Keep on dreaming

Nu vreau ca aceasta postare sa fie o alta adunatura de (multe) cuvinte. Vreau ca aceasta postare sa aminteasca fiecaruia de visele pe care le aveati odata. Stiu ca toti am avut visuri. Si, cei mai norocosi dintre noi, inca au. Unii sunt considerati nebuni, altii chiar sunt nebuni. Dar, privind in istorie, am observat ca toti cei care au realizat lucruri marete au fost ca niste nebuni pentru societatea in care au trait. Au refuzat insa sa renunte, iar recompensa a fost pe masura.

Nu inteleg de ce oamenii isi uita, sau abandoneaza, visele. De ce lasam societatea sa ne transforme, sa ne spuna ce e si ce nu e posibil, la ce suntem (sau nu suntem) buni, ce sa facem si ce sa nu facem. Cineva spunea: daca crezi ca poti face un lucru sau crezi ca nu poti face un lucru, ai dreptate oricum. Oare asa sa fie? Mi-ar palcea ca lucrurile sa stea astfel. As avea o mica baza pentru speranta care ma sustine, ca ceea ce imi doresc va deveni, candva, realitate.

Dar pentru ca nu vreau sa cad in capcana numita “vorba lunga (saracia omului)”, o sa concluzionez cu o ideea pe care am auzit-o la John Maxwell si care imi place tare (O sa-l parafrazez, pentru ca nu gasesc unde am notat-o ): “Diferenta dintre fantezie si vis este urmatoarea: un vis este ceva ce iti doresti, insotit de un plan de actiune, de multa dorinta, motivatie si munca. O fantezie este doar ceva ce iti doresti, fara sa ai un plan de actiune si dorinta de a lupta.”

Asa ca, imi doresc ca lumea noastra sa ofere numai visatori (si cat mai putini ‘fantezisti’ ), pentru ca ei vor schimba lumea. A visa este primul pas inspre a face! So, keep on dreaming!

 

Unde-i visul?…

Intr-o seara, de curand, mi-a fost retrezita o veche dilema de-a mea. Am aflat despre un prieten ca s-a reorientat in vederea facultatii, deoarece nu reusise sa intre acolo unde isi dorise. Iar apoi am vorbit putin cu el. In timp ce discutam si ma chinuiam cu dedicare sa-l conving sa renunte la idee, nu am putut sa nu ma intreb: “De ce?”, “De ce renunta la visul lui?” .

Lasand la o parte exemplele, revin la intrebare. Oare de ce atat de multi dintre noi nu luptam pentru visurile noastre? Sau daca luptam, de ce renuntam la intalnirea primului obstacol? Si cand spun asta, ma gandesc in primul rand la mine. Am o multime de visuri pe care le abandonez, uneori inainte sa le incep. Si atunci intrebarea vine din nou. Am gasit si un potential raspuns: nu-mi doresc suficient de mult.

De multe ori ma gandesc la oameni de succes sau care au realizat ceva pe lumea asta. Am observat ca toti aveau un vis (sau spune-i scop, daca vrei); si nu numai ca il aveau, dar si luptau pentru el. Am intalnit un citat care transmitea urmatoarea idee: toti oamenii au visuri, dar numai cativa actioneaza. Nu mi-l pot imagina pe Columb nedescoperind America. Sau pe Gates neformand Microsoft. Sau pe Bedrich Hronzny nedescoperind imperiul Hitit. (si lista ar putea fi continuata la nesfarsit). Ma intreb ei de ce nu s-au reorientat atunci cand au intalnit obstacolele pe drum…

Asadar, unde-i visul? Da, visul ala la care te gandeai zile intregi, pe care il rasuceai pe toate partile si pe care de abia asteptai sa-l implinesti? Unde-i sclipirea aia din ochii tai? Unde a disparut totul?  

Inchei, provocandu-te: recupereaza-ti visul. Lupta pentru el. Realizeaza-l.  

Scrise sau Nescrise?

In cartea lui John Maxwell, “Realizeaza-te pe deplin”, am descoperit un paragraf care pare interesant. Iata ce spune acesta:

“Cercetarile arata ca aproximativ 95% dintre noi nu si-au scris niciodata pe hartie scopurile pe care le au in viata, iar dintre cei 5% care si le-au scris, 95% si le-au indeplinit. In 1953 la Yale University, 3% dintre studentii din ultimul an aveau scopuri precise pentru vietile lor. In 1975 cercetatorii au descoperit ca acei 3% care isi notasera scopurile facusera mai multe in viata decat ceilalti 97% la un loc.”

Am ramas surprins cand am vazut aceste procente. Mai intalnisem ideea scrierii scopurilor si la Zig Ziglar, dar parca mi s-a parut copilareasca. Oare atat de mult aduce in plus o bucata de hartie mazgalita? Imi place sa cred ca nu; imi place sa cred ca nu hartia aduce schimbarea, ci ceea ce se intampla in noi atunci cand ne asternem scopurile. Se pare ca scriindu-ne aspiratiile, visurile, scopurile ne luam un angajament fata de noi insine, iar mai apoi vom actiona in consecinta.

Eu astazi am luat un caiet si mi-am notat cate ceva din ceea ce vreau sa realizez pe viitor. Nu stiu daca va avea rezultatul scontat, dar mi-am spus ca nu pierd nimic. Dar vreau sa nu uit si de cealalta parte a exercitiului, de fata nevazuta: de ceea ce se intampla in mine. Sper ca, facand aceasta, ceva in mine se va schimba, devenind mai motivat.

Tinand cont doar de citatul de mai sus si de experienta altora, se pare ca se merita sa sacrifici ceva din timpul tau pentru a-ti scrie scopurile. Peste ani, iti voi spune daca e adevarat. Dar n-ar fi frumos sa-mi spui si tu mie? Fie ca merge sau nu, te invit sa iei o hartie, un pix, cateva minute si sa incepi…sa visezi. Scrie orice, oricat de prostesc sau imposibil ar parea. Iar apoi intra in lupta…

As vrea…

As vrea sa ma opresc din drum,

Sa pot sa vad si ce-i sub negrul scrum.

As vrea sa stau sa meditez putin,

La ce-i mai bun, de importanta plin.

As vrea sa vad un rasarit, un asfintit,

Sa pot s-observ  frumosul nedescoperit.

As vrea sa pot zambi cand n-am de ce,

Si sa gandesc si-atunci cand n-am la ce.

As vrea sa schimb o tara, un popor,

Dar cum, cand soarele-i sub nor?

As vrea mai mult sa pot citi,

Din ce stiu altii eu sa pot primi.

As vrea sa stiu si ce e maine si apoi,

Sa-i scot pe toti de sub noroi.

As vrea ca tot ce spun, fagaduiesc,

Sa reusesc sa implinesc.

Si as mai vrea sa schimb o viata, un hotar,

Sa ma predau pe-al Domnului altar.