Soare, suflet si zapada

“Cateodata ai face orice altceva, dar numai nu ceea ce faci deja…”

Asta mi-a venit sa pun ca status pe messenger. Parca zi m-a lovit iar melancolia; poate de la faptul ca ma asteptam la o zi de primavara, dar am avut parte de o ultima rabufnire (sper) a iernii. Insa a fost placut sa mai simti, pentru ultima data, sclipirea zapezii proaspete in ochi. Si copacii erau chiar frumosi…

Insa in mintea mea era o furtuna serioasa; de fapt, asa este de mult. Dar m-am obisnuit ca sa arat ca totul e bine, mult mai bine decat pare. Daca asa face toata lumea, eu de ce sa fac altfel? Ne-am obisnuit sa ne creem masti pe care sa le purtam in diferite ocazii.Ma intreb daca macar noi mai stim cum suntem, de fapt… 

Intotdeauna am visat. Si am sperat ca visele vor si deveni realitate. Dar parca pe clipa ce trece visele devin mai pale, iar realitatea mai crunta. Visezi, incerci, te lupti…degeaba. Nu stii ce sa alegi, cum sa alege, ce sa nu alegi. Si de fiecare data cand faci alegeri, te gandesti cat de buna ar fi fost o alta…Stii ce nu vrei sa faci, dar, din pacate, nu stii ceea ce vrei sa faci.  Parca situatie mai trista nu exista…

Oricum, primavara a venit, cel putin in calendar, si o sa vina si in lume. Din pacate, soarele ce va veni nu va avea taria sa incalzeasca si suflete. Nici pe al meu, nici pe altora. Dar pana la soare, sa ne bucuram de zapada. Pentru ca si zapada e draguta…  

“Viata noastra este…”

Un citat care mi-a placut tare din ultima carte pe care am citit-o:

“Viata noastra este o perioada scurta de asteptare, un timp in care tristetea si bucuria se impletesc in fiecare moment. Exista un fel de tristete care umbrste toate momentele din viata noastra. Se pare ca nu exista ceea ce am putea numi bucurie pura, ci in fiecare moment fericit din viata noastra simtim si o scanteie de tristete. In fiecare satisfactie exista o constientizare a limitarilor. In fiecare succes exista o teama de invidie. In spatele fiecarui zambet exista o lacrima. In fiecare imbaratisare exista singuratate. In fiecare prietenie, distanta. In fiecare forma de lumina exista constientizarea prezentei intunericului inconjurator…Dar aceasta experienta intima in care fiecare particica de viata este atinsa de o particica de moarte ne poate directiona dincolo de limitele existentei noastre. Poate face aceasta fortandu-ne sa privim inainte, in asteptarea zilei in care inimile ni se vor umple cu o bucurie perfecta, pe care nimeni nu ne-o va lua.”

- Henry Nouwen 

Intreband de fericire

“Am fost foarte rar fericit…”

-Johann Wolfgang von Goethe

 Nu am dispozitia necesara pentru a filozofa (de unul singur) pe tema fericirii. Vreau doar sa mai (re) ridic niste intrebari. Care-i pana la urma problema cu fericirea? Se spune ca daca o cauti, nu o gasesti; dar nici daca nu o cauti n-ai certitudinea ca vine ea la tine. De ce toti ne-o dorim, dar prea putini suntem in stare s-o gasim? 

Ma intreb uneori (pe langa intrebarile de mai sus ), daca sunt fericit. Sau daca voi fi. Si e trist ca imi dau seama ca subscriu, fara voie parca, la afirmatia lui Goethe. Probabil ca daca nu am fost fericit pana acum, nu voi fi nici pe mai departe…

Oricum, fericirea vine nu din ceea ce ti se intampla ci din felul cum reactionezi la ce ti se intampla. Sau, cel putin, asa spun unii… 

Ce-i cu scoala?

