(Inca mai) Exista minuni!

As fi vrut sa pot spune ca ma uit la o foaie alba, gandindu-ma cum sa incep…dar nu pot. Pentru ca eu ma gasesc pironit in fata lap-top-ului, asteptand ca literele si cuvintele sa se aseze in ordinea cea mai de dorit. Mi se intampla uneori sa regret…vremuri pe care nu le-am trait, cuvinte pe care nu le-am auzit, locuri pe care nu le-am vizitat…Dar ma resemnez…

De mult nu am mai dat pe acasa. Asta exceptand ziua de azi. E chiar frumos acasa, mai ales cand, pe langa intampinarea calda a celor dragi, natura isi arunca si ea intreaga splendoare in calea ta. Verde de vis, patat ici, colo, cu alb sau roz imbatator…Adieri de vant cu parfum dulce de flori de salcam… Concerte ale celor mai mari artisti, dar cu intrarea libera…Stele distante, dar calde, pe cer…Minuni ale creatiei, ale iubirii, ale daruirii…

E uimitor cat de “de piatra” am ajuns, cu totii. Sau, cel putin, inimile noastre. Ma intreb uneori, daca in fata naturii nu ramai fara glas, atunci in fata a ce anume? E pacat sa fii inconjurat de minuni, dar sa nu le vezi. Sau sa crezi ca ti se cuvin. Poate ca tocmai asta este problema: credem ca toate acestea sunt ale noastre de drept, uitand astfel sa le pretuim. Si e trist…

Ma gandesc la o situatie. Un tata este foarte fericit. Azi i-a oferit copilului sau un dar. Copilul ii intoarce fericire impletita cu recunostinta. Dar si maine tatal ofera un cadou. Si saptamana viitoare, si cealalta, si peste o luna. Si tot asa, cu fiecare ocazie, fie ea speciala sau nu, tatal ii ofera si i se ofera copilului sau. Dar modul in care percepe copilul cadourile se schimba. Daca in primele zile era profund recunoscator, pe parcurs a inceput sa priveasca totul ca o obisnuinta. Era vina tatalui? Poate ca da, pentru ca il iubea prea mult! Exact asa pateste Dumnezeu cu noi(sau, cel putin, cu mine). Imi ofera, imi ofera, imi ofera. Iar eu accept. Doar e meritul meu! Si, uneori, cand El alege sa rareasca anumite daruri, nu prea imi convine. Il cam trag la raspundere, intr-un fel.

Ne-am obisnuit sa trecem pe langa…O viata avem (se spune) si, in loc sa ne-o traim, o lasam pe ea sa ne traiasca. Uitam de minuni, uitam de iubire…Uitam de El…

Nu stiu daca data viitoare cand vei (voi) iesi vei (voi) observa macar o frantura (de minune). Dar Dumnezeu spera ca da, ca macar astazi lucrurile vor sta altfel. Schimba viteza intr-o treapta inferioara (ca de oprit nu prea ne mai putem opri) si priveste dincolo de geamul vietii tale. Vei fi uimit cate minuni exista. Poate un cantec de greier, o soapta de vant…Un ras de copil, sau un strigat de batran…(Inca mai) EXISTA MINUNI!

Nascand multumire

Adieri de vant mangaind fata. Miros de primavara invaluind treptat. Verdele pomilor delectand ochii. Diversitate de culori pictand o padure. Soapte de frunze uscate gadiland urechile. O floare timid iesita printre ierburi uscate. Parfum suav de zambile incantand simturile. Triluri senine de pasari vioaie. Gangurit rece de izvor. Cai odihnindu-se la soare. Oi pascand voioase. Albastru de sticla veghind pamantul. Nori de puf aruncati peste el. Timp ce parca uita sa treaca. Zambet si pace din suflet de batrani. Fire de iarba de un verde crud. Flori razlete purtate de vant. Insule albe de nea, in mari de verde,…de gri. Caprioare bucurandu-se de primavara. Raze de soare incalzind sufletul. Crampeie de cer. Crampeie de iubire. Nascand multumire. In al meu suflet.  Pentru Creator. Multumesc…     

Cadou si…intrebare!

