Nascand multumire

Adieri de vant mangaind fata. Miros de primavara invaluind treptat. Verdele pomilor delectand ochii. Diversitate de culori pictand o padure. Soapte de frunze uscate gadiland urechile. O floare timid iesita printre ierburi uscate. Parfum suav de zambile incantand simturile. Triluri senine de pasari vioaie. Gangurit rece de izvor. Cai odihnindu-se la soare. Oi pascand voioase. Albastru de sticla veghind pamantul. Nori de puf aruncati peste el. Timp ce parca uita sa treaca. Zambet si pace din suflet de batrani. Fire de iarba de un verde crud. Flori razlete purtate de vant. Insule albe de nea, in mari de verde,…de gri. Caprioare bucurandu-se de primavara. Raze de soare incalzind sufletul. Crampeie de cer. Crampeie de iubire. Nascand multumire. In al meu suflet.  Pentru Creator. Multumesc…     

Buchet de octombrie

Am luat fiecare raza de soare la care am ajuns si le-am pus manunchi. Am luat cateva din frunzele toamnei, cele mai divers pictate, si le-am indesat adanc in inima. Ultimelor fire de iarba le-am curmat viata si le-am presarat printre petele de soare. Adierile de vant, inca caldute, le-am tot alergat pana am prins cateva. Recoltele le-am depozitat cu grija in ungherele sufletului. Stropii de caldura, care inca mai pigmentau atmosfera…i-am luat si pe ei. N-a mai ramas nimic din ceea ce oferea toamna, credeam eu. Dar ma inselam…amarnic. Am uitat de nori, care se adunau gramada singuri, fara sa fie nevoie de o mana atenta care sa-i aduca impreuna. De stingerea tacita a frunzelor, a ierbii, nu mi-am amintit. Nu mi-a trecut prin minte ca acele culori, atat de vii, sunt, de fapt, predecesoare mortii. De vantul rece, care sta sa bata, nu mi-a mai fost teama. Si asta nu pentru ca frica mea disparuse, ci pentru ca, in neatentia mea copilareasca, si de el am uitat. Am uitat si ca frigul pornise de mult la drum, urmand sa ajunga din clipa in clipa. Am impresia ca am uitat…chiar si de mine. Si asta nu pentru ca natura iti taie respiratia prin frumusetea de care da dovada, ci pentru ca, ma simteam pierdut. Printre raze, nori, frunze si iarba, impletite cu frig, caldura si vant, incercam sa ma gasesc, sa imi reamintesc de ceea ce am fost odata. Si astfel, sa descopar ceea ce sunt si, poate, ceea ce voi fi. Dar nu am reusit, pana ce nu mi-am amintit ca am mai omis ceva, pe cel mai important “Cineva”. Am uitat de Tatal meu, de Dumnezeu, care si-a pus cate o parte din El in fiecare frantura de toamna, fie ea calda, fie ea rece; le-a strans manunchi, facand astfel un buchet de iubire, si mi l-a oferit ca semn de aducere-aminte. Poate de aceea am uitat de vant, de ploaie, de rece. Poate ca El le-a transformat special pentru mine, chiar daca eu nu am ochi sa vad asta. De aceea Iti ofer o multumire… Pentru tot ceea ce vad, dar, mai ales, pentru ceea ce (inca) nu vad…

- 23.10.2010

Despre fericire…

“Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.”

-Augustin

Nu stiu de ce, dar azi mi-am amintit de aceasta maxima ca sa-i spun asa. Si tot nestiind de ce, iata ca ma apuc sa insirui iar vrute si nevrute…despre fericire de asta data.  Stiai ca lumea noastra este plina de fericire? Stiai ca toti oamenii sunt multumiti?…Nu, nu stiai, pentru ca nu este nici pe departe astfel. Fericirea parca fuge de noi, iar multumirea – nici macar basm nu mai e. Si totusi, lucrurile ar trebui sa stea astfel. Sa-ti spun si de ce. Pentru ca fiecare spune:“Daca as avea asta mi-ar fi de ajuns” sau “Sa scap si de asta si nu  imi mai trebuie nimic.” Destul de cunoscut, nu? Si, paradoxal, se intampla asa cum isi doreste, dar fericirea ii lipseste. Si, astfel se intra intr-un cerc vicios, din care cu greu se mai iese:“Daca…”, … ,”Daca”. Si aici intra in scena ideea de mai sus: “Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.” Intotdeauna poti gasi lucruri care crezi ca te vor face fericit. Si, dupa ce le vei avea, vei gasi altele. Si, numai fericit nu esti. Pentru ca fericit nu poti fi “decat in ciuda a ceea ce ai, nu datorita a ceea ce ai”. Sau, asa cum spunea Cehov, “Fericirea este o recompensă dată celui care nu a căutat-o.” Si tare cred ca are dreptate…

