Dupa Revelion

Nu am sa inteleg niciodata de unde atata bucurie de Revelion. Bucurie nu pe mine, ci pe toti. Lasand la o parte faptul ca si noaptea de Revelion e o noapte ca oricare alta, nu inteleg de ce se face atat tam-tam pe acest subiect. Mancare, bautura, dans, distractie, artificii…din astea, se stiu.

Mi se pare mult mai normal ca oamenii sa fie tristi. Sa fie tristi ca imbatranesc, ca se mai apropie cu un pas de sfarsit sau ca devin mai putin copii si mai mult adulti. Se intampla la fel ca la ziua de nastere: party-uri si ‘La multi ani!’. De parca nu stim ca la un moment dat nu vor mai fi multi. Dar parca in acele clipe ne ia pe toti valul si uitam cat de trecatori suntem prin viata. Macar o noapte sa ne distram.

Si uite tot asa s-a mai dus inca un Revelion. Al 2012, ar spune unii. Al “x”-ulea, cred altii. Iar pentru ceilalti, ultimul. Vor fi unii pentru care acesta va fi ultimul. Si toate urarile, de bine, de rau facute, (sincere sau nesincere, cum or fi) nu ii vor ajuta. Ba inca le vor inaspri ultima existenta.

Nu pot sa nu ma gandesc ca sunt tanar inca, Ca mai am multe revelioane de petrecut, multe aniversari de trecut si altele de genul. Insa imi doresc ca de fiecare data, in mijlocul bucuriei, atunci cand e cel mai usor sa uit, sa-mi amintesc ca sunt trecator. Si ca de fiecare data mai fac un pas spre final. Insa, pana atunci, ma bucur de drum.  

Surprize si…viata

Se spune ca viata e dura. Se pare ca lucrurile sunt mai rele de atat: viata este foarte dura. Si cand spun asta, ma gandesc, in mod special, la Steve. Da, Steve Jobs. Am citit in seara asta varianta scrisa a discursului pe care l-a prezentat Steve la Stanford in 2005. Am ramas profund impresionat de viata acestuia. Si de modul in care a prezentat lucrurile.

A fost succint in discurs, dar a fost profund. A reusit sa rezume in 3 povesti atat o mare cantitate de substanta,  cat si o mare parte din propria biografie. E foarte interesant sa afli ca cel care a reusit sa creeze o companie de nivelul Apple, nu a fost nici macar la colegiu! Sau ca a fost adoptat. Sau ca a vandut cutii de Cola pentru 5 centi. Oricum, nu vreau sa repovestesc lucrurile; aici sunt detalii despre viata lui. )

Ceea ce vreau sa fac, este sa notez ceva ce chiar m-a impresionat. Si anume viziunea pe care a avut-o acesta despre viata. Am ramas surprins sa vad in el un om care a stiut sa priveasca in urma si sa traga invataturi din ceea ce a trait. Nu am o lunga experienta de viata, dar mi s-a intamplat uneori sa observ cat de multe am avut de castigat din unele aspecte pe care le consideram probleme la momentul respectiv.

Raman surprins uneori de ce intorsaturi poate sa ia viata. Si mi se mai pare interesant ca, daca sti de unde sa privesti, observi cate ai de invatat din aceste intorsaturi. Observi ca uneori e mai bine sa lasi lucrurile sa curga de la sine. Ca o fi destinul, karma, soarta, viata, timpul sau orice altceva – mie imi place sa-I spun Dumnezeu – lucrurile ies mai bine uneori atunci cand te retragi, pur si simplu.

Viata are ce te invata. Viata e plina de surprize. Si e bine sa o mai si lasam sa ne surprinda. Important este sa ne bucuram de surprizele placute si sa invatam din cele neplacute.

P.S: Steve Jobs, cu privire la viata: “Nu poţi uni punctele privind în viitor. Ci numai privind în trecut. Trebuie să crezi că punctele vor putea fi unite undeva, în viitor.”

Il regret pe Steve…

O mare parte din media ne-a informat astazi despre moartea lui Steve Jobs, foarte cunoscutul co-fondatorul  al Apple. Nu pot sa spun decat ca aceasta este o mare pierdere pentru noi, toti.

Un geniu, in adevaratul sens al cuvantului, asta a fost Steve. Un om cu viziune, cu aspiratii si plin de perseverenta. Un conducator, un pasionat, un…nebun. Si iata ca dupa ce s-a stins, la o varsta la care multi isi incep viata (56 de ani) o intrebare foarte intalnita este cea referitoarea la uriasa sa avere: “Oare a cui va ramane aceasta?”

