Maimutele ce suntem

Zilele astea am dat peste o povestire tare interesanta in casrtea pe care o citesc. De fapt, nici macar nu e povestire. E vorba despre un studiu stintific realizat pe niste maimute, care are o implicatie interesanta pentru noi oamenii, indiferent daca ne consideram urmasii acestora sau nu. Pentru ca nu vreau sa trunchiez o sa redau paragraful:

“Un grup de maimute au fost inchise intr-o incapere, in mijlocul careia se afla un stalp. In varful stalpului a fost asezat un manunchi de banane coapte si apetisante. Atunci cand o maimuta incepea sa se urce pe stalp, cercetatorii o goneau cu un jet de apa. De fiecare data cand o maimuta incerca sa urce era gonita, pana cand toate maimutele au trecut in mod repetat prin aceasta experienta, invatand ca incercarea era sortita esecului. Apoi, cercetatorii au observat ca, ori de cate ori o maimuta incerca sa urce pe stalp, celelalte primate o trageau jos. Au inlocuit una dintre maimutele din grupul initial cu o alta, care nu stia nimic despre acest sistem. Imediat ce noul venit a incercat sa se urce pe stalp, ceilalti l-au tras jos si l-au pedepsit. Pe rand, toate maimutele au fost inlocuite, iar scena s-a repetat pana cand niciuna dintre maimutele din camera nu traise experienta cu furtunul cu apa. Cu toate acestea, cei nou-veniti nu erau lasati niciodata sa se catere. Celelalte maimute le trageau jos. Niciuna dintre maimutele din camera nu stia de ce, dar nimeni nu avea voie sa se atinga de banane.”

Aplicatii cred ca ii pot fi gasite destule, dar eu vreau sa ma refer doar la ceva anume. E foarte trist ca lumea in care traim a ajuns exact asa. Se pare ca am ajuns niste maimute care nici macar nu stiu de ce le trag pe celelalte jos…Am ajuns sa facem unele lucruri fara sa mai stim de ce. Nu ne mai intrebam daca e bine, daca se merita, daca am ceva de castigat. Facem ce fac altii, sau cum am pomenit. Am in minte un exemplu de astazi: am iesit cu (fosta ) clasa in oras, la Mec (McDonald) si toti si-au cumparat cate ceva, chiar daca erau unii care nu voiau asta. Ajungem cumva la stadiul de maimuta(din nou, ar putea spune altii)? Se pare ca, din pacate, da. Eu zic ca ar fi timpul sa ne trezim si sa ne revenim…sa redevenim, din maimutele care suntem, oamenii care ar trebui sa fim. Ratiune, logica, analiza, sentimente…ar fi cazul sa ne mai caracterizeze. Mai vrei sa fii maimuta? Daca nu, reanalizeaza-ti actiunile si ramai doar la cele pe care sti de ce le faci. Succes!

Agonia sperantei

“Dumnezeu alege prin ce să trecem în viață. Noi alegem cum să trecem prin acele experiențe.”

-Victor Frankl

Lacrimi triste umeazeau ochii asistenței, iar suspine abia șoptite se faceau auzite ici și colo. Iar cei cărora tăria de caracter le ținea izvoarele compasiunii încă închise, sufereau împreună cu el…Un om deosebit, simplu, dar special în același timp, care a ales să-și deschidă comoara durerii și să ne împartă și nouă, celor câteva sute de tineri din sală, câte o frântură din ea. Rămas singur cu doi copii de școală primară, după ce soția, prieten și ajutor de necontestat, a trebuit să își ia rămas-bun de la viață, forțată de un nemilos dușman – cancerul. Lumea lor s-a prăbușit odata cu lumea ei. Casa, un loc plin de armonie și veselie cândva, acum parcă poartă în spate povara evenimentelor, alegând să păstreze tăcerea. Melodiile închinate lui Dumnezeu, pe care cu toții le înălțau cu o pasiune imposibil de redat, se ridicau, mult mai sărace acum, spre cerul inert, de sticlă. Vocea ei era stinsă, poate pentru totdeauna…