In sfarsit vacanta! Nu trebuie sa spun ca asteptam de mult clipa asta, pentru ca banuiesc ca se intuieste acest lucru. Astazi am sosit acasa, cu gandul ca in vacanta aceasta trebuie sa fac o gramada de lucruri, printre care si sa scriu ceva mai mult pe blog. Oricum, nu credeam ca o sa incep chiar din prima zi. Dar…se apre ca m-am inselat. Cum sunt acasa, am avut net…”din belsug”. Stiti voi, s-a intamplat cum se intampla cu calul cand da de ovaz, nu se mai opreste!

In toata aceasta “plimbare” pe internet am dat peste ceva ce mi s-a parut interesant, dintr-un punct de vedere. Era un articol, al carui titlu nu il mai stiu, care trata subiectul INVATARII. Pe scurt, articolul spunea ca fiecare ar trebui sa faca ceea ce ii place (lucru cu care sunt de acord), ca scoala nu prea te ajuta sa iti descoperi vocatia si ca trebuie sa avem grija ca ne cam dorim cu totii sa ajungem “sclavii sistemului”(adica sa fim angajati si sa muncim, sa muncim si iar sa muncim). Cu toate ca autorul articolului tot incerca sa spuna ca el nu incurajeaza renuntarea la scoala, din ceea ce scria cam asta reiesea(sau, cel putin, asta am inteles eu). Oricum, nu inteleg de ce este atat de important ca pentru a fi fericit sa te debarasezi de scoala! Stau si ma gandesc, cum ar fi scris el(autorul) articolul daca nu ar fi avut scoala? Ceilalti cum l-ar fi citit? Probabil nu prea conteaza. Important este sa renuntam la ceea ce ne impiedica sa ajungem departe; in cazul de fata la scoala. Nu sunt nici pro, nici contra scolii, dar imi dau seama ca aceasta este un “rau necesar”. Cred ca suntem de acord ca se vede de departe diferenta dintre o persoana scolita si una cu mai putina carte. Nu pot sa inteleg de unde atata repulsie fata de scoala. E adevarat ca sistemul educational din Romania e praf, dar asta inseamna oare ca scoala, in sine, e ceva rau? Nu cred, dar se pare ca din ce in ce mai multi cred asta. Ma intreb din cand in cand(mai ales cand dau de articole de genul) daca nu am luat-o eu pe aratura(e si asta o posibilitate), dar imi dau seama ca, in cazul in care ar fi asa, prefer sa merg pe acolo! Oricum, intrebarea ramane: de ce elevii “straluciti” urasc scoala(sau fac din ea doar o modalitate de a pierde timpul si de a nu se plictisi)?

Ma opresc la atat astazi. Poate cineva ma va lamuri si pe mine cum e cu scoala, invatatul, pasiunea si fericirea! Mai jos am pus un sondaj ca sa vad care e si opinia voastra. Nu ezitati in a da raspunsuri!

P.S: Articolul avea cam multe greseli foarte vizibile. Se grabea sa ne spuna ideile sale si a uitat de gramatica? Sau cand trebuia sa invete asta la scoala el era ocupat sa faca ceea ce ii place si nu avea timp de carte? (Sa nu imi cauti greseli ca sigur gasesti.)

Despre fericire…

“Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.”

-Augustin

Nu stiu de ce, dar azi mi-am amintit de aceasta maxima ca sa-i spun asa. Si tot nestiind de ce, iata ca ma apuc sa insirui iar vrute si nevrute…despre fericire de asta data.  Stiai ca lumea noastra este plina de fericire? Stiai ca toti oamenii sunt multumiti?…Nu, nu stiai, pentru ca nu este nici pe departe astfel. Fericirea parca fuge de noi, iar multumirea – nici macar basm nu mai e. Si totusi, lucrurile ar trebui sa stea astfel. Sa-ti spun si de ce. Pentru ca fiecare spune:“Daca as avea asta mi-ar fi de ajuns” sau “Sa scap si de asta si nu  imi mai trebuie nimic.” Destul de cunoscut, nu? Si, paradoxal, se intampla asa cum isi doreste, dar fericirea ii lipseste. Si, astfel se intra intr-un cerc vicios, din care cu greu se mai iese:“Daca…”, … ,”Daca”. Si aici intra in scena ideea de mai sus: “Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.” Intotdeauna poti gasi lucruri care crezi ca te vor face fericit. Si, dupa ce le vei avea, vei gasi altele. Si, numai fericit nu esti. Pentru ca fericit nu poti fi “decat in ciuda a ceea ce ai, nu datorita a ceea ce ai”. Sau, asa cum spunea Cehov, “Fericirea este o recompensă dată celui care nu a căutat-o.” Si tare cred ca are dreptate…

