Dând cartea pe carte

Nu a trecut mult timp de cand am realizat ceva ce m-a facut sa imi doresc sa nu ma fi intalnit niciodata cu acea realitate. Fara a da nume si detalii, spun doar situatia pe scurt. Intr-o seara, atunci cand niste persoane au fost puse in fata provocarii de a merge pentru a se bucura de ceea ce ofera lectura, au ales sa aduca in discutie lipsa timpului, iar mai apoi, sa se pronunte, mai in gluma, mai in serios: “Haide mai bine sa jucam o carte.”

Nu conteaza daca aceasta situatie a fost sau nu una singulara. Ceea ce este important este adevarul general valabil care se ascunde in spatele ei. Traim intr-o societate care si-a uitat valorile, cultura, istoria. O societate in care oamenii au uitat ca mai exista si carti “reale”, nu doar cele de pe net. Si, ceea ce pe mine ma doare cel mai tare, este faptul ca nici cei care obisnuiau sa mai petreaca din timpul lor si cu cate o carte in mana, acum tin altfel de carti intre degete. Fie ca e vorba intr-adevar de carti de joc, sau de televizor, de computer sau cu orice altceva. Fiecare si-a creat o “carte”, pe care isi schimba cartea.

S-ar mai putea spune destule pe acest subiect, dar ceea ce vreau sa fac in aceasta seara este sa incerc sa trag un semnal de alarma. Sa incerc sa aduc in atentie ceea ce nu mai ocupa de mult un loc primordial in viata pamanteanului contemporan! Citeste, acesta este cel mai bun lucru pe care il poti face! Fie ca esti copil, adult sau batran, in carte vei gasi totdeauna un prieten, dar si in orice altceva vei gasi oricand o alta “carte”…de schimb!

 

Vorbe si cuvinte…

“Nici unul dintre noi nu suntem centrul universului, Dumnezeu este centrul universului. Dumnezeu nu exista ca sa ne indeplineasca noua scopurile; noi existam ca sa indeplinim scopurile Lui.  Motivul pentru care El ne permite mie si tie sa mai respiram inca o data este pentru ca El are un scop cu noi, un scop al Lui, nu al nostru. Dumnezeu nu ne transforma ca sa ne simtim bine sau ca sa ne ducem planurile la indeplinire. El ne transforma pentru ca noi sa putem duce la indeplinire planurile Lui. Dumnezeu nu exista pentru noi, noi existam pentru El!”

Trebuie sa recunosc ca acest paragraf m-a frapat inca de la prima propozitie; in prima instanta. Mai apoi  insa, mi-am dat seama ca lucrurile stau exact in felul in care au fost aduse in scena. Prea de multe ori avem(am) tendinta de a ne(ma) considera centrul universului, indiferent la care univers ne-am referi. Trebuie sa ne amintim ca nu ni se cuvine totul, sa ne amintim ca lumea nu e a noastra, sa ne amintim ca exista Cineva incomparabil in importanta. Dumnezeu e Dumnezeu, indiferent de ceea ce credem, spunem sau facem noi. Si planul Lui ramane neschimbat. Ceea ce imi place insa la Dumnezeu(sper ca nu am fortat nota prea tare cu aceasta exprimare) este faptul ca un rol foarte important in planul Sau il avem noi. Da, ai citit bine! Nu am gresit si nici nu m-am contrazis; sa incerc sa explic. Dumnezeu are un plan, pentru mine, pentru tine, pentru lume. Eu, oricata importanta mi-as da, oricate pretentii as ridica nu pot sa schimb acest plan. Si totusi, Dumnezeu nu trece peste deciziile mele; un plan exista, dar daca eu il dau la o parte, El nu ma forteaza. Stiu ca am intrat putin in contradictie cu citatul de mai sus, asa ca vreau sa revin pe aceeasi linie cu ideile exprimate de el. Dar citind din nou ultima fraza imi dau seama ca nu sunt decat in parte de acord. Existam pentru Dumnezeu, pentru ca El sa isi aduca la indeplinire palnul Sau cu noi(daca Il lasam), dar si El exista pentru noi; sa nu uitam ca a renuntat la propriul fiu pentru noi. Sau, poate tocmai din aceasta cauza noi existam pentru El si nu El pentru noi?…

P.S: Se pare ca incercarea mea de a filozofa si de a face si altceva in acelasi timp nu prea a dat rezultate deosebite. Sa imi fie invatare de minte…

Recunostinta de calitate

“Afara picura stopii unei ploi de toamna tarzie…in suflet ploua cu picuri de melancolie…Afara mai cade cate o frunza ingalbenita de vreme si timp…in suflet coboara usor o amintire ascunsa sub cartile uitarii…Afara e noapte si frig…in suflet s-asterne noaptea tristetii si frigul durerii…Afara e rece…in suflet e gheata…”

Probabil asa ar arata o paralela intre vremea de afara in aceasta perioada a anului si sufletul unui om fara motive de recunostinta. Zilele astea au existat anumite evenimente care m-au facut sa ma gandesc mai mult la ceea ce inseamna recunostinta adevarata. Nu stiu ce simte fiecare, dar mie mi s-a intamplat, nu numai o data, sa “uit” sa imi manifest recunostinta. Nu cred ca au vreo importanta motivele, ci ceea ce conteaza este ca am dat dovada de lipsa de recunostina. Probabil nu sunt singurul care mai are de lucrat la capitolul acesta din viata. Stiu ca am o problema si stiu ca avem cu totii o problema. Nu stim ce inseamna recunostinta si nici sa fim recunoscatori. Uneori avem impresia ca un simplu ‘Multumesc!’ arata cat de multumitori suntem, dar uitam ca nu am simtit nici macar o urma de tresarire, o vibratie in sufletul nostru…Ne aratam pe buze o recunostinta pe care in suflet nu o avem…O idee spunea astfel: ‘De cele mai multe ori recunostinta nu inseamna acelasi lucru cu multumirea; recunostinta vine din suflet, iar multumirea de pe buze.’ Traim cu impresia ca daca inganam ceva ce seamana cu o multumire ne-am achitat de inca o datorie. Dar recunostina nu e o datorie, o obligatie, ci o virtute, ‘cea mai importanta dintre virtuti’, spunea un mare invatat. Dar noi o consideram o datorie si asta face ca sa ii scada din valoare; nu mai are asa relevanta un ‘multumesc’, o floare, sau un gest…pentru ca ne-am obisnuit sa le facem formal, doar de fatada…Ar trebui probabil sa amintesc si cate ceva despre cum sa descoperim motive de recunostinta, dar acesta o sa fie subiectul unui articol viitor. Ceea ce vreau sa subliniez acum nu este ‘cantitatea de recunostinta’  ci ‘calitatea recunostintei.’ Vreau sa spun ca trebuie sa simtim intai noi recunostinta si apoi sa ii facem si pe ceilalti sa o simta…numai asa vom gasi noi si noi modalitati prin care sa ne eliberam de ‘povara’ recunostintei…Doar atunci vom invata ce inseamna, de fapt, banalul ‘MULTUMESC’…Eu sunt mai curios din fire si chiar vreau sa aflu…Tu nu vrei?