jurnal de calatorie | Pășind prin viață

Cu ceva timp in urma am citit pe succesdublu.ro, site-ul lui Adrian Soare, un articol despre un programator care facea, intr-un mod interesant, bani din ceea ce-i placea. Azi am avut ocazia sa “cunosc” a astfel de persoana. Ma intorceam de la facultate cu metroul cand s-a intamplat povestea. La Eroilor a urcat o persoana vesela, linistita, cu o chitara destul de chinuita si a inceput sa cante serios o melodie, in engleza. M-a surprins voiosia si dedicatia cu care canta; au fost doar doua piese, dar au fost superbe. Parca le dadea viata! Insa ceea ce m-a marcat a fost faptul ca nu a cerut bani; cei care i-au dat, doua persoane, au venit din proprie initiativa. O fata chiar l-a aplaudat! A facut 5 lei, din cate am observat eu.

Nu are rost sa calculam cam cat ar putea face pe zi, sau pe luna. Si nu are rost nici sa spunem ca era un amarat de cersetor, pentru ca nu era. Nu era avut, dar era relativ ingrijit. Trebuie sa invatam sa facem bani din ceea ce ne place. (Chiar am regretat azi ca nu stiu sa cant la chitara; ar fi meritat o incercare prin metrourile Bucurestiului.) Multi or sa rada, o sa ne descurajeze, or sa ne puna bete in roate. Dar de ce ar conta?

Bryan Tracy spunea, citandu-l pe Napoleon Hill:”Unul dintre marile secrete ale succesului este sa hotarasti ce iti place cel mai mult sa faci si apoi sa gasesti o modalitate de a-ti castiga existenta din acel lucru. Multi oameni abordeaza procesul in ordine inversa. Ei fac ce simt ca trebuie sa faca in scopul de a obtine banii si timpul necesari pentru a realiza ce-si doresc cu adevarat.” Omul meu exact asta facea. Si e interesant ca Tracy nu spune cati bani sa castigi din ceea ce iti place, ci doar sa castigi. Cineva a descoperit secretul. Si-a luat chitara, a intrat in metrou si a (in)cantat.

Zilele astea am dat din nou pe acasa. Pe langa bucuria de a fi cu familia, Tatal meu ceresc mi-a mai oferit si un cadou special: un soare zambitor, impachetat intr-un cer albastru si decorat cu sclipiri ale ultimelor pete de zapada. Vazand acest cadou minunat, m-am aruncat cu entuziasm spre el si am inceput sa il deschid. Pentru aceasta am avut nevoie de o veche prietena, de bicicleta. Ea a fost cea care m-a ajutat de multe ori in dechiderea cadourilor pe care Cerul mi le-a trimis si tot ea si-a oferit ajutorul si de asta data. Pentru ca topirea zapezii era in toi nu am putut sa merg, asa cum mi-as fi dorit, pe drumurile mai greu accesibile din imprejurimi. Asa ca a trebuit sa ma multumesc cu o plimbare pe drumul stiut deja in cel mai mic amanunt, singurul drum asfaltat din satul meu. Nu credeam ca am sa vad ceva deosebit in aceasta ‘excursie’ si nici nu am vazut. In schimb, am vazut un lucru obisnuit intr-un mod mai deosebit. Niciodata nu am realizat ce inseamna trecerea de la iarna la primavara, de la zapada si frig la raze calde de soare, de la cer mohorat la unul albastru-cristalin, cu toate ca in fiecare an aceste aspecte se petreceau si sub ochii mei. Izvoare curgeau de pe vai si isi turnau cupele in cupa cea mare a Bascii, paraul care a trasat configuratia zonei. Soarele topea ce a mai ramas din muntii de zapada de odinioara. Oamenii ieseau sa salute soarele, si parca erau si eu mai calzi, mai zambitori. Aerul era parca mai inmiresmat si vantul mai parfumat. Natura isi schimba haina, si inima, si sufletul. Frumos cadou…mi-a placut…