de durere, in cateva fractiuni de clipa. Asa se intamplase si in seara aceea; o fosta prietena nu a catadicsit sa-si aminteasca ca exista. I-a facut insa onoarea de a-i intoarce spatele si de a-si face glasul auzit…in discutie cu altii.

Dar stia ca trebuie sa renunte; sa renunte la trecut…si la trecute. Si mai stia ca pentru asta are nevoie de curaj.  Ii era mai usor sa gandeasca inca in termeni trecuti, si sa mai spere. Dar speranta lui nu stia sa dea si timpul inapoi. Poate ca astfel, ar fi putut sa isi mai remedieze din greseli, daca si unde ar fi fost cazul. Sau poate ca macar ar fi inteles cate ceva…

Cu timpul…

Era o seara calda de iulie cand si-a dat seama ca nu o uitase inca. In tot acest timp se cam mintise singur; ceea ce se asternuse peste toate in sufletul lui nu era uitare. Era un amestec de indiferenta, furie, negare…amestec peste care se cernuse cenusa timpului…si inca se cernea, dar parca nu era niciodata suficienta. Oare pe viitor va fi?

In seara asta amintirile au reinviat…Nu fusese nimic, dar parca totusi a fost atat de mult! Era dupa mult timp cand incepea ea discutia, si fara sa aiba nevoie de ceva. Incet si rapid, tablourile s-au perindat prin fata mintii lui…Cat ar fi vrut sa o vada macar pentru o secunda asa cum credea el ca este!

Insa timpul se duce, iar chiar si cele mai persistente amintiri se sterg sub trecerea neobosita a acestuia. Asa se duceau si amintirile lui, chiar daca unele inca rezistau…dar oare pana cand? De ce sa nu recunoasca, i-ar fi placut ca istoria sa devina iar prezent, dar parca era nevoie de prea mult pentru aceasta…Se hotari insa ca peste toate sa lase ca viata sa-si puna amprenta. Era prea mult pentru el…

 ”Cu timpul, intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,e foarte probabil ca niciodata prietenia lui sa nu mai fie la aceeasi intensitate.” 

I have a dream…

“Am un vis…” spunea Martin Luther King…si cred ca era fericit. Fericit pentru ca stia ca a luptat pentru visul sau si pentru ca intrevedea implinirea acelui vis. Eu am mai multe visuri. Dar si mai multe am avut, dar le-am pierdut. Si mi-e teama sa nu le pierd si pe cele care mi-au mai ramas…Parca tot inaintand in viata pierzi din visuri, pe drum. Nu stiu daca timpul le face sa para mai putin realizabile, sau ceilalti, sau maturitatea, sau…Nu stiu. Stiu insa cate as vrea sa realizez! Si, desi incerc sa-mi mentin aceste visuri treze, simt cum se sting, usor, usor. Ma uit la unii copii…”Eu ma voi face aviator”…”Vreau sa fiu medic”…Iar cand devin mari se multumesc eventual, cu mai putin: sofer, asistent (asta in cazurile fericite). Unde este dorinta si pasiunea din ochii lor, de odinioara? Unde s-a dus? Probabil acolo unde s-a dus si a mea. De ce atatia renunta la visul lor?…

“Am mai mult de un vis”…si vreau sa lupt pentru fiecare dintre ele. Iar pe cele pierdute, le voi regasi. Nu voi lasa ca timpul sa faca din visurile mele ce a facut cu ale altora. Nu ma voi lasa sters, in lupta cu viata. Da, am un vis: Sa-mi indeplinesc toate visurile…Asa sa-mi ajute Dumnezeu! 

Clipe si…clipe!

Maine la ora asta…era sintagma mea preferata in a doua parte a zilei de ieri. Atata nerabdare, speranta, emotie…Urma sa merg din nou acasa, chiar daca nu dupa foarte mult timp. Inainte sa adorm insa, mi-a trecut un fulger prin minte: de unde stiam eu ca maine la ora asta eu o sa fiu intr-adevar acasa? Cineva spunea ca nu stii ce iti aduce o clipa, dar doua…iar eu aveam pretentia unei intregi zile…(Nu stau sa socotesc clipele care incap in 24 de ore :p). M-am gandit atunci la clipele prezente pe care le irosesc, uneori. Mi-a fost greu sa recunosc, dar mi se intampla sa ma gandesc atat de mult la viitor, incat sa uit sa ma bucur de prezent…De fapt, as putea spune, sa uit de prezent. Stiu teoria, cum ca nu e bine sa traiesti nici in trecut, nici in viitor…ca prezentul e cel mai mare dar, dar totusi, teoria nu imi e de ajuns, uneori…

Ma gandesc daca mai sunt persoane ca mine. Sper ca da. Fiind putin rau, sper ca sunt si persoane care o duc mai rau ca mine. Adica nu; sigur sunt persoane care o duc mai rau ca mine, persoane care chiar uita sa traiasca! (Si nu sper asta!Chiar nu mi-as dori asta!) De ce ni se intampla asa? De ce alegem (doar) sa visam? Probabil fiindca ne e mai usor…Imi amintesc cum aman(am) lucrurile. Intotdeauna spuneam ca voi face, voi rezolva, voi schimba totul maine. Sau, ca ma voi apuca de anumite lucruri cand voi scapa de altele. Am un exemplu clar in minte: momentan spun ca, dupa ce voi termina cu BAC-ul si admiterea, ma voi apuca de citit, mult citit. Dar am mai zis chestii de genul. Si m-am oprit la a zice. Se pare ca amanarea e un dusman crunt. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc. Of, ce repede ma ia valul!

Revenind…de ce uitam sa traim? De ce trecem zi de zi prin viata fara sa vedem pe unde mergem? Auzim, dar nu ascultam? Vedem, dar nu privim? Invatam, dar nu intelegem? Nu mai observam frumusetea vietii…chiar daca ea exista, inca…Si mai e un aspect pe care nu-l vedem. Sau eu nu-l vad. Nu vad ca viata nu imi apartine. Adica e a mea, dar nu pot controla totul astfel incat sa fiu sigur ca ceea ce  ar trebui sa se intample se va si intampla. Spunea Coelho ceva interesant(parafrazez): uneori ne formam anumite imagini cu privire la viitor sau la anumite aspecte si nu mai vedem ceea ce este evident, si real in acelasi timp. (Promit ca voi reveni cu citatul exact. Simt ca fac ca si proful meu de Filozofie, care a spus ca nu poate povesti o carte sau un film bun, pentru ca ii ia toata substanta, il trunchiaza, il seaca de esenta.) Si mai uit ca timpul schimba multe. Sau, asa cum imi place mie sa spun, descopera multe…Se pot schimba atat de multe intr-un timp atat de scurt, incat mie uneori nu imi vine sa cred. (Ca sa nu vorbesc de accidente, boli, sau altele de genul care schimba radical vietile).  Timpul – dusman nepretuit…

Ma opresc…am insirat multe…iar acum e timpul sa le rezum: bucura-te de prezent! Nu te bucura de aceasta zi, de aceasta ora, ci…bucura-te de…aceasta clipa!  Nu uita ca timpul trece si, asa cum citeam undeva, el nu merge si inapoi…Asa ca, ia clipa de fata in mana, priveste-o atent, analizeaz-o si...traieste-o!…