Lumea noastra ar fi altfel

Era o zi normala de sfarsit de septembrie cand eu impreuna cu cativa colegi am plecat in oras pentru a rezolva niste treburi urgente. Parea o zi banala, dar, asa cum am spus, doar “părea”. De ce? Pentru ca a existat ceva ce m-a frapat. La o prima vedere, aspectul este banal. Un om imbracat destul de saracacios, cu barba, dar fiind inca tanar, cu o sacosa aproape goala in mana ocupa linistit, dar vesel, un loc in RATB. Chiar daca zambetul lui putea sa atraga atentia, nu a facut-o. Ceea ce mi-a facut gandurile sa se opreasca pentru cateva clipe bune a fost inca un obiect pe care il avea in mana. Era vorba despre o bucata de carton, jerpelita, pe care erau mazgalite urmatoarele cuvinte: “Nu mai fiti dusmanosi. Va multumesc!” Am incercat atunci sa imi imaginez care ar putea fi motivele care ar determina pe  cineva sa scrie astfel de cuvinte. Nu am putut sa nu vad in fata ochilor ura, neintelegerea, batjocura cu care aceasta persoana era tratat zi de zi. Poate ca lumea ii spunea sa se indeparteze putin, sau poate ca oamenii fugeau de el. Nu stiu. Nu stiu ce scenarii ti-ar fi creat tie asemenea cuvinte, dar stiu ca mie mi-au prezentat un adevar absolut si relativ in acelasi timp. Am devenit dusmanosi…cu noi, cu altii…Am uitat de compasiune, de intelegere, de altruism. Vedem persoane in dificultate, dar mergem mai departe. Oameni al caror stomac da concerte pe scena operei din Paris, dar noi nu avem o asa buna ureche muzicala. Persoane care nu joaca rolul cersetorului din cartea lui Twain, dar pe care le tratam ca si cand nu ar exista. Ba uneori, ne purtam, asa cum lasa acel mesaj sa se subinteleaga, intr-un mod total nepotrivit: cu dusmanie. De parca rautatea ar aduce ceva bun…Nu stiu daca mai exista azi persoane care incearca sa se puna in locul altora, dar cum ar fi oare lumea noastra daca atunci cand ai trece pe langa cineva cu mana intinsa ai lasa ceva acolo? Nu neaparat un ban, dar o vorba buna, un gand, o parte de suflet..Lumea are nevoie de iubire. O iubire neegoista, care nu aduce nimic pentru sine, ci ofera ce are mai bun pentru altul. Si atunci mesajul de pe bucata de carton s-ar schimba cu siguranta in ceva de genul: Nu mai fiti asa iubitori; nu mai am loc sa depozitez  atata iubire…Va multumesc! Si lumea noastra ar fi altfel…

Început de ‘început’

Niciodată nu mi-a fost usor să încep să fac un lucru. Cu toate că se zice că ”mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui” mi-am dat seama că in cazul meu lucrurile stau exact invers. Nu puține au fost cazurile în care m-am confruntat cu mari dificultăți în a începe ceva; și nu puține au fost ocaziile în care am renunțat să fac diferite activități tocmai din acest motiv. Nu am avut șansa să fac o statistică ca să văd dacă fac parte dintr-o minoritate, dar cu siguranță mai există prin lume și persoane asemenea mie. Și dacă tu nu faci parte din această categorie, înclin totuși să cred că și tu te-ai confruntat  cu probleme asemănătoare. Voiai să te apuci de citit, dar mai amânai puțin. Aveai teme de făcut, dar mai aveai timp. Știai că trebuie să te schimbi, dar iți spuneai că mai e și mâine o zi. Începi cumva să te regăsești? Iți dai seama că și tu te confrunți cu asemenea situații? Dacă da, atunci pot să iți spun că ai adus o umbră de fericire în viața mea. Mai există și alții ca mine!Nu e așa că e minunat?