Dumnezeu te vrea acasa

Se povesteste ca exista undeva in munti o imparatie vestita. Vestita nu pentru bogatia ei, cu toate ca minele de aur din apropiere ofereau cel mai curat aur, nici pentru frumusetea ei, cu toate ca oferea ochiului peisaje fantastice: cascade care isi pravaleau apa cu zgomot fantastic, animale bucurandu-se de libertate si natura,  flori care isi etaleaza frumusetea una in fata alteia,nu; ci pentru bunatatea si simplitatea oamenilor. Suna putin cam ciudat,nu?Oameni buni si simpli… Si peste aceasta imparatie domnea un imparat deosebit, care se mandrea cu cei doi fii ai sai; erau tineri inteligenti, altruisti si tineau la regat.Ce isi putea dori mai mult? Era foarte multumit tatal de fii lui, si fii de tatal lor; se intelegeau cu adevarat ca tata si fii. Intr-o zi imparatul isi chema fii si le spuse:

-Dragi baieti, ati ajuns la varsta la care trebuie sa plecati pentru un timp in lume ca sa vedeti ce se afla dincolo de imparatia noastra linistita.

Baietii nu raspunsera, insa uimirea se asternu pe fetele lor.Tatal continua:

-Sa stiti ca lumea de afara nu e asa cum credeti, nu seamana deloc cu tara noastra, asa ca o sa aveti nevoie de ceea ce v-am invatat.O sa aveti nevoie de bunatate, de iubire, de atentie, de compasiune, de cinste. Promiteti-mi ca  nu o sa uitati niciodata de aceste virtuti!

Tinerii promisera si, dupa ce isi luara ramas-bun, pornira la drum, dar fiecare pe un alt drum; trebuia ca sa isi invete fiecare lectia lui. In calatoria lor au ajuns sa isi dea seama de cata dreptate avea tatal lor; oamenii erau rai, se urau, se minteau, erau egoisti si lipsiti de scrupule. A trecut ceva timp in care tatal nu a mai aflat nimic de la fii lui, si asta nu pentru ca el nu a mai incercat sa ia legatura cu ei, ci pentru ca ei nu isi mai faceau timp sa ii raspunda la scrisori. Devenisera ocupati; unul se inscrisese la cea mai vestita facultate, iar celalalt se angajase; ajunsese deja director.Dar, cum viata in lume nu era asa roza si cum majoritatea influenteaza minoritatea, fiul cel mare, absolvent aproape al universitatii, a inceput sa uite de darurile pe care i le lasase tatal sau; a uitat sa mai iubeasca, sa daruiasca, sa isi cultive bunatatea sau sa isi manifeste blandetea. Fiul cel mic, de cand ajunsese director, a uitat ce inseamna corectitudinea si iubirea. Nu se mai gandea decat la el, neinteresandu-l de cei care ii erau angajati.Unde era acum fiul altruist al tatalui?Cam asa isi duceam ei viata, fara sa le pese de altii si, mai ales, fara sa se intereseze de cei de acasa, de familie, de prieteni, de tatal lor.De fapt, nici macar nu se mai gandeau la casa lor de odinioara.  Ce se intamplase cu ei? Se obisnuisera cu viata de acolo; sa minti nu li se mai parea asa de grav, sa te gandesti la tine si la buzunarele tale li se parea de acum un lucru normal, sa urasti, sa inseli, sa minti…era banal!Vazand ca fii nu mai dau niciun semn de viata tatal isi trimise slujitori destoinici sa ii aduca vesti despre fii lui.Cu greu accepta imparatul stirile, dar realiza ca erau adevarate.Si de aceea se hotari sa le atraga atentia fiilor lui. In fiecare dimineata le trimitea un motiv de multumire; fie ca era o vorba buna,  un gand frumos, sau  un zambet;vroia sa le arate ca nu ii uitase. Facuse rost de o emisiune la postul local de televiziune si in fiecare seara incerca sa le aminteasca de unde au plecat…dar ei nu observau, sau mai bine zis nu vroiau sa observe.Era ceva normal! Era normal ca sa mai existe si vorbe bune si zambete si emisiuni mai rasarite…si ei nu s-au intors. Si zi de zi imparatul i-a asteptat…si inca ii asteapta…

Tatal tau ceresc inca te asteapta…si in fiecare  zi iti trimite o raza de soare, un zambet, o floare…iti trimite o vorba buna din scrisoarea lui plina de iubire, Sfanta Scriptura…in fiecare zi incearca sa iti atraga atentia. Dar tu nu observi.Nici eu nu observ. Tu? Esti prea ocupat.Eu?Eu nu am timp sa mai si raspund scrisorilor. Nu am timp sa dau o fuga pana la amanet sa imi iau inapoi darurile oferite de El…merge si fara bunatate, fara iubire, fara recunostinta…Dar Tatal ma asteapta…dar Tatal te asteapta…INCA te asteapta…Nu ai de gand sa te intorci acasa?…