Se povesteste ca exista undeva in munti o imparatie vestita. Vestita nu pentru bogatia ei, cu toate ca minele de aur din apropiere ofereau cel mai curat aur, nici pentru frumusetea ei, cu toate ca oferea ochiului peisaje fantastice: cascade care isi pravaleau apa cu zgomot fantastic, animale bucurandu-se de libertate si natura, flori care isi etaleaza frumusetea una in fata alteia,nu; ci pentru bunatatea si simplitatea oamenilor. Suna putin cam ciudat,nu?Oameni buni si simpli… Si peste aceasta imparatie domnea un imparat deosebit, care se mandrea cu cei doi fii ai sai; erau tineri inteligenti, altruisti si tineau la regat.Ce isi putea dori mai mult? Era foarte multumit tatal de fii lui, si fii de tatal lor; se intelegeau cu adevarat ca tata si fii. Intr-o zi imparatul isi chema fii si le spuse:
-Dragi baieti, ati ajuns la varsta la care trebuie sa plecati pentru un timp in lume ca sa vedeti ce se afla dincolo de imparatia noastra linistita.
Baietii nu raspunsera, insa uimirea se asternu pe fetele lor.Tatal continua:
-Sa stiti ca lumea de afara nu e asa cum credeti, nu seamana deloc cu tara noastra, asa ca o sa aveti nevoie de ceea ce v-am invatat.O sa aveti nevoie de bunatate, de iubire, de atentie, de compasiune, de cinste. Promiteti-mi ca nu o sa uitati niciodata de aceste virtuti!
Tinerii promisera si, dupa ce isi luara ramas-bun, pornira la drum, dar fiecare pe un alt drum; trebuia ca sa isi invete fiecare lectia lui. In calatoria lor au ajuns sa isi dea seama de cata dreptate avea tatal lor; oamenii erau rai, se urau, se minteau, erau egoisti si lipsiti de scrupule. A trecut ceva timp in care tatal nu a mai aflat nimic de la fii lui, si asta nu pentru ca el nu a mai incercat sa ia legatura cu ei, ci pentru ca ei nu isi mai faceau timp sa ii raspunda la scrisori. Devenisera ocupati; unul se inscrisese la cea mai vestita facultate, iar celalalt se angajase; ajunsese deja director.Dar, cum viata in lume nu era asa roza si cum majoritatea influenteaza minoritatea, fiul cel mare, absolvent aproape al universitatii, a inceput sa uite de darurile pe care i le lasase tatal sau; a uitat sa mai iubeasca, sa daruiasca, sa isi cultive bunatatea sau sa isi manifeste blandetea. Fiul cel mic, de cand ajunsese director, a uitat ce inseamna corectitudinea si iubirea. Nu se mai gandea decat la el, neinteresandu-l de cei care ii erau angajati.Unde era acum fiul altruist al tatalui?Cam asa isi duceam ei viata, fara sa le pese de altii si, mai ales, fara sa se intereseze de cei de acasa, de familie, de prieteni, de tatal lor.De fapt, nici macar nu se mai gandeau la casa lor de odinioara. Ce se intamplase cu ei? Se obisnuisera cu viata de acolo; sa minti nu li se mai parea asa de grav, sa te gandesti la tine si la buzunarele tale li se parea de acum un lucru normal, sa urasti, sa inseli, sa minti…era banal!Vazand ca fii nu mai dau niciun semn de viata tatal isi trimise slujitori destoinici sa ii aduca vesti despre fii lui.Cu greu accepta imparatul stirile, dar realiza ca erau adevarate.Si de aceea se hotari sa le atraga atentia fiilor lui. In fiecare dimineata le trimitea un motiv de multumire; fie ca era o vorba buna, un gand frumos, sau un zambet;vroia sa le arate ca nu ii uitase. Facuse rost de o emisiune la postul local de televiziune si in fiecare seara incerca sa le aminteasca de unde au plecat…dar ei nu observau, sau mai bine zis nu vroiau sa observe.Era ceva normal! Era normal ca sa mai existe si vorbe bune si zambete si emisiuni mai rasarite…si ei nu s-au intors. Si zi de zi imparatul i-a asteptat…si inca ii asteapta…
Tatal tau ceresc inca te asteapta…si in fiecare zi iti trimite o raza de soare, un zambet, o floare…iti trimite o vorba buna din scrisoarea lui plina de iubire, Sfanta Scriptura…in fiecare zi incearca sa iti atraga atentia. Dar tu nu observi.Nici eu nu observ. Tu? Esti prea ocupat.Eu?Eu nu am timp sa mai si raspund scrisorilor. Nu am timp sa dau o fuga pana la amanet sa imi iau inapoi darurile oferite de El…merge si fara bunatate, fara iubire, fara recunostinta…Dar Tatal ma asteapta…dar Tatal te asteapta…INCA te asteapta…Nu ai de gand sa te intorci acasa?…