Lăsând la o parte entuziasmul de care m-am lăsat copleșit, mă întorc la gândurile care m-au pus pe gânduri. Și pentru că am constatat deja efectul plec în căutarea cauzei, pentru ca apoi să găsesc și rezolvarea. De multe ori mi-a venit în minte idei de genul:”Așa ești tu!” sau  ”Fii mulțumit că totuși, după ce ai început, termini!” sau ”Lasă că tu stai mai bine ca…”, dar parcă acestea nu m-au încălzit deloc.  Știu că uneori nu încep din motive obiective, dar cum ramâne cu cele subiective? Mă gândesc cum ar fi fost dacă Dumnezeu ”mi-ar fi copiat stilul”…O lume necreată poate…Minuni inexistente…Absența Lui din viața mea, din viața ta…Și am reușit, din fericire, să observ și în viața mea astfel de efecte, chiar dacă la o scara mult redusă. Ținte așezate undeva sus, dar rămase neatinse…Planuri, proiecte, și…cam atât. Nimic vizibil. Nimic lăsat în urmă. Cauza? Cred că i-am putea spune Efectul ”mâine”. Sau,mai bine zis, Efectul ”mai târziu”. De mâine…Mai am timp…Să încep, dar mai încolo…Și sunt sigur că lista ar putea continua. Ai putea-o continua chiar tu! Avem grijă să ne găsim sustrageri originale de la început! Într-adevăr, există și pericolul neterminării dar, cum ai putea să nu termini ceva ce nici măcar nu ai început? Trebuie să recunosc că la această întrebare am găsit ușor răspuns, dar,  există altele în dreptul cărora semnul de întrebare rămâne în picioare: ”Când ai de gând să faci altfel?”, ”Nu renunți la amânare?”…

Amânarea m-a pândit dintotdeauna…Și sigur o să continue să o facă. Dar mă apuc de început. Căci chiar și începutul are un început. Și aleg ca acesta să fie acum. O să reușesc? Da, dacă mă aliez cu El…

Schimb de prioritati

Nu credeam vreodata ca am sa las scoala, chiar si pentru putin timp, pentru a scrie! Si iata ca totusi asta am facut. Stiu ca afirmatia mea suna ca o concluzie la o viata plina de publicatii, dar nu este asa, cu toate ca, sincer sa fiu, mi-as dori ca lucrurile sa stea astfel(peste ceva ani bineinteles). Este replica entuziasta a unui elev care a decis, pentru cateva minute, sa puna scoala pe locul 2.

Si pentru ca am inceput sa ma laud cu lucrurile pe care le credeam(sau nu le credeam) o sa mai spun ca nu credeam nici ca omul poate sa isi schimbe viziunea asa de repede, intr-o clipa as putea spune. Acum vezi totul negru, dar nu un negru obisnuit, ci un negru dens, dens…iar in clipa urmatoare viata e mai luminoasa decat cel mai stralucitor soare…Uiti ca ti-ai suparat colega, ca nu ai invatat sau ca nu sti cum o sa o scoti la capat cu toate…uiti de negru si vezi stralucirea din spatele obstacolelor. O sa ai ocazia sa te ierte, o sa ai ocazia sa vezi cum e sa stai in preajma stresuluioferit de o nota mica, o sa iti dai seama ca obstacolele nu sunt atat de mari decat datorita faptului ca ti-ai atintit privirea asupra lor…Viata e luminoasa, pacat ca noi o umplem cu atat de multa bezna!

Intorcandu-ma la “nu credeam”…Nu credeam ca o sa imi astern gandurile pe hartie in seara asta…Dar se pare ca multe lucruri nu le-am crezut….si multe nici nu le voi crede, dar viata imi “va mari credinta”! Deja a  inceput…CRED ca tinta e mai aproape decat pare…Multumesc, Doamne!

-28.03.2010

Nu e suficient

“Nu este suficient sa vrei sa fii cel mai bun. Nu poti doar sa stai prin preajma si sa te lamentezi cat de mult vrei sa reusesti. Arata-mi cat de mult vrei. Inceteaza sa te limitezi la ‘a te gandi’ la tinta ta, la ‘a te intreba’ cu privire la ea sau la ‘a spera ca o vei atinge’ si porneste efectiv spre ea. Indrazneste sa faci tot ceea ce trebuie pentru a fi cel mai bun si apoi, indiferent deca invingi, daca pierzi sau daca te prabusesti pe linia de sosire, vei sti exact cine esti.”