Nu am cum să uit emoția, dar și frustrarea, care m-a copleșit în timp ce firul vieții acestui om se desfășura, pas cu pas, în fața mea. Nu puteai să nu observi dragostea lui Dumnezeu pentru acesta; dragoste manifestată prin ocrotire, prosperitate, loialitate. Și, totuși, de ce Doamne permiți ca, în momentele cele mai fericite ale unei familii, un astfel de dezastru să se întâmple? Puterea Ta cea mare să nu fie chiar așa de mare? Luându-mi două secunde, mi-am îndreptat gândurile spre mine. Ce-ar fi fost dacă lucrurile ar fi stat astfel în viața mea?…Aș fi putut să-L mai privesc, sa-L mai iubesc?…

Cu puțin înainte de final cei trei încep să Îi cânte. O voce clara, cristalină se aude de pe negativ. Se reunesc, pentru a-l Lăuda pe Cel care ar fi putut împiedica toate acestea…Mici boabe de rouă apar pe obraji…Durerea învăluie inimi…Dar cuvintele plutesc prin sală: nu trebuie să știu de ce, trebuie doar să Te țin de mână. Sunt versuri din cântecul lor…versuri pline de esență, de viață, de dor…

Nu știu de ce, dar am impresia că întrebarea cea mai întâlnită, cu răspunsul cel de mai negăsit, este De ce?…Dar se spune că răspunsurile există, pentru fiecare, doar că trebuie să ne înarmăm cu răbdare, și apoi le vom primi. Le vom primi atunci când Dumnezeu va reveni, dezvăluindu-ne și ceea ce este în spatele scenei. El este iubire…Și trebuie să aibă o atât de mare stăpânire de sine! De ce? Pentru că, ca să stai și să privești cum atât de mulți din copiii tăi trec prin încercări de nedescris, e greu…Chiar, sau poate cu atât mai mult, pentru Dumnezeu…

Craciun – ce-am facut cu El?

E seara…stelele nu stralucesc afara; norii despart atmosfera in doua. Sta sa ploua, peste tot si toate. E ajun de Craciun, an 2010. Dumnezeu parca priveste, cu si mai mult suflet, spre creatia mainilor Sale, spre Pamant. Probabil se gandeste daca sa coboare sau nu, la Ziua Sa de Nastere. Mai zaboveste inca; emotia Il retine, asa ca incearca sa Se regaseasca. Intre timp, isi arunca ochii spre cei care pregatesc o petrecere surpriza. Parca nu Ii vine sa creada; e chiar pentru El! Isi sterge lacrimile, iar un zambet cald Ii apare pe buze. Cum sa nu te bucuri cand observi ca proprii copii alearga pentru a te intampina? E atata agitatie in casele si in inimile fiecaruia! Emotia ii cuprinde pe toti, iar teama ca lucrurile nu vor fi gata ii face sa gaseasca energie chiar si atunci cand nu te astepti…Mesele incarcate domina interiorul, iar luminile orbitoare, exteriorul. Bradul e gata, asteptandu-si, cu rabdare, intrarea in scena. Dar mai are de asteptat. La fel si Dumnezeu. Observa ca lucrurile nu sunt gata, chiar daca oamenii incetinesc ritmul; invitatii, rude si apropiati, sosesc, rand pe rand, la petrecere. “Nu are cum sa fie gata”, gandeste El, “probabil au nevoie de ajutoare”. Insa clipele trec si, in loc de asteptare, in inimile pamantenilor se instaleaza spiritul de sarbatoare. Mancarea este servita, bautura aluneca usor pe gat, iar bradutul devine si el centrul atentiei. “Si Eu?” se intreaba Dumnezeu. “Oare de ce nu aduc in discutie Nasterea Mea? De ce mananca si beau si se distreaza fara sa-mi pregateasca si Mie un loc? Au trecut mai bine de 2000 de ani de la prima venire…sa se intample oare ca atunci?” Ceva se aude afara. Picaturi mari si calde, lovesc, pline de dor, pamantul, aspru de acum. Undeva in univers, un zambet dispare. La fel si o bucurie. El, cu ochii inlacrimati, vine mai aproape. Atat de aproape…de mine, de tine, de noi; vrea sa ne atinga, dar, cu inimi de piatra, Il indepartam. Nu avem loc si pentru El. In grajdul inimii noastre am inghesuit brazi, bucate, Mos(i)…Nu, nu avem loc si pentru o iesle! Indurerat, Isi ia tolba cu (adevaratele) cadouri si pleaca departe…Trist, realizeaza ca nu El e sarbatoritul. Ci noi, egoisti, il celebram pe Mos; un Mos Craciun, batran de zile si ani, inghesuit intr-o iesle…Oare de ce nu facem loc si pentru El?…Afara, ploaia continua sa cada. Si parca fiecare picatura aduce de sus un mesaj, un suspin, un cadou…