Si nu pot sa nu ma gandesc la intorsatura suferita de valori in lumea noastra. Ajungem sa ne gandim mai mult la bani si avere, decat la cei de langa noi, aflati in suferinta, poate.Probabil ca peste cateva zile vor mai aparea si vorbe mari referitoare la modul in care a schimbat lumea…dar de ce trebuie sa ne gandim intai la bani?

Il regret pe Steve. Si stiu ca suna ca si cand l-am cunoscut, dar chiar asta simt. Simt ca un mare om ne-a parasit, ca pamantul fara el va fi mai sarac, ca multi din fanii Apple se vor pierde. Pentru ca Steve Jobs s-a dus. Dar s-a dus lasand in urma o viata, o istorie care ne arata cum trebuie traita viata. Sau, mai bine zis, cum trebuie vazuta.

P.S: Cu ceva timp in urma am citit o carte: “Steve Jobs – iLeadership pentru o noua generatie” . Merita!

P.P.S: Exista si pe net o multime de citate care ii apartin lui Steve. Si acestea merita! 

 

Un Paște târziu

“-Peter, grăbește-te, trebuie să plecăm.

-Imediat mamă, stai puțin să imi iau aparatul.

-Bine, dar hai odată că pleacă autocarul.

Cu o ultima suflare Peter își înșfăcă aparatul și rucsacul si urcă în autocarul aflat în mișcare deja.

-Era să o pațești, Peter. De câte ori ți-am spus să stai langă mine și să lași pozele?

-Dar nu am facut nimic, mamă. Am vrut doar să fac câteva poze în piața cetății. Ști cât de mult mi-am dorit să venim la Ierusalim! Așa că nu vreau să ratez nimic…

Mama lui Peter oftă abia perceptibil și își concentră auzul spre vocea ghidului care se auzea în difuzoarele uzate ale autocarului: ”Aici este grădina Ghetsemani unde Isus s-a rugat înainte de a fi răstignit”,…”În dreapta se observă cetatea și locul unde candva a fost Templul”… Gandurile o năpădiră. Venise în Israel numai și numai pentru copilul ei. Atât de mult își dorea să calce praful călcat de sandalele lui Isus, încât s-a hotărât ca în vacanța de Paște de anul acesta să îi facă o surpriză. Si iată ca erau acolo… Încet, încet,  vocea, și așa abia perceptibilă, nu se mai facu auzită, iar ea trecu în lumea viselor. Cu Peter însă lucrurile stăteau cu totul altfel. Era lipit de geamul deja fierbinte, iar urechile erau atente la informațiile ghidului. Se uită o clipă la mama lui. “Cum poate sa doarmă printre atâtea minunății?”, se întrebă. Gândurile micuțului fură întrerupte de către nepoliticosul difuzor: “Oprire de jumătate de oră la Mormântul lui Isus.” Peter nu își mai încăpea în piele de fericire. Uită să își trezească mama și se grăbi să coboare, aruncând în urma lui un  “sorry” unor persoane pe care le lovise. Nu se opri din alergat decât atunci când se văzu în interiorul mormântului. Era mut de uimire. Aici stătuse Isus, Mântuitorul…Începu să fotografieze, dar în curând grota se umplu de oameni. Era nevoit să aștepte. Se ghemui într-un colț și căzu pe gânduri. Dar și gândurile căzură pe el și il doborâră. Liniștea devenea din ce in ce mai deplină, iar o lumină creștea și creștea. Cu teama din suflet zugrăvită pe chip se ridică și indrăzni să privească locul unde se spune că a stat Isus. Nu mică i-a fost mirarea când văzu că cineva chiar era acolo. Lumina crescândă ajunsese în fiecare ungher, dar asta nu îl împiedica să  Îl zărească pe Cel ce îl privea cu ochi blajini și calzi. Fața Acestuia era atât de radioasă! Un zâmbet discret te chema parcă, iar brațele deschise vroiau parcă să te cuprindă și să nu îți mai dea drumul niciodată. Peter articulă, nu fără greutate:

-Cine ești, Doamne?

-Sunt Isus din Nazaret, Cel pe ale cărui urme ai vrut să calci!

Pentru Peter acesta era glasul cel mai cristalin pe care îl auzise vreodată. Era chiar in fața lui Isus! Își deschise buzele pentru a mai adresa o întrebare, dar Străinul îi spuse:

-Nu, nu sunt mort, Peter. Am murit acum 2000 de ani. Iar apoi am înviat.Trăiesc. Sunt în cer și pledez înaintea Tatălui pentru această lume, pledez pentru tine.

