graffiti pe Inima…

Susur de zambet si zambet de susur…

Ganduri de bine si bine din ganduri…

Soapte de dor si dorul de soapte…

Vis de speranta si speranta de vis…

Sfat din iubire si iubire din sfat…

Viata din Carte si carte din Viata…

Poveste de viata si viata de poveste…

Iubire la fix, dar fix la iubire…

“Graffiti pe inima” si inima din graffiti…

“Admiri cat ti se da. Primesti cat ti se ofera. Privesti fara sa poftesti si admiri fara sa jefuiesti. De aceea cuvintele au si gust, si parfum, si noblete. Cand mergi alaturi de cel sau de cea de care esti atras, nu arunci carlige cu momeala sa-l prinzi sau s-o prinzi in colivia dorintelor tale, ci alegi lumini de cer cu care sa-i luminezi zambetul si ochiii…Cu sentimente protejate de ganduri curate, te apropii de persoana pe care o conduci in gardina ei, iar tacerile sunt adevarate fantani de placere. Nu vorbesti nici prea tare, nici prea incet. Nu razi absent si nici ironic. Nu pleci fara sa revii si nu revii fara sa surprinzi in mod placut. Sculptezi dorul in fiecare pas si pasesti spre cel care te priveste ori de cate ori iti deschide usa cu un suras.

Nicio constragere nu il inlantuie pe celalalt. Nicio insistenta nu-l sufoca pe insotitor. Niciun repros nu il obliga la schimbare pe partener. E o plecare unul spre celalalt din simplul motiv al unei iubiri care cresti in sublima tandrete. Ascunsi dupa zambetului Creatorului, cei doi reconstruiesc Paradisul.”

- George Uba

 

Random…

Mi-ar fi placut sa incep cu versurile unui funebru poet:”Sunt singur si ma duce-un gand/ Spre locuintele lacustre.”, dar am zis ca o sa dau un ton prea trist lucrurilor, atunci cand nu este cazul. Este adevarat ca de singur sunt singur, dar gandurile ma duc departe…

Aseara mi-am prospus ca astazi sa imi iau timp sa mai si gandesc. Parca in ultima perioada asa am trecut prin timp, incat nu am mai apucat sa procesez multe. Facultate (cu partiale si lucrari cu tot), treburi extra, intalniri de participat, oameni de convins, prieteni cu care sa te certi, carti pe care sa dai banii, si altele probabil, mi-au mancat zilele. Cred ca nu exagerez daa spun ca ultimele doua saptamani au fost cele mai agresive din viata. Pana acum. Si, daca o sa iau si partialele date si pe cele care le voi da, pot sa spun ca au fost si cele mai productive.

M-am tot gandit astazi cam despre ce as putea sa indrug si in aceasta postare, iar ganduri am avut multe. Dar, din pacate, asa cum am mai patit-o, nu am inceput atunci sa dezvolt, iar acum parca totul s-a sters . Ma rog si sper sa revina.

Si pentru ca nu vreau sa vorbesc doar ca sa ma aflu in treaba, asez mai jos cateva citate, asa, pentru binele inimii si al mintii. Noapte buna

“Biruinta nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.” – Nicolae Steinhardt

“Doamne, fa sa doresc intotdeauna putin mai mult decat pot realiza.” – Michelangelo Buonarroti

“Nu-ti poti construi o reputatie pe baza a ceea ce urmeaza sa faci”. – Henry Ford

 

 

Intreband de fericire

“Am fost foarte rar fericit…”

-Johann Wolfgang von Goethe

 Nu am dispozitia necesara pentru a filozofa (de unul singur) pe tema fericirii. Vreau doar sa mai (re) ridic niste intrebari. Care-i pana la urma problema cu fericirea? Se spune ca daca o cauti, nu o gasesti; dar nici daca nu o cauti n-ai certitudinea ca vine ea la tine. De ce toti ne-o dorim, dar prea putini suntem in stare s-o gasim? 

Ma intreb uneori (pe langa intrebarile de mai sus ), daca sunt fericit. Sau daca voi fi. Si e trist ca imi dau seama ca subscriu, fara voie parca, la afirmatia lui Goethe. Probabil ca daca nu am fost fericit pana acum, nu voi fi nici pe mai departe…

Oricum, fericirea vine nu din ceea ce ti se intampla ci din felul cum reactionezi la ce ti se intampla. Sau, cel putin, asa spun unii… 

Agonia sperantei

“Dumnezeu alege prin ce să trecem în viață. Noi alegem cum să trecem prin acele experiențe.”