Zilele astea am dat din nou pe acasa. Pe langa bucuria de a fi cu familia, Tatal meu ceresc mi-a mai oferit si un cadou special: un soare zambitor, impachetat intr-un cer albastru si decorat cu sclipiri ale ultimelor pete de zapada. Vazand acest cadou minunat, m-am aruncat cu entuziasm spre el si am inceput sa il deschid. Pentru aceasta am avut nevoie de o veche prietena, de bicicleta. Ea a fost cea care m-a ajutat de multe ori in dechiderea cadourilor pe care Cerul mi le-a trimis si tot ea si-a oferit ajutorul si de asta data. Pentru ca topirea zapezii era in toi nu am putut sa merg, asa cum mi-as fi dorit, pe drumurile mai greu accesibile din imprejurimi. Asa ca a trebuit sa ma multumesc cu o plimbare pe drumul stiut deja in cel mai mic amanunt, singurul drum asfaltat din satul meu. Nu credeam ca am sa vad ceva deosebit in aceasta ‘excursie’ si nici nu am vazut. In schimb, am vazut un lucru obisnuit intr-un mod mai deosebit. Niciodata nu am realizat ce inseamna trecerea de la iarna la primavara, de la zapada si frig la raze calde de soare, de la cer mohorat la unul albastru-cristalin, cu toate ca in fiecare an aceste aspecte se petreceau si sub ochii mei. Izvoare curgeau de pe vai si isi turnau cupele in cupa cea mare a Bascii, paraul care a trasat configuratia zonei. Soarele topea ce a mai ramas din muntii de zapada de odinioara. Oamenii ieseau sa salute soarele, si parca erau si eu mai calzi, mai zambitori. Aerul era parca mai inmiresmat si vantul mai parfumat. Natura isi schimba haina, si inima, si sufletul. Frumos cadou…mi-a placut…

M-am intrebat de ce omului ii e atat de greu sa se schimbe. De ce se leaga atat de mult de vechea haina, de vechea inima, de vechiul suflet…

Natura spune multe(3)

(continuare)

1)    Nu asteapta niciodata recunostinta. Sau, generalizat, sa nu ai niciodata asteptari de la altii pentru ca vei fi dezamagit.

2)    Ia-ti intotdeauna o marja de eroare. Pana la trenul de intoarcere aveam cam putin timp.In ciuda faptului ca ne calculasem timpul si ca am mers foarte repede, ne-a prins si noaptea si n-am ajuns nici la trenul de intoarcere.

3)    Pregateste-te si pentru situatii neprevazute. Nici prin cap nu ne trecea ca o sa ne prinda noaptea si totusi aceasta a venit mai devreme decat ne-am asteptat. Daca nu ar fi fost cativa baieti mai prevazatori care si-au luat si lantern ne-ar fi fost aproape imposibil sa ne mai intoarcem teferi.

4)    Nu te lasa inselat de aparente. La un moment dat, intuneric fiind, am avut cu totii impresia ca am ajuns la o bifurcatie. Am luat-o spre ceea ce ne parea a fi un drum, insa ne-am inselat. Nici vorba de drum.O aparenta inselatoare.

5)    Increde-te in Dumnezeu. Nu stiu altii ce au simtit, dar eu chiar am simtit prezenta lui Dumnezeu cu noi. Nu ni s-a intamplat nimic rau nici la urcare, nici la coborare, pe intuneric. Erau destule pericole de care el ne-a ferit: animale salbatice, prapastii, cazaturi,etc. Ca sa nu mai vorbim de felul minunat in care a lucrat pe drumul de intoarcere Busteni-Bucuresti; numai El putea sa ne trimita si oameni binevoitori si legatura la tren. E un Dumnezeu minunat, nu? Numai increzandu-te in El in viata de zi cu zi, vei putea sa spui ca traiesti cu adevarat.