Dând cartea pe carte

Nu a trecut mult timp de cand am realizat ceva ce m-a facut sa imi doresc sa nu ma fi intalnit niciodata cu acea realitate. Fara a da nume si detalii, spun doar situatia pe scurt. Intr-o seara, atunci cand niste persoane au fost puse in fata provocarii de a merge pentru a se bucura de ceea ce ofera lectura, au ales sa aduca in discutie lipsa timpului, iar mai apoi, sa se pronunte, mai in gluma, mai in serios: “Haide mai bine sa jucam o carte.”

Nu conteaza daca aceasta situatie a fost sau nu una singulara. Ceea ce este important este adevarul general valabil care se ascunde in spatele ei. Traim intr-o societate care si-a uitat valorile, cultura, istoria. O societate in care oamenii au uitat ca mai exista si carti “reale”, nu doar cele de pe net. Si, ceea ce pe mine ma doare cel mai tare, este faptul ca nici cei care obisnuiau sa mai petreaca din timpul lor si cu cate o carte in mana, acum tin altfel de carti intre degete. Fie ca e vorba intr-adevar de carti de joc, sau de televizor, de computer sau cu orice altceva. Fiecare si-a creat o “carte”, pe care isi schimba cartea.

S-ar mai putea spune destule pe acest subiect, dar ceea ce vreau sa fac in aceasta seara este sa incerc sa trag un semnal de alarma. Sa incerc sa aduc in atentie ceea ce nu mai ocupa de mult un loc primordial in viata pamanteanului contemporan! Citeste, acesta este cel mai bun lucru pe care il poti face! Fie ca esti copil, adult sau batran, in carte vei gasi totdeauna un prieten, dar si in orice altceva vei gasi oricand o alta “carte”…de schimb!

 

Progres?

“Avem cladiri mai inalte, dar ne pierdem cumpatul mai repede; autostrazi mai largi, dar vederi mai inguste; cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.

Avem casa mai mari si familii mai mici; mai mult confort, dar mai putin timp; avem mai multe diplome academice, dar mai putin bun simt; mai multe cunostinte, dar mai putina intelpciune; mai multi specialisti, dar si mai multe probleme; mai multe medicamente, dar o sanatate mai precara.

Cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem peste limita de viteza, ne maniem prea repede, ne culcam prea tarziu, ne trezim prea obositi, citim si ne rugam prea rar, privim la televizor prea mult.

Ne-am inmultit proprietatile, dar ne-am imputinat valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si mintim prea des.

Am invatat cum sa ne castigam traiul, dar nu si cum sa ne traim viata; am adaugat ani vietii noastre, dar nu si viata anilor. Am parcurs drumul pana la Luna si inapoi, dar ne este greu sa traversam strada, ca sa-l intampinam pe noul nostru vecin.

Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si spatiul din launtrul nostru; am realizat lucruri mai mari, dar nu mai bune; am purificat aerul, dar ne-am poluat sufletul; am dezintegrat atomul, dar nu si propriile prejudecati; scriem mai mult, dar invatam mai putin; planuim mai mult, dar realizam mai putin.

Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam; avem venituri mai mari, dar o moralitate mai scazuta; mai multa mancare dar mai putina satisfactie; mai multe cunostinte, dar mai putini prieteni; mai mult efort, dar mai putin succes.

Construim mai multe computere ca sa inmagazinam mai multe informatii si sa producem mai multe copii decat oricand, dar comunicam mai putin; am devenit bogati in ceea ce priveste cantitatea, dar saraci in ceea ce priveste calitatea.