-Și ce trebuie să fac ca să te urmez?

-Ascultă-Mi vocea, Eu îți voi vorbi. Și spune-le și altora ce ai aflat tu.

Intensitatea luminii începu să scadă, iar chipul începu să dispară. Dar vocea încă îl striga: ”Peter, Peter…”

-Peter! Peter, trezește-te! Te-am căutat disperată timp de câteva ore! De ce nu te-ai întors cu ceilalți turiști?

Încă buimăcit de ceea ce văzuse se uită la mama lui și îi spuse:

-L-am văzut pe Isus…

-Lasă prostiile și haide să mergem! În curând o să se întunece!

Peter știa că nu are rost să îi povestească mamei sale visul. Dar se hotarî să nu îl uite niciodată și să traiască așa cum îi zise-se Isus: spunând și altora. Spunând că Isus trăiește! Cui? Oricui ar fi fost dispus să îl asculte.

Un zâmbet îi încolți pe buze în timp ce ultima rază dispărea la orizont. Un zâmbet care nu se va ofili niciodată. Isus trăia…pentru el…”

Necrolog pentru Viata

Nimeni nu stie momentul nasterii vietii, asa cum nimeni nu stie exact cand aceasta a incetat sa mai existe. Este cert insa ca fiecare isi inmormanteaza propia viata, dar si pe a altora, in fiecare clipa. Cu fast, cu flori si cavou sau cu un pahar de amar si un mormant simplu si gol. Fiecare in stilul sau. Nu asta are insa relevanta, ci faptul ca viata s-a stins. “Am adaugat ani vietii noastre, dar nu si viata anilor nostrii” spunea Lincoln. Traim, dar nu o viata. Mergem, dar nu pe un drum. Si asta pentru ca viata noastra este undeva jos, la “-2” sau, daca nu este, o sa fie in curand; doar din cauza asta ne-am adunat acum,aici. Nu? Nu ne-am strans sa arancam prima mana de tarana peste propria viata? Si daca nu ne-am strans o facem singuri…In fiecare clipa si la fiecare pas avem grija sa mai aruncam cate un pumn peste viata pe care am primit-o in dar…Imi amintesc de felul in care traiau oamenii in timpurile apuse…case mici, dar familie mare…bani putini, dar fericirea nu se putea numara…viata mai grea, dar o viata vie…Astazi avem grija sa agonisim, tot ce putem, de la bogatii pana la titluri academice…de la nimicuri pana la nimicuri! Daca te uiti in spate nu vezi aproape nimic remarcabil in viata ta, iti poti da seama chiar ca nu traiesti! Ba nu, scuze! “Traiesti”, dar numai pentru tine! De asta a murit viata din viata ta, pentru ca ai avut grija sa incerci prea mult sa pastrezi viata in ea! Nu conteaza ca cineva nu are loc in autobuz, bine ca ai tu. Nu are nicio importanta faptul ca vecinul tau nu are ce manca, bine ca tu ai, si inca din belsug! Chiar nu conteaza ca cineva are probleme atata timp cat pe tine nu te priveste…

Priveste in timp, in spate. Incearca sa descoperi atitudinea oamenilor care si-au perindat vietile prin negura timpului, inaintea ta. Mergi, mergi si opreste-te. Ai ajuns la Isus. Il observi. Ajuta pe altii, vindeca, salveaza. Ai impresia ca viata Sa e moarta, dar la o privire mai atenta iti dai seama ca e exact invers. Paradoxal, viata Sa e atat de plina de viata incat isi revarsa din plinatate si in vietile altora. Si apogeul a fost la cruce, pe Golgota. A ales sa isi dea toata viata din viata Sa pentru vietile naostre moarte. Acum insa “lopata” e la mine. Pot sa aleg sa sap o gropa, sa imi ornez frumos sicriul vietii si sa il cobor in adanc. Dar pot insa sa iau “lopata” si sa ajut la aducerea la lumina a vietii altora! Depinde de mine si de ceea ce vreau sa fac din viata mea…Tu ce faci cu “lopata” ta? Inainte sa iti raspunzi insa, adu-ti aminte sa nu uiti: eram la inmormantarea vietii tale! Continua tu discursul: “Ne-am adunat toti aici pentru a ne …………viata noastra si a altora. Asadar…….”. Sa stii ca mi-ar placea sa stiu continuarea ta! Pana atunci insa ma bucur ca am descoperit cum suna a mea!