Natura spune multe(2)

(continuare)

1)    Trebuie sa ti cont de ceea ce-ti spun altii. Pe parcursul drumului am primit mai multe sfaturi de la diferiti turisti. Daca alegeam sa nu tinem cont de ele era posibil sa nu ne intoarcem chiar in regula.

2)    Urmareste un plan. Chiar daca stiam traseul nu unul au fost momentele in care am fost nevoiti sa cautam indicatoarele de traseu. Erau locuri in care daca pierdeai marcajul te pierdeai si tu.

3)    Trebuie sa fii unit cu apropiatii tai. Aproape de varf mergeam printe nori, vizibilitatea fiind foarte scazuta. Daca nu stateai in grup aveai foarte mari sanse sa ramai acolo.

4)    Evita ingamfarea si spiritul de om superior. Am avut colegi care au ales sa mearga foarte repede ca sa arate cat sunt ei de buni. La momentul respectiv nu parea o idee rea, insa a doua zi,da. Febra musculara le-a dat mari dureri de cap.

5)    Uneori e bine sa te faci mic in fata problemelor tale. Vantul batea foarte tare pe creasta si, ca sa te poti odihni si incalzi putin, cea mai buna solutie era sa te faci ghem si sa stai jos.

6)    Privelistea e mai frumoasa de sus. Nu ne mai interesa nimic in afara de peisaj atunci cand am ajuns in varf. A fost greu sa urcam, dar privelistea a meritat tot efortul. Nu conteaza cat efort faci pentru a aduce la indeplinire un lucru, atata timp cat sti ca vei fi satisfacut la sfarsit.

(va urma)

Natura spune multe(1)

Astazi s-a implinit o saptamana de cand “am vizitat” Varful Omu.Acest traseu, ca de altfel orice lucru din natura, m-a invatat niste lectii deosebite, pe care, sper ca o sa le si aplic. O sa vi le spun si voua, unele mai pe scurt, iar altele mai pe larg. Nu o sa le prezint in ordinea importantei, ci aleatoriu.

1) Sa urci nu e niciodata usor. Nu conteaza cat de experimentat esti sau cat de rezistent la efort te consideri; nu o sa-ti fie niciodata usor sa escaladezi un munte.

2) Trebuie sa stii unde iti este locul. Fiecare planta din natura stie unde-I este locul. Copacii cresteau pe straturi; jos, la poale se gaseau foioase, apoi conifer, apoi arbusti,iar mai sus doar ierburi. Bradului nu-I trecea prin minte sa se mute mai sus, dar nici arbustilor sa coboare; fiecare stie unde e mai bine pentru el.Oare de ce noi oamenii nu stim?

3) Trebuie sa fii dispus sa acorzi ajutor, dar si sa primesti ajutor. Erau unii dintre noi care ramaneau in urma, avand dificultati in unele locuri. Se gasea cate cineva sa le intinda o mana, dar erau si unii care nu vroiau, sustinand ca se descurca. Nu e buna nici mandria, dar nici indiferenta.

4) In viata trebuie sa fi constant. Daca nu mergeai intr-un ritm constant puteai sa te confrunti cu una dintre urmatoarele probleme: ramaneai in urma grupului si apoi trebuia sa alergi ca sa-I ajungi pe ceilalti sau te trezeai prea in fata si trebuia sa astepti. Ambele aspecte duceau la acelasi rezultat: oboseala.

5) In viata trebuie sa stii unde mergi. Noi mergeam pe Vf. Omu. Stiam unde vroiam sa ajungem si asta ne-a ajutat sa continuam in pofida obstacolelor intalnite.

6) In viata ai nevoie si de pauze. Chiar si cei mai rezistenti s-au oprit sa ia o gura de aer. Asa este si in viata: din cand in cand trebuie sa te opresti din activitatea ta.

(va urma)