-Victor Frankl

Lacrimi triste umeazeau ochii asistenței, iar suspine abia șoptite se faceau auzite ici și colo. Iar cei cărora tăria de caracter le ținea izvoarele compasiunii încă închise, sufereau împreună cu el…Un om deosebit, simplu, dar special în același timp, care a ales să-și deschidă comoara durerii și să ne împartă și nouă, celor câteva sute de tineri din sală, câte o frântură din ea. Rămas singur cu doi copii de școală primară, după ce soția, prieten și ajutor de necontestat, a trebuit să își ia rămas-bun de la viață, forțată de un nemilos dușman – cancerul. Lumea lor s-a prăbușit odata cu lumea ei. Casa, un loc plin de armonie și veselie cândva, acum parcă poartă în spate povara evenimentelor, alegând să păstreze tăcerea. Melodiile închinate lui Dumnezeu, pe care cu toții le înălțau cu o pasiune imposibil de redat, se ridicau, mult mai sărace acum, spre cerul inert, de sticlă. Vocea ei era stinsă, poate pentru totdeauna…

Nu am cum să uit emoția, dar și frustrarea, care m-a copleșit în timp ce firul vieții acestui om se desfășura, pas cu pas, în fața mea. Nu puteai să nu observi dragostea lui Dumnezeu pentru acesta; dragoste manifestată prin ocrotire, prosperitate, loialitate. Și, totuși, de ce Doamne permiți ca, în momentele cele mai fericite ale unei familii, un astfel de dezastru să se întâmple? Puterea Ta cea mare să nu fie chiar așa de mare? Luându-mi două secunde, mi-am îndreptat gândurile spre mine. Ce-ar fi fost dacă lucrurile ar fi stat astfel în viața mea?…Aș fi putut să-L mai privesc, sa-L mai iubesc?…

Cu puțin înainte de final cei trei încep să Îi cânte. O voce clara, cristalină se aude de pe negativ. Se reunesc, pentru a-l Lăuda pe Cel care ar fi putut împiedica toate acestea…Mici boabe de rouă apar pe obraji…Durerea învăluie inimi…Dar cuvintele plutesc prin sală: nu trebuie să știu de ce, trebuie doar să Te țin de mână. Sunt versuri din cântecul lor…versuri pline de esență, de viață, de dor…

Nu știu de ce, dar am impresia că întrebarea cea mai întâlnită, cu răspunsul cel de mai negăsit, este De ce?…Dar se spune că răspunsurile există, pentru fiecare, doar că trebuie să ne înarmăm cu răbdare, și apoi le vom primi. Le vom primi atunci când Dumnezeu va reveni, dezvăluindu-ne și ceea ce este în spatele scenei. El este iubire…Și trebuie să aibă o atât de mare stăpânire de sine! De ce? Pentru că, ca să stai și să privești cum atât de mulți din copiii tăi trec prin încercări de nedescris, e greu…Chiar, sau poate cu atât mai mult, pentru Dumnezeu…

Progres?

“Avem cladiri mai inalte, dar ne pierdem cumpatul mai repede; autostrazi mai largi, dar vederi mai inguste; cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.

Avem casa mai mari si familii mai mici; mai mult confort, dar mai putin timp; avem mai multe diplome academice, dar mai putin bun simt; mai multe cunostinte, dar mai putina intelpciune; mai multi specialisti, dar si mai multe probleme; mai multe medicamente, dar o sanatate mai precara.

Cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem peste limita de viteza, ne maniem prea repede, ne culcam prea tarziu, ne trezim prea obositi, citim si ne rugam prea rar, privim la televizor prea mult.

Ne-am inmultit proprietatile, dar ne-am imputinat valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si mintim prea des.

Am invatat cum sa ne castigam traiul, dar nu si cum sa ne traim viata; am adaugat ani vietii noastre, dar nu si viata anilor. Am parcurs drumul pana la Luna si inapoi, dar ne este greu sa traversam strada, ca sa-l intampinam pe noul nostru vecin.

Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si spatiul din launtrul nostru; am realizat lucruri mai mari, dar nu mai bune; am purificat aerul, dar ne-am poluat sufletul; am dezintegrat atomul, dar nu si propriile prejudecati; scriem mai mult, dar invatam mai putin; planuim mai mult, dar realizam mai putin.

Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam; avem venituri mai mari, dar o moralitate mai scazuta; mai multa mancare dar mai putina satisfactie; mai multe cunostinte, dar mai putini prieteni; mai mult efort, dar mai putin succes.

Construim mai multe computere ca sa inmagazinam mai multe informatii si sa producem mai multe copii decat oricand, dar comunicam mai putin; am devenit bogati in ceea ce priveste cantitatea, dar saraci in ceea ce priveste calitatea.

Acesta este veacul gustarilor rapide(fast-foods) si al digestiei lente; al oamenilor inalti si al caracterelor pipernicite; al profiturilor uriase si al relatiilor superficiale. Acesta este veacul pacii mondiale, dar al razboiului casnic; mai multa placere, dar mai putina buna-dispozitie; mai multe feluri de mancare, dar mai putine alimente nutritive.

Acestea sunt zilele cu doua salarii in casa, dar cu mai multe divorturi; cu case mai luxoase, dar cu familii destramate.

Acestea sunt zilele calatoriilor rapide, ale scutecelor de unica folosinta, ale moralitatii azvarlite la gunoi, ale relatiilor de o noapte, ale trupurilor supraponderale, ale pilulelor care fac totul, de la a ne inveseli la a ne linisti si ucide.

Este o vreme cand avem mult de aratat in vitrina, dar nimic de oferit in magazine.”

-Randy Maxwell, Doamne, adu-Ti slava inapoi