“Entuziasm” vs. “Dezamagire”

M-am oprit pentru o clipa sa ma intreb ce sa fac. Nu stiu cum sa reactionez in continuare, daca sa merg mai departe sau daca sa raman aici, daca sa incerc sa schimb ceva sau daca sa las totul asa cum e, daca sa ma gandesc si la ceva nou, sau daca sa las banalul sa faca casa buna in continuare cu viata mea.

Nu am putut niciodata sa inteleg cum se poate ca un plan atat de perfect intocmit in minte sa devina atat de gol in momentul in care e pus in practica.Nu am putut niciodata a intelege de ce e atat de usor sa te entuziasmezi si sa te bucuri anticipat pentru ceva ce sti ca o sa fie un lucru cu adevarat benefic si totusi, de ce e si mai usor sa te descurajezi. Stiu ca nu putini sunt cei care prefera sa ramana la adapostul umbrei; le e teama ca odata iesiti in bataia razelor soarelui se va ivi si acel nor care le va lua toata seninatatea. Si mai stiu ca exista si persoane care prefera ca la primul obstacol sa se opreasca doborati; prefera sa stea decat sa incerce sa sara. Si ceea ce mai stiu e ca astfel de obstacole intalnesti la fiecare pas, la fiecare gand, in fiecare clipa. Aici exista de fapt o lupta: o lupta intre entuziasm si dezamagire. Se spune ca nu e de ajuns sa castigi o lupta pentru a castiga razboiul.Si totusi, chiar daca dezamagirea castiga o lupta minora, neinsemnata, la ultima intalnire, sau la ultimul proiect, sau poate la ultima ta incercare de a face ceva, suntem de fiecare data gata sa-I oferim, fara nici macar un minimum de efort, victoria. Suntem tentati sa uitam de entuziasmul care a condus totul pana atunci; suntem tentati sa lasam la o parte bataliile castigate de acesta. Ne atintim privirea asupra insuccesului, a lipsei de cooperare, sau poate a lipsei timpului.Incet, incet ne schimbam tabara; trecem de sub steagul “entuziasmului” sub steagul “dezamagirii”. Asa este, ea are o armata mai mare. Dar entuziasmul are o armata mai selecta. Toti se entuziasmeaza, dar nu toti raman asa.

A, mi-am amintit ca a trecut ‘clipa’.M-am intrebat; si mi-am si raspuns. Prefer sa fiu un ostas select, decat un ostas necunoscut. Asa ca ma ridic, ma uit in zare, departe, dincolo de orizontul intunecat de nori care mai de care mai negri, si zaresc soarele; soarele entuziasmului, ascuns de acesti nori ai dezamagirii. Fac un pas, mai fac unul si apoi altul. Parca soarele e mai aproape, parca e mai luminos, parca e mai frumos! Nu mai vad nori, nici albi, nici negri. Si asta nu pentru ca nu exista, ci pentru ca mi-am amintit ca nu e de ajuns ca acestia sa castige o batalie. Am ales sa tin la entuziasm.

Tu…care acum oscilezi intre dezamagire si entuziasm, intre bucurie si tristete, intre renuntare si a merge mai departe…Tu…care esti atat de tentat sa accepti toti acei nori care te inconjoara si sa uiti de soarele din spatele lor…Tu…adu-ti aminte ca totul depinde de tine: mergi mai departe spre varf sau te opresti.Dar nu uita: privelistea cea mai frumoasa se vede de sus…