Acesta este veacul gustarilor rapide(fast-foods) si al digestiei lente; al oamenilor inalti si al caracterelor pipernicite; al profiturilor uriase si al relatiilor superficiale. Acesta este veacul pacii mondiale, dar al razboiului casnic; mai multa placere, dar mai putina buna-dispozitie; mai multe feluri de mancare, dar mai putine alimente nutritive.

Acestea sunt zilele cu doua salarii in casa, dar cu mai multe divorturi; cu case mai luxoase, dar cu familii destramate.

Acestea sunt zilele calatoriilor rapide, ale scutecelor de unica folosinta, ale moralitatii azvarlite la gunoi, ale relatiilor de o noapte, ale trupurilor supraponderale, ale pilulelor care fac totul, de la a ne inveseli la a ne linisti si ucide.

Este o vreme cand avem mult de aratat in vitrina, dar nimic de oferit in magazine.”

-Randy Maxwell, Doamne, adu-Ti slava inapoi

Franturi de paradox

• Am micsorat distantele, si totusi distantele dintre noi ca oameni s-au marit.
• Am avut grija sa avem minute incluse in abonamentele noastre de telefon, dar nu am avut grija sa le si consumam.
• Avem scoli si universitati, dar de pe bancile lor iesim orice ne dorim, numai oameni nu.
• Exista mai multi credinciosi, dar si mai putina spiritualitate.
• Dispunem de laboratoare de cercetare, descoperim numeroase medicamente si noi metode chirurgicale, dar bolile nu s-au imputinat.
• Lucram doar 8 ore pe zi,in loc de 12, sau mai multe, cum lucrau inaintasii nostri, dar nu avem timp sa stam alaturi de cei dragi.
• Avem biserici mari, frumoase, dar, de cele mai multe ori, goale.
• Avem mai multe carti, dar mai putina cultura.
• Avem mijloace de informare cum n-au existat niciodata, dar nu stim ce se intampla cu vecinii sau cu prietenii nostri.
• Credem intr-un Dumnezeu mare, puternic si iubitor, dar ne comportam ca si cand El nu ar exista.
• Si, cel mai mare paradox: Suntem de acord cu toate aceste cuvinte, dar nu facem nimic. Si, ceea ce este si mai trist, este faptul ca probabil si pe viitor situatia va ramane la fel. Asta daca tu si eu nu ne ridicam sa schimbam ceva…

Cateva fagaduinte din partea Tatalui…

Max Lucado spune in cartea sa ,”El a ales piroanele”, ca Isus ne-a dat cateva fagaduinte interesante prin “cadourile” crucii:

1.Fagaduinta lui Dumnezeu din scuiparile soldatilor:”Am sa suport si partea ta intunecata.”

2.Fagaduinta lui Dumnezeu din coroana de spini:”Te-am iubit indeajuns incat sa ma identific cu tine.”

3.Fagaduinta lui Dumnezeu din piroane:”Te iert.”

4.Fagaduinta lui Dumnezeu din inscriptia de deasupra crucii:”Am sa-ti vorbesc pe limba ta.”

5.Fagaduinta lui Dumnezeu din cele doua cruci:”Am sa te las pe tine sa alegi.”

6.Fagaduinta lui Dumnezeu din calea suferintelor:”Nu te voi abandona.”

7.Fagaduinta lui Dumnezeu din vesmant:”Am sa-ti dau haina Mea.”

8.Fagaduinta lui Dumnezeu din trupul sfasiat:”Te invit in prezenta Mea.”

9.Fagaduinta lui Dumnezeu din buretele cu otet:”Iti inteleg durerea.”

10.Fagaduinta lui Dumnezeu din sange si apa:”Te-am rascumparat si n-am sa te las.”

11.Fagaduina lui Dumnezeu din cruce:”Te voi iubi de-a pururi.”

12.Fagaduinta lui Dumnezeu din haina de ingropare:”Pot preschimba tragedia ta in triumf.”

13.Fagaduinta lui Dumnezeu din mormantul gol:”Am biruit.”

P.S.:Cititi aceasta carte!Merita!