(O reclama NIKE)

Franturi de paradox

• Am micsorat distantele, si totusi distantele dintre noi ca oameni s-au marit.
• Am avut grija sa avem minute incluse in abonamentele noastre de telefon, dar nu am avut grija sa le si consumam.
• Avem scoli si universitati, dar de pe bancile lor iesim orice ne dorim, numai oameni nu.
• Exista mai multi credinciosi, dar si mai putina spiritualitate.
• Dispunem de laboratoare de cercetare, descoperim numeroase medicamente si noi metode chirurgicale, dar bolile nu s-au imputinat.
• Lucram doar 8 ore pe zi,in loc de 12, sau mai multe, cum lucrau inaintasii nostri, dar nu avem timp sa stam alaturi de cei dragi.
• Avem biserici mari, frumoase, dar, de cele mai multe ori, goale.
• Avem mai multe carti, dar mai putina cultura.
• Avem mijloace de informare cum n-au existat niciodata, dar nu stim ce se intampla cu vecinii sau cu prietenii nostri.
• Credem intr-un Dumnezeu mare, puternic si iubitor, dar ne comportam ca si cand El nu ar exista.
• Si, cel mai mare paradox: Suntem de acord cu toate aceste cuvinte, dar nu facem nimic. Si, ceea ce este si mai trist, este faptul ca probabil si pe viitor situatia va ramane la fel. Asta daca tu si eu nu ne ridicam sa schimbam ceva…

Cat mai ai de gand sa astepti?…

“Se povesteste ca intr-o zi, in parcarea din fata unei importante companii pentru intretinerea avioanelor, si-a facut aparitia un bivol. Mai multi muncitori in uniformele rosii ale companiei au incercat sa il goneasca inapoi pe pajiste. Intarat, animalul s-a repezit la unul dintre functionari, fugarindu-l dealungul holului, pana in biroul managerului. Muncitorul a scapat prin usa din spate in timp ce bivolul a ramas blocat in biroul sefului, fara cerere de audienta. In trei ore bivolul a distrus masuta de cafea, a daramat masa, a spart peretii in cateva locuri si a zdrobit floarea ornamental din incapere. La sosirea ajutoarelor, oaspetele neinvitat a parasit linistit biroul, fara nicio impotrivire, intrand in camionul pentru transport de animale. “

De multe ori, incercarile noastre de a renunta la obiceiurile rele nu sunt venite din inima. Aceasta este ca si cum am incerca sa alungam un bivol fara sa ne dam seama ca purtam uniforme rosii. Satana a trecut de indicatorul “Accesul persoanelor straine interzis!” mai inainte ca noi sa prindem de veste si s-a instalat in biroul managerului nostru. Daca luam lucrurile in serios cu adevarat, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne luam un angajament total de a inlatura cu desavarsire obiceiurile rele. Cat mai ai de gand sa astepti…?

Fereste-te de amanare!

“Feriti-va de o amanare indelungata. Nu lasati pentru alta data lucrarea de parasire a pacatelor si de cautare a curatiei inimii prin Domnul Hristos. In aceasta privinta au gresit mii si mii de oameni, spre pierzarea lor vesnica. Nu vreau sa insist aici asupra scurtimii si nesigurantei vietii; dar exista un pericol teribil – un pericol insuficient inteles – acela de a amana mereu ascultarea de vocea Duhului Sfant al lui Dumnezeu, alegand sa traiesti in pacat, pentru ca, de fapt, insasi amanarea este pacat. Oricat de mic ar fi considerat un pacat, el nu poate fi ingaduit decat cu riscul unei pierderi infinite. Orice pacat pe care nu-l biruim ne va birui el pe noi, contribuind la distrugerea noastra vesnica.”

-Ellen G.White, Calea catre Hristos